Grupaj de sonete
Și pictural, într-un apus târziu,
Sub norul vioriu crepuscular,
Din ornic cad secunde lapidar,
Silabisind că veacul tău e viu.
Tot diafan se-aștern pe culmi de zări,
În unghiuri molcome, tăcuți cocori;
Se strânge tot parfumul înspre flori
Iar ele-l fac căuș de alintări.
Și în conduri tăcuți, de catifea
Vin zânele și gustă din potir
Și lasă-n dar : ,,nimic din ce ai vrea...
Ridici privirea printre gene grele
De-atâtea repetări cu fulgi de nea,
Și o prefiri...și-n conturări vin iele...
Timișoara, 1994
ÎN CUMPĂNĂ
Atâtea ierburi suspină sub coasa cărării,
Și scame de-azur se repetă în fire de rouă;
E veche răscrucea din tine, dar astăzi e nouă,
Cum nou e râvnitul balsam al visării.
În pocnet de toamnă, ce - aruncă alune
Prin scorburi ascunse-n carpatice văi;
Trecând printre vulturi cu ochi de văpăi,
Vin fluturi de-aramă, din nou, să te-mbune.
Te-nalți, spre speranță, în clipa durerii
În zborul pe talerul frunzelor triste,
Și parcă te smulgi din praful frustrării....
Din mugurul spaimelor strânse de-o viață,
Ies zmeii mărunți, curioși, să te-asiste,
Dar tu îi gonești;
Azi, iarăși un vis te răsfață !
Timișoara, 1991
SPRE IDEAL
Zburăm, zbor vulturesc, deasupra ceții
Gândind că despicăm eter și val;
Amurgul dă culori de ireal,
Prin rarii nori ce se desfac
Semeții !
O navă spațială ne salută
Printr-un clipit de nestemat aprins
Părere-n infinitul neînvins,
Și strălucire-n fracțiuni de-o sută
Extratreștrii? Pământeni ? Viața
Răzbate până-n adâncimea mută
Nici o fărâmă-n cosmos nu-i pierdută,
Și omul-etalon străbate timpul,
Ușor și uimitor, mărindu-și nimbul,
Urcând mereu, pe calea lui
știută.
P L O A I E CU SOARE
Întâmplări neprevăzute cad din cer;
Norii scutură cămașa lor de in,
Prin văzduhul mov, de rozmarin,
Și rotund ca o capsulă de eter.
Roșii, salviile deschid ciocul
Lacome să soarbă nou nectar;
S-a oprit un curcubeu cercar
Ancorat de cer, aprins ca focul.
Și-n cadențe de cleștar ciobit
Ritmic, sferele de apă mor;
Uniform, pătrund ca-ntr-un covor
. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Ploile au stat și-n urma lor
A rămas un susur adormit;
Cad pleoape calme, într-un asfințit.
SOARE ERMETIC
Alb, lințoliul întins al zăpezii
Ascunde sub poală uscatul pământ,
Iar soarele aspru în cupa amiezii
Tăios mă privește și dur, ca un sfânt.
Din aura vremii martirul tăcerii,
Ascet bizantin, cu brațe subțiri,
În cer pironit, sub strâmbe luciri,
Înrămat stă-n crucea densă a nepăsării.
Copiii-n cojoace râd de sfântul crunt,
Prin nea răsturnând forme de mumii;
Înghețat plesnesc pietrele din prund...
Iese-n copcă somnul din iazul afund
Și-n nesaț inspiră prin nări viorii
Gerul din lințoliu; undițe ce-ascund...
Melania Rusu Caragioiu,
Montreal
|
Melania Rusu Caragioiu, 2/17/2024 |
Contact: |
|
|
