Testament
Nu știu când va fi ziua plecării mele
De rămas bun
Zâmbetele ce le-am dăruit să devină fluturi
Dragostea mea să devină florile câmpului
Lacrimile mele să aducă ploile verii
Cei ce m-ați îmbrățișat când am căzut
Colindați pădurile pentru mine
Îmbrățișați copacii
Cărora le-am confesat tainele sufletului meu,
și ei vă vor răspunde
Cei ce mi-ați umplut inima de trăire
Închinați un pahar de vin roșu
Amintindu-vă de ochii mei
În care ați văzut lumina prieteniei mele.
Ce rămâne după trecerea mea
Găsiți în poezie
mările ce le-am iubit
nisipurile unde tălpile mele au lăsat săruturi
soarele ce vă mângâie obrajii
cerul albastru ce mi-a fost acoperământul trăirii mele
lanurile ce râd cu maci roșii
asfințituri aprinse pe cer
luna misterioasă
stelele ce nu se pot număra
Când vă este dor de mine
Căutați salcâmi înfloriți
Umblați desculți pe iarbă
Acolo ne vom întâlni
Ca și cum n-aș fi plecat niciodată…
Pasărea
Pasărea și-a clădit cuibul
Și-a crescut puii
Supraviețuitoare înnăscută
Între cer și pământ
Menirea ei era zborul
Pe neașteptate și-a pierdut vederea
Dar avea aripile
Copacul ocrotitor unde își avea cuibul
Cerul o aștepta
Ea nu trebuia decât să-și întindă aripile ca-n fiece zi
Și le-a întins nepregetat
Cu același fior al primului zbor
Trupul ei firav i-a primit dorința
S-a înălțat fericită
A coborât la cuib ca-n fiece zi
A cântat de bucurie
Nimic nu se pierde
Toate sunt la locul lor
Orbirea este un dar
Ce-ți aduce lumina din tine
Ce niciodată n-ai fi găsit doar cu ochii…
Colț de cer
Destinul ne mânuie precum un zmeu
Când ești căzut tânjești s-atingi un colț de cer
Fără îngenunchere nu este înălțare
Fără întuneric nu poți lumina a vedea
Nici șoapte fără de tăcere nu poți asculta
Pe aripile vieții atins de providență
Credința cunună în suflet îți va sta.
Zilele sunt niste pagini albe
Cu sângele ce-ți curge în vine însemnate
Cu ce ai trăit, ce vise ai avut, de ai iubit.
Și numai tu știi că ochii tăi n-ar străluci
Fără de lacrimile ce obrajii ți-au brăzdat
Acolo taina ta se săvârșește.
Iar de cineva îți aduce un pic de mângâiere
Primește-o, bucură-te, înflorește ca o floare
Și nu uita de Dumnezeu ce te apropie
De tine însăți și de cer…
Clipa
Va veni clipa când
vei iubi tot ce detești
Când îndoiala, teama, necredința
Se vor topi ca râurile din îngheț
curgând spre mare
Pe unde trec vor fi mângâiate
de boturile căprioarelor...
Atunci vei fi ca pasărea pe cerul liber
Plutind, nimic n-o poate poticni
Spre cer ea își întinde aripile
Și înălțată viețuiește, trăiește
pe pământ în cuibul ei
Eu cred că păsările sunt chiar îngeri
Trimise să ne învețe a trăi
A coborî și a înălța
De griji să nu ne mai ferim.
Matei 6:26-28
26 Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră şi nici nu adună în hambare. Şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai valoroşi decât ele?
27 Şi apoi, cine dintre voi, îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la firul vieţii lui?!
Carmen Oltean
Toronto
|
Carmen Oltean 2/9/2024 |
Contact: |
|
|
