Aritmii - Emoții de aprilie
Iubesc deplin luna aprilie, capricioasă, nehotărâtă, gălăgioasă și în același timp monotonă, îmbufnată și plictisitoare cu ploile fără sfârșit, înfloritoare și plină de speranță, în cele din urmă. Adolescența însăși. Între răzbătătorul Mărțișor și plenarul Florar, Prier e fluid, feminin, teluric și plin de vitalitate. Se dezvăluie ca un timp al metamorfozelor, al evenimentelor sacre, al vânturilor prielnice, al contradicțiilor, carnavalesc pe alocuri, un timp al trudei pământului, al curățeniei, al răbdării de a pune temelii, de a aștepta cu încredere. E poate timpul cel mai evident al încordării dintre văzut și nevăzut, dintre predeterminat și asumat, dintre moarte și viață.
Nu e cale de mijloc. Simt profund, emoțional extremele în vremea aceasta, urmând simbolic calea naturală a seminței care moare pentru a rodi și drumul spiritual al misterului pascal, al morții și învierii lui Hristos. Inevitabil, îmi pun ciclic întrebările fundamentale despre destin, credință, despre semnificația întâlnirilor vieții, despre rosturi, iubire, despre calitatea trecerii prin lumea aceasta, despre ce va mai fi. Răgazurile interogative sunt subiectiv legate de faptul că în fiecare aprilie ”primesc în dar”, asemeni copacilor, un nou ”inel” și atunci răscolesc instinctiv în mine să văd ce se mai întâmplă cu giuvaierurile de prin sertarele inimii.
Da, m-am rostogolit în lume în ultimele suflări de aprilie, printre și din florile și ploile lui. Îmi place să mă privesc așa, deschizând ochii în splendorile primăverii, o creangă firavă în livada lumii. O estetizată, eufemistică ontogeneză solară conștient construită peste o realitate înnorată, purtând undeva în adâncuri dorul după o tânără femeie necunoscută, prinsă în epoca fricii, fără opțiuni. O simt în mine fără să înțeleg cum. Îmi imaginez că pe oriunde a purtat-o viața, pentru un moment, unul singur din an, suntem împreună și ne privim una pe alta ca într-o oglindă a iertării și înțelegerii, lăsând secretele la locul lor. Trăiesc cu o umbră de regret, dar nu în tristețe, doar sunt învăluită până azi de o profundă, protectivă, infinită iubire maternă.
Aprilie a devenit mai apoi un un spațiu al afinităților sufletești, al întâlnirilor necesare, al trecerilor fără întoarcere, un calendar plin de aniversări și comemorări, de amintiri și admirații pentru atâția oameni dragi care și-au lăsat urmele pașilor în existența mea.
Prima iubire, de pildă. De neuitat. Un Poet, neliric, postmodern, ce purta poezia și literatura pe post de inimă. Le-a iubit mai mult decât pe mine, dar pe atunci și eu iubeam mai mult Ideea de el. Am fost însă împreună o întreagă primăvară studențească, suficient să mă cunosc iubind, ascultând, înțelegând pe și prin altcineva nemaiîntâlnit și nemaiîntâlnibil. Dacă nu mi-a chiar zdrobit inima la despărțire, a făcut-o când, într-un alt început de aprilie, se despărțea nedrept cu totul de lumea aceasta, părăsind-o fără a fi împlinit măcar jumătate de veac. Inima ce a continuat să se dăruiască poeziei, culturii, universității cedase de preaplin. Nu ne-am revăzut niciodată, și am fost doar o clipă unul în viața celuilalt, dar va rămâne pentru totdeauna în mine ca o scânteie a tinereții.
Îmi crește emoția de a-mi vedea profesorii apropiați surprinzător uniți într-un cerc aniversar de aprilie, evocarea lor dând formării și profesiilor mele o realitate ce părea pierdută. Profesorul A. Scorobete, calm și cu umor, m-a îndrumat în ce a fost experiența mea de profesoară. Mi-a devenit prieten și sfătuitor în momente tulburi ori entuziaste, un martor compasiv, părintesc al începutului vieții mele pe propriile picioare. Profesoara T. Slama-Cazacu - mentora mea în lumea științifică interdisciplinară și aplicată a psiholingvisticii și nu numai - m-a ajutat să pun bazele devenirii mele de cercetător și chiar dacă visele acelea nu s-au împlinit, rigoarea pregătirii și depășirea limitelor de atunci îmi folosesc până azi. Profesorul D. Urițescu m-a păstrat în limba română și în domeniul filologic în străinătatea (lingvistică a) emigrației, insuflând în juru-i și în mine pasiune, temeritate, rafinament, optimism ce nu se vor șterge vreodată. Au fost toate întâlniri providențiale cu oameni excepționali, șanse pe care le privesc cu reverență și recunoștință, ferestre ce rămân mereu deschise în aerul primăvăratic.
În ultimă instanță, se pare că în fiecare aprilie îmi înfig rădăcinile tot mai adânc în pământul fertil al memoriei, îmbrățișând cu ele frumusețile trecute, crescând din și peste ele pe cele prezente. Mă adâncesc un moment în tăcerea reculegerii a ceea ce am trăit deja ca să pot merge zâmbind mai departe. Călătoresc prin esența schimbătoare a primăverii mereu ușor alta decât ieri. Întineresc peste tinerețea trecută, iubesc mai profund și mai onest dincolo de iubirea rămasă în urmă, devin tot mai mult eu însămi, peste tot ce am fost înainte.
Lăcrămioara Varga Oprea
Toronto
|
Lăcrămioara Varga Oprea 4/18/2024 |
Contact: |
|
|
