Valori românești, valori europene/ Romanian values, European values o carte de Emil Lăzărescu
BMEMENTO: În înțelepciunea sa astrală, poporul român a numit Carte de Căpătâi un op, un tom fundamental, o carte preferată. Conform Micului dicționar enciclopedic, cuvântul căpătâi a fost atestat în 1648, concomitent cu traducerea în română a Noului Testament. Cuvântul este moștenit din latinescul capitaneum.
În atât de rafinata, mobila, energica și via Limbă Română, cap/ căpătâi are 33 de sensuri (iarăși: cât vârsta lui Iisus în ziua Răstignirii), plus încă un înțeles.
DESEMNEAZĂ :
1-2 - partea patului sau a oricărui obiect unde se pune capul.
3 – fiecare dintre cele două pernițe pe care îngenunchează
mirii în biserică.
4 – a da ori a face de căpătâi: a se căsători.
5 – a-și asigura existența,
6 – a se căpătui,
7 – a avea, a duce viața unui om însurat, așezat cu rost.
8 – fără căpătâi, adică fără rost, neașezat, dar și derbedeu, vagabond.
9 – fără o ocupație clară.
10-11 – Carte de căpătâi = carte fundamentală într-un domeniu
(sau în literatură).
12 – Carte preferată, de care NU te poți despărți.
13-14 - țesături sau perne care îmbracă o casă țărănească
și care se dau miresei de zestre;
și, uzual: caposter.
15 (popular) - broască pe care se sprijină grindeiul roții morii.
16 (la car) – vârtej care se așază orizontal deasupra perinocului
de pe osie;
și (regional) – feleherț.
17 (popular, la plug) – parte a rotilelor pe care se reazemă grindeiul și care corespunde mesei carului.
18 (popular) – lemn scurt și gros care se pune sub un obiect pentru a-l feri de umezeala solului;
și (regional) – năclaz, tălpici.
19 – parte a unei plute.
20-21 – parte de sus sau dinainte a unui obiect;
și - cap, capăt, frunte.
22 – a nu avea nici coadă nici cap, a nu avea nici început, nici sfârșit.
23 (învățat) – Capitel de coloană ;
și – cap, capitel, bașlâc.
24-25 – parte extremă cu care se începe sau se termină ceva ;
și – cap, capăt, limită, margine.
26 – podvale ale joagărului.
27-28 – parte de jos sau dinapoi a unui lucru ;
și – cap, capăt, margine, sfârșit.
29 – a o scoate (sau a ieși) la capăt.
30 – a o scoate (sau a ieși) cu cineva la capăt, a se înțelege cu cineva.
31 – a nu i se înțelege capul/ căpătâiul,
a nu ști de unde să apuci, cum să înțelegi ceva.
32 – bucată mică, rămasă din ceva ; și – cap, capăt.
33 – legătură (de lemne, de iarbă etc.)
pe care cineva o poate duce în cap.
34 – capitol.
Vă rog, dragi prieteni, amici și colegi, să vă trageți sufletul și, privindu-vă adânc, adânc, în inimă, în minte, dar și în ochi, direct în ochi, unul pe celălalt, să ciocniți un pahar de zaibăr de Băilești, de zghihara de Bohotin, de roșioară de Dăbuleni ori rekațileli, tot de Călărași-Dăbuleni, de fetească neagră de Segarcea, rosé de Beciul Domnesc, grasă de Cotnari, frâncușă și tâmâioasă de-a lui Ștefan cel Mare și Sfânt, riesling de Jidvei, sauvignon ori merlot de Drăgășani, sau cabernet de Tohani, să înghițiți, încet-încet, licoarea lui Dumnezeu, să plescăiți (discret ori indiscret) din limbă, ca și cum v-ar fi ales cea mai îmbujorată fecioară la norocoasa loterie populară botezată de-ai noștri Perinița, să vă bateți cu nonșalanță pe burtă, pentru ca sângele Domnului să vă pătrundă bine, bine, până-n raiul din ficați -, apoi să acordați atenție maximă comentariului meu, care începe astfel:
Binecuvântată zi de duminică.
La ora 13.33,
jurnalistul profesionist, scriitorul și editorul periodicului național Rațiunea,
Emil Lăzărescu
– cu bucurie și mândrie profesională bine temperată,
dar cu sufletul și trupul învăluite într-o străvezie, aburoasă și
fremătătoare maramă de emoții și doruri neștiute –
extrage greu, foarte greu extrage,
ca pe o lespede de andezit, din Calendarul sacru de la Sarmizegetusa Regia
din Munții Șureanu/ Orăștiei și de sub piscurile miraculoase ale Kogaion-ului,
o ditamai bijuterie editorială,
ce-mi pare, străfulgerător, că trebuie să fi fost desprinsă/ decupată/ furată (?!?)
din enormul Tezaur ancestral Cloșca cu puii de aur.
Sunt atât de uimit de minunea aurie, în partea superioară a coperților, scăldată în valurile silvestre, de un verde grav, greu de tâlcuri, taine și șoapte abia percepute, în treimea de jos, încât uit orice alte conexiuni.
Uit de mine.
Uit de tot ce este în jurul meu.
Uit pe ce lume sunt,
mă abțin cu dificultate să nu mi se întrezărească zâmbetul luminos,
curcubeul bucuriei celeste ce mă străbate
și, desigur, nici murmurul/ tremurul bărbiei de ghepard cu salturi magistrale
și zvâcniri cu 333 kilometri pe oră…
Târziu, hăt, târziu, aveam să-mi aduc aminte, mai către seară, că primul Președinte al României postdecembriste împlinise, în acea augustă dimineață de martie, 94 de ani, ceea ce-mi reînvie frisoanele primelor lecturi, din copilărie, pubertate și adolescență, ale basmului nostru identitar: Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte.
Numai că, aproape instantaneu, aflu că, la vârsta de 92 de ani (împliniți la 30 ianuarie a.c.), arhiepiscopul, mitropolitul și vârful de lance al romancierilor români: Dinu Săraru scăpase de iadul acestei vieți telurice, adormise întru DOMNUL și se născuse în cer -, lăsându-i bastonul de mareșal scriitorului și generalului aviator Radu Theodoru, fratele biologic, după câte știu, al lui Geo Bogza.
Radu Theodoru, care, în ianuarie, abia împlinise vârsta de 100 de ani, trăiți cu dinamismul, energia pozitivă, fervoarea și avântul tineresc din celebrele sale romane, de ordinul zecilor, câteva în câte două sau chiar patru volume: Brazda și Paloșul (1954 și 1956), Vulturul (Premiul Academiei Române 1967), Strămoșii (1967), Aproape de zei (1969), Biografie de război (1967), Popas în Madagascar, Taina recifului, Regina de abanos, Noi – Mircea și Atlanticul, România ca o pradă, A fost sau nu a fost holocaust?, Imposibilul hermafrodit: New Age.
Radu Theodoru a fost aviator militar, pilot de vânătoare, comandant de escadrilă de vânătoare. A fost cronicarul primei curse a Navei-Școală „Mircea” (1974).
Impresionantul și atât de elegantul tom scris de Emil Lăzărescu: Valori românești, valori europene/ Romanian values, European values poartă sigla cunoscutei Edituri și Imprimerii SITECH (Craiova), condusă de matematicianul cu largi orizonturi umaniste: Aurel Popa.
Format A4 (coală ministerială), copertat, 540 de pagini.
Cântărește cât un fagure de 2.000 (două mii) de grame = două kilograme de miere a spiritului românesc și european.
Dacă ar fi fost imprimată pe formatul clasic A5, această carte admirabilă ar fi însumat aproape o mie o sută de pagini, care s-ar fi „tradus” ușor în patru volume de câte 270 de pagini.
Născut la 28 martie 1946, în comuna Roșiile (județul Vâlcea), satul Păsărei, Emil Lăzărescu a absolvit, în 1979, Facultatea de Jurnalism din București, fiind unul dintre extrem de puținii, selectați din toată țara, care au ajuns ziariști tocmai pentru că au intrat ca atare, adică ziariști – ca talent, chemare, vocație.
Emil Lăzărescu a fost, este și va rămâne jurnalist profesionist – născut, NU făcut.
Unsprezece ani a fost membru al prestigiosului colectiv de redacție al cotidianului Înainte Craiova, fondat la 9 septembrie 1944 și care a apărut fără întrerupere până în ziua de 24 decembrie 1989, inclusiv, adică încă două zile după asasinarea mișelească, anticreștinească, din ziua Crăciunului 1989, în urma unei parodii de proces, criticat în toată lumea, a comandantului suprem al armatei române, Președintele României răstimp de un sfert de secol, licențiat al Academiei Militare de la Moscova (ofițer superior de Mare Stat Major) și al Academiei de Studii Economice (cu examen de absolvire susținut public, la cerea sa expresă), cel ce a smuls țara noastră din spectrul feudalismului vetust, întârziat și a propulsat-o pe culmi românești incredibile, divine, cu eforturi sisifice, ale Neamului românesc în întregul său, dar grație viziunii liberale („Prin noi înșine!”), viziunea celui mai bătrân Brătianu, dar și a tânărului său stră-, stră- nepot de secol XX: Nicolae Ceaușescu, care a perpetuat și a augmentat tot ceea ce fusese bun în programele de guvernare din anii interbelici: electrificarea țării, construirea a zeci de hidrocentrale și termocentrale, incluzând Nucleara Cernavodă, dezvoltarea industriei, în ritmuri urieșești, incredibile, peste acelea ale Japoniei, construirea Transfăgărășanului, a Canalului Dunăre - Marea Neagră, a Canalului București-Dunăre, prin care Capitala României devenea port al celui mai important fluviu din Europa (axă culturală, militară și comercială a bătrânului nostru continent), edificarea, exclusiv prin inteligență, tehnică și tehnologie românească, a uzinelor de utilaje de foraj și extracție a petrolului, de la Ploiești, de faimă mondială, niciodată întrecute de vreo altă firmă de pe mapamond, construirea străfulgerătoare, magnifică, a metroului din București, a 7 milioane de apartamente, a autostrăzilor Pitești – București și București – Medgidia, preluând inclusiv (în Epoca de Aur, cum nu mai fusese de pe vremea mai vechilor, din antichitate, Ramses, Keops și Pericle) Festivalul Național Cântarea României – lansat de regele Carol al II-lea, la cerea expresă a lui George Enescu, Al. Vlahuță, Barbu Ștefănescu-Delavrancea ! - și dând viață faimoasei Daciada, care fusese trecută, ca program național de educație fizică și sport – Mens sana in corpore sano/ Minte sănătoasă în corp sănătos - în Pravila de guvernare, dar nu apucase să fie materializat, acest punct, Pravila premierului gorjean Gheorghe Tătărescu, cel ce ne-a lăsat moștenire Ansamblul sacru Brâncușian de la Târgu-Jiu și fresca de 74 metri lungime a lui Costin Petrescu, de sub cupola Ateneului Român (ambele în 1938), respectiv, Institutul de Cercetări Nucleare de la Măgurele, înființat de acad. Horia Hulubei, revenit în România (1939), la insistențele regelui, direct de la conducerea celui mai renumit institut de profil din Franța.
Emil Lăzărescu a semnat destule volume, despre care au scris elogios, dar cu exigență evidentă: Marin Sorescu, Ioan Alexandru, Al. Firescu, Fănuș Neagu, Nicolae Dan Fruntelată, Marian Barbu, Ilarie Hinoveanu, Romulus Diaconescu, Ilie Purcaru, Petre Ciobanu, Dan Lupescu, Ștefan Tunsoiu.
Iată și câteva titluri ale cărților publicate de Emil Lăzărescu: Ecuația de probă (1986), Voievozii Pădurii (1996), Cancelaria din ierburi (1997), Sensuri și coduri (2002), Demiterea greierului (2003). Și, desigur, primul volum al dicționarului lansat acum.
Curând, foarte curând, va vedea lumina tiparului și volumul său de proză La Târgul de mărgele, apoi culegerile de poezii Pâra că exist și Dreptul de veto.
Prof. dr. Marian Barbu, laureat al Academiei Române, este garantul vânjosului dicționar Valori românești, valori europene, care NU este rezervat doar scriitorilor, muzicienilor, artiștilor plastici, slujitorilor de la luminile rampei, ci și academicienilor, cercetătorilor științifici, medicilor, oamenilor de la catedre universitare și preuniversitare, inginerilor, economiștilor, silvicultorilor, polițiștilor, feroviarilor… – tuturor profesiilor, înnobilate de oameni în care Duhul Sfânt a răsădit haruri diverse și bogate, neocolindu-le pe acelea de edili chibzuiți ai comunităților mai mici ori mai mari, sau chiar de combatanți care s-au încumetat să intre în mocirla vieții zise politice.
Iată cum se exprimă Marian Barbu, pertinent, tranșant și convingător: „Cartea de față, Valori Românești, valori europene, este cerută de momentul european actual, pe care țara noastră l-a înregistrat începând cu 2007. Autorul lucrării trasează întrebări și răspunsuri pentru a contura în final o diversitate de mentalități românești, cumva emblematice pentru domeniul pe care îl slujesc. Ca orice antologie, care se dorește reper de bibliografie, ea propune câteva domenii, firești, normale, existente în oricare societate democatică de tip modern: cultură, educație, sănătate, religie, industrie și agricultură, armată, parlament. Deși opțiunile rămân…opțiuni, subiective sau restrictive, ele izbutesc să evidențieze noima valorii, nu atât în sine, cât în difuziunea ei, în rezonanțele depistabile în activitatea contemporanilor și a urmașilor. Pe fond, antologia investighează și vizează zona Olteniei, componentele județene ale acesteia, dar și alte spații ale țării – Argeș, București, Bacău, Satu Mare, Galați, Suceava, Petroșani, Timișoara, Constanța ș.a. – toate interesate de aceeași febră a cunoașterii și a pledoariei pentru multe cauze europene, atât de ardente încât să se poată de pe acum înregistra și previziona efecte benefice pentru România.”.
Rigoarea de geometru, acuratețea și expresivitatea – atât de caracteristice stilului Profesorului Dr. Marian Barbu, care l-au impus ca pe unul dintre cei mai percutanți critici și istorici literari, decanul de vârstă al scriitorilor TOTALI din România, hermeneut prolific și cu exactitate de ceasornic elvețian marca Schafausen, calități ușor recognoscibile din rândurile citate mai sus -, caracterizează și judecățile sale de valoare, afirmate, în partea finală a prezentării, la fel de categoric și cuceritor: „Cititorul, interesat sincer și devotat propriei condiții de a se regăsi ca virtual cetățean european, va avea satisfacția deplină să constate varietatea prezentărilor în antologie. Dincolo, sau în cadrul fiecărei prezentări în parte, se înregistrează studiul de caz, prezentarea, dialogul, interviul, comentariul, interpretarea sui generis, colajul, fișa gen C.V. (curriculum vitae) și altele. Toate ținând, nu-ncape îndoială, de abordarea unei gazetării moderne, pe care Emil Lăzărescu o practică în mod convingător, căci numai așa lectura devine un captatio cu nebănuite beneficii în plan spiritual și practic.”.
Punem punct acestui prim semnal editorial, nu înainte de a preciza că pântecosul volum se deschide cu o încântătoare Prefață semnată de prof. univ. dr. ing. Ion Bold, membru al Academiei Oamenilor de Știință din România, membru al Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Șișești”, laureat al Academiei Române.
Se intră apoi, fără nici un alt fel de avertisment – în substanța efervescentă și provocatoare a tomului: trei pagini și jumătate (din carte), vibrante și bogat ilustrate cu genericul: DANIEL CIOBOTEA. Reflecții pioase și prețuitoare la Întronizarea Prea Fericitului Patriarh, secondate de alte trei pagini, din monumentala carte, titrate IOAN-AUREL POP. Președintele Academiei Române.
Cel puțin primul dintre textele menționate ne-a stârnit nedumerirea pentru faptul că nu poartă nici o semnătură. Este, desigur, al lui Emil, însă începe cu o mărturisire a Prea Fericitului Daniel care NU este pusă între ghilimele de rigoare și nici NU se precizează că ar fi, pe alocuri, o parafrază. Acesta-i motivul pentru care am fost derutați.
Spaima noastră a fu sporită, poate, și pentru că, în volumul I din Spiritul Olteniei. Pod peste himere. Holograme pentru Europa (2000, Marele Premiu al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România), ne-semnând – cu numele meu, în parantezele din final, unde precizam revistele în care apăruseră anterior – cele 32 (treizeci și două) de convorbiri cu personalități incluse în tronsonul al doilea din carte, un comentator avizat, totuși, din Timișoara, nu a priceput că interviurile îmi aparțin și le-a interpretat ca un soi de …auto-interviuri, în care cei 32 de protagoniști și-ar fi pus, fiecare, de unul singur, întrebările și ar fi și răspuns la ele… Dacă nu o fi fost o subtilă ironie, la care atunci n-am percutat…
*
* *
Încheiem simetric față de mărturisirile dintru început (,,Duminică 3 martie 2024… La ora 13,33…”), readucându-vă în atenție și proverbul românesc: NU aduce anul, ce aduce ceasul – care poate fi priceput și în sensul din Eclesiast, respectiv, din Proverbe, respectiv că o bună reputație este mai valoroasă pentru cel ce o deține, decât ceea ce poți cumpăra cu bani.
Iar Domniilor Voastre, toți cei prezenți în monumentala carte Valori românești, valori europene, dăruită ACUM de Emil Lăzărescu, vă regăsiți cu asupra de măsură în dalbele pagini ale acesteia, ceea ce vă obligă, moralmente, să ascultați în continuare, cu smerenie, îndemnurile Tatălui, ale lui Dumnezeu, nu pe acelea ale ateilor sataniști, care NU au avut grijă de înțelepciunea lor și s-au predat, fără arme și bagaje, în brațele păroase, pestilențaiale ale lui Nichipercea…
Conform eruditului Petre Anghel, zicerea menționată de noi mai sus: O bună reputație este mai valoroasă pentru cel ce o deține, decât ceea ce poți cumpăra cu bani constituie, în ebraică, și o piesă muzicală cu o sonoritate deosebită prin sugestia pe care o dă minții.
Vă privește dacă sunteți au BA de acord cu această spunere de început, insistă Petre Anghel: „Dar finalul ei este o întorsătură criptică: și ziua morții este mai bună decât ziua nașterii” -, după care precizează că această observație poate avea o multitudine de sensuri, în funcție de contextul în care este rostită.
Același adevăr esențial este scris de Antim Ivireanu cu litere de foc: dacă ai un nume bun la moarte, el va dura mai mult decât cel mai scump parfum.
Sfintele Scripturi grăiesc, sapiențial, că: Mai bun este sfârșitul unui lucru decât începutul lui. În Proverbe, sfârșit pare să însemne – punctează hermeneutul din Băilești, cu trei doctorate, Petre Anghel – ultima parte a vieții și este tradus cu viitor. (…): „La noi, Cornilescu traduce simplu sfârșitul, iar Biblia lui Șerban Cantacuzino cu săvârșirea. Sfârșitul este important însă sub alt aspect: el este rezultatul credinței, asupra căreia Antim Ivireanul comentează în Didahiile sale. (…) Bună iaste aceia când năduiește cineva în Dumnezeu să se mântuiască, sau alt bine ce va să se petreacă, că nici nu ostenește, nici cheltuiește nimic -, cum zice David, că: Cel ce nădăjduiaște spre Dumnezeu, mila îl va încungiura.”
……………
Felicitări autorului: Emil Lăzărescu.
Felicitări managerului editurii și imprimeriei: Aurel Popa. Felicitări tehnoredactorului Val Corneanu
și distinsei profesoare Carmen-Cristina Ștefănescu (corectură), care au ostenit din greu la desăvârșirea
acestei colosale bijuterii editoriale.
Dan Lupescu
..//..
|
Dan Lupescu 3/5/2024 |
Contact: |
|
|
