Dragobetele
Luna februarie este percepută ca luna iubirii. Înzestrați cu calde sentimente, românii au o zi în care sărbatoresc dragostea în staraie și-n grai românesc. Ce poate fi mai frumos decât atât? Fiecare suntem însetați de iubire și niciodată nu încetăm să o căutăm. Românii au așezat în calendar această zi numită Dragobete în 24 februarie, doar cu câteva zile înaintea altei sărbători care vestește sosirea primăverii, ziua mărțișorului. Nu este o sărbatoare oficială și nu este la fel de răspândită pe tot teritoriul românesc. În timpul comunismului sau pe diferite perioade variabile de timp a avut o soartă dezavantajată, într+un fel explicabil, fiindcă fiecare epocă are specificul ei și o anume marcă psihologică în care se produc fel de fel de schimbări obligându-ne să le acceptăm. Există însă anumite zone rurale care cred în obiceiurile moștenite din bătrâni, așa cum este și cel al Dragobetelui pe care îl văd ca pe o sarbatoare de bun augur, deoarece se crede că aduce gospodăriilor un an îmbelșugat, liniște, noroc în dragoste și prosperitate. Așa cum este specific folclorului, modul de a sărbători această zi este foarte diferit de la o regiune a țării la alta: petreceri în aer liber, dansuri, jocuri, discuții în jurul focului, săruturi, logodne simbolice etc.
Dragobetele, această sărbătoare românească închinată iubirii este o străveche zi a îndrăgostiților cu radăcinile în tradițiile moștenite de la daci, cu credința într-un zeu tânăr, cel al iubirii, a cărui cinstire marchează simbolic apropierea primăverii. Etimologic vorbind, cuvântul "dragoste" își are rădăcinile în prima parte a numelui "Dragobete".
Fiind foarte veche, această credință populară are mai multe nume și variate obiceiuri. Dragobetele se mai numește si Năvalnicul, fiind perceput ca un fecior frumos și iubăreț nevoie mare, care le face pe tinerele fete să-și piardă mințile căzând în mrejele lui. El mai poartă și numele de Dragomir, Cap de primăvară, Ioan Dragobete, Sântion de Primăvară, Cap de Vară Întâi, Dragostitele, Logodna păsărilor. Cea mai cunoscută variantă a originii acestei sărbători este aceea care spune că Dragobetele, fiul babei Dochii, este zeul dragostei și al bunei dispoziții și din acest punct de vedere este identificat cu Cupidon, zeul ibirii în mitologia romană și cu Eros, corespondentul acestuia în mitologia greacă. În ultimii ani, globalizarea ne-a mai înzestrat cu încă o zi a îndrăgostiților, sosită de pe îndepărtate meleaguri americane și primită cu bucurie, mai ales de tineri, sărbătoarea numită Ziua Sfântului Valentin, Valentine`s Day, așezată în calendar, tot în luna februarie, dar în ziua de 14 a lunii și se vede că a prins rădăcini, s-a împământenit și a început să capete statut mioritic. Dragobetele nostru se deosebeste prin vigoare față de blajinul Sfantul Valentin. Năvalnicul fecior frumos face să vibreze aerul din Carpați și nu-i de mirare că îi cad pradă fetele și tinerele neveste. Românii au început să sărbătorească ambele zile dedicate iubirii și bine fac, pentru că în fiecare din noi încape dragoste fără limite.
Sărbătoarea noastră românească are o sferă mai largă decât sărbătoarea Sfântului Valentin. Valentine`s Day este sărbătorită mai ales la orașe prin diverse daruri, flori, parfum, bomboane, felicitări, inimioare făcute din pluș roșu, declarații de dragoste și se încheie cu petreceri. Dragobetele aduce în sate mai multă bucurie, răsună ulițele de voie bună, de tumultul tinereții și al vorbelor rostite în tot cursul zilei: "Dragobetele sărută fetele". Românii au fixat această sarbatoare în ziua constituirii perechilor de păsări care au iernat la noi, pentru că este considerată și o sărbătoare a fertilității, pusă sub semnul unei zeități mitice. Sunt multe credințe populare legate de această sărbătoare. Se spune că cine participă la această sărbătoare va fi ferit de bolile anului, mai ales de febră, și că Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelșugat.
Una dintre credințele străvechi este aceea că Dragobetele, Navalnicul fecior frumos, pentru că ia mințile fetelor și tinerelor neveste a fost transformat de Maica Domnului în plantă de dragoste (o specie de ferigă) care îi poartă numele, bună la descântece.
Acest falnic fecior al babei Dochii, vine în această zi să anunțe că primăvara este pe aproape. Ursul iese din bârlog, păsările care au iernat la noi se strâng în stoluri, ciripesc si își construiesc cuiburi pentru împerechere, iar oamenii trebuie să participe la această bucurie a naturii prin iubire. Pe dealurile din sat se aprind focuri, iar în jurul lor stau și vorbesc fetele și băieții. În această zi, satele românești care serbează Dragobetele răsună de veselia tinerilor și de zicala: "Dragobetele sărută fetele". Conform tradiției, de Dragobete, baieții și fetele trebuie să glumească și să respecte tradițiile acestei sărbători dacă vor să se bucure de dragoste tot anul. Un obicei încărcat de multă veselie și frumusețe tinerească era acela al alergatului. Tinerii, fete si baieți, îmbrăcați în strai de sărbătoare, se întâlnesc la biserică, apoi plecau la pădure să culeagă floricele dacă au norocul să le găsească, se joacă, se hârjonesc și la întoarcere, fetelele coboră în fugă spre sat fiind urmarite de flăcaii îndrăgostiți și dacă le prind, le sărută zicând: Dragobetele sarută fetele". Acesta era și un prilej pentru a arată dragostea în fața comunității. Este și credința că cei care nu vor să sărbătorească Dragobetele vor rămâne singuri tot anul în curs. În unele locuri există obiceiul ca fetele mari să strângă și să păstreze cu grijă apa cu proprietăți magice din topirea zăpezii din această zi, numită zăpada zânelor cu care să se spele pe față, sau pentru descântece care să atragă iubitul.
Este și credința că bărbații nu trebuie să le supere pe femei, să nu se certe cu ele, pentru că altfel nu le va merge bine în tot anul. În această zi, nu se coase și nu se lucrează la câmp și se face curățenie generală în casă, pentru ca tot ce urmează să fie cu spor. În aceasta zi, oamenii mai în vârstă trebuie să participe și ei, să aibă grijă de toate animalele din ogradă, dar și de păsările cerului. Nu se sacrifica animale pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor. Femeile obișnuiesc să atingă un bărbat din alt sat, pentru a fi drăgăstoase întreg anul. Amintirea care s-a păstrat cel mai bine în memoria mea legată de obiceiurile acestei sărbători, din comuna mea natală, Țigănești -Teleorman, este cea a legământului fraților de cruce. Doi băieți care doreau să rămână nedespărțiți în prietenia lor, își crestau pielea pe antebraț în formă de cruce pâna apăreau picături de sânge, apoi își suprapuneau mâinile peste cele doua cruci ca să se amestece sângele, își jurau prietenie pe viață și astfel deveneau frați de cruce.
Cu toată încărcătura de frumusețe a acestei sărbători îmbrăcată ăn straiele bunei dispoziții și a iubirii în grai românesc, totuți sunt destul de mulți cei care nu cunosc prea bine aceste tradiții sau obiceiuri păstrate din generație în generație. M-am așternut la scris aceste rânduri socotind că e de datoria mea să scot la lumină câteva din ele. Și a mai am ceva importat de spus în final. Am vrut să vă amintesc, dumneavoastră cititorilor Observatorului, că ziua de 24 februarie nu trebuie să vă prindă singuri, dacă doriți să aveți parte de un an îmbelșugat și plin de dragoste și să nu-l uitati nici pe Sfantul Valentin, căci trăim în lumea lui. Eu vă doresc ca aceaste zile să vă aducă atâta iubire cât cuprinde întreg necuprisul inimii.
Elena Buică - Buni
Toronto
|
Elena Buică - Buni 2/25/2024 |
Contact: |
|
|
