Mircea Vulcănescu ( 3 martie 1904 - 28 octombrie 1952 )
Pe 3 martie 1904, la București, se năștea un geniu al culturii românești, una din cele mai strălucite inteligențe ale generației interbelice, economist, sociolog, filozof, scriitor, publicist, teolog și profesor de etică, victimă a represiunii comuniste din România.
Întreaga sa viață este o pildă tare de credință și demnitate.
A plecat la Domnul, direct din închisoarea de la Aiud, pe 28 octombrie 1952.
Mircea Eliade, despre Mircea Vulcănescu: Când au venit incercarile, Mircea Vulcănescu le-a primit senin și încrezator; într-un anumit fel, misterios, se integrau vieții lui religioase. În câteva zile, a pierdut tot: avere, glorie, situație socială și academică, familie, libertate. Dar a ramas același. Nu s-a îndoit și nici n-a tăgăduit; a continuat să mărturiseasca cu aceeași senină fermitate credința și încrederea lui de totdeauna. Alții, care i-au fost mai aproape, vor povesti în de-amanuntul, aici sau altădată, viața pe care a trait-o Mircea Vulcănescu în temniță. Ce știm cu toții, ne e de-ajuns ca să înțelegem cât de totala i-a fost victoria. Victorie impotriva calailor, desigur, dar mai ales victorie împotriva Morții. Pentru că știm cum a murit! lar ultimul lui mesaj în temniță, adresat fiecaruia din noi, a fost acesta: «Să nu ne răzbunați!»
(Chicago, nov. 1961)
Emil Cioran, despre Mircea Vulcănescu: Cu cât ma găndesc mai mult la tatăl dumneavoastră, cu atât mai mult mi se pare că era, el însuși, o excepție uluitoare, care trebuie că evitase de asemenea printr-un miracol blestemul nostru comun. Poate părea fără sens să afirmi, cu privire la un spirit cu adevărat universal, că nu gustase din fructul blestemat. Acesta trebuie să fi fost totuși adevărul, întrucât cunoașterea sa prodigioasă era dublată de o asemenea puritate cum n-am mai întâlnit niciodată. Păcatul originar, atât de evident în noi toți, nu era deloc vizibil în el, în el care era destul de împlinit și în care, minunat paradox, se adăpostea evadatul dintr-o icoană. Fie că vorbea despre Finanțe sau Teologie, din el emanau o putere și o lumină ale căror definire nu-mi aparține. Nu vreau să fac din tatăl dumneavoastră un sfânt, dar el era oarecum astfel.
(Fragment din "Scrisoare către Viorica Maria Elena Vulcănescu", Paris, 20 Ianuarie 1966)
Nichifor Crainic, despre Mircea Vulcanescu:
În general, oamenii de nivelul meu nu spun la adresa altor valori decât atât cât cred că îi obligă realitatea și o anumită minimă decență, dar despre Vulcănescu eu cred că este nu doar cel mai reușit exemplar pe care l-a dat neamul românesc între cele două războaie, ci acela care având talie europeană, după ce va descoperi în sine nevoia de a spune ce are de spus, va acoperi cu umbra lui tot ce a strălucit până acum în istoria culturii românești (a erudiției românești, de la Cantemir la Iorga). Peste capul întregii sale generații de luceferi, el va fi ca un soare.
|
Constantin Popescu 3/3/2024 |
Contact: |
|
|
