Imaginea României
Motto:
Dacă Adam si Eva ar fi fost chinezi,
am fi încă în paradis, deoarece ei ar
fi ignorat mărul si ar fi mâncat sarpele!
(Autor nescunoscut)
Distinsi cititori!
Ar fi cazul să se trateze mai elegant problema românească! Destui de multi neiubitori ai natiei noastre ne-au făcut reclamă proastă, au condus lobby-uri (pe bani grei!) pentru defăimarea României, au arătat la televiziunile occidentale numai mizerii, copii handicapati, aurolaci si incultură. Inclusiv regizorii nostri de film (faimosii nostri regizori!) au murdărit deseori fata României, prin imaginile sau limbajul prezentat în filme care au circulat prin străinătate.
În marea majoritate a productiilor caselor de filme occidentale, se prezintă o societate curată, cât de cât civilizată, ai cărei indivizi, indiferent dacă sunt personaje pozitive sau negative dau dovadă de înalt patriotism! Când vine americanul de la serviciu, regizorul îl asteaptă cu lumină, cu toate veiozele aprinse! Primul lucru care îl face, este să se ducă la frigider să îsi ia o bere rece... marcă americană, sau la băruletul din dulapul-bibiliotecă tixit de cărti tot americane (sic!), unde are gheata (tot americană) pregatită la îndemână si unde îsi toarnă într-un pahar frumos de cristal un bourbon (whiskey) mare. Demn de mentionat este faptul că până si denumirea licorii aurii cu miros de plosnite, inventată de scotieni si botezată cu numele „whisky”, a fost fost schimbată de americani patriotic în „whiskey” pentru ai da o identitate natională stil „Made in USA”!!! Si regizorul american face tot efortul să se poată citi eticheta în detaliu. Dacă nu, atunci are grijă ca răi si bunii să se bată lângă o bancă a guvernului, unde flutură in vânt drapelul cu cele cincizeci de stele, sau să arate o paradă a Armatei Salvării, în care toti paticipantii sunt îmbrăcati impecabil. Si astfel spectatorului i se crează o imagine/emotie artistică care îi va impregna în memorie faptul că americanii sunt un popor civilizat, curat, educat si elegant ca la... paradă! Bravo lor!
Mergem mai aproape…
Când vine acasă Gyuri-baci de la coasă, regizorul maghiar are grijă ca acesta să fie îmbrăcat cu o cămasă curată chiar dacă a robotit toată ziua. Drumul asfaltat sau nu, fară pic de praf este circulat de autovehicule cu faruri aprinse, ziua în amiaza mare, de parcă poporul maghiar ar primi energia electrică pe gratis. Toti cei din cărute sau pedestrasii care apar pe ecran se salută cu respect de parcă s-ar cunoaste de când lumea. Ajungând acasă, omul cu coasa, este asteptat la poarta nouă, de sotia Mariska îmbrăcată în costum national de parcă atunci ar fi venit de slujba duminicală. În casă, pe masă, pâine caldă si un gulash aburind în castronul de Herend. Si domniei sale, omului cu coasa, i se oferă o băuturică, o palinkă într-un păhărel curat ca lacrima... În ogradă muge vitelul gras, cântă cocosii grasi, sâsâie gâstele grase, arătând consumatorului de peliculă vizuală că nenea Gyuri-baci este înconjurat de orătănii sănătoase si că domnia sa este un om cu stare! Desigur, pentru a sublinia mândria natională, seara familia cosasului se adună în fata televizorului pentru a vedea un film de a cărui identitate nu poti să-ti dai seama deoarece toti actorii vorbesc ungureste, chiar dacă îi cheamă Toshiro Mifune, sau Charles Bronson, sau Alain Delon. Sincronizare pe întelesul poporului! Aceasta însemnă domnilor, imaginea unei tări! Felicitări!
Ai nostri concetăteni (din care fac parte si regizorii de film) îl prezintă pe bietul nea Gheorghe, venind spre casă cu coasa ruptă, plin de noroi, fără dinti si cu degetul în nas, iar când ajunge la bordeiul lui îl asteaptă sucărit foc vecinul Costică si îi dă cu paru-n cap pretinzând că i-ar fi furat „ciresili”, sau că din cauza lui i-a murit capra! Mamă-mamă! Curent „cine-verité” cică, influentat de pelicula „Mondo Cane”! Asta o fi oare imaginea României?
Ati văzut vreodată concursul de muzică usoară „Eurovijen”? Acesta este cel mai bun exemplu că nu avem grijă de imaginea noastră! Vecinii nostri (destul de apropiati!) Bosnia-Hertzegovina, Croatia, Macedonia, Slovenia si chiar Albania... au votat, dând puncte valoroase, asa numitilor lor dusmani din Serbia si Muntenegru. Dacă Spania a putut sa ne dea 10 puncte, atunci si vecinii nostri ar fi putut să ne dea câteva puncte... Au preferat totusi să le dea „dusmanilor”? Si asta se întâmplă an de an! De ce oare? De ce? Multi n-au votat cu noi, deoarece nu prezentam importantă pentru ei, deoarece nu ne cunosc, sau mai simplu, deoarece nu avem imagine! Nu stim să ne-o facem si nici să ne-o apărăm! Si uite asa! Tăcere totală!
Românii trebuie să fie mereu cu ciocu’ mic, chiar dacă altii ne fură pe fată! Rusii ne-au furat teritoriile (Bucovina de Nord, Tinutul Hertei si Insula Serpilor) si tezaurul national (1917), norvegienii copiii (vezi disputa Bodnariu vs. Barnevernet), canadienii descoperirea insulinei (Paulescu & Co.), austriecii pădurile (Schweighofer & Co.), iar domnii olandezi ne „fură” imnul pe care simpaticul Rieu si audienta lui din piata municipală din Limburg (Maastricht) îl cânta într-o veselie cu mâna pe inimă! Iar, alde noi, ca să demonstrăm că suntem europeni cuminti si cu botu’ pe labe, trebuie să arătăm că ne preocupăm numai de criticarea justitiei interne, a parlamentarilor de toate culorile, de plagiatele autohtone de doi lei si de cărtile scrise în puscărie... Ne fură toti, că deh, au de unde! Si austriecii cu „cheresteaua groasă” care nu vor să ne lase să intrăm în Sch(m)engen, si olandejii… care cântă cu mare drag „Pe-al nostru steag e scris unire!” compus de Ciprian Porumbescu... zicând că este „Imnul Maastrichtului” compus de Alphonse Olterdissen... Noroc cu un înger păzitor care a făcut dreptate si a ascultat „ruga” mea! După publicarea articolului meu „Pe-al vostru steag e scris unire!?” (24 ianuarie 2016) în mai multe reviste din jurul lumii, am remarcat cu satisfactie că pe câteva saituri importante de pe internet, precum Wikipedia, referitor la paternitatea muzicală a Imnului Maastricht este mentionat (s-a adăugat de curând! n.a.) ca ar fi o copie aproximativă (loosely copy!) a cântecului „Pe-al nostru steag e scris unire” de Ciprian Porumbescu. Merci Becaud! Bravo lor! Oameni de caracter! Bine ca nu ne mai dau veto la intrarea în Schengen!
Vă mai aduceti aminte de Olimpiada de la Sydney din anul 2 mii!? Vai, vai! Ce durere, ce dezastru! Gimnasta Andreea Răducanu aruncată în disgratie! Cică dopaj! Cu toate că faimosului „drog” Nurofen i se făcea reclamă pe toate panourile de afisaj din statiile de metrou si autobuz din Sydney-city!
Îmi pun întrebarea, dacă marea gimnastă româncă a fost atât de vinovată de dopaj, de ce nu i s-au luat toate medaliile câstigate atunci, la acea olimpiadă nefastă. I-au confiscat doar una si s-a făcut mult can-can că rumunii e hoti si drogomani! I-auzi brâul! Ei, parcă numai dânsa!?
A venit si vremea tenismenei Simona Halep, locul unu mondial de două ori! Prea era „prea-prea”! Jos cu dânsa! Si atunci, doamna fizioterapeută, Candice Gohier, din echipa monsieurului Muratoglou de la Paris, antrenorul ei de anvergură, i-ar fi dat să pape niscaiva supliment alimentar contaminat cu roxadustat (un produs care creste productia endogenă de eritropoetină si stimulează productia de hemoglobină si de globule rosii), fapt care a facut-o în ochii lumii mare, mare, mare consumatoare de droguri! Si gata, disgratie totală si dânsei! Adio titluri, adio onoare... De la locul întâi a ajuns în prezent pe locul 1140 în clasamentul WTA! Executată! Pusă la zid, nevinovată...! Dar îngerul păzitor iar si-a deschis aripile! Recent, pe 4 martie 2024, am aflat la Breaking News că Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne ar fi redus de la patru ani la nouă luni suspendarea Simonei Halep dictată de Agentia Internatională pentru Integritatea Tenisului (ITIA). Ura, din nou! „ITIA ar trebui să plătească despăgubiri pentru asta! În cazul Simonei, contaminarea în suplimentele alimentare a fost recunoscută de instantă, chiar dacă laboratoarele WADA nu au găsit-o… Contaminarea nu înseamnă dopaj!” (spunea reporterul Mihai Dumitru, într-un articol din ziarul „Cotidianul”).
Unde vom ajunge dacă la fiecare miscare denigratoare a unor indivizi tendentiosi vom ridica (si noi!) pripiti degetul acuzator spre cei care... conationali de-ai nostri fiind, nu avem dreptul legal si profesional să îi executăm. Dacă NOI nu ne iubim pe noi însine, nu ne iubim poporul asa cum este, si nu suntem uniti, atunci cine să ne iubească, cine să vorbească frumos de noi, cine să ne promoveze, cine să ne apere, cine să ne creeze imagine pozitivă? Străinii?
Doamne fereste, nu tin nimănui lectii de patriotism si îmi cer scuze dacă cineva se simte lezat, dar ar trebui sa fim mai prevăzători, mai cătărati pe barcadele nationale, căci altfel ne pierdem identitatea... Dorinta mea? Vreau deci o reconciliere între români! Asta mi-am impus-o! Să fim buni cu noi însine. Vesnic ne criticăm unii pe altii si astfel stirbim imaginea României! De sute de ani! Nu ne putem intelege... Oare de ce? Si apoi, mai avem o mare problemă, lipsa de caracter, invidia si defăimarea conationalului: „Cine, bre? Poetul Icsulescu să fie propus pentru un priemiu Nobăl? Sau Apăunescu, Blandieneasca, Cezarvănescu, Cărtărescu, sau Dinemircescu? Păi măi? Astia e toti pătati! Apăunescu e plecat la Bellu si n-a mai venit..., Blandieneasca e cum e, Cezarvănescu a murit de hemoroizi c-a făcut prea multă zarvă, Cărtărescu joacă toată ziua cărti, iar Dinemircescu are cavitatea bucală prea mare si mai bine si-ar vedea de cratitili lui…! Posibil că toti au fost ori turnători, ori muncitori necalificati la furnalul Iepocii de Aur... că dacă nu au fost, trebuie să fi fost ceva dubios cu ei! Le găsim noi o bubă! Or fi unelte ale capitalismului precum Gomescu, Pacepescu sau Semitescu!”.
Nu trebuie să fim ostili, dar mai bine ne-am ocupa de sofisticarea si rafinarea propriilor creatii decât să tot lăudam si să-i promovam pe unii si pe altii din străinătate - care până la urmă ajung să creadă că li se cuvine... că sunt alesii domnului! Cum dăm de un scriitor cu un exotic „nume spaniol format din cel putin trei segmente” ne închinăm la el ca la vitelu’ de aur... iar pe-al nostru îl „facem cadavru de debara” si ne debarasăm de el în grabă. Tipăm unii la altii: legionarule, comunistule, securistule, fascistule, veneticule, transfugule, exilatule, rusnakule, bosorogule, babalâcule, necoptule, de-salam-cu-soia-nemâncătorule, de-neam-tradatorule, emigrantule, vadimizatule, regalistule, becaliule, patibularule, de-debara-cadavrule, sifiliticule, bocciule, tuciuriule, boschetarule, incultule, „dăsteptule", retrogradule, demodatule, bolnav-la-capule, de-curvă-puiule, de-bombe-speriatule, moldovean-puturosule, ardelean-prostule, oltean-incultule, mitic-bucuresteanule...
Asta este imaginea românului cotidian! Unde se întâlnesc doi de-ai nostri inventează în grabă un nou epitet la adresa conationalilor!!! De ce? Ca să arate că domniile lor sunt mai cu mot, mai rotunzi, mai destepti si mai smecheri! Liniste si reconcilere nu se face! Din cauza asta suferim cu totii, suferim de imagine sau de muscătura fratelui sau a aproa-pelui. Ne moare capra deoarece ne-a muscat-o capra vecinului care era deja turbată! Deci cam asa gândeste mandea! Si astfel nu se mai termină cu polemica niciodată! Nici după sute de ani! Ca la noi la nimenea! Atunci cum ati vrea să ne perceapă străinii!?
De la capătul lumii vă doresc 1000 de ani de pace si prietenie!
-------------------
George ROCA
Sydney, Australia
15 martie 2024
|
George Roca 3/15/2024 |
Contact: |
|
|
