Un buchet din poeziile poetei Florica Batu Ichim
ÎNTOARCERE
Mă întorc
la portile mortilor nostri
modelată în drum
si în rugi;
să nu întrebi:
plecări de bătrâni
spre lumină
alunecă-n frunze de nuci
Îngenunchez
la icoana de-argilă
prohod
la prohoduri lipind
cu-aceleasi spatiu
tesut în cuvinte
cobor
spre Danubiu
din Pind.
STATUIA
Măreată sau umilă
- vesmânt pentru sentimentele altora -
fără un gest,
o lacrimă,
un tipăt,
asteaptă
să fie si ea dărâmată.
Doar uneori,
când vântul o atinge,
argila tresare:
-Am fost om!...
Si se face, la loc, nepăsare.
ULTIMA STEA
Culegeam amândoi constelatii...
si la ultima stea,
când s-a stins sărutarea
cum îsi sting ciocârliile cântul,
rămăsesem în brate
numai cu ploaia,
numai cu vântul.
SCAUNUL GOL DINTRE NOI
Poate-ar fi fost un cuvânt
Sau o simplă atingere de mâini,
Dar scaunul gol dintre noi
Ne oprea
Mai mult decât hotarul
Dintre somn si adevăr.
Poate-ar fi fost un gest
Sau un drum spre visare,
Dar scaunul gol dintre noi
Ne durea
Mai mult decât muscătura
Prietenului transformat în sarpe.
Poate ar fi fost un sărut,
Dar fiecare
Astepta ca celălalt să sfărâme
Scaunul gol dintre noi.
TRENUL
Îti amintesti?
Era un tren ciudat...
Omul în alb manevra semaforul
iar undeva,
într-un vagon oarecare
taxatorul
cu haină de vise,
tesută de soare
presăra printre astri bilete.
Eram pasageri clandestini,
mâinile noastre
se contopeau într-un singur bulgăr de agilă,
cuvintele
- bătrâni osteniti -
poposeau pe o filă.
Ne-mbrătisam
- salcâmi înfloriti evadati din legendă.
Prin vorbe
prin gesturi
în fiecare gară plăteam o amendă.
DANS
Nu stiu când,
dar odată
am să-mi desfac pletele negre
si am să dansez printre ele,
cu ele,
până când văzduhul
va fi plin
de pletele mele negre,
până când universul
va fi negru
negru intens,
ca intensitatea primei iubiri.
ÎNTOARCERE
Într-un amurg,
lâna de aur s-a desprins de catarg.
Sperantele
s-au răstignit printre valuri,
timpul
s-a înecat
odată cu
ultimul stol de lumină.
...si ne-am întors bătrâni înapoi...
ORĂ
Când luna se leagănă în cais
despletim amândoi primul vis.
Fără să stim, în vuietul orei,
deschidem o cutie-a Pandorei.
DE CE?
Mergeai
mângâind salcâmii din drum.
Mă strecuram printre ciresi
ca un fum.
De ce n-am zâmbit
aceluiasi pom înflorit?
IUBITUL
Iubitul nu a existat
sau a fost un om oarecare,
Poate chiar un salcâm
în crengile căruia
am aruncat vesmintele negre.
Iubitul nu a existat
sau a fost un nor alb
în care zefirul, din joacă,
modelase o inimă.
Iubitul nu a existat,
sau a fost un desen
făcut de o mână de copil
jucăusă.
SEARĂ
Nu plânge, mamă:
tata-i cu noi
a plecat să aprindă lumină sub iarbă
si se-ntoarce-napoi.
CA NORII ALBI
Ca norii albi
obositi de drumul prin stele.
uneori
ancorau la tărmuri vapoare.
Noi,
de pe mal,
îi iubeam pe bărbatii aceia
culegători de furtună
ale căror brate
legau de catarg uragane.
Nu stiam,
nu încercam să stim cine sunt
soseau în amurg de pe valuri
să poată iubi pe pământ.
Dimineata,
femeile,
vedeau doar catarge-azvârlite pe cer
ca turlele bisericilor
prin care
flutură nunti de eter.
MATURIZARE
E vremea
să ucidem ciresi,
leagănul
a rămas
negând printre crengi
bărci de hârtie se-mpiedică-n valuri
trotinete
lunecă
pe asfalt,
mingea
s-a rostogolit printre noi si e seară...
e vremea să ucidem ciresi.
RUGĂ
Se scaldă cucuvelele-n sunet:
unul din noi
va trebui să ne uite.
Doamne,
lasă pasărea aceasta nemodelată
sau nu o-nvăta să mai cânte!
JOC
Eu ti-am spus: „Te iubesc!“
Tu mi-ai răspuns: „Stiu!“
Tu mi-ai spus: „Te-am trădat!“
Eu am uitat să-ti răspund.
Timpul
A râs
Si ne-a spus: „Iades!“
AER
Într-o zi
vom arunca în aer toate gările universului
vom sfărâma fiecare peron, fiecare sală de asteptare
(să nu mai existe revederi, despărtiri,
pasi împleticiti pe treptele vagoanelor)
... apoi vom spune: „da capo!“
DRUMUL
Pe drumul acela ciudat,
punct de plecare
tâsnit din argilă
punct de sosire
suspendat
între noi
si primele fire de iarbă,
pe drumul acela ciudat
- îti amintesti, iubite? -
culegeam alune.
Eu eram ploaie,
tu erai vânt...
BUCURIE
Ai venit!
Din oglindă-mi zâmbeste
Un cires înflorit:
- A venit!
PANTEISM
Fiecare mort - e un pom.
Fiecare pom - e un mort.
Fiecare tulpină
e un brat fugit din pământ.
Fiecare trup de iubit
e o tulpină mai caldă.
Fiecare pereche de buze
se transformă într-o frunză.
Fiecare frunză
e o sărutare.
Unde să te caut?
Cum să mă îmbrac?
SEARĂ
Să megem, Gretel.
se face seară,
pe străzi
am aruncat
în fiecare pom câte-un an:
bratele se îmbracă în negru -
se face seară, Gretel,
începe câmpia...
NEÎMPLINIRE
sase ore pe zi
sunt copil;
privirile mele
desenează azurul
aruncând printre nori chipul tău;
sase ore pe zi
sunt miscare:
fire de nisip
copiind
linia planurilor tale
...luni,
marti,
miercuri...
trec zilele mele
numai cu douăsprezece ore.
C NTEC
Alte priviri te-or duce pe oceane,
cu bărci de vise printre amintiri
si alte mâini
îti vor întinde, poate,
în zori
abia-nfloritii trandafiri.
Tu
vei porni pe drumul din legendă
alături cu alte gânduri de femei
din alte plete-ai să culegi luceferi,
în alte buze ai s-aprinzi văpăi.
E toamnă. Razele de lună
au împietrit în ramuri de argint;
doar Solveig
cântu-si leagănă-ntre stele:
- Vino iar,
Întoarce-te, Peer Gynt!
ÎMPREUNĂ
Poate într-o noapte,
poate într-o zi,
spatiul dintre noi va muri.
Timpul
gonit înapoi
serpuind printre noi,
ne va contopi într-o singură oră.
Din soare, din lună,
ne vom naste împreună,
vom muri împreună.
F NT NĂ
pentru Mitrel
Să ne rugăm împreună,
până când,
cumpăna
se va rupe între doi.
Una din mâini
se face mistrie
- care din noi
va fi creatorul
si care zidirea? -
Am ajuns la fântâna mesterului Manole,
de unde nu mai există întoarceri.
O CLIPĂ
O clipă
privirile noastre s-au întâlnit
în crengile aceluiasi măr înflorit.
Dar am rupt poezia si-am aruncat-o în vânt
înainte de-a scrie întâiul cuvânt.
SEARĂ CU CEATĂ
Seară cu ceată
în care oamenii nu se văd
dar tot nu se simt mai străini.
Seară cu ceată
în care visele
nu se mai pot înălta
lovindu-se de nepăsare.
Seară cu ceată
în care buzele se opresc
înainte de-a spune cuvântul
ce-ar trebui să unească.
...Seară lumească...
DACĂ
Dacă ai fi lângă mine
- lumină târzie -
poate-am găsit al doilea cuvânt
la prima mea poezie.
PRIETENEI MELE
Ana Maria
ciresele s-au copt
buzele noastre
nu se mai întorc
înspre ele
degetele
nu se mai înaltă spre vulturi.
Poteca a murit
sau
poate-i pierdută
în
basmul cu zâne,
pasii
se-ntorc pe alte poteci.
Numai
în insula noastră, Ana Maria
plopul mai cheamă
- drapelul iubirii
si insula fuge în alt anotimp.
TRANSCENDENTĂ
Trupurile noastre
- bulgări de argilă
printre rădăcinile pomilor -
din nou
se vor căuta:
Si poate odată,
un îndrăgostit
va modela o statuie a iubirii
fără să stie
că sub dansul degetelor,
evadate din groapa comună,
lutul meu,
lutul tău,
se cunună.
ASTEPTARE
Mi-e teamă...
Fluidizantă,
noaptea picură în raze,
în fluturi,
în flori,
cernindu-le.
Umbre sărută poteca,
o-nvăluie,
o ascund,
iar undeva
crengi de salcâm se îndreaptă spre cer,
ca bratele îndrăgostitilor
care-asteaptă aceiasi iubită.
Vino!
Doar tu mai păstrezi între pleoape
O fărâmă de zi.
ÎN FIECARE ZI
În fiecare zi
oamenii pierdeau amintiri.
Alergam în urma femeilor
să le dau înapoi
umbrele pasilor,
umbrele buzelor,
găsite pe străzi.
Încercam să redau tuturor bărbatilor
unduirile trupurilor
pe care le-au pierdut
fără să stie dacă le-au avut vreodată.
Si urmele amintirilor de bărbati,
urmele amintirilor de femei,
se contopeau în privirile mele
născând simfonia tăcerii.
RISCA
Mi-am aruncat iubirea în nori
si am început
să astept:
- Vei veni?
- Am pierdut?
EU NU ERAM
Oamenii
hoinăreau printre stele,
mângâiau luceferi
si uneori
încercau să iubească.
Dar eu,
nestiind că trebuie să mor,
nu avusesem timp să mă nasc.
ÎNFR NTII
Iubesc înfrântii,
pentru visele pe care le-au pierdut
la jocul de cărti
sau poate
le-au modelat pe-un trup de femeie.
Iubesc înfrântii
pentru noptile
de care nu-si mai amintesc,
pentru serile
în care
se transformau în flori de gutui
gonind înapoi dimineata.
Iubesc înfrântii
pentru că eu,
eu pendulez între învingători si
înfrânti,
fără să pot deveni un învins,
fără să pot învinge vreodată.
POSTUMĂ
În buzunarele unui mort
s-au găsit:
un vis,
un chip
si-un sărut.
Printre ele, integre,
alergau nebuneste
amintirile albe, amintirile negre.
NOAPTE
Noaptea,
străzile invadează orasul:
...străzi cu pasi de bărbati,
străzi cu pasi de femei...
Doar undeva,
într-un bulgăr de cer
sculptat în tăcere,
pasii se-mbrătisează,
trotuarele fug de pe o stradă pe alta
si nu mai rămâne
decât o linie modelată în lut,
de pe care femeile
dimineata
îsi culeg amintiri.
VESMINTE
În amurg
femeia bătrână bate la porti.
Copiii,
speriati
că hainele o iau la fugă înapoi,
încep să le vândă;
părintii
fură hainele bunicilor
iar acestia,
pentru a muri putin mai departe,
îsi aruncă vesmintele-n nori.
ANII
Nu mă atingeti,
nu mă priviti!
Fiecare zi
- o gratie verticală;
fiecare noapte
- o gratie orizontală.
Douăzeci si trei.
Pădure de zile,
pădure de gratii.
RANĂ, LUMINII...
Rana zăpezii apasă privirea –
au mai rămas întrebări...
mai dor tăinuiri...
Marea
se zbate
să scape
de lună,
Luna chemând,
mai adânc...mai adânc...
pestii se zbat
să tacă-n adâncuri,
mai naste-o nervură...în algă...în cerc...
Luna chemând se ridică în alge
meduze o strâng...o sărută...o strâng...
imaginea lunii se sparge de pietre
mai naste o rază
din piatră,
tipând,
Imagini de raze se sparg printre solzii
bătrânului peste, adânc înnoptând –
si luna o cheamă...si luna o cheamă...
marea se zbate să scape, putin...
pestii se zbat
să rămână în valuri,
pestii mai mici... tot mai mici... tot mai mici...
Peste bătrân,
înnoptează în sine
luna-i se sparge, în solzi picurând
si nu stiu...si nu stiu...
nasc cumpeni în taină,
racii se cer, pe cer luminând
meduzele cheamă... rechinii cuvântă...
Rechinii lucesc,
de lună
pe trup.
Pestii părinti
se roagă la alge
alge la valuri
si valuri
la lut,
Si lut la nisipuri...nisipului, încă...
Pestii părinti
se întorc în tăceri...
Si Luna îi cheamă...si lutul...nisipului...
alge se roagă preapestilor seri
Si pestii se roagă...si pestii se roagă
si noapte si noapte si noapte în mări
si pestii se roagă si pestii se roagă
si creste chemarea
de lună, de zări
si pestii se roagă în rugă de peste,
bătrânilor pesti, se întorc, întrebând,
si pestii se roagă, se roagă, se roagă –
Luna se zbate în colturi de luni,
pestii se roagă, în solzii de peste...
Întoarce năvodul... Lină, lumină,
peste primar zămislind din lumini,
peste curgând...
în ceruri? în ape?
...Pestii se roagă, se roagă adânc,
si noaptea-i durere...Si raze...si noapte...
si pestii se roagă si-i noapte...si frig...
si pestii se roagă..., se roagă..., se roagă.
Luna se bate cu lină lumină –
Pestii se roagă...si pestii au vânat
e noapte-n grădini...în arbori...în ape...
pesti au adormit...au uitat...au uitat...
E noapte în ziuă...tot tremură noapte
în trupuri de pesti... pescarii jelesc
...Si luna îi cheamă...îi cheamă...îi cheamă.
În trupuri de pesti, pescarii jelesc
si Luna îi cheamă, îi cheamă, îi cheamă...
Lină lumină, lină lumină,
peste primar adânc dinspre cer,
lină lumină, lină lumină,
peste primar adânc dinspre cer,
Lină lumină, lină lumină...
...pestii plângând si plângând si plângând
si noapte...tăcere...tăcere...si noapte –
pestii rugând si plângând si rugând –
suliti de lună împung printre solzii
ca boabe de vii, în mări,lăcrimând...
lină lumină..., lină lumină...
Bătrânul pescar se întoarce pe mare...
marea-l primeste...îl bate...îl vrea...
si-l cere...si-l bate...si iarăsi îl cere;
marea se zbate, se zbate în ea
si luna o cheamă..., o cheamă, nebună;
Pescarul bătrân o opreste în ea
si luna o cheamă, o cheamă, lunatec.
Pescarul se roagă... si pestii îl cer
si marea se roagă, nebună, la cer,
si luna o cheamă..., pescarul, opreste...
...si totul e zbor...si totul e gând
si totul e teamă de zbor si de frâng
Si totul e teamă si totul e rugă
si totu-i a fi si a fi si a fi.
...Lină lumină... Pescarul, năvodul,
pestii curgând...în adânc...din adânc...
MELC
Dintru somnu’ de adânc
mă trezi de cu descânt,
dintru somnu’ de vegheri
mă trezesc de cu mai ieri...
- Melc, melc, codobelc,
tu ai sânge-n pe sub casă...
- Uite: ...las’. Ascultă: ...lasă.
Cer înalt, tot mai înalt,
suliti joacă zări asfalt,
Soare-adânc, tot mai adânc,
casă leagă zări oblânc
uite stele-nsevuind
chicotind
reamăgind
uite nour alb de nor –
luce lună în ulcior...
Uite
mână-n
cer
stăpână,
uite ceru’ lângă talpă
(pentru talpă, cale calpă) –
haide, vii? nu vii?...te-astept...
cerul drept..., adâncul drept...
- Melc, melc, codobelc,
cine mie te-a trimis?
- Cerc
înscris
în cerc
înscris,
mai adânc..., tot mai adânc...
în departe se răsfrâng
în departele de stâng...
- Melc zăblâng...tot melc zăblâng...
pentru că mă scoli din somn?
umflă iarnă-n
viforeană
timpii-mi vin
din declin,
albul bate
din răzbate -
îmi e frig...mi-e frig de gheată...
uite lună cum îngheată
peste cerul înghetat...
în păcat
adun păcat -
e pătratul numai frig...
melc, plăpând, de pipirig...
nu mai vin...hai du-te...lasă...
- Trece melcul lui prin casă.
M-auzi cerul cum se lasă
tot aproape, pentru tine...?
Uite timpu’ce te vine
în fântână...în pridvor...
stea zbătândă de cocor...
- Mergi încet...atât de-ncet...
- Duc lumină în brădet,
printre seve tipă ziuă
se sparg zările la piuă
în adâncuri timpii mor -
creste jertfă în prior...
- Melc, sărace...und’te duci?
- Preste nuci...
să moară nuci...
Înflorească numai ziuă
(ziuă, Ziuă, Sfântă ZIUĂ)
când pământul cuminecă
să culeg duminecă -
O Duminecă mereu
dintru drum de curcubeu...
-Haide, hai la Dunăre,
Îti dau apă tulbure...
-Drum de ape limpezind
nu m-astepti dintru’colind?
Tu nu stii? nu ai aflat?
moare timpu’ blăstămat
nască timpii pentru vii...
- Au nu vii
din Sânt’Mării?
Melc, curate... m-am pierdut...
ceasurile-au fost stătut,
în adâncuri de spirală
trec, cu luna tot mai goală;
în de-a stânga de spirală
timpu’mi-e de oră boală...
- Uite: ...las’. Ascultă: ...lasă
- Hai cu mine-n pe sub casă.
De cu vineri în adânc,
doare bocet la oblânc,
de trei zile creste noapte
până ceasuri s-or fi coapte,
de trei ceruri, timpu-i gol
pentru timpii de ocol,
de trei nume, numai Eu...
...doare jertfă-n curcubeu...
- Melc prieten, nu-nteleg...
- Se plămadă timpu-ntreg...
- Melc iubire...este frig...
- Si te strig...si te tot strig...
dintru lume, printre lume,
(doarme mare de cu spume)
dintru lume de zălog
(...uite rugă de olog)
dintre timpii ce se sorb
(...uite rugă de cu orb)...
- Melc Părinte...nu-nteleg...
- Plus
întreg
înaltă
’ntreg
(...este junghi
în triunghi...)
((..........................................))
...Du-te, vezi: la Dunăre
nu-i mai apă tulbure...
SEARĂ LUMEASCĂ
Autoportret
plus,
încercând înspre plus.
argilă în nume, posibil de cumpeni...
C NTEC PENTRU CEL CE NU-I
Zburătorule, mi-e teamă...
S-a frânt codrul de aramă
si inelele se mint...
Creste codrul de argint,
creste dorul de frunzar...
Zburătorule, în zar
doare drum si drum de foc...
Râd potecile în joc
Cin’te minte a chemări?
Solzi de sarpe, dans în zări...
Cin’te minte a păduri?
Zâna zilei printre furi...
- Spune-mi, tată, unde-i drumul?
- Mestec ceasul cu uiumul...
- Trup de floare, cum să-l chem?
...si petalele se tem...
- Drum de melc, cum să-l descânt?
...trup de dor, trecut în vânt...
Zburătorule, mi-e teamă,
s-a frânt codrul de aramă
si inelele se mint...
Creste codrul de argint...
RĂNI DE CIRES
Cu cât încerc spre tine
aluneci mai departe
- o rană-i întrebarea
în trunchiuri de ciresi –
mi-e teamă să chem ziuă
din ramuri, prealumină
coborâtoare-n linii
prin timpii tot mai densi
Mi-e teamă de răspunsul pe care dimineata
încet, îl modelează si-n coarnele de melc.
E-atâta noapte-n mine;
duc stelele în doliu
închise în tăcerea balaurului cerc.
Dar cum să-mi neg argila?
Vreau unduiri de soare
cu ramuri de lumină să-ntorc înspre a fi
...e frica de-ntrebare?
În mine, cine plânge?
...sau poate-n cumpănire
duc frica de a sti...?
ZONĂ PĂG NĂ
Zonă păgână, târziul de-a scrie
când totul-i oprit în lacrimi si dor
când cerul murdar
cerseste la colturi
si pomii se-ntorc
în lut fără rod.
Frică de ziuă se zbate în trupuri
doar câinii jigăriti
prin ore călcând
a gard putrezit la margini de curte
si casă
cu gând de chirpici.
Dar unde e câmpul si iarba si zborul?
Omida se coace în palme de grâu
si bulgării tipă
si tipă sub aer
si mor albatrosii de alge striviti.
De unde e cerul si apa si dorul?
SĂ NINGĂ
Iubirea noastră de astăzi pe mâine
cât de ciudat ne întoarcem în petale -
de ce neapărat
să ningă, să ningă,
si pomi îmblânziti de atâta zăpadă
pe garduri tac straturi de alb si de alb
cu ce am gresit în urmele sterse?
o stradă
si frica de drumuri
si drum -
culoarea zăpezii pe cizme si altfel.
Pantof de bărbat
întrebări de femei
si iar paralel si iar împreună
si gheata si gheata si gheata-n copaci
si mâinile calde
pe trupuri de lună.
Se zbate un lup în frica de nouri
si câinele urlă la cer fără sens
auzi câtă gheată coboară în trunchiuri
si pârâie stâlpii albastrului dens.
Vino: e clipa adâncă de linisti -
doar noi mai putem să oprim înnoptări!
CLIPĂ, CU NOI
e ceasul
în care se frânge tăcerea
păienjenii coboară în margini de timp-
auzi
cum se zbate
în flori,
liliacul
auzi în nervură cum urcă nervuri...?
ce zări s-au întors,
în pragul-ntomnării,
ce linisti din nou, ne zidesc în lumini...
auzi
cum în frunze
se naste
culoarea,
auzi în petale cum plâng vremuiri...?
...Clipa aceasta...adâncă...adâncă...
CLIPĂ, ÎN DOI
dacă ai sti
cât de mult
clipa mea se cere spre tine
înserarea
ar uita să bată în luturi,
frigul oprit ar naste lumini
e-o teamă de nasteri
nervurilor oază –
dacă ai sti
anotimpul
s-ar lăsa mai altfel pe arbori
si mâinile noastre ar muri pe lumini,
- luminile-ar naste si mână si trupuri
Si glas si privire si gând si tăceri-
dacă ai sti
iarba
ar plânge sub talpă
si-adânc bucurie în seva de zi –
dacă ai sti
s-ar dărâma universul...
...si-ar naste un altul,
din noi
pentru noi!
DOR
mi-e dor...si nu mai stiu să spun...
se zbate vântul,
încă
în trupuri de alun
(e-atâta cald în palme...
...si palmele se-ating)
dinspre adâncuri, încă, zăpezile se sting –
si cum să chem?...
...m-astepti? nu stiu să vin...nu pot...
e clipă de tăgadă salcâmilor înnopt
si urcă
a lumină
tăcerile din noi...
e cerul
frânt în palme...si pâine, pentru
noi...
se colorează-a lună...si urcă,
lună,
nouă...
ne mai rămâne gândul...
si chipul prins în rouă
si trupul prins în arbori
(...si urme în câmpii...)
mi-e dor atâta dor de tine.........!
(............................) nu vii...?
OGLINDĂ ÎN NEGRU
ce lene...
adânc, mă cheamă mocirla...
sunt viermi...
lipitori...
un sarpe de bălti...
ce zbucium...
înalt strigări de albastru...
păsări chemând
văzduhului dălti.
vântul porneste...
mă frige...
mă cheamă...
adânc, se agată de mine brădet.
oglinzi pentru cumpeni...
si baltă
...văzduhul...
*
mai cresc cu o frunză, încet, mai încet...
PUNCT
Există - fiintei există închideri,
timpul
se-nchide în sine,
plângând,
floare a noapte iubind a lumini;
drumuri se-nchid întru ele -
lumini ale florii
oprite
în coajă de ghindă –
linii,
infinitele linii oprite în punct.
Nu mai e nimic de-asteptat
- stejarii asteaptă... asteaptă... -
sunt om,
mai am un singur drum
numai unul:
Infinitul...Imensul...
Si nu stiu...
e Noaptea
sau
Explozia ghindei?!
CALEA FRIGULUI
Sapte iepe drumuri sug
ierbilor sub tăvălug.
Peste ape cu odihnă,
cale-pâine înspre tihnă,
cu făclii curgând a vale.
Cale multă...multă cale...
- Babă Radă, und-te duci?
- Semăn nuci, semăn nuci...
Dincolo de vale mută
obosesc pentru cucută.
Frunză bate dor de ram:
am o floare...n-o mai am...
Plânge plopul lângă geam:
am frunzare ...nu mai am...
Si alunec întru timp:
frică frig de anotimp -
Si alunec înspre floare:
frică n-are, frică soare -
Poate baba cu descântec
a lăsat o teamă-n cântec,
poate baba „până când“
să pornească schiopătând.
Stie baba până-n stele...!
printre ele...fără ele...
Poate-n lut se culcă una...
Stie baba, câte luna...!
- Hai la baba să ne spună!
- Seară bună...nu-i a bună...
- Hai la baba să ne spele!
- Trei surcele, sprâncenele...
- Hai la baba să ne culce!
- Teiul dulce, somnul dulce...
Sub acoperis de nori
straturi iarbă, straturi flori...
- Babă Radă, ce mai faci?
- Puii mamii, dau colaci!
SINGURĂTATE
noapte ciudată în duhul fântânii
bratul acesta mă cheamă intens -
bulgări în cer – stele, frunze
câmpul concret
în stele strivind.
adânc zodiac
întors în spirală
pe stele dormind târziu scarabeu
doar iarbă aleargă
din iarbă
în iarbă -
mi-e dor de fântână în timpii
uscati...
...de ce întrebati?...de ce
întrebati?
VÂRSTĂ PRIMARĂ
Soare!!!
Pleoapele cad pe gene de lună
pietre întorc luminii câmpii -
razele vârstei primare se zvântă...
Tac. Îmi e dor...Lumini lunecânde -
mai cresc înapoi cu un cerc de lumini,
copacul se frânge de-atâta tăcere -
degete râd...si râsuri visează...
Lumină, pe gene... departe...
departe...
mai scad cu un unu..., mai scad cu un
doi
urc cercul de cercuri...în centru,
lumină,
raze râzând în plete..., pe trup -
sunt rază...sunt zâmbet...rază
dansează
alb înscriind, în stele de lut -
sunt dansul...
sunt raza...
sunt steaua din stele...
(adânc..., mai adânc...)
(mai adânc!!!...mai adânc!!!...)
sunt clipa...sunt iarba...nervura de
nour.
si sunt om!
si sunt om!
si sunt Om!!
...si SUNT OM!!!!
*
*
*
...Raze ciudat îmi leagăn în gene -
E vremea să urc...
ZBUCIUM
această iubire târzie în mlastini
albastru exact cădea pe nisip
nufăr zbătând în lacrimi noroiuri -
zenituri
în trupuri de algă
tu...
niciodată
lumină si noapte.
si vuiet frunzare... si tăceri...si
tăceri...
noi înspre noi...si noi, niciodată...
...zbucium de iarbă, zbucium de
meri...
adâncă iubire târzie în stele
nisipul exact cădea peste cer
noroi înstelam a lacrimi de nufăr -
în linii de algă,
zenit...
Happy Birthday, FLORICA BATU ICHIM!
(13 aprilie, 1944-4 septembrie 2010
|
Observatorul 4/12/2024 |
Contact: |
|
|
