Spovedania urmăritului, o carte de Victor Gh. Stan
Cine crede-n zbor e stăpân peste zare, spunea Lucian Blaga. Altfel spus, dorința noastră de excepțional atinge cote paroxistice prin asumare, muncă susținută, un caracter puternic și prin echilibrul sufletesc. Lectura romanului Spovedania urmăritului, scris de Victor Gh. STAN, mi-a lămurit spusa lui Blaga. Scriitorul, criticul și istoricul literar Victor Gh, Stan, originar din localitatea Arefu - Argeș, membru al Uniunii Scriitorilor din România
surprinde prin impresionanta sa operă, alcătuită din volume de versuri, proză, teatru, critică literară, epigrame. Este prezent în numeroase antologii și dicționare, deține premii și distincții literare importante. Romanul amintit, apărut la Editura Destine, București, 2022 este o creație literară în care regăsim lumea satului românesc, cu totul diferită de atmosfera din romanele lui Zaharia Stancu, Marin Preda, Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu.
Volumul se remarcă prin complexitatea acțiunii, desfășurată pe mai multe planuri, reprezentarea autentică a sufletului omului simplu, în raport cu natura și tradițiile ancestrale. Titlul este sugestiv, confesiunea personajului urmărit, Licu DIANCONESCU, pune în lumină problematica romanului și culpa sa, de a-și fi însușit un act găsit. Tema romanului Spovedania urmăritului este concentrată pe viața comunității rurale din Arefu, în perioada colectivizării, lumea satului fiind profund afectată. Această perioadă a determinat schimbări dramatice în modul de viață, în relațiile sociale și în mentalitatea oamenilor. Prin intermediul personajului principal, Licu Dianconescu, romancierul explorează teme universale, precum lupta pentru adevăr și dreptate, problematica pământului. Viața este surprinsă într-o perioadă istorică dificilă.
Romanul se încadrează în realism prin tema socială, obiectivitatea narării, prezența unor elemente monografice ale localității Arefu, prin faptele verosimile, simetria incipit-final. Relația dintre individ și istorie relevă tema socială.
Compozițional, romanul este alcătuit din zece capitole, un număr de 225 de pagini. În ceea ce privește contextul spațio-temporal, reperele sunt fixate chiar din primul capitol, acțiunea se petrece în Arefu, între Crăciun și Anul Nou, 1966, într-un decembrie înzăpezit, când Ică, mezinul lui Ghică și al Anicăi, plecat la studii în București, revine în vacanța de iarnă. Aici îl cunoaște pe Licu Dianconescu, acasa la familia lui Ică. Timpul narativ din următoarele capitole se situează într-un plan al trecutului, istorisirea evenimentelor întâmplate este realizată prin evocare sau rememorare. Vorbim de procedeul retrospectivei.
Numărul toponimelor este impresionant: Măgura, Capra, Valea Lupului, Valea lui Stan, Călugărița, Grui, Lunca, Păragina, Valea cu Pești, Cumpăna, Ghițu, Piscu Negru, Lespezi, Negoiu, satul Poenari etc. Tehnica narativă este construită prin înlănțuire. Suspansul este creat prin emoția așteptării, curiozitate, surpriza, toate având menirea de a ține treaz interesul cititorului. Politica comunistă promova ideologia proletară, cu vădită intenție de a înlocui tradițiile și valorile locale cu ideologia oficială a partidului. Comuniștii denigrau orice formă de rezistență, generând sentimentul de disperare, mai mult și colaborarea forțată cu noul regim instalat. In acest context social, s-a format grupul de rezistență clandestin, condus de profesorul Plugaru, format din toate categoriile sociale: popi, profesori, militari, țărani, liberali și mulți țărăniști.
Prin arta sa scriitoricească, romancierul Victor Gh. Stan fixează în mintea cititorului câteva secvențe memorabile: dialogul dintre mama lui Licu și cei doi urmăritori, participarea lui Licu alias Ciobuță la înmormântarea tatălui său, întâlnirea stranie cu Fulga, nume conspirativ, în fapt, se numea Dorela, confesiunea tulburătoare a lui Licu, privind actul găsit și însușirea lui.
Victor Gh. Stan face din simplitatea oamenilor de la țară o veritabilă calitate. Localnicii din Arefu sunt ancorați în lupta pentru existență, extrem de lucizi, ei știu că viața rănește, dar uneori vindecă, prin urmare, accentul este deplasat pe sănătatea sufletească, pe confruntarea cu imprevizibilul.
Galeria personajelor este numeroasă, dar câteva figuri se desprind cu prisosință. Personajul principal este Licu Dianconescu, prezent în cele zece capitole ale romanului. Este tipul haiducului, un ins justițiar, de profesie inginer constructor de drumuri și poduri, condamnat la închisoare, din care execută șase luni, la Jilava. Pe măsura acțiunilor sale, personajul capătă, pe rând, noi dimensiuni. Eroul romanului este o sinteză a dorinței de dreptate și adevăr, își asumă răzvrătirea și faptele, cu prețul altor riscuri. Neputința de a se împăca cu atmosfera ostilă creată de episodul colectivizării, contextele de viață îl determină să facă parte din gruparea de rezistență a profesorului Plugaru. Finalul romanului este străbătut de un sentiment de eliberare, confesiunea îi aduce echilibrul și pacea interioară. Iubiții mei, aceasta a fost spovedania mea, spovedania urmăritului Licu Dianconescu. O spovedanie obiectivă, în mijlocul unor prieteni cu adevărat prieteni.Sunteți primii și ultimii cărora mi-am deschis sufletul. Știu că voi nu mă judecați, chiar dacă am făcut ceva greșit. Dumnezeu cu noi !
Un personaj aparte este Ică, fiul cel mic al lui Ghică și Anica. Ca tipologie, Ică este tipul tânărului studios și ambițios, cu o puternică disciplină interioară. Totalitatea acestei lumi se oglindește visceral în conștiința sa. Ferm, neclintit în hotărârile sale, înțelege că drumul început, trebuie dus până la capăt, își fixează momentele esențiale.
Cu spiritul său scânteietor, Ică este un model, reușește să-și poarte singur de grijă, găsește soluții înțelepte pentru a depăși fiecare moment critic. Năzuința omului de a transcende efemerul, al trecerii implacabile a tot ce este omenesc, îl ancorează pe Ică în lupta pentru supraviețuire pe cont propriu, fiind convins că ritmurile vieții se schimbă, dar valorile trăiesc la infinit:
asta înseamnă că eu am o menire în această viață și că trebuie să mă ajut singur, așa cum spune și în Biblie, printr-un îndemn filozofic: ajută-te singur! Acest îndemn mi l-am impus, mi l-am însușit și-l voi duce cu mine pe tot drumul pâinii mele
Puterea sa de a învinge vine adesea din capacitatea de a supraviețui în condiții dificile, de a învăța din greșeli și de a profita de oportunități. In cele din urmă, succesul vine dintr-o combinație de inteligență, perseverență și capacitatea de a gestiona provocările cu multă determinare.
O prezență feminină care rămâne în mintea cititorului este lelea Marioara, soția lui Costică notarul și mama lui Licu, eroul romanului. Ea întruchipează tipul femeii abile, dă răspunsuri ocolite celor doi urmăritori, pentru a evita consecințele negative. Prin abilitățile de comunicare, încearcă să distragă atenția în mod vădit, depășind situația dificilă Mnieavoastră nu-l aveți pe Dumnăzău la sân? Replicile inteligente și tehnica disimulării ne amintesc de Ilie Moromete, țăranul filozof, din opera Moromeții, de Marin Preda. O altă prezență feminină este Fulga, tânăra studentă pe care Licu o întâlnește în munți. Ca tipologie, ea joacă rolul femeii spion, are misiuni clare, încearcă să-l descopere pe adevăratul Licu, folosind tactica seducției. Ramâne plăcerea cititorilor de a descoperi si alte personaje interesante.
Resursele limbajului sunt variate și adaptate conținutului. Scriitorul valorifică amplul registru al mijloacelor de exprimare. Folosirea unor elemente de limbă vorbită, cu particularitățile de grai din Arefu, dau romanului un caracter spontan și viu, nu doar în dialogurile dintre personaje, cât și în narațiunea propriu-zisă. Oralitatea stilului este evidentă prin proverbe și zicători : și-mi dați cu oiștea-n proțap, prin dialog, exclamații, interogații, cuvinte și expresii populare : «legat mereduf », regionalisme : bulj, rășchitor, otropei, știubei, răboj, laibăr, ciubăr, cienac, gâldău, jăcnit, sâmbrie ; forme ale limbii vorbite : mnieavostră, florili, soarili, buzili, suflitili etc. De remarcat că graiul din Arefu a fost influențat de istoria așezării, de masiva penetrare a transilvănenilor din zona Sibiului. O altă particularitate a graiului din zonă este folosirea perfectului simplu, specific Olteniei, ceea ce inseamnă o arhivă vie, care conferă culoare semantică. Din mărcile lingvistice ale oralității fac parte și formele fonetice regionale : pă, dă, « dă cieva vremi »
Prin urmare, organizarea discursului narativ, tipologia personajelor create, valorificarea tezaurului limbii vorbite, oralitatea stilului, comportamentul eroului său în varii împrejurări, dau sens și formă acestei complexe opere literare, care ar putea fi ecranizată cu succes!
|
Cronică literară de Adriana Raducan 3/21/2024 |
Contact: |
|
|
