Din preistorie în viitor o carte de Victor Ravini
Trăim, de ceva vreme, o perioadă marcată de teme ce au căpătat, dintr-odată, acuitate majoră, cum ar fi războaiele, schimbările climatice, criza energetică, inteligența artificială, globalizarea, toate aducând modificări semnificative de paradigme ale prezentului. Și, de observat, despre toate se vorbește sub semnul efectelor în viitor – cu perspective mai încurajatoare sau mai sumbre – asupra omenirii, națiunilor, regiunilor, oamenilor, în general. Pe context, se omit aproape de regulă rădăcinile culturale, ruptura care s-a produs, poate indusă, între factorii stabilizatori ai vieții micro sau macro sociale și cei perturbatori, tot mai mulți și tot mai agresivi.
De aceea, poate, o carte cu titlul Din preistorie în viitor, semnată de Victor Ravini, este normal să atragă atenția. Cu atât mai mult cu cât numele autorului este cunoscut acum de mai puțini oameni din țară, deși aici are sorgintea și parte a activității. Este și motivul pentru care notăm, mai întâi, că Victor Ravini s-a născut în 1943, la Caracal, absolvind Facultatea de Filologie a Universității din Timișoara, cu specializarea română-germană, în anul 1966. A lucrat în țară ca profesor și traducător, a publicat și patru romane, iar din 1985 a plecat în Suedia, unde a luat studiile de la capăt și a absolvit Facultatea de știință a religiilor și un master în arta religiilor. A trebuit, după 20 de ani, să resusțină acolo examenele pentru liceu, apoi a urmat și studiile universitare menționate. În Suedia a lucrat ca profesor și lector universitar, a publicat în numeroase reviste și a scris câteva cărți, fiind membru al Uniunii Scriitorilor din Suedia și al Uniunii Scriitorilor din România.
În raport cu această îndelungată și complexă activitate, precum și cu experiența de viață, din România și din Occident, nu ne surprind abordările din cea mai recentă carte a sa, Din preistorie în viitor, apărută în 2023, la Editura „Ideea Europeană”.
Studiul care deschide cartea se intitulează Românii, vârf de lance în avangarda culturală din Occident și demonstrează o bună cunoaștere a evoluției culturii române, dar și a culturilor din statele Vest-Europene. Victor Ravini pune pe piedestalul cuvenit, și cu o remarcabilă doză de patriotism, personalități și fapte culturale din spațiul românesc, cu ecou sau chiar manifestare adesea în lumea occidentală. Ne rezumăm la a menționa nume precum Nicolae Milescu Spătarul. Antioh și Dimitrie Cantemir, dar și, mai târziu, pe Petrache Poenaru (inventatorul stiloului), Constantin Brâncuși, George Enescu sau Tristan Tzara.
Din studiul Mesajul nebănuit dintr-o sculptură a lui Brâncuși aflăm că la o oarecare distanță de Coloana Infinitului se aflau câteva lespezi care făceau parte din ansamblu, reprezentând locul de unde trebuia privită coloana noaptea, astfel încât ea să fie văzută ca o axă în jurul căreia se rotește bolta cerului și întreg universal, lespezi care, înainte de anii '60, au dispărut.
Sacrificiul de sine al lui Urmuz, Victor Ravini îl consideră ca făcând parte dintr-un scop al celebrului scriitor, care „s-a sinucis pentru a demonstra absurditatea morții și a încununat astfel opera sa, prin concordanța dintre biografia și scrierile sale, știind că nimeni nu va mai avea curajul să îl imite”.
Într-un eseu intitulat Despre cărți și strategia puterii, relevă câteva dintre momentele de apogeu ale „tipăririi” de cărți în antichitate, reamintindu-ne metoda prin care mulțime de sclavi scriau simultan după dictare, astfel încât erau gata numeroase exemplare deodată. Puterea cărții era, pe atunci, una de temut și nu întâmplător, pe de o parte, au fost înființate biblioteci – în Grecia, în Egipt și, mai ales, la Roma –, dar tot nu întâmplătoare a fost arderea Bibliotecii din Alexandria sau a celei de la Pergamon, motivele fiind de ordin politic sau religios.
Privind eseul Politicienii culturii și cultura politicienilor ne rezumăm considerațiile la descrierea unui întâmplări de care ar trebui să țină seama politicienii din toate locurile și din toate timpurile. Ravini inserează întâmplarea conform căreia împăratul chinez Ch’ien-Lung a primit o scrisoare în versuri de la un poet rămas necunoscut. Împăratul a citit-o, a ars-o și a pus să fie uciși toți poeții. Dar poliția secretă reușise să transcrie în întregime scrisoarea, în care, între altele, se spunea: „Cultura și puterea nu pot supraviețui fără să se ajute una pe alta. Ambele au menirea să fie în slujba țării și sunt legate ca doi cai în ham”.
Într-un eseu dedicat strămoșilor noștri traco-geți, autorul, urmând căile deschise de Adrian Marino și George Pruteanu, ne ajută să știm că tracii aveau o societate elitistă, temeinic alcătuită, clar structurată ierarhic și piramidal, consfințită prin religie și aveau aceleași valori morale ca toate popoarele indoeuropene de atunci, din nordul Europei până în India.
Oprindu-se asupra noțiunii de patrie, și analizând-o din mai multe unghiuri, autorul se sprijină pe ideile unor remarcabili filozofi occidentali, în contrapunere cu marile realități ale lumii contemporane. Remarcă, în ceea ce privește situația concretă a României, împletirea unor interese străine cu acelea ale unor trădători de neam „dintre ai nostri, frați de trai și de grai”, care împreună fac eforturi disperate să ne șteargă identitatea națională și culturală, atacând religia ortodoxă, tradițiile, literatura populară orală, literatura cultă și încercând să tulbure chiar și puritatea limbii române.
Într-un alt eseu autorul se preocupă de elemente precum datarea astronomică a basmelor populare și ne propune o altfel de interpretare a povestirii Harap Alb a lui Ion Creangă, căutând corespondențe de context personajelor. Povestirea a fost scrisă și publicată la 1877, iar Ravini găsește simboluri care pot fi legate de Războiul pentru Independență.
Foarte interesant ni se pare și nu putem să nu recomandăm lectura eseului Posibilități și dificultăți de dialog religios între creștini și musulmani, tot astfel stând lucrurile și în cazul celui intitulat (prin parafrazarea unui cunoscut aforism al lui André Gide) Viitorul omenirii va fi feminin sau nu va mai fi.
Studiind interferențele care s-au petrecut între culturi de pe arii geografice întinse, cercetătorul nu ezită să caute și să găsească, în limba română, zeci de cuvinte care sunt apropiate de limba sanscrită. Problema nu este una nouă, pentru lingviști, dar ne atrage atenția că există încă un vast teren de cercetare, din moment ce aproximativ zece la sută din cele circa 140.000 de cuvinte înscrise în Dicționarul limbii române au etimologii necunoscute.
Cartea este reunirea a 24 de eseuri, pe care le credem scrise separat, în diverse împrejurări și pentru diferite publicații (un Cuvânt înainte sau o Introducere, lămuritoare, ar fi fost cât se poate de utile pentru cititor) și nu putem, în prezentarea de față, să le cuprindem pe toate. Nici o eventuală clasificare și căutarea unor puncte comune, măcar pe grupe de eseuri, nu se poate face fără a comporta riscuri de interpretare, astfel încât mai potrivit ni se pare, după cele spuse până acum, să lăsăm cititorului bucuria de a răsfoi o carte cu adevărat interesantă, care este doldora de informație culturală riguros selectată, interpretată pertinent (repetăm, cu ușor iz patriotic) și întemeiată pe câteva zeci de lucrări importante din bibliografia occidentală, orientală și românească.
Cartea lui Victor Ravini ne face să ne gândim, o dată în plus, că fiecare prezent este doar un punct pe scara timpului, iar rostul permanent este de a păstra linearitatea rațională a evoluției, acordând trecutului respectul ce i se cuvine, iar viitorului șansele de a fi, cu adevărat, în slujba omenirii.
|
Mircea Pospai 3/3/2024 |
Contact: |
|
|
