Moment emoționant ntr-o rezidență de seniori din Canada
Marți 16 aprilie, cu două zile în urmă am fost martoră la o adevărată minune. N-am putut să imortalizez momentul, deși ar fi meritat, dar am fotografiile zecilor de carduri primite de mine în 2010, la spital, când am suferit o operație în urma căreia prezicerile au fost sumbre: nu voi mai putea vorbi, nici înghiti, voi fi hrănită printr-un tub atașat direct de stomac.
Datorită acestor semne formidabile primite de la prieteni de pe tot globul, minunea s-a întâmplat și iată, pot vorbi și pot înghiți!
Eram acum două zile la un curs de gimnastică pentru seniori care e oferit într-o rezidență de bătrâni, foarte aproape de mine. Printre cei care participă la aceste exerciții sunt unii în scaune rulante, cum e Andy, care pare paralizat și execută - de fapt mai mult mimează - numai câteva exerciții.
Nu l-am auzit niciodată vorbind, are o pozițe fixă, cu capul aplecat lateral.
În mijlocul unui exrecițiu a apărut în sală o doamnă ceva mai tânără, cu nște ochi superbi, care îndreptat spre Andy, adresându-i-se cu voce tare: „Dragul meu Andi, iartă-mă, știu, n-am venit de mult la tine, dar uite, acum sunt aici și sper să te bucuri.”
La aceste cuvinte, antrenoarea și grupul s-au oprit din exerciții, iar femeia, văzându-ne, a spus cu voce tare:
„ Numele meu e Tracy , am venit în vizită”, după care, tot cu voce tare - ce blândă și bună voce! - i s-a adresat din nou lui Andi, care părea fericit:
„Dragul meu, voi veni peste două zile, nu te supăra că a trecut atât de mult timp, n-am putut veni mai repede”.
Andy, pe care nu-l văzusem niciodată cu vreo expresie pe față, a început să zâmbească, să-i facă semne lui Tracy că vrea s-o pupe, era un om fericit, am observat că se mișca, deci - mi-am spus - nu era paralizat.
Tracy (care purta mască protectoare) i-a spus râzând: „ Nu, azi nu ne pupăm, trebuie să port mască, dar sunt lângă tine!”
Îl mângîia pe spate, îl ținea de mână și toți ceilalți îi priveam amuțiți.
Apoi Tracy, cea cu voce caldă și ochi albaștri, văzând că e privită, s-a adresat tuturor:
„Vin joi să vă văd pe toți!” Și a plecat.
După câteva secunde, antrenoarea a continuat exercițiile. Urmau cele cu greutăți de 250 g și ea a trecut printre noi să ne dea greutățile. La un moment dat s-a auzit o voce puternică în sală: era Andy care voia și el o greutate.
I s-a dat și am văzut minunea: trupul și sufletul acestui om cvazi-paralizat și inactiv, căruia i-a oferit o picătură de iubire, s-au animat și el a revenit la viață.
Da, iubirea face minuni și iată, am fost martoră în 2010 la cea provocată mie de dragostea prietenilor, și acum, în 2024, la vizibila transformare a lui Andy datorită lui Tracy.
Sincer, îmi pare rău că nu voi fi acolo când ea va veni din nou, aș fi dorit să sorb și eu din dăruirea acestei frumoase femei, dar exercițiile de gimnastică sunt numai marți și vineri...
Veronica Pavel Lerner
|
Veronica Pavel Lerner 4/18/2024 |
Contact: |
|
|
