Jocul Ursului – de peste 100 de ani
Trecerea dintre ani este marcată în țara noastră de numeroase obiceiuri și tradiții, fie ele creștine sau moștenite din vechime. Cele mai multe festivaluri la care își dau concursul cei mai vrednici păstrători ai frumoaselor obiceiuri specifice sărbătorilor de iarnă, au loc în zona Moldovei. Pe Valea Trotușul, cu o zi înainte ca ceasul să bată gongul trecerii în Noul An, cete de mascați, de urși, de irozi, doboșari, ursari, iau cu asalt străzile pentru a ajunge la scena care le oferă posibilitatea de a prezenta programul pentru care se pregătesc cu mult timp înainte, și pe care cei mai mulți îl așteaptă tot anul.
Festivaluri în care este remarcabilă prezența urșilor, și ca număr, și ca frumusețe a blănurilor, au loc în localitățile județului Bacău: Comănești, Dofteana, Asău, Onești, Dărmănești, etc. Dacă pentru cei mai mulți oameni, există credința că pentru a-ți merge bine în Noul An trebuie să respecți câteva obiceiuri, printre care, neapărat, să ai masa îmbelșugată, pentru cei care au tradiția jocului în sânge, cel mai important este să îmbrace blana de urs, despre care cred că le oferă protecție și putere tot anul.
Unul dintre cele mai frumoase festivaluri la care am participat de curând, este Festivalul de datini și obiceiuri strămoșești – „Ursul de la Dărmănești” care are loc întotdeauna în ultima zi din an, 31 decembrie. Un obicei păstrat de peste 100 de ani și despre care edilul orașului-stațiune Dărmănești, Toma Constantin vorbește cu mândrie:
„Jocul Ursului” aici s-a născut la Dărmănești! Ceilalți au împrumutat tradiția de la noi și mă bucur că au dus-o mai departe. Aici la Dărmănești sunt câteva lucruri care țin strict de noi: niciodată nu au fost invitate din afara localității alte cete de urși. Mă bucur că dărmăneștenii participă cu mic cu mare la acest frumos festival.
Avem opt cete. Fiecare ceată vine din câte un cartier la care participă cu mic cu mare: bărbați, femei, copii, bătrâni, și împreună să ducem această tradiție mai departe. Ceata Boiștenilor fiind una dintre cele mai frumoase cete din Dărmănești, câștigătoare a Marelui Trofeu.
Aceasta este tradiția adevărată! Tradiția care ne unește! Tradiția la care participă mame care poate încă mai alăptează copiii, dar vin cu ei îmbrăcați în piele de urs. Nimeni nu poate explica trăirea pe care noi o avem în aceste zile de sfârșit de an când vorbim despre îmbrăcarea pieii de urs.”
Dărmănești, locul unde cu sute de ani în urmă s-a născut – „Jocul Ursului” – obicei arhaic care se petrece în ajunul Anului Nou. De-a lugul timpului, obiceiul practicat la scară mai mică, a devenit tradiție și, susținut de administrația locală, s-a tranformat într-un spectacol emblematic care adună anual un public numeros format din localnici și turiști veniți din alte județe ale țării, și chiar din străinătate, fascinați de acest fenomen care, nu doar că a luat amploare în ultimii ani, dar a fost remarcat și dezbătut în presa internațională.
Dacă-i întrebi, dărmăneștenii spun că la ei se practică jocul ursului „de când se știu.” E de ajuns să-i privești în timp ce-și prezintă programul pe scenă pentru a înțelege că au în AND- ul lor acest joc care-i transformă din câteva mișcări în oamenii-urs. Indiferent din ce categorie fac parte, tineri, vârstnici, copii de câțiva anișori, femei, ori bărbați, toți laolaltă se lasă transpuși de sunetul fluierelor, al dobelor, de forțe pe care doar ei le înțeleg, și care-i fac să se dezlănțuie într-un ritual care se desfășoară la limita dintre cele două lumi. În mare parte, scopul final al jocului, când pe scenă se află toată ceata formată din: dansatori îmbrăcați în piele de urs, ursari, toboșari, irozi, mascați, (fiecare cu simbolistica și rolul lor bine determinat) fiind acela de a alunga spiritele rele, pentru a face loc Noului An luminos. Așa cum pe vremuri, când în Valea Uzului existau uzii – un trib turcic stabilit la noi pe la 1064, se practica un ritual asemănător pentru a numi un nou comandat al tribului, care ar sta la originea obiceiului.
„Există o legendă conform căreia atunci când căpetenia tribului murea cei care voiau să-i ia locul trebuia să intre în Pădurile Nemirei înarmați doar cu un cuțit să omoare un urs. Apoi, îmbrăcați în pielea acestuia, ieșeau din pădure și avea loc un ritual în jurul unui foc, în urma căruia, cel care omorâse fiara era declarat viitorul conducator al tribului.”
Istorie a locului ori legendă, cert este că tradiția este la ea acasă. Este respectată cu sfințenie. Este practicată cu dragoste și dăruire în mod deliberat. Nimeni nu este obligat să îmbrace blana de urs decât dacă-și dorește cu adevărat. Nimeni nu se plânge de oboseală ori frig, deși pregătirile încep cu o lună înainte, iar spectacolul din Ajunul Anului Nou dureză câteva ore bune.
Foarte important de specificat, nimeni nu este plătit! Ba unii chiar plătesc pentru a închiria o blană de urs. Toți vin din plăcerea de a juca pielea ursului, așa cum făceau bunicii, străbunicii lor, înțelegând că au o datorie morală de la care nu se pot abate. Pentru a-i stimula și a-i face să crească în valoare de la an la an, Primăria din Dărmănești a inițiat un concurs la finalului căruia cea mai bună ceată din cele opt, primește Marele Trofeu, iar celelalte sunt premiate în funcție de locurile ocupate. Această competiție îi fac să-și pregătească cele mai bune costumații, cele mai frumoase dansuri, cele mai haioase măști, urături, să scoată, într-un cuvânt spus, tot ce au mai bun din ei.
Uimitor este să vezi îmbrăcate în pielea ursului, multe fete tinere, soții ori mame. Să auzi despre copii care abia trec de perioada când învață să stea copăcel și care cer cu insistență să îmbrace pielea de urs, iar „ritmul” se lipește de ei, de parcă l-ar fi prins în timp ce erau alăptați la sân. Spre seară, nu doar scena, ci și locul, Târgul săptămânal din apropierea Primăriei, pare un loc desprins din altă lume. O lume îndepărtată și totuși atât de apropiată și de fascinantă, dacă te lași cuprins de farmecul ei, fără ideea preconcepută că este un obicei păgân care nu are treabă cu creștinismul.
Pentru a înțelege, trebuie mai întâi să acceptăm, să apreciem, să admirăm și apoi să-i aplaudăm pe cei care de peste 100 de ani întrețin spiritul acestor tradiții unice în lume, așa cum declara edilul orașului-stațiune Dărmănești, Toma Constantin: „Se joacă ursul de la 1920 . Între cele două războaie mondiale s-a jucat ”Ursul de la Dărmănești”. După ce au venit comuniștii la putere, s-a jucat „Ursul de la Dărmănești”. Este printre puținele localități, dacă nu chiar singura, în care această tradiție s-a păstrat an de an. Jocul Ursului aici s-a născut, la Dărmănești!”
Mihaela Aionesei (poet, publicist)
|
Mihaela Aionesei 1/7/2024 |
Contact: |
|
|
