" De mic copil păduri cutreieram "
Trăit-a pe acest pământ
Un lujer mic de floare
Fugea cu buclele în vânt
Si surâdea în soare,
Vorbea cu toate, întrales
Pe limba lor ciudată
Ele- sopteau c-au înteles
De fiecare dată
Si gâzele si mosi bondari
Si culbecii cu coarne
Si flori albastre, nuferi mari
Râdeau , să se răstoarne…
Dar cel băiet crescu usor
Zeifir de primăvară
Lângă ,,conacul” cu pridvor
În cel capăt de tară.
Si-acma-l chemau depărtări.
Nu mai era de-o schioapă
Si ochii lui cătau spre zări
Spre visele ce-adapă.
Vacantele erau un semn,
Codrul era aproape,
Dorul de ducă un îndemn
Spre irizări de ape.
Codrul cel falnic îl chema
Sub poala lui cea verde,
Iarba covor îi impletea
În umbra ce se pierde
Mergea gândind la ce-i frumos
Urcând către izvor
Iar vântul fluiera voios;
Păsări oprind din zbor.
Si pasul când îl înturna
Mai plămădind un vers
Iar lângă lac se aseza
Gândind la-al vremii mers.
Odată visul împletit
Cu dorul către lume .
Acel Făt, cel Frumos ursit
Plcă spre soare-apune.
Multe-a văzut în calea lui
Si saltimbanci si stele
Dar dorul cald al codrului,
Potecile cu iele ,
L-au tot chemat la ele iar
Si sufletu-i era de jar
L-ademeneau codrii străbuni
Un lait motiv, spre ei, spre lumi.
St. Constant,
Melania Rusu Caragioiu
|
Melania Rusu Caragioiu 1/13/2024 |
Contact: |
|
|
