Gânduri mărturisite - Sub Soarele eclipsat
Evenimentul ultimelor zile în America de Nord a fost eclipsa totală de Soare din 8 aprilie, care a fost vizibilă din Mexic, în sudul și estul Statelor Unite ale Americii, și în Canada din Ontario, prin Quebec, și până în Atlantic Canada. Această eclipsă face parte din ciclul Saros 139 și a fost a cincisprezecea eclipsa totală de Soare din secolul XXI. Eclipsele de Soare sunt în principal de trei tipuri: parțiale, inelare și totale.
Ciclul Saros este o perioadă de timp de 18 ani, 11 zile și 8 ore reprezentând perioada de repetiție a eclipselor de același tip. Acesta a fost introdus de astronomul englez Edmund Halley în 1691 și provine dintr-un cuvânt babilonian „sar”, reprezentând o perioadă mare timp. Numerotarea ciclurilor Saros a fost introdusă de astronomul olandez G. van den Bergh în cartea publicată în 1955, „Periodicity and Variation of Solar Eclipses”.
Astfel două eclipse separate de un ciclu Saros prezintă geometrii similare, cu Luna la aceeași distanță de pământ, și se petrec în aceeași perioadă a anului. Periodicitatea eclipselor a fost cunoscută din antichitate, eclipsa de Soare din 28 mai 585 BC ar fi fost prezisă de Thales din Milet și relatată de Herodot.
Se presupune că prezicerea matematică a eclipselor nu ar fi fost posibilă înainte de secolul al II-lea BC, când Hiparh a creat teoria epiciclurilor. Prima eclipsă de Soare prezisă matematic a fost însă cea din 16 iulie 1330, de către Nichifor Gregoras în Imperiul Bizantin, folosind lucrarea „Almageste” a lui Claudiu Ptolemeu, publicată în jurul anilor 150 AD.
O descoperire remarcabilă legată de posibilitatea de predicție a eclipselor în antichitate este mecanismul Antikythera, descoperit în 1901 într-o epavă a unei nave romane pe coasta insulei grecești Antikythera. Mecanismul a fost identificat de arheologul grec Valerios Stais, ca fiind un calculator analogic folosit pentru calcule astronomice și prezicerea eclipselor. Este de observat faptul ca roata dințată principală avea 223 de dinți, același cu numărul de luni sinodice într-un ciclu Saros.
Unele eclipse au devenit celebre prin impactul avut asupra verificării unor teorii științifice sau al descoperirii unor noi fenomene. Astfel eclipsa de Soare din 29 mai 1919, a contribuit la verificarea „Teoriei relativității generale” a lui Albert Einstein, prin măsurarea poziției stelelor aflate în apropierea Soarelui, și confirmarea efectului de lentilă gravitațională al acestuia.
Mai puțin cunoscut și oarecum ignorat de către comunitatea academică, deoarece nu are o explicație științifică, este Efectul Allais descoperit și verificat de către fizicianul francez Maurice Allais cu ocazia eclipselor de Soare din 1954 și din 1959.
Pentru românii din generația noastră rămâne de neuitat Eclipsa totală de Soare din 11 august 1999, ultima din secolul al XX-lea și din mileniul al II-lea, eclipsă vizibilă și de pe teritoriul României. Îmi amintesc cum am rămas fascinați de efectele fizice ale acestui fenomen natural, după care am depus documentele de emigrare în Canada. Mult mai târziu am aflat că eclipsele de Soare nu sunt un moment prea potrivit pentru a lua decizii importante.
Se spune că atunci când lumina Soarelui dispare în plină zi, nici evenimentele de pe pământ nu mai sunt vizibile, ușor de înțeles, sunt mai degrabă ascunse opiniei publice, și deciziile luate în astfel de momente, nu sunt fundamentate pe informații veridice, și ar trebui amânate până când efectele eclipsei se disipă. Unde mai pui că pe durata eclipsei din 8 aprilie s-a văzut și cometa Pons-Brooks, supranumită „Cometa Diavolului”, care având o perioadă de 71 ani, ne-a vizitat ultima dată la moartea lui Stalin.
Observând Eclipsa de Soare din 21 septembrie 1941 aș spune că afirmația de mai sus conține ceva adevăr. Banda de totalitate a acelei eclipse pornind din estul Europei și traversând toată Uniunea Sovietică, până în Oceanul Pacific. În toamna anului 1941 s-a desfășurat invazia de facto a Uniunii Sovietice, eșecul Operațiunii Barbarossa ducând, în cele din urmă, la înfrângerea Germaniei naziste. Aș zice că nici deciziile României nu au fost prea fericite, susținând războiul dincolo de Nistru.
Tot în 1941 a fost și încercarea disperată a lui Rudolf Hess de a propune un plan de pace englezilor, eveniment prezentat în lucrarea „Rudolf Hess - on a Mission of Peace” pe Imperial War Museums (https://www.iwm.org.uk/). Doar că Winston Churchill a preferat să vadă un film cu „Frații Marx”, lăsând calea deschisă unui alt Marx (Karl – nici un grad de rudenie cu celebrii comici), și care a contribuit la instaurarea comunismului pentru vreo jumătate de secol, și la apetența actuală a generației tinere pentru „binefacerile” acestuia.
Cine va propune pacea de această dată și cine o va accepta sau o va refuza, salvând lumea de la un măcel? Câteodată, principiile și ambițiile fac mai mult ca milioane de vieți. Poate nu ne așteaptă iarăși un Pearl Harbor, ca în decembrie 1941, dar „când toată lumea vrea război, pentru un motiv necunoscut, e greu să vii cu o propunere de pace ”, cum mărturisește autoarea articolului sus menționat. Dumnezeu deschide poarta către pace, doar dacă am vrea și noi să trecem prin ea.
Aceste coincidențe te duc cu gândul la versetul din rugăciunea „Tatăl nostru” – „Precum în cer așa și pre pământ”, dar să nu uităm că iertarea noastră vine în măsura în care „iertăm și noi greșiților noștri”.
Ioan Cojocariu
Aprilie 2024, Toronto, Ontario, Canada
|
Ioan Cojocariu 4/14/2024 |
Contact: |
|
|
