Un buchet din poeziile poetei Florica Batu Ichim
ÎNTOARCERE
Mă întorc la portile mortilor nostri modelată în drum si în rugi;
să nu întrebi: plecări de bătrâni spre lumină alunecă-n frunze de nuci
Îngenunchez la icoana de-argilă prohod la prohoduri lipind
cu-aceleasi spatiu tesut în cuvinte cobor spre Danubiu din Pind.
STATUIA
Măreată sau umilă - vesmânt pentru sentimentele altora - fără un gest, o lacrimă, un tipăt, asteaptă să fie si ea dărâmată.
Doar uneori, când vântul o atinge, argila tresare: -Am fost om!...
Si se face, la loc, nepăsare.
ULTIMA STEA
Culegeam amândoi constelatii... si la ultima stea, când s-a stins sărutarea cum îsi sting ciocârliile cântul, rămăsesem în brate numai cu ploaia, numai cu vântul.
SCAUNUL GOL DINTRE NOI
Poate-ar fi fost un cuvânt Sau o simplă atingere de mâini, Dar scaunul gol dintre noi Ne oprea Mai mult decât hotarul Dintre somn si adevăr.
Poate-ar fi fost un gest Sau un drum spre visare, Dar scaunul gol dintre noi Ne durea Mai mult decât muscătura Prietenului transformat în sarpe. Poate ar fi fost un sărut, Dar fiecare Astepta ca celălalt să sfărâme Scaunul gol dintre noi.
TRENUL
Îti amintesti? Era un tren ciudat... Omul în alb manevra semaforul iar undeva, într-un vagon oarecare taxatorul cu haină de vise, tesută de soare presăra printre astri bilete. Eram pasageri clandestini, mâinile noastre se contopeau într-un singur bulgăr de agilă, cuvintele - bătrâni osteniti - poposeau pe o filă. Ne-mbrătisam - salcâmi înfloriti evadati din legendă. Prin vorbe prin gesturi în fiecare gară plăteam o amendă.
DANS
Nu stiu când, dar odată am să-mi desfac pletele negre si am să dansez printre ele, cu ele, până când văzduhul va fi plin de pletele mele negre, până când universul va fi negru negru intens, ca intensitatea primei iubiri.
ÎNTOARCERE
Într-un amurg, lâna de aur s-a desprins de catarg.
Sperantele s-au răstignit printre valuri, timpul s-a înecat odată cu ultimul stol de lumină.
...si ne-am întors bătrâni înapoi...
ORĂ
Când luna se leagănă în cais despletim amândoi primul vis.
Fără să stim, în vuietul orei, deschidem o cutie-a Pandorei.
DE CE?
Mergeai mângâind salcâmii din drum. Mă strecuram printre ciresi ca un fum.
De ce n-am zâmbit aceluiasi pom înflorit?
IUBITUL
Iubitul nu a existat sau a fost un om oarecare, Poate chiar un salcâm în crengile căruia am aruncat vesmintele negre.
Iubitul nu a existat sau a fost un nor alb în care zefirul, din joacă, modelase o inimă.
Iubitul nu a existat, sau a fost un desen făcut de o mână de copil jucăusă.
SEARĂ
Nu plânge, mamă: tata-i cu noi a plecat să aprindă lumină sub iarbă si se-ntoarce-napoi.
CA NORII ALBI
Ca norii albi obositi de drumul prin stele. uneori ancorau la tărmuri vapoare. Noi, de pe mal, îi iubeam pe bărbatii aceia culegători de furtună ale căror brate legau de catarg uragane.
Nu stiam, nu încercam să stim cine sunt soseau în amurg de pe valuri să poată iubi pe pământ.
Dimineata, femeile, vedeau doar catarge-azvârlite pe cer ca turlele bisericilor prin care flutură nunti de eter.
MATURIZARE
E vremea să ucidem ciresi, leagănul a rămas negând printre crengi bărci de hârtie se-mpiedică-n valuri trotinete lunecă pe asfalt, mingea s-a rostogolit printre noi si e seară...
e vremea să ucidem ciresi.
RUGĂ
Se scaldă cucuvelele-n sunet: unul din noi va trebui să ne uite.
Doamne, lasă pasărea aceasta nemodelată sau nu o-nvăta să mai cânte!
JOC
Eu ti-am spus: „Te iubesc!“ Tu mi-ai răspuns: „Stiu!“
Tu mi-ai spus: „Te-am trădat!“ Eu am uitat să-ti răspund.
Timpul A râs Si ne-a spus: „Iades!“
AER
Într-o zi vom arunca în aer toate gările universului vom sfărâma fiecare peron, fiecare sală de asteptare (să nu mai existe revederi, despărtiri, pasi împleticiti pe treptele vagoanelor)
... apoi vom spune: „da capo!“
DRUMUL
Pe drumul acela ciudat, punct de plecare tâsnit din argilă punct de sosire suspendat între noi si primele fire de iarbă, pe drumul acela ciudat - îti amintesti, iubite? - culegeam alune.
Eu eram ploaie, tu erai vânt...
BUCURIE
Ai venit! Din oglindă-mi zâmbeste Un cires înflorit: - A venit!
PANTEISM
Fiecare mort - e un pom. Fiecare pom - e un mort.
Fiecare tulpină e un brat fugit din pământ. Fiecare trup de iubit e o tulpină mai caldă. Fiecare pereche de buze se transformă într-o frunză. Fiecare frunză e o sărutare.
Unde să te caut? Cum să mă îmbrac?
SEARĂ
Să megem, Gretel. se face seară,
pe străzi am aruncat în fiecare pom câte-un an: bratele se îmbracă în negru -
se face seară, Gretel, începe câmpia...
NEÎMPLINIRE
sase ore pe zi sunt copil; privirile mele desenează azurul aruncând printre nori chipul tău;
sase ore pe zi sunt miscare: fire de nisip copiind linia planurilor tale ...luni, marti, miercuri...
trec zilele mele numai cu douăsprezece ore.
C NTEC
Alte priviri te-or duce pe oceane, cu bărci de vise printre amintiri si alte mâini îti vor întinde, poate, în zori abia-nfloritii trandafiri.
Tu vei porni pe drumul din legendă alături cu alte gânduri de femei din alte plete-ai să culegi luceferi, în alte buze ai s-aprinzi văpăi.
E toamnă. Razele de lună au împietrit în ramuri de argint; doar Solveig cântu-si leagănă-ntre stele: - Vino iar, Întoarce-te, Peer Gynt!
ÎMPREUNĂ
Poate într-o noapte, poate într-o zi, spatiul dintre noi va muri. Timpul gonit înapoi serpuind printre noi, ne va contopi într-o singură oră.
Din soare, din lună, ne vom naste împreună, vom muri împreună.
F NT NĂ pentru Mitrel
Să ne rugăm împreună, până când, cumpăna se va rupe între doi.
Una din mâini se face mistrie
- care din noi va fi creatorul si care zidirea? -
Am ajuns la fântâna mesterului Manole, de unde nu mai există întoarceri.
O CLIPĂ
O clipă privirile noastre s-au întâlnit în crengile aceluiasi măr înflorit. Dar am rupt poezia si-am aruncat-o în vânt înainte de-a scrie întâiul cuvânt.
SEARĂ CU CEATĂ
Seară cu ceată în care oamenii nu se văd dar tot nu se simt mai străini.
Seară cu ceată în care visele nu se mai pot înălta lovindu-se de nepăsare.
Seară cu ceată în care buzele se opresc înainte de-a spune cuvântul ce-ar trebui să unească.
...Seară lumească...
DACĂ
Dacă ai fi lângă mine - lumină târzie - poate-am găsit al doilea cuvânt la prima mea poezie.
PRIETENEI MELE
Ana Maria ciresele s-au copt
buzele noastre nu se mai întorc înspre ele degetele nu se mai înaltă spre vulturi. Poteca a murit sau poate-i pierdută în basmul cu zâne,
pasii se-ntorc pe alte poteci.
Numai în insula noastră, Ana Maria
plopul mai cheamă - drapelul iubirii si insula fuge în alt anotimp.
TRANSCENDENTĂ
Trupurile noastre - bulgări de argilă printre rădăcinile pomilor - din nou se vor căuta:
Si poate odată, un îndrăgostit va modela o statuie a iubirii fără să stie că sub dansul degetelor, evadate din groapa comună, lutul meu, lutul tău, se cunună.
ASTEPTARE
Mi-e teamă... Fluidizantă, noaptea picură în raze, în fluturi, în flori, cernindu-le. Umbre sărută poteca, o-nvăluie, o ascund, iar undeva crengi de salcâm se îndreaptă spre cer, ca bratele îndrăgostitilor care-asteaptă aceiasi iubită.
Vino! Doar tu mai păstrezi între pleoape O fărâmă de zi.
ÎN FIECARE ZI
În fiecare zi oamenii pierdeau amintiri.
Alergam în urma femeilor să le dau înapoi umbrele pasilor, umbrele buzelor, găsite pe străzi.
Încercam să redau tuturor bărbatilor unduirile trupurilor pe care le-au pierdut fără să stie dacă le-au avut vreodată.
Si urmele amintirilor de bărbati, urmele amintirilor de femei, se contopeau în privirile mele născând simfonia tăcerii.
RISCA
Mi-am aruncat iubirea în nori si am început să astept:
- Vei veni? - Am pierdut?
EU NU ERAM
Oamenii hoinăreau printre stele, mângâiau luceferi si uneori încercau să iubească.
Dar eu, nestiind că trebuie să mor, nu avusesem timp să mă nasc.
ÎNFR NTII
Iubesc înfrântii, pentru visele pe care le-au pierdut la jocul de cărti sau poate le-au modelat pe-un trup de femeie.
Iubesc înfrântii pentru noptile de care nu-si mai amintesc, pentru serile în care se transformau în flori de gutui gonind înapoi dimineata.
Iubesc înfrântii pentru că eu, eu pendulez între învingători si înfrânti, fără să pot deveni un învins, fără să pot învinge vreodată.
POSTUMĂ
În buzunarele unui mort s-au găsit: un vis, un chip si-un sărut.
Printre ele, integre, alergau nebuneste amintirile albe, amintirile negre.
NOAPTE
Noaptea, străzile invadează orasul:
...străzi cu pasi de bărbati, străzi cu pasi de femei...
Doar undeva, într-un bulgăr de cer sculptat în tăcere, pasii se-mbrătisează, trotuarele fug de pe o stradă pe alta si nu mai rămâne decât o linie modelată în lut, de pe care femeile dimineata îsi culeg amintiri.
VESMINTE
În amurg femeia bătrână bate la porti. Copiii, speriati că hainele o iau la fugă înapoi, încep să le vândă;
părintii fură hainele bunicilor
iar acestia, pentru a muri putin mai departe, îsi aruncă vesmintele-n nori.
ANII
Nu mă atingeti, nu mă priviti!
Fiecare zi - o gratie verticală; fiecare noapte - o gratie orizontală.
Douăzeci si trei.
Pădure de zile, pădure de gratii.
RANĂ, LUMINII...
Rana zăpezii apasă privirea – au mai rămas întrebări... mai dor tăinuiri...
Marea se zbate să scape de lună,
Luna chemând, mai adânc...mai adânc... pestii se zbat să tacă-n adâncuri, mai naste-o nervură...în algă...în cerc...
Luna chemând se ridică în alge meduze o strâng...o sărută...o strâng... imaginea lunii se sparge de pietre mai naste o rază din piatră, tipând,
Imagini de raze se sparg printre solzii bătrânului peste, adânc înnoptând – si luna o cheamă...si luna o cheamă... marea se zbate să scape, putin... pestii se zbat să rămână în valuri, pestii mai mici... tot mai mici... tot mai mici...
Peste bătrân, înnoptează în sine luna-i se sparge, în solzi picurând si nu stiu...si nu stiu... nasc cumpeni în taină, racii se cer, pe cer luminând meduzele cheamă... rechinii cuvântă...
Rechinii lucesc, de lună pe trup.
Pestii părinti se roagă la alge alge la valuri si valuri la lut, Si lut la nisipuri...nisipului, încă...
Pestii părinti se întorc în tăceri...
Si Luna îi cheamă...si lutul...nisipului... alge se roagă preapestilor seri Si pestii se roagă...si pestii se roagă si noapte si noapte si noapte în mări si pestii se roagă si pestii se roagă si creste chemarea de lună, de zări si pestii se roagă în rugă de peste, bătrânilor pesti, se întorc, întrebând, si pestii se roagă, se roagă, se roagă – Luna se zbate în colturi de luni, pestii se roagă, în solzii de peste...
Întoarce năvodul... Lină, lumină, peste primar zămislind din lumini, peste curgând... în ceruri? în ape? ...Pestii se roagă, se roagă adânc, si noaptea-i durere...Si raze...si noapte... si pestii se roagă si-i noapte...si frig... si pestii se roagă..., se roagă..., se roagă.
Luna se bate cu lină lumină – Pestii se roagă...si pestii au vânat e noapte-n grădini...în arbori...în ape... pesti au adormit...au uitat...au uitat...
E noapte în ziuă...tot tremură noapte în trupuri de pesti... pescarii jelesc ...Si luna îi cheamă...îi cheamă...îi cheamă. În trupuri de pesti, pescarii jelesc si Luna îi cheamă, îi cheamă, îi cheamă... Lină lumină, lină lumină, peste primar adânc dinspre cer, lină lumină, lină lumină, peste primar adânc dinspre cer, Lină lumină, lină lumină...
...pestii plângând si plângând si plângând si noapte...tăcere...tăcere...si noapte – pestii rugând si plângând si rugând – suliti de lună împung printre solzii ca boabe de vii, în mări,lăcrimând... lină lumină..., lină lumină...
Bătrânul pescar se întoarce pe mare... marea-l primeste...îl bate...îl vrea... si-l cere...si-l bate...si iarăsi îl cere; marea se zbate, se zbate în ea si luna o cheamă..., o cheamă, nebună; Pescarul bătrân o opreste în ea si luna o cheamă, o cheamă, lunatec. Pescarul se roagă... si pestii îl cer si marea se roagă, nebună, la cer, si luna o cheamă..., pescarul, opreste... ...si totul e zbor...si totul e gând si totul e teamă de zbor si de frâng Si totul e teamă si totul e rugă si totu-i a fi si a fi si a fi.
...Lină lumină... Pescarul, năvodul, pestii curgând...în adânc...din adânc...
MELC
Dintru somnu’ de adânc mă trezi de cu descânt, dintru somnu’ de vegheri mă trezesc de cu mai ieri...
- Melc, melc, codobelc, tu ai sânge-n pe sub casă... - Uite: ...las’. Ascultă: ...lasă. Cer înalt, tot mai înalt, suliti joacă zări asfalt, Soare-adânc, tot mai adânc, casă leagă zări oblânc uite stele-nsevuind chicotind reamăgind uite nour alb de nor – luce lună în ulcior...
Uite mână-n cer stăpână, uite ceru’ lângă talpă (pentru talpă, cale calpă) – haide, vii? nu vii?...te-astept... cerul drept..., adâncul drept...
- Melc, melc, codobelc, cine mie te-a trimis? - Cerc înscris în cerc înscris, mai adânc..., tot mai adânc... în departe se răsfrâng în departele de stâng...
- Melc zăblâng...tot melc zăblâng... pentru că mă scoli din somn? umflă iarnă-n viforeană timpii-mi vin din declin, albul bate din răzbate - îmi e frig...mi-e frig de gheată... uite lună cum îngheată peste cerul înghetat... în păcat adun păcat - e pătratul numai frig... melc, plăpând, de pipirig... nu mai vin...hai du-te...lasă...
- Trece melcul lui prin casă. M-auzi cerul cum se lasă tot aproape, pentru tine...? Uite timpu’ce te vine în fântână...în pridvor... stea zbătândă de cocor...
- Mergi încet...atât de-ncet... - Duc lumină în brădet, printre seve tipă ziuă se sparg zările la piuă în adâncuri timpii mor - creste jertfă în prior...
- Melc, sărace...und’te duci? - Preste nuci... să moară nuci... Înflorească numai ziuă (ziuă, Ziuă, Sfântă ZIUĂ) când pământul cuminecă să culeg duminecă - O Duminecă mereu dintru drum de curcubeu...
-Haide, hai la Dunăre, Îti dau apă tulbure... -Drum de ape limpezind nu m-astepti dintru’colind? Tu nu stii? nu ai aflat? moare timpu’ blăstămat nască timpii pentru vii... - Au nu vii din Sânt’Mării? Melc, curate... m-am pierdut... ceasurile-au fost stătut, în adâncuri de spirală trec, cu luna tot mai goală; în de-a stânga de spirală timpu’mi-e de oră boală...
- Uite: ...las’. Ascultă: ...lasă - Hai cu mine-n pe sub casă. De cu vineri în adânc, doare bocet la oblânc, de trei zile creste noapte până ceasuri s-or fi coapte, de trei ceruri, timpu-i gol pentru timpii de ocol, de trei nume, numai Eu... ...doare jertfă-n curcubeu...
- Melc prieten, nu-nteleg... - Se plămadă timpu-ntreg... - Melc iubire...este frig... - Si te strig...si te tot strig... dintru lume, printre lume, (doarme mare de cu spume) dintru lume de zălog (...uite rugă de olog) dintre timpii ce se sorb (...uite rugă de cu orb)... - Melc Părinte...nu-nteleg... - Plus întreg înaltă ’ntreg (...este junghi în triunghi...)
((..........................................))
...Du-te, vezi: la Dunăre nu-i mai apă tulbure...
SEARĂ LUMEASCĂ
Autoportret plus, încercând înspre plus. argilă în nume, posibil de cumpeni...
C NTEC PENTRU CEL CE NU-I
Zburătorule, mi-e teamă... S-a frânt codrul de aramă si inelele se mint... Creste codrul de argint, creste dorul de frunzar... Zburătorule, în zar doare drum si drum de foc... Râd potecile în joc
Cin’te minte a chemări? Solzi de sarpe, dans în zări... Cin’te minte a păduri? Zâna zilei printre furi...
- Spune-mi, tată, unde-i drumul? - Mestec ceasul cu uiumul... - Trup de floare, cum să-l chem? ...si petalele se tem... - Drum de melc, cum să-l descânt? ...trup de dor, trecut în vânt...
Zburătorule, mi-e teamă, s-a frânt codrul de aramă si inelele se mint... Creste codrul de argint...
RĂNI DE CIRES
Cu cât încerc spre tine aluneci mai departe - o rană-i întrebarea în trunchiuri de ciresi – mi-e teamă să chem ziuă din ramuri, prealumină coborâtoare-n linii prin timpii tot mai densi Mi-e teamă de răspunsul pe care dimineata încet, îl modelează si-n coarnele de melc. E-atâta noapte-n mine; duc stelele în doliu închise în tăcerea balaurului cerc.
Dar cum să-mi neg argila? Vreau unduiri de soare cu ramuri de lumină să-ntorc înspre a fi ...e frica de-ntrebare? În mine, cine plânge? ...sau poate-n cumpănire duc frica de a sti...?
ZONĂ PĂG NĂ
Zonă păgână, târziul de-a scrie când totul-i oprit în lacrimi si dor când cerul murdar cerseste la colturi si pomii se-ntorc în lut fără rod.
Frică de ziuă se zbate în trupuri doar câinii jigăriti prin ore călcând a gard putrezit la margini de curte si casă cu gând de chirpici.
Dar unde e câmpul si iarba si zborul? Omida se coace în palme de grâu si bulgării tipă si tipă sub aer si mor albatrosii de alge striviti.
De unde e cerul si apa si dorul?
SĂ NINGĂ
Iubirea noastră de astăzi pe mâine cât de ciudat ne întoarcem în petale - de ce neapărat să ningă, să ningă, si pomi îmblânziti de atâta zăpadă pe garduri tac straturi de alb si de alb cu ce am gresit în urmele sterse? o stradă si frica de drumuri si drum - culoarea zăpezii pe cizme si altfel.
Pantof de bărbat întrebări de femei si iar paralel si iar împreună si gheata si gheata si gheata-n copaci si mâinile calde pe trupuri de lună.
Se zbate un lup în frica de nouri si câinele urlă la cer fără sens auzi câtă gheată coboară în trunchiuri si pârâie stâlpii albastrului dens. Vino: e clipa adâncă de linisti - doar noi mai putem să oprim înnoptări!
CLIPĂ, CU NOI
e ceasul în care se frânge tăcerea păienjenii coboară în margini de timp- auzi cum se zbate în flori, liliacul auzi în nervură cum urcă nervuri...?
ce zări s-au întors, în pragul-ntomnării, ce linisti din nou, ne zidesc în lumini... auzi cum în frunze se naste culoarea, auzi în petale cum plâng vremuiri...?
...Clipa aceasta...adâncă...adâncă...
CLIPĂ, ÎN DOI
dacă ai sti cât de mult clipa mea se cere spre tine înserarea ar uita să bată în luturi, frigul oprit ar naste lumini e-o teamă de nasteri nervurilor oază –
dacă ai sti anotimpul s-ar lăsa mai altfel pe arbori si mâinile noastre ar muri pe lumini, - luminile-ar naste si mână si trupuri Si glas si privire si gând si tăceri-
dacă ai sti iarba ar plânge sub talpă si-adânc bucurie în seva de zi – dacă ai sti s-ar dărâma universul... ...si-ar naste un altul, din noi pentru noi!
DOR
mi-e dor...si nu mai stiu să spun... se zbate vântul, încă în trupuri de alun (e-atâta cald în palme... ...si palmele se-ating) dinspre adâncuri, încă, zăpezile se sting – si cum să chem?...
...m-astepti? nu stiu să vin...nu pot... e clipă de tăgadă salcâmilor înnopt si urcă a lumină tăcerile din noi... e cerul frânt în palme...si pâine, pentru noi... se colorează-a lună...si urcă, lună, nouă... ne mai rămâne gândul... si chipul prins în rouă si trupul prins în arbori (...si urme în câmpii...) mi-e dor atâta dor de tine.........! (............................) nu vii...?
OGLINDĂ ÎN NEGRU
ce lene... adânc, mă cheamă mocirla... sunt viermi... lipitori... un sarpe de bălti...
ce zbucium... înalt strigări de albastru... păsări chemând văzduhului dălti. vântul porneste... mă frige... mă cheamă... adânc, se agată de mine brădet. oglinzi pentru cumpeni... si baltă ...văzduhul...
* mai cresc cu o frunză, încet, mai încet...
PUNCT
Există - fiintei există închideri, timpul se-nchide în sine, plângând, floare a noapte iubind a lumini; drumuri se-nchid întru ele - lumini ale florii oprite în coajă de ghindă – linii, infinitele linii oprite în punct. Nu mai e nimic de-asteptat - stejarii asteaptă... asteaptă... - sunt om, mai am un singur drum numai unul: Infinitul...Imensul...
Si nu stiu... e Noaptea sau Explozia ghindei?!
CALEA FRIGULUI
Sapte iepe drumuri sug ierbilor sub tăvălug.
Peste ape cu odihnă, cale-pâine înspre tihnă, cu făclii curgând a vale. Cale multă...multă cale...
- Babă Radă, und-te duci? - Semăn nuci, semăn nuci... Dincolo de vale mută obosesc pentru cucută.
Frunză bate dor de ram: am o floare...n-o mai am... Plânge plopul lângă geam: am frunzare ...nu mai am... Si alunec întru timp: frică frig de anotimp - Si alunec înspre floare: frică n-are, frică soare -
Poate baba cu descântec a lăsat o teamă-n cântec, poate baba „până când“ să pornească schiopătând. Stie baba până-n stele...! printre ele...fără ele... Poate-n lut se culcă una... Stie baba, câte luna...!
- Hai la baba să ne spună! - Seară bună...nu-i a bună... - Hai la baba să ne spele! - Trei surcele, sprâncenele... - Hai la baba să ne culce! - Teiul dulce, somnul dulce...
Sub acoperis de nori straturi iarbă, straturi flori...
- Babă Radă, ce mai faci? - Puii mamii, dau colaci!
SINGURĂTATE
noapte ciudată în duhul fântânii bratul acesta mă cheamă intens - bulgări în cer – stele, frunze câmpul concret în stele strivind.
adânc zodiac întors în spirală pe stele dormind târziu scarabeu doar iarbă aleargă din iarbă în iarbă - mi-e dor de fântână în timpii uscati... ...de ce întrebati?...de ce întrebati?
VÂRSTĂ PRIMARĂ
Soare!!! Pleoapele cad pe gene de lună pietre întorc luminii câmpii - razele vârstei primare se zvântă...
Tac. Îmi e dor...Lumini lunecânde - mai cresc înapoi cu un cerc de lumini, copacul se frânge de-atâta tăcere - degete râd...si râsuri visează... Lumină, pe gene... departe... departe... mai scad cu un unu..., mai scad cu un doi urc cercul de cercuri...în centru, lumină, raze râzând în plete..., pe trup - sunt rază...sunt zâmbet...rază dansează alb înscriind, în stele de lut - sunt dansul... sunt raza... sunt steaua din stele... (adânc..., mai adânc...) (mai adânc!!!...mai adânc!!!...) sunt clipa...sunt iarba...nervura de nour. si sunt om! si sunt om! si sunt Om!! ...si SUNT OM!!!!
* * * ...Raze ciudat îmi leagăn în gene - E vremea să urc...
ZBUCIUM
această iubire târzie în mlastini albastru exact cădea pe nisip nufăr zbătând în lacrimi noroiuri - zenituri în trupuri de algă tu... niciodată lumină si noapte. si vuiet frunzare... si tăceri...si tăceri... noi înspre noi...si noi, niciodată... ...zbucium de iarbă, zbucium de meri... adâncă iubire târzie în stele nisipul exact cădea peste cer noroi înstelam a lacrimi de nufăr -
în linii de algă, zenit...
Happy Birthday, FLORICA BATU ICHIM! (13 aprilie, 1944-4 septembrie 2010
|
Observatorul 4/12/2024 |
Contact: |
|
|