Resaclarizarea spatiului românesc
Cu puțină vreme în urmă,în hotarul Borloveniului,Prea Cuviosul Părinte Protosighelos Dr. Teofil(Petrică) Zamela,starețul Mânăstirii “Țara Almajului”, a început ridicare unui mic schit cu hramul “Sfinții Români.”
Dincolo de importanta ridicării unui nou loc de închinare,acest schit face parte din efortul de a resacraliza spațiul înconjurător,natura.Căci este bine știut că ,în urmă căderii protostramosilor noștri,natura însăși se află în suferință.,…” Căci ştim că toată făptura împreună suspină şi împreună are dureri până acum”(Sf.Pavel,Români 8;22).Se cuvine prin urmare ca,atâta cât putem,să căutăm resacralizarea spațiului,resfintirea naturii.Iar la acesta se mai adugă ceva.
Schitul se va ridică într-un loc care are o specială valoare emoțională pentru oamenii din Borloveni,Vlașca.
În traducere mai liberă Vlașca înseamnă,intre altele, “locul unde sunt Români”.Acolo a fost unul dintre locurile în care era așezat satul” vechi” din care,mai apoi,s-a alcătuit Borloveniul.Este un loc de o frumusețe speciala,tainică.Ridicarea schitului va fi jertfă de mulțumire către Dumnezeu ,dar va fi și împlinirea celui mai solemn legământ omenesc,” să nu uităm niciodată ceeace datorăm strămoșilor”.
Este necesar să înțelegem că trăirea în bună cuviință,în concordanta cu Tradiția Neamului și conform cu învățătura Ortodoxă ,înseamnă respect pentru persoană și pentru cele din jurul lui.Mai înseamnă conștiința vie că suntem trecători prin lumea asta,avem datoria de a o folosi cuvincios și tot cuvincios a o lasă în grija urmașilor,înseamnă conștiința faptului că suntem parte din veșnicia mereu vie.
O asemenea purtare este posibilă doar în condițiile existenței unei Credințe autentice.Doar într-o asemenea stare vom putea înțelege că cele ce ne înconjoară sunt făcute de Dumnezeu,cel în Treime și Ortodoxie mărit,pentru noi ,cei făcuți “după chipul și asemănarea” aceluiași Dumnezeu.Așa au trăit strămoșii nostri,așa a trăit Neamul Românesc și către o astfel de viețuire acest Neam trebuie să se îndrepte și cred că se și îndreaptă.
Stramosii nostri au avut o viață vie,mereu cu evenimente.O vreme în care nu era răgaz pentru ‘plictiseală” și lenevie,mentală și fizică.”Omul” nu era sclavul necesitații, a “orarului” și “condicii”,zilele de sărbătoare erau numeroase și observarea lor obligatorie.Răgazul de gândire spre cele de Sus era mereu prezent.În permanență avea loc un “eveniment”,care trebuia întâmpinat cu grijă,cu pregătiri,cu atenție elaborată.”Calendarul” satelor și al fiecărui membru al lor,era foarte încărcat și fiecare persoană participa și avea rol în ciclul festiv.Deoarece un ciclu festiv, de sărbătoare era,un ciclul în care mereu să înălța laudă lui Dumnezeu,I se cerea milă și se reamintea că fiecare membru al comunității este,în chip ideal,cetățean al Raiului.Frumusețea era în tot locul și ea se manifestă sub infinite forme,prin port,prin comportament,prin cântare,prin bucățele așezate pe masă.Întregul spațiu era văzut sfânt și era trăit în sfințenie.Toate aceste sărbătoriri erau creștine și integrate în ciclul liturgic. Era un spațiu întreg,fără spărturi,un spațiu sacru.Exista un desvarsit respect pentru “natura”,pentru pamant,ape paduri.Imi amintesc foarte bine de cele ce imi spunea prietenul meu Ioan Banus;’eu cand vad prunii batuti cu prajina mi se rupe inima”.Se poate spune că dacă această viață comună era trăită deplin,la capătul ei,toți și fiecare redeveneau cetățeni ai Raiului.Într-o asemenea înțelegere efectiv nu trebuie sa ne mai uimeasca multimer,”norul” de sfinti romani ,care se roagă pentru noi. Pentru ei Dumnezeu nu a îngăduit pierdera noastră!
Acest fel de viață a fost viu și vibrant până în urmă cu șaptezeci sau optzeci de ani.Apoi obiceiurile și tradițiile au început să fie uitate,eliminate și persecutate.O perioada în care Credința a fost persecutată activ și violent.O perioada în care Biserici au fost închise sau distruse ;o perioada în care Mănăstiri au fost închise,sau distruse,și călugări persecutați cu furie.Cu voia lui Dumnezeu acea vreme a trecut.Dar în locul ei s-a instalat secularismul consumarist degradant si indiferentismul spiritual. Spațiul,în toate manifestările lui s-a încercat a fi desacralizat,lipsit de sfințenie și deci de rost și direcție.Sa ne gandim doar la modul în care a fost scoasă dimensiunea sacră din Istorie si in care mediul inconjurator a fost murdarit,distrus,batjocorit.
Acest pustiu duhovnicesc,pe care îl străbatem,a generat doar disperare și vid.Dar acest pustiu duhovnicesc este o manifestare a haosului și haosul este o stare temporară.Vedem în jurul nostru că acest haos începe să se risipească și asta înseamnă:RESACRALIZAREA SPAȚIULUI.Este un marș care a început,dar a început cu avânt,bucurie și fără teamă.În cazul Românilor,ca întotdeauna,această renaștere a început prin Ortodoxie.Nu este întâmplător ,căci Hristos este Trupul mistic al acestei Biserici și Hristos ÎNVIE!
Biserica Ortodoxă s-a restabilit în mod uluitor și în timp foarte scurt.Mânăstirile s-au consolidat,Ierarhia să reanoit,clerul s-a întinerit cu cadre excelente, pregătite și profesional și pentru munca de pastorație..Despre modul în care această resacralizare are loc și despre faptul că ea este necesară și mântuitoare ,voi încerca să îl ilustrez prin situația din Țara Almajului.
Încă din anii șaptezeci ai veacului XX în Almaj a avut loc, a început, o renaștere culturală.Acea renaștere a fost posibilă prin lucrarea și dăruirea unor Profesori și oameni de carte absolut eroici.Țară Almajului a mai avut fericirea de a fi ferită de distrugătorul fenomen al “navetismului”.Un fenomen tipic vremii bolșevice,în care intelectualii satelor nu trăiau alături de comunitate ci trăiau între două trenuri sau curse de autobus.În Almaj intelectualii au stat în comunități și au împărtășit cu ele bine și rău.Așa au putut fi pomenite personalitățile Țării Almajului,folclorul și tradițiile nu au fost date uitării și demnitatea și identitatea locului s-au păstrat.Așa au apărut publicații locale care,din punct de vedere scholastic sunt la fel de bune ca cele mai bune din țară..Dar resacralizarea Almajului a primit un avant inca mai coplesitor.
În urmă cu doar câțiva ani,prin truda și staruinta unui Almajan,de fapt Borlovean, de excepție,Părintele Profesor Doctor Petrică Zamela(astazi Perintele Protosinghelos Teofil Zamela), a fost întemeiată Mănăstirea “Țara Almajului”.Așezată pe deal și privind și supraveghiind întreagă Țară a Almajului,Mănăstirea stă ca o cetate puternică.O cetate a Credinței și a Tradiției.Iar in hotarul Sfintei Manstiri se afla si un azil unde cei mai nevoiasi dintre oameni,batranii,multi dintre ei,uitati,isi pot duce ultimii ani in liniste,demnitate si inconjurati de dragoste.Între altele,tot prin gândul Părintelui Prof.Dr.Petrică Zamela,Mănăstirea a început să găzduiască manifestările cultural,comemorarile istorice din Almaj.Indohovnicirea istoriei și culturii Almajului va fi garantată.
Un pas inainte ,spre sacralizarea,sfintiirea,pamantului Vaii Almajului,il reprezinta intemeierea Schitului “Sfintii Romani” in hotarul Borloveniului . Ar fi de dorit ca toti Almajenii sa stea alaturi si sa sprijine ridicarea acestui schit.Acolo va fi locas de rugaciune, dar schitul va fi si o mica jertfa de multumire adusa lui Dumnezeu pentru toata frumusetea pe care a asezat-o in Almaj.Sa fi parte din eforul de ridicare a schitului ar trebui sa fie,pentru fiecare Almajan,un privilegiu si o cinste speciala..Ar fi parte din minunata resacralizare,sfintiire, a spațiului Românesc și aceasta înseamnă regăsirea fericirii de a te putea ruga Ortodox și de a merge, cu rugăciunea, din Lumină în Lumina și din bucurie în bucurie.
Alexandru Nemoianu
Istoric
USA Michigan
|
Alexandru Nemoianu 4/10/2024 |
Contact: |
|
|
