„Ai aruncat bumerangul din nou.”
Si totusi, l-am mai văzut o dată, înainte de lăsarea serii, acea seară de februarie în care ziua nu existase, o cană cu lapte si cafea în care zahărul nu pătrunsese încă. Ceva, totusi lipsea, încă... „Grabnic”, spuse călătorul, tremurând usor din bărbie. „Să nu pierdem avionul.”
Ne astepta o călătorie lungă, la capătul căreia nu stiam cum vom supravietui. O busolă fabricată la temperatură Curie, magică în minutele de taină ale noptii, vom descoperii în ochii copilului: „Eu merg cu mama!” Ce experientă extraodinară atunci când călătoresti cu propriul copil, întrebîndu-te cum de ai meritat zâmbetul acesta, cunoasterea lumii fără rationament, maniere sau devotament. Arderea are loc întotdeauna în prezenta oxigenului, iar oxigenul nostru, acela din avionul cu care călătoream, putea fi îndoit de piloti si stewardese, de atâtea secole de nelinste, revelatie divină si cunoastere interioară. Să respiram cu multă grijă, molecula de lângă noi e vitală în golurile de aer prin care trecem.
Nimic deosebit în jurul nostru, doar reuseam să ascult zgomotul motorului si să zăresc respiratia usoară si regulată a piticului meu. De zece mii de ani vânătorii traiesc prin vânatul lor, îsi construiesc armele si pornesc dis- de-dimineată, folosindu-si puterea si înteligenta nativă, să re-creeze mitul cosmogonic al apei primordiale din care s-au născut toate.
„La început, Dumnezeu a facut cerurile si pământul. Pămîntul era pustiu si gol; peste fata adâncului era întunerec, si Duhul lui Dumnezeu se misca pe deasupra apelor.” Cu sigurantă, vecinul meu se delecta nespus privind micul ecran încastrat în scaunul din fata lui. Sau asta începusem să cred, fiindca râdea neascunzându-se, în noaptea dinlăuntru, ca si în cea de afară. Apa deasupra căreia planam nu constituia nici un motiv metafizic, nici unul de îngrijorare. Ea nu exista, în favoarea tehnologiei complicate si relaxante. Începuturile contează atât cat mai putem întelege, bumerangul a devenit un obiect ieftin vândut în aglomeratia urbană...
S-a trezit si m-a chestionat cât mai avem pâna aterizăm. M-am întrebat de multe ori dacă lingvistica este pregătită să înteleagă discursul bilingv al copiiilor. Probabil că parametrizarea sintactică a avut un rol important în deslusirea întelesurilor ascunse ale conversatiilor, doar că, mai departe, pragmatica a lăsat discursul la îndemâna profesionistilor, o adevărată magie a interpretărilor. „Da, am răspuns, mai avem încă o mare de traversat.” S-a ridicat încet si a început să construiască Lego cu un aer foarte preocupat, făcând si desfacând modelul din proiect, la lumina usoară si conică a lămpii superioare.
Da, îmi zic, nu va citi niciodata pe Ionel Teodoreanu, viata lui a început cu o anti-poveste, aceea a lui Shrek, si o parodie, aceea a lui Megamind. Ulita copilăriei s-a transformat în asteptările din aeroporturi, între doua avioane. „E o umilă si nestiută ulită de margine de târg. Nu răsfată ochiul cu mlădieri de râu gătite-n salturi de verdeată si nici nu ispiteste pasul cu caldarâm sonor. E firavă si goală.” Cât de exacte sunt acum preturile din duty-free? Probabil nu voi putea întelege niciodată cât de mic a devenit Pământul, ”o sfera al carei centru e pretutindeni, a carui circumferinta nu e nicaieri”, cum spunea Pascal, cât de strâmt este spatiul în care ne mai miscăm încă, cum normalitatea recunoscută ca lege deplină ne distruge lectura cărtilor, ne apără împotriva propriilor sentimente si ne răsfată controlându-ne biletele de călătorie.
Adaptabilitatea, principiul hotărâtor al inteligentei, îndeamnă, probabil, o doamnă tânără si frumoasă să ne înfioare cu tipetele sale ascutite conduse prin lipsa de aer exterior în adâncul cel mai deplin al inimilor noastre dimensionate minim. Fiul meu, imperturbabil, încearcă din ochi mâncarea elvetiană si o găseste insuficient de gustoasă. Doar sucul de mere aduce o oază de lumină în competitia gastronomică. Budinca bunicii a rămas în cealaltă emisferă, vom mânca si carne de cangur, capsicum si vegemite, într-o liniste deplină sau cu prietenii de barbeque.
In fine, în aeroport nu ne asteapta nimeni, dar eram acasă, oricăt de cald ar fi fost. Ne întorceam în problematica pe care o uitasem si careia îi simtisem lipsa, transfigurată si împodobită. Durerea, însă, nu ne părăsise nici o clipă. „Old love will not be forgotten.” Si ne întorceam la rădăcinile unui popor ascuns, într-o tară în care intuitia este încă recunoscută, cântărită si ascultată.
Am deschis usa cu grijă, pentru a nu deranja spiritele domestice, am tras geamantanele pline de noutăti istoric diferite si ticsite cu amintiri. Fiul meu a adormit pe dată. In fine, am rămas singură în living si am căutat telecomanda. Canapeaua primită cadou povestea despre vremea în care Sydney îsi începea trăirea: comoditatea si tihna căminului, oricăt de complicata ar fi fost călătoria si despartirea.
L-am văzut asezându-se lângă mine, pe călătorul fără de răgaz, zâmbind cu întelepciune: „Ai aruncat bumerangul din nou.”, mi-a spus si a zâmbit cu întelegere. Doar dacă mi-ar fi reusit aruncarea...!
--------------------------------------------
Mihaela Cristescu
Sydney
|
Mihaela Cristescu 2/25/2024 |
Contact: |
|
|
