Blândul păstor...
Cina cea de taină
Lucitoare stele-n ceruri și luceferi înroiți,
Diademe-s rotitoare pentru frunțile de sfinți,
Ce-n bisericuța mică, pironiți spre veșnicire,
Ne-amintesc că-n a lor viață, fost-au munte de iubire.
Ziduri vechi, cu mici ferestre cern a zilei prealumină
Și-apoi razele de aur pe altar mi le închină,
Fie-n CINA CEA DE TAINĂ sfinții bine luminați,
Să se vadă că-ntr-u Domnul, toți mi-au fost, ca niște frați.
*
Cu pocalu-n mâna draptă, Domnul, cina mi-o-ncinstește
Și-n prevestitoare vorbe, El, le dă cumplita veste,
Că muri-va, prin trădare, pe o cruce pironit,
Dar ierta-ne-o, să ne-arate cât de mult El, ne-a iubit.
**
Un moșneag, cu barba sură și cu pletele-i albite,
De un veac aicea preot, peste vremi neîmblânzite,
Cu-a lui vorbă liniștită, de cum spus-au ceia sfinți,
Gânduri mari și înțelepte pune-n inimi, la smeriți.
Toți promit în gândul tainic, cuvenita îndreptare,
Toți în rugă lăcrimată mi se roagă de iertare,
Așteptând de la Măritul gândul lor să-l împlinească
Ca să stea, până la urmă, toți sub pronia cerească.
Iar când clopotul din turlă bate crucea ăstei zile,
Slujba-i gata, iar creștinii mulțumesc că orișicine
A vorbit de-acum cu Domnul în cea zi de sărbătoare,
Vor simții de-acum o vreme, mâna Lui, ocrotitoare.
Apoi iar, ca păcătoșii, face-or fapte nedorite
Și de Domnul iar uita-vor zile multe-nșiruite,
Că așa-i umana fire, încă nu-i destul de coaptă
Ca s-audă-n ori ce clipă, blânda cerurilor șoaptă.
***
Și noi am fost ca Iuda,
nemernici trădători
Iisuse dragă, trădători
Am fost ca Iuda toți de-o seamă,
Atunci, n-avut-am tată, mamă,
Și-n chin, ca vieții să Dai vamă
Lăsatu-te-am cu toți să mori
Ca orice om, ce-i este teamă,
Ca un proscris să dai Tu seamă
La moarte-n chinuri, și-n răcori.
N-a mai păsat, că înainte,
Prin mari minuni ne-ai arătat,
Că Tu ești fiu de Împărat,
Și chiar de-atâtea-i îndurat
Mi-ai tot cerut l-al Tău Părinte,
Pe toți ne ierte de păcat,
Și-așa te dus-ai împăcat,
Spre moarte, să re-nvii, Mărite.
*
Noi, trădători am fost cu toții,
Că n-am sărit să te-apărăm,
Măcar speranțe să îți dăm
C-am înțeles să ne-adăpăm
Din spusa Ta în fața morții
Și urma Ta să o călcăm
Și-n umbra Ta mereu să stăm,
În veacuri ce-or veni, cu toții.
**
Acum, la mii de ani de-atunci,
Când spusa Ta în greu și-n chin,
În mari dureri și-ntr-un suspin
Din naltul sfintei Tale cruci,
Vedem, că încă ne ferim
Ca între noi, să ne iubim,
Și oameni cum ai vrut să fim,
Urmând îndemnul Tău, de-atunci
***
În rugă de iertare
motto
În biserica gătită ca-nt-o zi de sărbătoare,
Din cădelnița-argintată, fumul smirnei dintr-un jar,
Cerne sfintele icoane, și c-o dulce sărutare
Se așează pe obraji zugrăviți de-un iconar.
Mai peste tot la mine, pe coama unui deal,
Să fie mai aproape de raiul din ceresc,
S-au rânduit în vreme pe-ntinsul meu Ardeal
Biserici purtătoare de har dumnezeiesc.
Cărarea înierbată, din vale îmi aduce
Suflarea păcătoasă a unui cuib de sat,
Ce-n rugă temătoare sărută sfânta cruce
Și vechile icoane cu chip străluminat.
Apoi, bătrânul preot, cu vorba lui cea blândă
Înalță rugi la Domnul, să fie de iertare,
La multele păcate, ce stau să se intindă
Ca umbra cea lungită, la vreme de-nserare.
Ei încă, păcătoșii, jura-vor ascultare
Poruncilor știute din vremuri de demult,
Numai le deie Domnul, de vrea, a Lui iertare
Și-or fi creștini cum fost-au, atunci, la început.
C-așa e rânduiala la noi, din străvechime,
Să ne spălăm păcate în rugă de iertare,
Să fim sub umbra crucii, cu gândul la Treime
Și-atunci cu siguranță, primi-vom îndurare.
*
Că doar așa pe toate, în fumul de tămâie
Și-n ruga tăinuită din țandără de gând,
Spre cerurile nalte, încet smert se suie
A sufletului slavă, din locul ăsta, sfânt.
Și-a noastre fapte bune vor ține-n vrednicie
Biserica și neamul mereu n-același loc,
Vor umple de iubire clipita de vecie
Ce viața ne-o va ține, sub umbră de noroc.
***
Gândul lui Hristos pe cruce
Stă Iisus pe Sfânta Cruce, pironit în patru cuie
Și-n durerea lui carnală rugă către Domnul suie:
-Iertător să fii cu ceia ce aicea m-au adus
Lepărtându-se de Mine, lași cum alți-n lume nu-s.
N-au avut în ei credință ca să vreie să îmi moară
Pentru Tine, pentru Mine, pentru cei ce-i înconjoară,
Pentru neam, pentru dreptate, pentru încă cea iubire
Ce s-ompartă tuturora, ca pe-o sfântă dăruire.
De-asta crucea Mea e greuă, că în ea sunt adunate
Ale voastre cruci făcute din o mie de păcate,
Eu le-adun , le iau cu mine și le duc dinspre lumesc
Ca iertate toate fie, de Părintele Ceresc.
Astăzi mor, ca să mă leapăd de ce-n Mine-i pământesc
Și să-nviu pentru vecie Nemurit Dumnezeiesc,
Să v-arăt, că dacă sfatul ce într-una vi l-am dat
Mi-l urmați îndeaproape, veți avea de câștigat,
Lumea-ntreagă, veșnicia, raiul cu-ale sale toate,
Necuprinsa-mpărăție și-ncă multe nevisate,
Toate ale voastre fi-vor pentr-o boabă de credință,
Ce-i mai tare decât moartea și v-aduce biruință.
*
Toți nemerniciții lumii, păcătoșii, fiecare
Care-mi stați la talpa crucii într-o rugă de iertare,
Mântuiți veți fi de-apururi dacă-n voi aveți voință
Să vă lepădați păcatul și-n cel loc puneți credință.
Cu nimicul ăsta mare veți schimba întreaga lume,
Va pieri pe veci păcatul și de-mi faceți fapte bune
Rai va fi pământul ăsta, iară voi, cei trecători,
Veți pleca spre judecată, nimănui să-i fiți datori.
**
Asta zise-n gând Iisusul, pironit de noi pe cruce
Și-n durerea-i fără margini, crede-n clipa ce s-o-apuce
Când aici, cum a mai fost-a, fi-va Raiul de-nceput,
Unde toți, cândva, odată, am trăit și-am încăput.
***
Sub crucea însfințită
Sub crucea însfințită de-a chinului durere
Fecioara plânge-amarnic jelindu-se sfârșită,
Ce-a inimă-i se frânge și-n lacrima-i de fiere
Își blestămă viață, ce fostu-i-a sortită.
Că Fiul ei, trimisul de Domnul, pe pământ
Să de-a povețe lumii prin vorbă și prin fapte,
În toate El făcut-a din înțeleptu-i gând
Minuni să-nvețe lumea, să-mi scape de păcate.
Trădat a fost acuma de-acei ce-i vor pieirea
Și-n aspră judecată l-au osândit să-ndure,
Ocară fără margini și-apoi nelegiuirea
Ca pironit pe cruce, să-l știm în veci purure.
L-au plâns spășiți sărmanii ce-au stat sub a Lui cruce,
S-a-ntunecat și cerul în jale lăcrimat,
Mugit-a și pământul, c-a trebui s-apuce
Ce-a ziuă-n care totul a fost îndoliat.
*
Când s-a sfârșit luat-a, să ducă în spre moarte
Păcatele făcute de neamul omenesc,
Cu jertfa Lui spălat-a a noastre câte toate
Ne-au cobort spre iaduri de-aicea din lumesc.
**
S-a stins atunci speranța că El a fost Alesul
Să schimbe rostul lumii prin magica credință,
Nebănuind că Domnul l-a cobortât în iaduri
Să știm că și de-acolo, ieșit-a-n biruință.
***
În bocetul iertării
În bocetul durerii, Măicuță Născătoare
Mi te topești ca sarea de lacrimi picurată,
Tot întrebându-ți soarta: de ce pe Tine oare
Căzut-a nenorocul, să fii azi lăcrimată?
Că n-ai făcut la nimeni nici rău cu vre-o sudalmă,
Că te-ai jertfit născându-l pe Domnul Iertător,
Și-acum, de ce sortitul îți dă o greauă palmă
Că El, Hristosul nostru, la nimeni nu-i dator.
Bătutu-L-au în cuie pe-o cruce de osândă,
Trădat de trădătorii la neaml creștinesc,
Și inima-ți de mamă, smerită, caldă, blândă,
S-a înmuiat dureri,i rugându-l pe Ceresc,
Să ți-l întoarcă-n viață din moartea nemiloasă
Pe El, Nepăcătosul, ce a luat cu sine
Păcatul omenirii, ca prin a morții coasă
S-ajungă sus, în ceruri, primind dumnezeire.
*
Tu mai rămâi Măicuță, să ostenești prin lume,
Să-mparți cuvinte-leacuri la ceia necăjiți,
Să picuri cu iubire a Tale fapte bune,
Iar când lăsa-vei lumea, slăvită fii de sfinți.
La Tine-nchinăciune și rugă de iertare
Cerșim, noi, îndulciții adesea la păcat,
Că trecătoarea viață, ne dă din câte are
S-alegem ce-i mai bine, din tot ce ni s-a dat.
***
Iisus, nălțat la ceruri
Pornit-a veste mare din glasuri de femei,
Purtat în patru vânturi, s-ajungă la acei
Ce fostu-i-au apostoli, la gloată, la-mpărat,
Că Răstignitul Lumii, din moarte s-a sculat.
S-a-nfioarat atuncea tot omul păcătos,
Creștinul cel smerelnic, că n-a fost mincinos
Cuvântul Său pe cruce, că-i Fiu de Dumnezeu
Venit ca să ridice păcatul lumii, greu.
Minunile făcute au fost de-adevărate,
Menita Lui putere a vrut să ne arate,
Că El învie morții și dă la orbi lumină,
Și înmulțește pâinea creștinului la cină.
Și-apoi, a Sale sfaturi, adevărate, drepte
Și pline de-nțelesuri, au fost să ne deștepte,
Să ne-ndreptăm purtarea și ura s-o lăsăm
În schimbul la iubirea, ce orișicui s-o dăm.
N-ați înțeles că viața la toți ne este dată
S-o trecem în iubire frumoasă și curate?
Nu ură, nu tu vrajbă, nu sete de avere,
Că ele întinează și izvorăsc durere.
El, nu îmi vrut-a moartea niciunui păcătos,
Ci îndreparea care-i, cu mult mai de folos,
Că astfel el, dușmanul, prieten ți-l vei face,
Și-n lungă veșnicire trăi-vom toți în pace.
*
Când judecata voastră ce-a strâmbă, mincinoasă,
L-a condamnat la moartea aceea grea, hidoasă,
El, coborâta-n iadul păcatului lumesc,
Ca de acol să urce, la Tatăl, în ceresc.
**
Voi, după atâta vreme, nici azi n-ați înțeles
Că viața noastră încă, nu are nici un sens
Dacă trăim în ură, minciună și-n trădare,
Că pierdem pe vecie a Raiului cărare.
***
El, Înălțat la ceruri, de-acolo ne veghează
Să îi urmăm povața, s-avem credința trează
Că doar cu cea iubire și binele făcut,
Ne-om înălța la ceruri, din păcătosul lut.
***
Hristos a înviat!
Hristos a înviat! Au spus cu bucurie
Din adâncimi de suflet smerite neamuri toate,
Știind că pentru-a nostră promisă mântuire
El însfințit-a crucea, ne spele de păcate.
Născut dintr-o Fecioară, al Domnului trimis
Venit a fost în lume ne-arate dreapta cale,
Povețe să ne deie, ca raiul cel promis
Să-l merităm la urmă, cu toate ale sale.
Și-n cele ce făcut-a în viața-i pământeană
Credința El a pus-o la toate temelie,
Ca noi să știm de-a pururi, că leac la orice rană
Aceasta e și fi-va, de-acum până-n vecie.
Că toate celelalte, minciuna și trădarea,
Trufia, lașitatea, necinstea de pe lume,
Înalță pentr-o clipă averea și mărirea
La cela care fi-va vremelnic, doar un nume.
*
De viața am trăit-o în bună rânduială
În dragoste și-n cinste cu sufletul curat,
La dreapta judecată al nostru nume dară
Va veșnicii în raiul, de-atâtea lăudat.
Urmați-i așadară porunca pentru care
El, Jertfitorul nostru, atâtea-pătimit,
Din moarte către viață urcat-a ce-a cărare
Ca-n noi să reînvie, de-acum pân la sfârșit.
***
Dăm veste!
De când făcut-ai încă, minuni dumnezeiești
Cutreierând prin lume de Tine toți să știe,
Ne-ai întărit credința, că cel promis Tu ești
Și Iertătorul fi-vei, de-atunci până-n vecie.
Nicicând a noastre lacrimi n-au vrut să se usuce
Și-amarnica trădare n-am vrut ca s-o uităm,
Când pironit în cuie pe Însfințita Cruce
Crezut-am că te pierdem și morții noi te dăm.
Cu Tine, sus pe cruce, păcate de-altădată
De noi nemerniciții făcute-n șir de vieți,
Luatu-le-ai să-ți fie durere încarnată
Ca să le simți pe toate și toate să le ierți.
Te-ai dus apoi în moarte ca orice muritor
În lacrimii șiroite a Maicii Născătoare,
Lăsându-ți, ca să-ți moară, ce-avut-ai muritor
Și-ai re-nviat ființă, pe veci nemuritoate.
**
Ne-am bucurat Mărite și-atuncea am știut
Că Tu ne ești de-apururi al nostru Împărat,
De-aceea-n an dăm veste la toți ce-n lume sunt,
Că Iertătorul nostru, HRISTOS, A ÎNVIAT!
***
Acum vă bucurați
motto
Ați plâns destul, de-acum vă bucurați,
Că înc-odat de cer, ați fost iertați.
Când Domnul l-a trimis pe Fiul Sfânt
Să fie Solul Său, pe-acest pământ,
Voi, înfrățiți cu Iuda l-ați trădat,
Și pironit pe cruce l-ați lăsat.
De ce? Că El venit-a cu drag să vă arate,
C-acolo sus, în ceruri, după moarte,
Veți fi vecie lungă de vecii
Și-n bucurii de raiuri veți trăi,
De-aici făcut-ați fape lăudate
Și fost-ați buni și iertători în toate?
Minuni, El câte toate aici va arătat
A vrut ca voi în bune, întins în lung și-n lat,
Să îmi trăiți de-apururi, a voastre zile toate
Ca prin iubirea acelui de-aproape,
Să fiți cu El în ceruri, după moarte.
Poveți v-a dat, așa ca nimeni altul,
Să nu trăiți în viață cu păcatul,
Să spuneți adevărul mai mereu,
Să-l ajutați pe-acela ce-i la greu,
Să vă iubiți dușmanu-ntotdeauna,
Al vostru gând să lepede minciuna,
Și în curat, în cinste și-n dreptate
Să vă trăiți viața, că se poate.
*
Nu v-a plăcut cât toate vi le-a zis,
Nu l-ați crezut că El, e cel trimis,
N-ați vrut trufia s-o lăsați din voi
Și lăcomia să vă lase goi,
A voștii ochi, să creadă nu au vrut
Minuni pe care El, mi Le-a făcut.
Ați născocit că-i solul mincinos
Și ce v-a spus, întors-ați voi pe dos,
Și fără remușcări la cele toate
L-ați judecat și l-ați trimis la moarte
Să fie pironit pe-o cruce-n cuie,
Și de acol la ceruri să îmi suie.
El, l-a rugat pe Tatăl din Ceresc
Să ierte neamul nostru omenesc,
Că El chezaș s-o pune pentru toate
Păcatele ce-n lume-s adunate,
Ca voi cu toți, de-acuma înainte,
Iertați să-mi fiți, întinători de minte.
*
Apoi s-a scoborât în Iad să-nfrunte
Genunea cea cu suflete mărunte,
Iar de acol, pe moarte a călcat
Și-apoi la cer pe veci, s-a ridicat
Să-mi știe toți că El, A ÎNVIAT!
**
E zi de Paște, deci, vă bucurați
C-al nostru Iertătorul pe cei iertați
I-așteaptă să se-ndrepte-n fapte bune,
Ca la sfârșit, când vor lăsa cea lume,
Să-mi stea cu El la masă în ceresc,
Cât încă fi-va neamul omenesc.
***
MARIA, Maica noastră, Născătoare
Când ne rugăm la ceruri de iertare
Cu mari speranțe adunate-n gând,
Cucernici ne-nchinăm la Născătoare
Să ne-ocrotească sufletul Ei blând.
Că Ea îmi știe dragostea de mamă
Mai bine cum nu-i alta pe pământ,
De-aceea ne tot iartă și ne-ndeamnă
Să fim smeriți și buni în al nost gând,
Și să-i iubim pe cei ce ni-s aproape,
Și-n fapte bune-n veci să ostenim,
C-așa în ceruri vom avea de toate
Când vom pleca acol, să veșnicim.
Voi căutați mereu a Ei icoană
Și-o înflorați cu gândul vost curat,
Rugați-vă de Ea, ca de o mamă,
Și-i mulțumiți la toate cât v-a dat.
Purtați-o viu în sufletele voastre
Și-n gând să o aveți cât veți trăi,
C-așa veți trece vremurile aspre
Ce cu păcat vă-mbie zi de zi.
**
La Tine Maica noastră, Născătoare
Ni-i gândul nostru veșnic lăcrimat,
De-aceea la icoana-Ți din altare
Te-om mângâia pe chip, cu-n sărutat.
Tu iartă-ne și dă-ne sănătate
Și dulcea fericire ce-o dorim,
Ne ține depărtați de la păcate,
Iar pentru astea-n veci, ți-om mulțumi.
***
Maicii Domnului grădină
Coroană cu stele lucind maiestoasă,
Curată, bogată, cinstită, frumoasă,
Ardealu-i comoară la pofte deschisă,
Râvnită, furată, ciuntită, pretinsă.
E glia străbună cu-a dacilor urmă,
Mereu jinduită de hulpava turmă
A celor ce-n veacuri din zări mișcătoare
Pe-aicea făcut-au bătută cărare.
Mereu apărată de ceia statornici
Ce-n huma divină crescutu-mi-au spornici,
Dar care, ca viața le fie plătită
Ce-a vamă supremă și-au dat înmiită.
*
Ardealul e rană mereu neînchisă,
Sămănța iubirii de țară nestinsă,
În soartă îi pusă durere și miere,
Și moarte pe brazdă, și cea renviere.
Noi suntem aicea din vremi, și-om rămâne
Puterea răbdării s-o ungem pe pâine,
Lăsată-i răsplată, poruncă-i divină,
Ardealul să-l facem a Maicii Grădină!
***
Icoana
Din candelă feștila împarte cea lumină
În tremurate raze pe chipul din icoană,
Și-n pâlpâiri se stinge, tot așteptând să vină
Un înger, ce-ntări-va sfințenia din ramă.
Jur-împrejur a smirnă miroase locu-n care
Puteri nebănuite se țes din însfințit,
Ca ruga cea smerită și calda sărutare
Lăuntrice speranțe să nască înzecit.
În fața ei, de-o samă, în șiruri păcătoșii
În lacrima durerii mereu s-au închinat,
Iar blânda cea icoană, mi i-a cuprins cu ochii
Și sub privirea-i caldă mereu i-a-mbărbătat.
***
Acum, în umbra serii, cădelnița-n hodină
Un fir de fum îmi toarce spre-altarul scorojit
Și-n liniștea adâncă, smerit mi se închină
Un preot dat uitării, din veacul învechit.
-Ferește Doamne lumea de rele ce-or să vină
Și dă-i la păcătosul speranța de-ndreptare,
Mi-l scoate pe nevolnic, ce iar căzut-a-n tină
Și dă-i, că-i omenește, putere de-nălțare.
Iar mie dă-mi osândă de-acuma îndoită
De-am să greșesc cu gândul în faptă și-n cuvânt,
Că vreau, de merg la Tine, când viața mi sfîrșită
Să fiu iertat în toate, ca-ndurătorul sfânt.
Apoi, o cruce-și face spășit și-n mulțumire,
Sărută cea icoană cu sufletu-mpăcat
Și-n gând cuprinde lumea să-i facă ocrotire
În noaptea ce se cerne, pe răbdătorul sat.
***
Însfințitul lemn al crucii
motto
Pe coastele cu pruni, din deal în deal
Să aibă veșnicia sfântul semn,
Biserici rânduit-am în Ardeal,
Iar la răspântii, cruci din sfântu-ți lenm.
In cuiburi de credință am semănat Ardealul
Punându-i veșnicia în crucile de lemn,
Cu ele miruit-am și văile și dealul
Să fac cărării Tale, cel luminat însemn.
Din învechite veacuri la ele păcătoșii
S-au închinat cu gândul că fi-vei îmbunat,
Și tot cerșind iertare la Tine cuvioșii
În lacrima durerii mereu mi s-au rugat.
Tu datu-le-ai putere să treacă de necazuri
Să guste bucuria scăpării din nevoi,
Surâsul să apară pe suptele obrazuri
Și geana de lumină în ochii triști și goi.
Umplut-ai cu iubire a inimii străfunduri
Când ne-ai legat pământul de raiul Tău din cer,
Și mâna ai întins-o pierdutuluin adâncuri
Ce se zbătea-n chemarea de iaduri ce te pier.
În candelă, Tu, pus-ai un licăr de iubire
Să-mi biruiască ura, să-ți fie sfântul semn,
Și aurit-ai Doamne icoane-n strălucire
Tu, veșnic răstignitul în carnea lor de lemn.
***
Acum, când urc cărarea spre cea bisericuță
Ce străjuiește veacul din vârful meu de deal,
Simt că acolo-i locul și sfânta biruință
Ce mi-a ținut credința, frumosului Ardeal.
***
|
Mircea Dorin Istrate 3/30/2024 |
Contact: |
|
|
