Poeziile lui Mihai Eminescu imbrãcate in haina muzicii
„Sã smulg un sunet din trecutul vieții,
Sã fac, o, suflet, ca din nou sã tremuri”
Mihai Eminescu
MIHAI EMINESCU afirma cã „Nici o literaturã puternicã, sãnãtoasã, capabilã sã determine spiritul unui popor, nu poate sã existe decât ea însãși determinatã la rândul ei, de spiritul acelui popor, întemeiatã adicã pe baza largã a geniului național… Fãrã îndoialã, existã talente individuale, dar ele trebuie sã între cu rãdãcinile în pãmânt, în modul de a fi al poporului lor, pentru a produce ceva permanent.”
Luceafãrul poeziei romantice universale considera cã menirea creatorului e aceea de a îmbogãți patrimoniul cultural: „Cu izvoare ale gândirii și cu râuri de cântãri”. Înrudit cu muzicalitatea proprie sufletului sãu, atmosferã muzicalã indispensabilã liricii adevãrate – anticipând simbolismul – EMINESCU este un poet romantic – plastic prin imaginile vizualo - cromatice, dar și muzical prin rimele interioare, prin verbele onomatopeice, prin imaginile auditive și nu numai.
În poezia sa cuvintele sensibilizate, cum cerea Maiorescu, sonurile și culorile se integreazã într-o trinitate. Cuvintele, sonurile, culorile au puterea de a evoca, de a reproduce senzații similare. Ele vorbesc, cântã, deseneazã, creeazã un limbaj pe care talentele sensibile îl înțeleg, transformându-le apoi în noi creații, de data aceasta, pentru noi, - muzicale.
POEZIA și MUZICA au mișcãri vibratoare de aproape aceeași frecvențã. CUVÂNTUL poate vibra în acord cu sunetul muzicii, iar Muzica poate exploda cu intensitatea unui cuvânt. Ambele fac parte din familia nemuritoare a Artei.
Criticul Tudor Vianu remarca nu doar valoarea inestimabilã a creației eminesciene, ci și muzicalitatea poeziilor: „citindu-l, lãsându-se pãtrunși de puterea rãscolitoare a CÂNTECULUI lui, românii au dobândit conștiința de a fi dat lumii întregi, literaturii universale, pe unul din cei mai mari poeți ai ei. (…) Pãșim deci alãturi de Eminescu în luptele zilei de azi.”*
Relațiile poetului cu lumea se concretizeazã în imagini, relevã o concepție despre viațã, o concepție esteticã, imagini ce înscriu nu numai o plasticitate nebãnuitã vizualã, ci, mai ales, una acusticã, auditivã armonioasã, în care principiul sonor, fluiditatea versurilor naște muzicã. De aceea, poezia eminescianã a fost și este o sursã nesecatã pentru compozitori, care, prin creațiile lor, au încântat și vor încânta generații întregi de români iubitori de frumos, atât de muzica clasicã, cât și de cea pop - rock .
Generații de români, și nu numai, s-au delectat și se vor delecta ascultând valoroasele lucrãri muzicale: romanțe, valsuri, lieduri, etc., de la muzica clasicã la cea pop – rock, pe versurile eminesciene, interpretate de soliști vocali, acompaniați fie de orchestre, fie de formații. Nu am pretenția cã îi voi enumera pe toți compozitorii sau interpreții, și, poate, nici pe toate poeziile eminesciene care au cunoscut transpunerea pe note, devenind muzicã.
Primele compoziții muzicale, compuse încã din timpul vieții marelui poet, din 1887, sunt cele doua romanțe, pentru voce și pian, semnate de IANCU FILIP: „De ce nu-mi vii?” și „Pe lângã plopii fãrã soț”. În anii 1950, romanța „Pe lângã plopii fãrã soț” a fost interpretatã și de cãtre Ion Luican.
Au preferat specia romanței compozitori ca: EUGEN COCA, care, în 1940, se oprește asupra versurilor poeziei „Lacul” – poezie a apelor, sugerând geneza, continuitatea, fuga clipelor, melancolie, invitând la reverie, prin muzicalitatea versurilor - adevãratã simfonie a trãirilor, împletind în ea lacul codrului cu farmecul,vraja, magia, visul de iubire, neîmplinit în final.
Romanța „Și dacã ramuri bat în geam”, compusã și interpretatã în 1952, de D. GHERȘTELD, îmbogãțește, alãturi de: „De-or trece anii”, „De ce nu-mi vii”, „La steaua”,
creațiile talentatului compozitor și interpret.
Îndrãgește romanța, îmbogãțind-o cu o nouã creație „Dintre sute de catarge” și V. ZAGORSCHII, în timp ce, în 1984, V. ROTARU, în stil popular, pentru voce, vioarã, violoncel și pian, compune romanța „Când amintirile”, iar T. ZGUREANU - „Dorința”, romanțã pentru voce și pian.
Iar ANATOL CHIRIAC transpune melodic în romanțã versurile poeziei „De-aș avea” , care va fi interpretatã și de Ștefan Petrache.
Renumitul compozitor al secolului nostru – EUGEN DOGA compune șase romanțe pe versurile eminesciene, dintre care amintesc „Peste vârfuri”.
GUILELM ȘORBAN (1876 – 1923), îmbracã în haina muzicii poeziile „Peste vârfuri (trece luna)”, „Pe aceeași ulicioarã”, „Și dacã ramuri bat în geam”, „Lacul”, „Somnoroase pãsãrele”, iar pentru cor –„Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie”. Versurile poeziei ,,Pe lângã plopii fãrã soț” le transpune în vals, în 1896, melodii interpretate și de cãtre Ștefan Lãzãrescu, Nicolae Nițescu Gheorghe Sãrac**.
GEORGE POPESCU se oprește și el la versurile poeziei „Pe lângã plopii fãrã soț” compune și serenada „Somnoroase pãsãrele”, iar în 1896, romanța „Mai am un singur
dor”, interpretatã de Angela Moldovan, Alexandru Grozuța, Gheorghe Sãrac, dar și douã valsuri: „O, rãmâi”, „Peste vârfuri trece luna”, iar pentru cor bãrbãtesc transpune pe note poezia „De-aș avea”.
„De-aș avea” este prima poezie publicatã în Revista „FAMILIA”, condusã de Iosif Vulcan (1841- 1906), pe care-l consider primul critic al creației eminesciene, pentru cã a întrevãzut, doar dupã aceastã poezie, drumul de excepție, prin cuvintele de apreciere scrise la publicarea ei, când îi și schimbã numele din EMINOVICI în EMINESCU, citez:.
„Farmecul gingaș al poeziilor, considerând și etatea tânãrã a autorului, ne indicã un talent adevãrat, care avea un viitor frumos în literatura românã. De aceea publicarãm cu plãcere acele inspirațiuni juvenile…”***.
Poeziile: „O,rãmâi”, „La steaua care-a rãsãrit”, „De-acuma nu te-oi mai vedea”, „Și dacã ramuri bat în geam”, „Șoapte de amor”, au fost transpuse pe muzicã, pentru sopranã și pian, de IONEL BRÃTEANU (1885 -1921).
Dupã romanțã, liedul, dupã versurile eminesciene, e compoziția preferatã a multor compozitori.
MIHAIL ANDRICU (1894 – 1974) compune, pentru sopranã și pian, liedul „Peste vârfuri”, op. 10, versuri preluate și de SANDU ALBU (1897 - 1978) în suita de 5 lieduri, în care se mai cuprind și poeziile:„Stelele-n cer”, „În ochii tãi”, „Din noaptea” și „Dintre sute de catarge” (poezie de o muzicalitate excesivã, cu simboluri multiple nedescifrate, ce l-ar putea clasa pe EMINESCU și ca precursor al simbolismului), poezie care constituie și substanța unuia dintre liedurile, compuse de DORU POPOVICI (n. 1932, pentru voce înaltã și pian, alãturi de „Și dacã”, dar și de „Dintre sute de catarge”.
Dacã GEORGE BALINT (n.1961) compune doar douã lieduri pentru voce și pian, oprindu-se la arta poeticã „Numai poetul” și la versurile poeziei „Se bate miezul nopții”, PASCAL BENTOIU (n. 1927) creeazã, pentru sopranã și pian, un triptic de lieduri „Eminesciana II, OP. 8”, folosindu-se de sonetele: „Afarã-i toamnã”, „Sunt ani la mijloc”, „Când însuși glasul”.
NICOLAE COMAN (n. 1936), pentru cele douã lieduri, pentru voce și pian, se folosește de versurile poeziilor „Trecut-au anii”, „Și dacã…”. Poezia „Și dacã” o regãsim și la ANATOL VIERU (1926 – 1998), în cele patru lieduri ale sale, alãturi de: „Peste vârfuri”, „La mijloc de codru des”, „Cu penelul pe hârtie”. La ultimele douã poezii citate, la care mai adaugã și versurile din „Lumineze stelele” se oprește și FELICIA DONCEANU (n.1931), în timp ce LIVIA TEODORASCU CIOCÃNEA (n.1959) compune douã lieduri: „Melancolie” și „Odã în metru antic”, pentru sopranã și pian.
Autori unor compoziții, bazate pe versurile eminesciene, sunt și NICOLAE BRETAN cu „Și dacã ramuri...”, interpretatã de Angela Gheorghiu; în timp ce DAN MOISESCU compune și interpreteazã „O, mamã!”, regretatul FLORIN BOGARDO - „Dintre sute de catarge”, dar și „La steaua”, în duet cu Stela Enache.
Tulburãtoarea simfonie a iubirii împãrtãșite - „Sara pe deal” - acea aspirație împlinitã spre idealul fericirii erotice, când trãirile – cântec al dorului - se exprimã în ritmuri copleșitoare, în armonie cu peisajul naturii ocrotitoare - e îmbrãcatã în haina muzicii și de cãtre TUDOR GHEORGHE, dar și într-o magistralã interpretare.
Formații de muzicã ușoarã, pop sau rock, probabil, și din dorința de a se face ascultați, înțeleși, mai ușor, apeleazã la versurile tulburãtoare și adânci ale poeziei eminesciene.
Formația ,,Harap – Alb” se folosește de vocea lui Cristian Minculescu pentru a da viațã compoziției „Lasã-ți lumea”, semnatã de GABRIEL NACU, în timp ce a ILIE STEPAN de la „Pro Musica” compune în stil rock – baroc și interpreteazã „Glossa”, dar și „Dintre sute de catarge” - voce –Tic Petroșel ; „Și dacã” – voce – Nae Tomoczi.
GABRIEL DRÃGAN de la „Mondial” semneazã și interpreteazã melodiile„Atât de
fragedã” și „Departe sunt de tine”, iar MIHAI CERNEA este compozitorul și vocea melodiei „Codrul”. „Voltaj” aduce, prin ADRIAN ILIE, publicului meloman „De ce nu-mi vii”, în interpretarea lui Sandu Costicã, în timp ce Dan Andrei Aldea de la „Sfinx”este interpretul cântecului „Peste vârfuri”, semnat de PETRE IORDACHE, iar Liviu Tudan, Cezar Tãtaru și Vlad Gabrielescu de la „Sideral” dau viațã melodiei ,,Somnoroase pãsãrele”, la care se opresc și vocile lui Lucian Ionescu și ale Mihaelei Geangu de la Formația „T. – Zone”.
Trebuie sã amintim și aportul adus la îmbogãțirea patrimoniului muzical de CD-ul muzicianului orãdean FLORIAN CHELU MADEVA, CD cu 18 ilustrãri muzicale, de la baladã folk la rocul simfonic, ilustrãri ale poeticii eminesciene, dintre care amintim: „Sara pe deal”, „Adânca mare”, „Și dacã”.
CD-ul - „Mari melancolii și aspre indignãri” a apãrut în mai multe limbi, sub egida Rock Filarmonica Oradea, în anul 2000.
Iar longevivul Festivalul de romanțe „CRIZANTEMA DE AUR” de la TÂRGOVIȘTE, alãturi de celelalte ce s-au nãscut recent, inclusiv cel de la CHIȘINÃU, sunt adevãrate pepiniere creatori și interpreți, de muzicã și poezie, la care marile valori ale liricii românești: GEORGE COȘBOC, OCTAVIAN GOGA, MIHAI EMINESCU, etc. , dar și contemporani, îmbracã haina caldã a muzicii.
„Mihai Eminescu este suma liricã de voievozi români.”, scrie PETRE ȚUȚEA, subliniind valoarea operei eminesciene ca izvor nesecat de inspirație, idee magistral cuprinsã și în cuvintele criticului GEORGE CÃLINESCU: „Ape vor seca în albie, și peste locul îngropãrii sale va rãsãri pãdure sau cetate, și câte o stea va veșteji pe cer, în depãrtãri, pânã când acest pãmânt sã-și strângã toate sevele și sã le ridice în țeava subțirea a altui CRIN de tãria parfumurilor sale!”. Pentru cã POEZIA ca și MUZICA e ARTÃ!
Iar ,,ARTA stã seninã deasupra haosului. EA trece neatinsã peste valurile timpului: „pãstratã în trecut, sigurã de viitor, EA își va purta înaintea noastrã cu o liniște supranaturalã VIAȚA-I ETERNÃ.” - scria criticul Titu Maiorescu.
………………………………………………………………………………………………..
*,,LUPTELOR DE AZI” – epocã în care:
1. Se urmãrește, pe toate cãile (în PRESÃ, RADIO, TELEVIZIUNE, în denumirile vechilor ocupații, reclame, etc. ), sufocarea limbii române cu „elemente de jargon englezesc”.Deseori, douã cuvinte în limba englezã și unul românesc! Nu mai e nici englezã, nici românã….;
2. NULITÃȚI, fãrã pic de talent, încearcã, ajutați…, sã diminueze importanța și locul marilor creatori de capodopere ce au înfruntat timpul și s-au fixat între marile valori universale;
3. Iubirea de neam, limbã și țarã nu mai e la „modã”, ca și cunoașterea și promovarea istoriei naționale, a familiei tradiționale, a respectului fațã de înaintași, fațã de obiceiurile, tradițiile strãmoșești…;
4. nonvaloarea e ridicatã la rang de valoare…, etc!
5. Programele școlare, cicã sã descongestioneze, au renunțat la mulți scriitori români, iar „Universul creației eminesciene ” se face studiind doar douã poezii. La fel la Tudor Arghezi, iar la Blaga, una, ca și la Bacovia, etc.; au distrus și Gramatica Limbii
Române!
*****
5. Mai sunt totuși OAMENI, VALORI CONTEMPORANE, CARE ȘTIU SÃ ONOREZE ȘI SÃ PREȚUIASCÃ TOT CE E MAI SFÂNT ȘI ROMÂNESC, RESPECTÂND ȘI CE AU FRUMOS POPARELE LUMII!
**Menționez cã orãdeanu GHEORGHE SÃRAC (n.1 iunie 1938) e adânc ancorat – ca solist vocal – și nu numai, în ceea ce înseamnã interpretarea unor multor melodii, în special, romanțe, cu text din marile capodopere ale liricii românești, - VASILE ALECSANDRI, GEOGE COȘBUC, OCTAVIAN GOGA, dar, majoritatea sunt, totuși, din poezia eminescianã, obținând de-a lungul timpului numeroase distincții la diferite Concursuri, excelând cu cel al Romanței - „CRIZANTEMA DE AUR” de la Târgoviște.
Dacã în 1989, apare ca solist într-un „ALBUM DE ROMANȚE” – 38, pe versurile eminesciene, acompaniat de orchestra dirijatã de GEORGE CARABULEA, în 1991, ia parte la Prima Ediție de interpreți amatori ai romanței „MAI AM UN SINGUR DOR”, iar în anul 2000, i se decerneazã Medalia Omagialã „EMINESCU” pentru realizarea Antologiei „MAI AM UN SINGUR DOR”.
****Bibliografia folositã: GOOGLE - tot ce a apãrut pe aceastã temã .
-------------------------------------
Lucia-Elena LOCUSTEANU
|
Lucia-Elena Locusteanu 1/15/2024 |
Contact: |
|
|
