Convertire
Ești visul,
Ești aerul,
Ești focul,
Ești soarele și
Picătura de ploaie.
Ești convertirea
Dependenței mele
În toamna
Conștiinței mature.
Visul,
Prin toți porii,
Scaldă speranța.
Căutându-te
Căutându-te,
Destinul te-a scos
Rouă în lumina zilei
Peste umbra
Pe care o strivesc
Amintirile.
Oportunitate
Aș zbura peste munți,
Aș înota în tăișul apelor,
Aș respira ger și vânt
Pentru o îmbrățișare,
Un sărut
Și un cuvânt:
Oportunitate.
Semințe
Câtă fericire încape
În inimă și-n suflet?
Cuprinde-mă în brațe,
Lumea va fi a noastră –
Semințe vor fi
Semănate în suflet,
Întreținute cu inima…
Vlăstarele iubirii
Vor fi rădăcinile.
Tăcere
Griji de au copii-n viață
Mama lor le este far,
Luminează în tăcere
Drumul presărat cu har.
De când lumea e pornită
În lupta cu viruși grei,
Copiii sparg timp și tipare
S-ajungă doar la sânul ei.
De ce te iubesc
De ce te iubesc pe tine?
Nu-i răspuns pentru întrebare!
Tu ești rază de lumină,
Ești parfum de dulce floare!
De ce te iubesc pe tine
Când sunt zeci de-admiratoare?
Tu ești unică, ești mierea
Strecurată-n vis din soare!
De ce te iubesc pe tine
Și de ce te voi iubi?
E-un mister, este-o dorință,
Noi prin noi vom desluși!
Sfârșitul lumii
Nu s-a dat verde pentru sfârșitul lumii,
Trei dimensiuni sunt complementare,
Un cerc imens în centru ține timpul,
Cerul voinicește materia-n mișcare.
Spațiul e iubirea pusă-n centrifugă,
Mierea-i stoarsă în zâmbet și-n culoare,
Nu s-a dat verde pentru sfârșitul lumii,
Posibil este când
Se vor zbate cenușile-n consoane,
Vocalele în flori presate în țărână,
Singuri prevestim
Sfârșitul lumii
Topindu-ne în flăcări,
ținându-ne de mână.
Intrăm râzând în centrul unui cerc
Pe care l-am rotit în doruri și-n credință,
Ne poticnim în osul albit de Dumnezeu
Și-l facem lumânare aprinsă-n pocăință!
Lebede înecate în otrava prezentului
Rana conștiinței s-a îmbrăcat
În mantie sângerie.
Apa liniștii nu-i suficientă
Pentru a săpa fântâna vieții.
Pomii au brațele ciuntite
De amprentele noastre.
Pâinea se dumică în gura cerului
Cu limba cuvintelor.
Birjarul, care mână caii Domnului,
Înjură haosul din Piața Sfântului Duh.
Lacrimile copiilor limpezesc
Lebedele înecate în otrava prezentului.
Pietre pitite
Pitisem un pumn de pietre
După alt pumn de pietre
Să ating în partea nedureroasă
Statuia pe care-mi urc îngerii.
Un lucru am uitat:
Pietrele pitite
Le-am smuls din vertebrele piedestalului
Și îngerii au lunecat în zbor
Pe-o clipocire
De umbre.
Lacrimile unduiesc
La gândul
Că cineva îmi poate fura
Pumnul de pietre.
Privesc ochii statuii,
Masca tăcerii
Mi se pune în suflet
Ca un fum de tămâie
Într-un chiștoc de țigară.
MARIN MOSCU
|
Marin Moscu 3/13/2024 |
Contact: |
|
|
