Expozitia Dacia si diplomatia culturală românească de exceptie la Roma
Obiectivele strategice ale diplomației culturale românești actuale vizează, într-un cadru larg, promovarea valorilor culturale românești și construirea imaginii României în străinătate. În Italia, configurarea unei comunități românești tot mai consistentă începând cu anii ’90 și consolidarea structurilor acesteia după aderarea României la Uniunea Europeană au necesitat o atenție deosebită din partea instituțiilor statului român, cu precădere a Ministerului de Externe și a reprezentanței noastre diplomatice în Republica Italiană față de cei peste un milion de români despre care scriam cu mândrie, la momentul apariției cărții Romania în contextul integrării în structurile Uniunii europene. Relaţiile economice romano-italiene (EFES, Cluj-Napoca, 2007), că contribuiau cu aproximativ 1,5 la realizarea PIB-ului Italiei, realitate recunoscută inclusiv de către politicienii italieni. De fapt, conform datelor ISTAT și respectiv IDOS MIGRANTES, acestea din urmă furnizate prin înaltul profesionalism al domnului Antonio Ricci, românii din Italia reprezintă în continuare cea mai numeroasă comunitate străină din Peninsulă, adică 21,5% din totalul străinilor, și cu un procent de rezidență în creștere evidentă. De altfel, tocmai această amplă realitate migraționistă, dimensiunea transnațională a migrației românești și inclusiv verticalizarea ei prin creșterea semnificației intelectualilor în arhitecturizarea socio-profesională a comunității românești a determinat și a permis schimbarea paradigmei diplomatice de reprezentare identitar-culturală.
Relația bilaterală fortificată în 1997 și 2008 prin Parteneriatul Strategic reconfirmat recent, în februarie 2024, dialogul politic, schimburile comerciale privilegiate care au făcut ca între 1997 și 2007 Italia să fie principalul partener comercial al României, relațiile culturale și relevanța comunității românești în Italia au reclamat, într-adevăr, o schimbare a perspectivei reliefării realității psiho-socio-culturale românești în Italia.
Desigur, prezența culturală instituțională în toți anii evoluției democratice de după 1990 a fost esențială prin contribuția Accademiei di Romania, fosta Școală Română de la Roma, fondată în 1921 de către Nicolae Iorga, desființată în 1947 de către regimul comunist și închisă efectiv în iarna anului 1948, a Institutului de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția sau a lectoratelor românești și ele cu puternică tradiție în Italia de la Claudiu Isopescu care a creat în 1926 primul lectorat de limba română, în urma votului unanim al Consiliului Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii „La Sapienza” din Roma, la cele de la Milano, Torino, Padova, Genova, Bologna, Venezia, Bari, Napoli, rămase fără finanțare din partea statului român în 1946-1947, odată cu consolidarea regimului comunist de la București. Evident, astăzi, înafara diplomației statale și instituționale, oamenii de cultură, studenții, tinerii, autorii de publicații sau românii în general au șansa de a răspândi spectaculozitatea culturii române prin gesturi culturale.
A fost însă nevoie de schimbarea imaginii de țară și a reputației României, inclusiv de demontarea clișeelor și a prejudecăților, atlfel spus de trecerea de la destructurarea stereotipurilor la strategii de promovare culturală multiplă. Dacă în perioada interbelică, situarea românilor între Orient și Occident era unul dintre elementele definitorii ale culturii române și ale specificul național, destul de greu de înțeles de occidentali și dificil de reprezentat în acțiunile de diplomație culturală ale timpului, diplomația culturală actuală și schimbarea paradigmatică a reprezentanței diplomatice de la Roma vine să reconfigureze spiritul identitar prin apelul la valorile comune europene, prin raportare la geografia mentală occidentală și, desigur, prin apelul la istorie și formidabilele valori materiale create de către români, cu un puternic accent spre antichitate și romanitate. De altfel, Rădăcini la jumătate. Treizeci de ani de imigrație românească în Italia este o excelentă carte editată de către prestigiosul Institut de Studii Politice “S. Pio V” și Centrul de Studii și Cercetări IDOS, Roma, 2022, sub coordonarea Mirunei Căjvăneanu, a lui Benedetto Coccia și Antonio Ricci ca text-mărturie despre sensul românesc în Italia, interculturalitate, interferențe, transnaționalitate și istorie.
Ambasada României în Republica Italiană prin contribuția excepțională a Excelenței Sale, Doamna Ambasador Gabriela Dancău, a reușit cu mult tact, cu subtilitate, dar și cu evidentă conlucrare instituțională, să treacă la un alt nivel de abordare diplomatică, inclusiv prin intermediul diplomației culturale, adică a “mănușii de catifea” aflată la îndemâna țărilor pentru a promova conform lui Milton Cummings “aspecte ale culturii și înțelegerii reciproce”. Este de fapt, vorba despre dezvoltarea mai multor direcții ale diplomației culturale în Italia menite să ducă la cultivarea imaginii de țară prin construirea unui brand complex, istoric, cultural și științific, concomitent cu redimensionarea interfeței comunității românești prin valorizarea profesională, înalt profesională (segmentul migraționist reprezentat de intelectuali și persoanele înalt calificate), culturală, artistică, asociativă.
Una dintre tematicile diplomației culturale (practică diplomatică de tip track II sau soft power), impresionante prin anvergură, deschidere, valoare și unicitate, implică tocmai raportarea la istorie, așa cum procedează de altfel marile culturi, mai exact la istoria autentică și creația impunătoare, iar inițiativa organizării expoziției Dacia. L'ultima frontiera della romanità cuprinde în splendida ei reprezentare și convergență cu istoria antică a Italiei, toate aceste atuuri și esențe.
Fără îndoială că asumarea unei expoziții cu tematică antică în capitala Italiei implică un profesionalism desăvârșit și o colaborare impecabilă cu organizatorii de la Museo Nazionale Romano și cu instituțiile statului italian de la Ministerul Culturii la cele locale prin publicitatea asigurată evenimentului cultural în presă, în mass-media în general și în spațiul public al Cetății Eterne.
Impresionează de la început faptul că Dacia. L'ultima frontiera della romanità este cea mai mare și valoroasă expoziție românească organizată în afara granițelor României în ultimii 25 de ani, în cadrul ei fiind prezentate peste 1000 de artefacte de la 47 de muzee din România și Republica Moldova, unele având privilegiul de a fi expuse în premieră. Printre cele mai impresionante piese se numără coiful getic din aur de la Coțofenești (770 grame aur pur nerafinat), șarpele Glycon, brățările dacice din aur, piese din tezaurul de la Pietroasa „Cloșca cu Puii de Aur”, tăblițele din bronz Lex Troesmensium și donarium-ul de la Biertan.
Despre tezaurul de la Pietroasa, descoperit în 1837, trebuie spus că zece piese din ansamblul de 22 al colecției au fost restituite de către Rusia Sovietică în 1956, alături de câteva picturi de Nicolae Grigorescu, adică aproximativ 33 de kg de aur din totalul de 93 tone aur românesc trimis la Moscova începând cu decembrie 1916, în contextul ocupării Bucureștiului de către trupele Puterilor Centrale.
De fapt, uimitoarele piese expuse urmăresc evoluția istorică a teritoriului României pe o perioadă de peste o mie cinci sute de ani (sec. VIII î.Hr. – sec. VIII d.Hr.) și sunt o mărturie a numeroaselor contacte și schimburi culturale care au avut loc în regiune, rezultat al abundenței de resurse și al geografiei privilegiate, între Europa și Asia. Despre relevanța științifică și valoarea culturală a expoziției au discutat în emisiunea televizată CavalloDuemila, arheologul Cecilia Cobianchi și jurnalista Marialucia Galli care au subliniat maiestuozitatea ei, precum și accentul pus pe “persistența dacilor și mai apoi a românilor” în spațiul carpatic, dar și pe reliefarea urmelor romanității în Dacia cucerită de Traian în 106 d. Hr.; artefactele narând, în opinia celor două invitate, istoria Daciei, dar și a culturii și a spiritualității daco-române, de la elita militară dacică și cucerirea romană ilustrată prin reproduceri ale metopelor Columnei lui Traian, la semnificațiile mitologice ale șarpelui Glycon sau Șarpele cu plete, comparat cu zeul Medicinei Asklepios, la resursele minerale, influențele greșești și orientale prin spectaculosul coif apotropaic de la Coțofenești și alte exponate splendide.
Celebrul jurnalist și scriitor Giuseppe Ussani D’Escobar a publicat în numărul din 16 februarie al revistei Il Pensiero, un amplu și binemeritat articol “Tesori sconosciuti della Romania. Alla Terme di Diocleziano in scena una cultura da vivere”, de fapt o invitație profesionistă și rafinată în “marea artă”, pentru că la Roma se poate “descoperi, cunoaște și aprofunda istoria și civilizația acestui mare popor grație expoziției foarte valoroase organizate de guvernul român și Ambasada României în Italia, împreună cu guvernul italian”. Este vorba despre “magnificul coif princiar din aur de la Coțofenești din a doua jumătate a sec. IV î.Hr.”, aproape intact, “capodoperă a artei traco-dacice”, cu influențe persane, a cărui “privire plină de spațiu și timp infinit, surprinde esența culturilor antice care s-au recunoscut într-un vocabular expresiv comun”, apărătoarea din aur pentru cal, în formă de pește monstruos, de la Stăncești, cu imagini de animale, de influență orientală din sec V î.Hr., scheme figurative, ambiguități semantice, uneori cu funcții magice, opere și “ artiști magnifici care au căutat fantasticul și suprarealul în creațiile lor foarte elegante și rafinate”...
Una dintre valențele puternice ale expoziției o constituie tocmai reprezentarea istoriei, ca excelentă tehnică a diplomației culturale, alături de istoriografie, turism, film etc, de fapt reprezentarea grandorii istoriei dacice de dinainte de cucerirea romană și a culturii de după cucerire sau altfel spus facilitarea oferită valorilor cultural-istorice de a vorbi prin ele însele despre români și cultura lor; în privința promovării culturale trebuind spus că înșiși romanii au apelat la puterea de convingere și argumentație!
Stategia de promovare prin istorie este la Roma complexă și completă pentru că expoziției în sine i-a fost adăugată, prin grija Ambasadei României în Republica Italiană, publicitatea, indispensabilă promovării acestui brand de țară, istoria.
Expoziția asigură vizibilitatea celor mai luminoase simboluri ale istoriei noastre antice, are deschidere spre excepțional, este unică prin amploare, reprezentativitate, organizare și amplasare în spațiul Termelor dioclețiene ale Cetății Eterne, cuprinde o selecție de fundaluri puternice și de maximă spectaculozitate, dar și de tradiție și cultură autentică impresionantă. Reprezentarea istoriei prin acest excepțional demers istoric și cultural asigură un sens al identității unice, dar și al raportării, prin continuitatea istorică, la valorile Imperiului Roman și ale Apusului din secolele care au urmat. Expoziția reușește, astfel, prin perfecțiunea ilustrării, un discurs cultural și istoric convingător la adresa apartenenței românilor la popoarele europene occidentale în general și la cele neolatine în mod particular ceea ce o încadrează cu maximă certitudine în paradigmele actuale ale multiperspectivei, ale promovării identitare și ale anvergurii culturale.
Reacțiile laudative apărute în presa italiană și toate ecourile de până acum ale expoziției Dacia. L'ultima frontiera della romanità ne permite să spunem că există o diplomație culturală promovată cu succes la Roma prin limbaj, simbolistică, actori și tematică, într-un întregit discurs și spectacol al istoriei antice care conferă o imagine puternică, substanțială, prestigioasă și inedită prin valoare și vechime, a istorie, a culturii, a mentalității și a spiritualității românești de care fiecare român poate să fie mândru, inclusiv vizitând, ca un gest de firească asumare identitară, expoziția organizată la Termele lui Dioclețian până în 21 aprilie 2024!
conf univ dr Anca Stangaciu
|
Anca Stangaciu 3/27/2024 |
Contact: |
|
|
