Încercările vieții
În multe locuri, condiții și împrejurări îl putem întâlni, vedea, percepe și simți pe Dumnezeu, mai corect spus, oriunde și oricând dar, cel mai bine, îl putem descoperi și (re)cunoaște în situațiile noastre limită, în clipele noastre de (grea)cumpănă și (în) momentele noastre de (dificilă) încercare!
Pe Dumnezeu, cred eu, cel mai bine îl putem atinge în Sfânta Liturghie (bineînțeles, și în celelalte slujbe bisericești), în rugăciunea noastră particulară sau personală, în toată fapta cea bună pe care o săvârșim dar și, ascultând, cu luare aminte, adică cu multă atenție, reflecție și concentrare, Sfânta Slujbă a Prohodirii, a Înmormântării căci, aici înțelegem, cel mai bine, fragilitatea, perisabilitatea și vulnerabilitatea umană precum și locul, rostul și folosul nostru pe acest pământ, în această viață!
Revenind, la încercările vieții, toți Marii Sfinți Părinți, Teologi, Părinți Duhovnici și Scriitori Bisericești au afirmat/susținut, la unison, că, pe Dumnezeu, îl putem întâlni, descoperi și cunoaște, îndeosebi, în împrejurările și încercările concrete ale vieții noastre, în momentele limită și situațiile cheie din viața, petrecerea, nevoința ori viețuirea noastră!
Da, încercările vieții, constituie șirul ori suita de examene la care noi, fiecare în parte, suntem supuși, prin dragostea proniatoare și (prin) purtarea de grijă providențială a lui Dumnezeu, cu timp și fără timp, cu scopul, fortificării noastre spirituale, vindecării noastre morale, tămăduirii noastre duhovnicești și consolidării noastre sufletești!
În și din încercările vieții învățăm, remarcăm și reținem că, până la urmă, Dumnezeu este totul în toate, în tot locul și în tot ceasul, că fără El nu avem și nu suntem nimic, că, dacă îl avem pe El, de fapt, am câștigat și, deci, avem totul iar dacă nu-l avem pe El, practic, am pierdut absolut totul!
Drept aceea, în timpul încercărilor vieții îl descoperim pe El în toată măreția Sa dar și în toată gingășia, delicatețea ori sensibilitatea Lui, constatăm, cu adâncă umilință, cât de mult ne iubește, cât (ne) este de părintesc și de iubitor cu noi, realizăm, cu profundă smerenie, cât este de iertător, îndelung milostiv și mult răbdător; altfel spus, aici și acum, ni se revelează Părintele nostru, în toată căldura, pedagogia, dreptatea, blândețea și bunătatea Sa!
Așadar, în asemenea clipe, momente, ipostaze sau condiții, ne dăm, în sfârșit, sema, conștientizând, până la străpungerea inimii, că, numai El ne-a ajutat/ne ajută și numai El ne mai poate salva, scoate ori apăra în și din orice situație, că, de fapt, (numai) la El ne (mai) este salvarea, pavăza, scutul, traversarea, depășirea ori gestionarea în și din orice boală, povară, necaz, eșec, insucces, rateu, dilemă, neputință, slăbiciune sau strâmtorare!
De aceea, vorba lui Blaise Pascal chiar merită să-l cunoști pe Dumnezeu, măcar să încerci: dacă El nu există, încercând, nu ai pierdut nimic dar, dacă El există iar tu te-ai încăpățânat să negi acest fapt, ai pierdut totul!
Altminteri, fără a vrea sau urmări să fiu patetic, vă pot recunoaște și mărturisi că, potrivit propriei mele credințe, convingeri sau, mai bine spus, încredințări, Dumnezeu se află în spatele (sau în fața) oricărei încercări, că orice situație de acest fel îl (poate) conține pe Dumnezeu și, mai mult decât atât, este un mesaj destinat, anume, special, fiecăruia dintre noi protagonistul ori protagoniștii încercării respective; important este să încercăm și, să și reușim, să recunoaștem acest lucru și să ne străduim să înțelegem, să descifrăm taina acelui mesaj, noima acelei încercări, pedagogia acelui prag, folosul acelui obstacol, fie că vorbim de o boală (poate chiar incurabilă), avarie, incident, incendiu sau accident fie că vorbim de un sfârșit subit ori năpraznic, de pierderea cuiva drag, de pierderea casei, familiei, soțului/soției, serviciului și multe, multe altele!
Prin urmare, vedeți, fiindcă viața omului are suișuri și coborâșuri, este bine ca, atunci când ești prea sus să nu amețești iar când ești foarte jos să nu desnădăjduiești! (Mitropolit Bartolomeu Anania). Iar când îl vezi pe un om foarte sus, lăudat și aplaudat de toți, să nu uiți că este numai un om iar când îl vei vedea sau întâlni pe (un) altul (de)căzut, foarte jos, uitat, ignorat și izolat de toți să-ți aduci aminte că și acela este un om! (Episcop Ioan Mihălțan). În altă ordine de idei, dincolo de faptul că, (toate) încercările vieții au un motiv pedagogic și un scop moral, sfințitor, soteriologic (mântuitor), curățitor și purificator, eu cred că, Dumnezeu (ne) mai trimite sau (mai) îngăduie lucrarea diferitelor încercări, în viața noastră, în forme și moduri variate, odată: pentru a înțelege că toată darea cea de folos și tot darul (cel) desăvârșit de sus este, de sus vine, de la Tine Părintele luminilor iar, altădată: pentru a (re)activa umanitatea, originalitatea, unicitatea, inspirația și creativitatea din noi!
Cu alte cuvinte, atunci, acolo, jos, Dumnezeu ne pune la treabă, căci, când am (de)căzut am fost fără El dar când ne ridicăm o facem cu El de față, fiind nu doar El cu noi dar, mai cu seamă, noi cu El, iar, Lui îi place să vadă că știm, că putem, că reușim să ne (re)venim, să ne (re)dresăm, să ne (re)calibrăm, practic, să ne (re)inventăm, să (re)devenim cei dintâi, să fim, iarăși, ce am fost și, mai mult decât atât! (Petru Rareș). În concluzie, încercările vieții noastre, formează/alcătuiesc crucea vieții noastre, pe care, dacă o vom purta cu demnitate, onestitate, fără șovăială, comentarii sau cârtire, adică, fără a fi niște resemnați, ratați, fataliști ori defetiști, vom (re)deveni oameni zdraveni, vindecați, tămăduiți, sănătoși, nealterați, neafectați, nedeteriorați și, nedegradați, fiindcă, până, la urmă, ce nu te doboară te face mai puternic, te întărește! Altfel spus, fără a (ne) plânge, văicări sau a ne lamenta, avem posibilitatea, capacitatea, calitatea ori șansa de a pricepe și înțelege că, momentele de suferință și de jertfă sunt clipe de binecuvântare, căci lângă fiecare cruce se află și o înviere! (Părintele Efrem Filotheitul). În încheiere, voi afirma, susține și sublinia faptul că, noi suntem chemați și îndemnați ca într-o atare ipostază ori situație, să-i cerem, în rugăciune, veritabilă și autentică, sinceră și neîncetată, serioasă, asumată și responsabilă, ajutorul și binecuvântarea lui Dumnezeu precum și luminarea minții, cugetului și rațiunii noastre, spre a înțelege, exact și precis, cum anume trebuie să depășim, să gestionăm, să traversăm: pragul îndoielii, capcana deznădejdii, cursa îmbolnăvirii, momentul însingurării, clipa izolării, abisul disperării, hotarul necredinței și, deci, obstacolul încercării!
Dumnezeule, milostivește-te spre mine, păcătosul, necuratul și, (mult) încercatul! Amin!
Stelian Gomboș
|