Călător în Țara Muzicii – Micul Paris
Punctul 0 al voiajul virtual prin Țara Muzicii o reprezintă cetatea legendarului păstor Bucur, care la anii 1300 devenea așezământul domnitorilor Munteniei la marginea Dâmboviței, pe atunci floarea românismului medieval (https://bucuresticitynews.ro/bucuresti-cetatea-satul-lui-bucur-si-inceputurile-asezarii-aparitie-locatie-si-controverse/) rămas definitiv în istorie cu numele de București. Mulți cititori probabil știu deja de ce capitala României a fost denumită Micul Paris în perioada interbelică (1918-1940); am dorit ca acest capitol al călătoriei prin Țara Muzicii să recapituleze acea porție a istoriei care și acum încă face mândria românilor de pretutindeni. Așadar, am început cu drumul Bănesei, astăzi un așezământ arhitectural opulent și sfidător al bogătașilor pe un pământ cândva agricultural al bătrânei comune de pe malul lacului cu același nume (pe vremuri moșia principesei Maria Bibescu și a familiei sale). Drumul a continuat apoi pe șoseaua Kiseleff, înconjurând Arcul de Triumf (ridicat în anii ’20 nu doar ca imitație a monumentului similar al Marelui Paris, dar și simbol al victoriei românilor în lupta pentru unificarea patriei) apoi pe Aviatorilor, prin cartierul Primăverii, prelungindu-se cu Calea Victoriei; un spectacol stradal imortalizat în sutele de fotografii ale omului cu o mie de ochi, după cum îl denumea Geo Bogza pe fotoreporterul Iosif Berman.
Din articolul Bucureștiul interbelic – La vie en rose în micul Paris, publicat pe site-ul https://culturaromana.ro/bucurestiul-interbelic-1-la-vie-en-rose-in-micul-paris/ aflăm amănunte ale evoluției capitalei române în acea perioadă; Uzinele Malaxa prosperau, se înființează Aeroportul Băneasa (1921) si Liniile Aeriene Române (1933)... se ridică clădiri înalte și primul zgârie-nori, Palatul Telefoanelor (1933), și se amenajează parcuri noi... Pe Calea Victoriei se plimbă agale femei elegante, în automobile trec barbați cu priviri galante, lumea bună se duce la filme la cinematografe, vizitează muzee, urmărește spectacole de teatru, merge regulat la Ateneu, pierde vremea prin cafenele ca la Paris... Cinematograful avea un succes enorm, în București erau 30-40 de cinematografe care proiectau filme, menționate și în paginile gazetelor, la rubrica „calendarul zilei”. Răspândirea radiourilor începe să crească din 1928, când se inaugurează și emisiunile românești, iar în gazeta Dimineața se puteau citi toate programele de transmisii radiofonice din marile orașe ale Europei, pe care le prindea și Bucureștiul.
Cultura epocii a fost cea care a dat Bucureștiului interbelic numele de Micul Paris. Unul dintre locurile de întâlnire al artiștilor sau scriitorilor vremii era Casa Capșa, cofetărie, cafenea, restaurant și furnizor al casei regale. Virgil Carianopol afirmase că pentru a fi numit scriitor, era obligatoriu să treci pe acolo, chiar și doar pentru o cafea; scriitorul Tudor Arghezi denumea Casa Capșa ca singurul loc intelectual pe Calea Victoriei (https://www.capsa.ro/en-history.html); poetul Ion Barbu practic deschidea ușa cafenelei la primele ore ale dimineții; printre cei mai faimoși vizitatori, erau frecvenți criticul literar Șerban Cioculescu, scriitorii Liviu Rebreanu, Ionel și Păstorel Teodoreanu, Camil Petrescu, Zaharia Stancu, poetul Ion Minulescu și alții.
Dar pentru că acest voiaj se dorește unul muzical, vom face o plimbare printre stabilimentele culturale care ofereau artei sonore nu doar o scenă ori audiență, dar și o potențială afirmare a talentelor promovate, unele rămase definitiv în istoria orașului care le-a deschis porțile. Restaurantele Micului Paris se luptau pentru intâietatea tarafului Zavaidoc, care umplea grădinile de vară de cântecu-i lăutăresc autentic. De la faima și bogăția pe care i-a adus-o perioada interbelică, la finalul prea timpuriu și tragic care a urmat, viața lui Marin Teodorescu (adevăratul nume al lăutarului) va forma curând un nou capitol al cutreierării prin Țara Muzicii; alături de el, Jean Moscopol (a cărui voce curgătoare ca mierea și inflexiuni melodioase provocau leșin fetițelor mai slabe de înger), Titi Botez, Cristian Vasile, și alții pe care urmașul Micului Paris - Bucureștiul de după cel de-al doilea război mondial - i-a încuiat în sertarele istoriei pentru o jumătate de secol. Apoi vom cutreiera saloanele muzicale ale epocii (unde instrumentiști consacrați își dădeau întâlnire pentru a-și împărtăși iubirea de Muzică, pentru a-și etala virtouzitatea și nu în ultimul rând pentru a celebra arta patronată de Muza Euterpe) în compania grațioasei gazde, pianista Cella Delavrancea. Nu în ultimul rând, vom poposi pe scena Ateneului Român, simbol al culturii naționale, monument arhitectonic de mare importanță internațională și leagăn al muzicii universale de aproape 140 de ani.
Pe curând!
Mihaela Fășie Cudalbu Muzicolog
Toronto
|
Mihaela Fășie Cudalbu 2/17/2024 |
Contact: |
|
|
