Nevoia de a fi împreună - fuga de înstrăinare
Odată cu intrarea omenirii în noul mileniu, ne-a înscris scânteia vietii din curiozitate si din nevoie, în codul tehnologiilor inteligente, ce ne-au cucerit rapid entuziasmul, prin forta lor de atractie. Puterea inteligentelor artificiale, a cuprins în masă lumea înfometată de noutate si de comunicare sporita, creând în scurt timp limbajul mutilor electronici. Dialogul scris cu expresia vie si tihnită, a fost înlocuit de mesaje ciobite, scrise nu cu ascutisul mintii, că odinioară, ci cu vârful unghiei pe minuscula tastatură a telefonului. Oriunde mergi în zonele publice, vezi că opt oameni din zece, înoată cu privirea, nu in seninul cerului, ci în marea de pixeli, testând mesaje, punându-si voia în clipe scurte, pe ecranul altei vieti.
La fel se întâmplă si în cuibul familiar, fiecare intr-un colt izolat, stăpân pe ecranul lui, si pe lumea lui smucită din original, încercând să trăiască, nu intens, ci superficial, din libertinajul senzatiilor ieftine.
Am văzut că si atunci când ne întâlnim la vreo petrecere, nu mai putem găsi punti de comunicare ca odinioară, pentru că telefonul este în prim plan, cu burta pe masă, gata să întrerupă firul discutiilor tihnite. Nu mai avem răgazul de-a ne decoda unul altuia, mesajul gesturilor si al vibratiilor sufletesti, proiectate pe interfata chipului omenesc, care, în functie de tonalitate, de clipirea ochilor, de mimica fetei, deduci adevărul de minciună, iubirea sau ignoranta, sinceritatea sau trufiea. Actul comunicării prin mesaje sărace si mute, ne seaca fiorul emotional, scotând din arta conversatiei, tocmai parfumul ei, opărind floarea simtămintelor comunicative.
Din aceste desprinderi de natural, se naste acel chip existential iluzoriu, ce propaga ecoul singurătătii, fără simt, fără voce, fără privire sau gest. Din această perturbare a comunicării în timp real, în mesaje frânte de grabă, a fost fugarit dulcele grai, prin tesătura căruia circula scânteia simtămintelor emotionale ce înflăcăra arta conversatiei. Această nouă tehnică de comunicare, scurtă si ciuntita, foloseste cu sigurantă introvertitilor, acei singuratici si timizi, care comunică greu verbal, pentru care vocea cuiva le picura jar în structura lui fragilă.
Înstrăinarea omului de către om, a început odată cu intrarea noastră în noul mileniu, de când cipurile inteligente profesează rapid si subiectiv, instaurând ideea comunicării prin absenta emotionalului, ca la computer între 1 si 0 fără participarea simturilor. Se stie că firea umană este construită să-si găsească plăcerea vietii, în gusturi, simturi, gesturi, tonuri vocale, sau scrise cu tihna, de acele priviri care te cheamă în profunzimea lor. Doar întreaga gamă senzorială, cu participarea tuturor simturilor, poate produce acea tresărire emotională, ce declanseaza limbajul oficial sufletesc, ca o rugăciune, unde vibratiile inimii fac viabilitatea trăirii.
Privindu-ne fata către fată, si ascultându-ne, voce lângă voce, putem construi punti de legătură în zonele greu accesibile ale lăuntricului, pe care să ne circule parada sentimentelor. Prin gesturi vizuale, si tonuri reale, vezi spatiul dincolo de cortina vorbelor mute, unde stă ascunsă falsa realitate, impostura, sau timida iubire. Deschizând fereastra de dialog social mut, adevărul poate fi usor ascuns, atrofiat de spatiul virtual, caci aici orice falsitate poate să-mi dea răspuns dulce apetitului meu.
Cum spun specialisti, că multi îsi crează portretul pe retelele de socializare, asa cum ar dori sa fie, dar nu este, făcându-se cea ce realitatea nu-l poate cuprinde, acea vedetă, pleznind de calităti, si succese, cu inima poleită de virtuti, si fără nici un viciu, pentru care orcine este gata să facă o pasiune nobilă pentru el. Expertii spun că, după un timp, trăind cu falsa imagine a sinelui tau, cu golul umflat de minciuni, ca să dai bine celor care nu te cunosc, începi să crezi în idolul tău fals, care nu-ti apartine în realitate, si să suferi enorm că nu poti întretine o relatie vie cu nimeni. Însă oamenii cu întelepciune, stiu să reverbereze sceptic la adevărul neprobat al virtualului.
Practica comunicării artificiale, este pe atât de benefică, pe cât este de periculoasă, căci poate să cucerească emotionalul si să-l atrofieze, înscriindu-ne viitorul într-un destin electronic cu perturbatii si debusolări colective. Aparitia din ce în ce mai sofisticată a inteligentei artificiale care, an de an, propune noi deschideri de câmpuri virtuale, cu noi senzatii de apropiere în alienare de real, crează carapacea de izolare a viului omenesc, înghesuindu-l ca pe electron în pixeli ecranelor. Atractivitatea si beneficiul tehnologiilor inteligente au si un merit urias, de-a ne pune la dispozitie, în fractiuni de secundă, evenimente, întâmplări, catastrofe, informatii în timp real, care altfel ne-ar trebui ani de zile să le culegem.
Odată ce internetul ne-a deschis fereasta lumii în palmă, printr-un singur clic, intram cu pofta curiozitătii si-a cunoasterii, in faptele multiple ale lumii. Puem in fiecare secunda sa trim virtual, la polul opus al pământului, alături de cel in furtună, sau cel în dezmăt, hrăniti de fiorul triumfului, c-am învins lumea. Privilegiul de-a vedea lumea fragmentată, sau compactă, din toate unghiurile, este un pas urias al umanitatii, în care distantele spatiale se metamorfozează în locuri apropiate, cu aer prietenos, justificat de realitatea imediată. Avântul acesta tehnologic, prin fortele de informare si comunicare rapidă, ar putea avea menirea de-a ne solidariza cu acele natiuni care-si doresc trezirea din somnul asupritor. Putem fi alaturi virtual, incurajand iesirea la lumina a acelor natiuni din intunericul dictatorial, unde asuprirea omului de către om, este încă o forta uriasa de strivirea demnitătii umane.
Orice nouă inventivitate, are atat fete cu straluciri benefice cat si muchii tăioase care, cu timpul se vor rotunjii, după ce îsi vor impune regulele si, cand se va insanatosii educatia civică si morala, ca sa submineze atractia senzatiilor ieftine si păguboase din preocuparea noastră. Este la fel ca orice jucărie nouă, în mâna omului copil, o adoră, până ajunge la saturatie, apoi nu-l mai tine în magnetismul ei, alienându-l de viul uman, punând în asteptare îmbrătisarea, dialogul privirii, distractia gesturilor. Intr-o zi se va trezi omul naiv, strâmtorat de zidurile ecranelor, ce i-au fugărit entuziasmul sufletesc, abia dupa ce il va durea, ca nu-si poate citi cu ochii sufletului iubirea, decât traind real, sub clipitul des al genelor, alunecand prin lumina privirii in inima altuia, unde poti sa zbori.
Prin ecrane, ne fierbem sau ne gratulam, în cuvinte fără priviri, în vorbe scrise pentru mai multe suflete odată, semnand pagina zilei cu trăiri in punga, vidate de virtual si puse in magazia altor timpuri. După ani de zile, de functionare electronică, uitam să profesăm, gesturi, priviri, si inventivităti de apropiere umană, nemaistiind să compunem din emotie mesajul secret al naturii noastre launtrice. După cum, o profesoară îmi citea din compunerile elevilor ei, acele compuneri de cel mult zece rânduri, folosind nu largă imaginatie, ci strâmtoarea ei, utilizând un vocabular acid si sărac, în fraze scurte, si cuvinte schioape, lipsite de stări emotionale. Învată copilul de mic să intre în izolare, fiindu-i foarte greu la maturitate să iasă din temnită virtuală. Cresterea dependentei de virtual, de virusul ce paralizeaza creativitatea, si atractia sentimentala, dezvoltând acele simtăminte de tinichea, de afundare a viului omenesc în nefiintă, abdicând de la apartenenta la divinitate. Ne vom dezmetecii, doar atunci când înfricosati, ne vom vedea prea străini în propria rasa umană, deviati de scurtătură luată de timp în robotizarea noastră. Puterea familiei, cu valorile sale de comunicare si alint sufletesc, se va stinge încet, încet, lăsându-si viul zidit în sticla ecranelor. Fiecare în camera lui, nevăzându-si parintii încăruntind si fratele mintind, cunoscându-se mai mult din poze, cu fereastra inimii deschisă nu spre aproapele sau, ci spre senzationalul artificial “care-l hrăneste si-l care-i educa”.
După cum arată studiile, la unele familii sunt zile întregi, în care membrii nu interactionează, în gesturi sau viu grai deloc, îsi văd unul ăluia umbra cu coada ochiului, trecând pragul casei, in fuga, cu agenda zilei încărcată la maximum. Membrii familiei se văd, în carne si oase, doar la vreo sărbătoare, la o masă copioasă, aruncându-si la sosire si plecare îmbrătisări si zâmbete fugărite de timp. Departe de a fi o normalitate suficientă a sufletului, în care armonia vorbelor tihnite, a zâmbetului pacifist si unificator, face parfumul trăirii profunde. Sa dus de mult, acea stare emotională de-a trăi în inima altuia, de-a fi diamant/într-a lumii inel/geamăn cu omul/frate cu el/si-ai simtii durerea/nelinistea,tăcerea/culegând cu privirea/ sfiala, iubirea. Dar ecoul din soapte/a fugit într-o noapte/nu furat de-un ideal/ci de hotul virtual.
A împărtăsi cu ceilalti fata către fată, este un dar, o mare plăcere de-a picta în tonuri, gesturi si vorbe, arta conversatiei, antrenându-ti intrgul arsenal al simturilor pe câmpul seductiei sufletesti. Tehnologie inteligente, au secătuit relatia seniorilor cu celelalte generatii, prea mult absorbite de lumea computerului. Seniorii care nu sunt atrasi de virtual, îsi scriu ultimele pagini ale timpului lor, nu din trăiri prezente cu cei dragi, ci din nostalgia vremurilor, când culegeau cu inima parfumul serilor tihnite, la un pahar de vorbă, la un joc de remi cu familia sau prieteni. Întrebându-se unde sunt acele relatii statornice, acele stări emotionale fata către fată, unde omul îsi fericea sinele în zâmbetul deschis de lumina privirii celuilalt, cei coacă roadele iubirii aproapelui.
Mileniul în care am intrat, se pare a fi asupritorul timpului liber, si al tihnei lăuntrice, promotorul traiului în grabă, si al iubirii in vid , punându-ne scânteia vietii sa traiasca în cenusa inteligentelor artificiale. În curând va fi un lux, să petreci cu familia sau prietenii, într-o seară lungă de iarnă, sau într-o zi caldă de vară, la iarbă verde. Vom ajunge să ne petrecem sărbătorile religioase si zilele onomastice, ca “vitele”, păscând pixeli, si trăgând zi lumină, la muncă, jugul datoriilor, fără nici o dorintă de-a exalta pe culoarul artei, a traditiei, a credintei, a bucuriei de-a fi împreună.
Ne vom îndepărta de cultură, de natură, de acea stare sfântă de sărbătoare, ce a făcut prin amplasarea să temporară, să înflăcăreze simtul iubirii, a prieteniei, ce ne pune sinele într-o clipă veselă, de patinaj artistic pe ringul de gheată al vietii. Tehnologiile inteligente sunt factori importanti de mare nevoie ai vremii, fără de care programul ar fi schilod. Probabil că omenirea îsi deschide un nou capitol de viată, trăind, nu mai intens, ci mult mai rapid, sărind peste anumite etapele. Asa cum ne dovedeste mileniul trecut, când omenirea păsea pe culoarul automatizărilor si lumea speriată făcea demonstratii masive, de temea că robotii industriali le luau locurile de muncă, însă cu timpul, automatizarea să dovedit o fortă uriasă în folosul omenirii. Asa este si acum, nu trebuie să ne speriam, chiar dacă vine perioada de înstrăinarea omului de către om, pentru câteva decenii. Poate că numai asa, omenirea îsi va da seama că nu poate trăi fără viul fratelui său si, astfel se va schimba firea umană, formând accea agapa frătească vesnică, pe întreg pământul. Trebuie doar să stim, că nu omul controlează lumea, si că stiinta tehnologiilor inteligente, este lăsată de creator, ca să-i vedem puterea, si mărirea, si doar atunci când obrăznicia omului trece de lege, în distrugere, i se vor scurta aripile. Cu sigurantă, timpul ne va învăta să folosim inteligentele artificiale în nevoile noastre, cu multă întelepciune, fără să ne înstrăina de fratele nostru aproapele.
pentru Observatorul,
Maria Sava
Kitchener / ON
|
Maria Sava 2/18/2024 |
Contact: |
|
|
