De vorbă cu Nenea Stamate Iliescu din Toronto la 100 de ani, impliniti in acest martie
Nea Stamate Ionescu a implinit 100 de ani in acest Martie si locuieste in Toronto.
“Când îmi descriu cei 100 de ani pe planetă, nu pot trece cu vederea multe, multe pierderi pe care le-am suferit.
În acelasi timp, sunt aproape coplesit de sentimentul că un înger păzitor veghea asupra mea, călăuzindu-mă si înghiontindu-mă, astfel încât de multe ori m-am trezit, împotriva sanselor, în locul potrivit la momentul potrivit.
Sunt născut in Martie intr-un mic sat, numit-Berbesti, din Vâlcea,.
Am fost lideri în comunitate, împărtăsind cunostințele noastre, echipamentele si terenul, astfel încât si alții s-ar putea îmbunătăți.
A fost o viață bună si nu am aspirat la nimic altceva decât să-mi urmez pasii tatălui: să crească o familie si să lucreze pământul si să fie respectat de toți cei care l-au cunoscut.
Din păcate, în 1939, mama mea a murit când aveam cincisprezece ani.
Am păstrat diversele întreprinderi cât am putut mai bine, până a venit timpul pentru serviciul meu militar în primăvara anului 1946.
Am constatat că am diferențe fundamentale cu noua conducere din țară si din armată.
Fiind un om deschis, care credea în corectitudine si învocă nedreptate, am atras atenția nedorită a ofițerilor mei superiori.
De fapt, în timpul patrulei de frontieră din toamnă din 1947, am fost amenințat cu disciplina în asa fel încât mă temeam pentru viața mea.
Am făcut rapid o decizie care m-ar despărți de familia mea timp de zeci de ani si mi-ar schimba viața pentru totdeauna.
Împreună cu un prieten de jandarmerie, am sărit din trenul în miscare când se apropia de granița cu Ungaria. Eu nu m-am îndoit niciodată de corectitudinea acelei decizii,
Cu un noroc incredibil si cu bunăvoința oamenilor întâlniți pe parcurs, am ajuns într-o tabără de refugiați la Viena.
În cele din urmă, am fost transferat într-o tabără din Anglia.
Acolo mi s-a dat de lucru si am început încet reconstruieste-mi viața.
Am învățat limba cât de bine am putut si am lucrat la orice slujbă pe care o puteam obține.
Am muncit din greu si am pus o avans pentru o casă în Wimbledon.
Dar, când tancurile au trecut prin Budapesta în timpul revoluției din 1956, m-am temut că Europa avea să izbucnească din nou în război.
Mi s-a acordat viza pentru Canada si am făcut miscarea să testez apele o nouă viață în noul pământ.
Ne-am făcut prieteni în rândul comunității românesti din Toronto,
Am muncit din greu si am profitat de oportunitățile care au apărut - trăind visul!
Am dezvoltat o firmă de intreținere a clădirilor. Am cumpărat o casă în Don Mills si un teren în Muskoka.
Am avut ce e mai bun din ambele lumi.
După ce m-am asezat într-o viață simplă, singură, în centrul orasului Toronto mi-a permis să călătoresc în România câteva luni în fiecare primă-vară si vară.
Primeam un pensie modestă de la guvernul canadian pentru cei 32 de ani de contribuție la sistem. Am fost din nou cel mai norocos când am aplicat pentru un apartament într-un nou-nouț cartier de locuințe din Toronto, situată chiar lângă Piața St. Lawrence.
Acum 26 de ani am descoperit Observatorul care m-a ținut aproape de ce este românesc si de comunitate având sansa sa fiu invitat la sezătorile lor culturale.
Din păcate, în 2012, singurul meu fiu, a murit. Nepotul meu Artur este student la informatică in Toronto.
Mă bucur să joc sah desori cu el. Ei îmi ascultă si povestile si îmi acceptă înțelepciunile.
Acum trei ani a devenit clar atât pentru mine, cât si pentru fiica mea Rowena că voi avea nevoie de sprijin suplimentar pentru a continua trăind independent în casa mea .
Rowena a fost capabilă si dispusă să ia o pensie anticipată si să se mute in Toronto si ni s-a oferit un apartament perfect spatios în aceeasi clădire unde locuisem de atâta vreme.
Ea a decorat locul cu unele din frumoasele tapiserii românesti si țesături si ceramică Horezu ce am adus înapoi peste ani.
Am durerile mele, oboseală, probleme de vedere si auz - „morbiditățile” mele, asa cum îmi place să le numesc, dar, în general, eu sunt sănătos si pentru asta sunt si recunoscător si incă mai am planuri.
Sunt recunoscător că această tară Canada a fost alegerea mea si asta pentru că am siguranța unei locuine sigură si frumoasă , pensie suficientă si îngrijire medicală excelentă, inclusiv „lucrători de asistență personală”, într-un oras sigur, cu tot ce am nevoie pe jos sau distanța cu WheelTrans.
Si la cei 100 ani , îmi place să țin pasul si să comunic, să am vesti de la cei din România prin telefon, să țin legătura cu prietenii despre lumea in care trăim, si treburile mondiale .
Stiu că va veni momentul, voi fi gata să plec. In ciuda pierderii timpurii a patriei mele si a celor dragi care mi-au fost luați mult prea devreme pot spune că am fost foarte, foarte norocos.
Viață lungă Observatorului, editorului si cititorilor lui ! “
Nota Observatorul .
Vezi o poză cu Nea Stamate Iliescu vorbind la o sezătoare culturală de la Observatorul la rubrica - Evenimente culturale
|
Observatorul 3/25/2024 |
Contact: |
|
|
