Duh Sfânt de poezie - Capitol din cartea " Sub semn de miracol "
Eram în toamna anului 1974. Tocmai începusem activitatea ca harpistă în orchestra Teatrului Muzical Brașov, unde primisem repartiția guvernamentală, după terminarea studiilor la Conservatorul ,,Ciprian Porumbescu”. În aceeași vară am suferit trauma despărțirii de colegul meu F.C. cu care era prevăzut să ne căsătorim la sfârșitul studiilor (detalii în VISE PREMONITORII, Vol. I/2018).
Eram bună prietenă cu D-na Viorica Popescu, fostă mare balerină, autodidactă extrem de cultivată, cu clarvedere deschisă, vorbitoare de limba franceză și engleză, soția și ,,impresara” ilustrului dirijor Paul Popescu de la Opera Română și de la Orchestra Radio Național - București, mama Dianei, pianistă, viitoare preoteasă ortodoxă în SUA..., fiica preotului de vrednică pomenire Pr. Iova Firca (autor de cărți, fost preot la Catedrala din Timișoara, deținut politic în anii regimului comunist, trimis 2 ani la tăiat stuf în delta Dunării, numai pentru că într-o predică a afirmat că ,,Dumnezeu este pace”... apoi preot la Biserica Sf. Gheorghe din Otopeni, unde acum odihnește în așteaptarea învierii, împreună cu familia...).
Această persoană, pe care am cunoscut-o prin intermediul profesorului și muzicologului George Bălan, m-a ajutat foarte mult în momente dificile, mai cu seamă prin rugăciune comună. Împreună, am avut multe căutări de ordin spiritual - religios, ajungând să cunoaștem toate felurile de biserici creștine, inclusiv cele protestante. Într-o zi a acelei toamne din 1974, am mers împreună acasă la o creștină, care cred că era penticostală. Eu eram tare necăjită. Nu întrevedeam nimic încurajator nici în plan profesional și nici personal. Am început să ne rugăm. Deodată, aud gazda adresându-mi-se și spunând:
,, - EU SUNT DOMNUL, CEL CARE-ți vorbește. Am cu tine o lucrare. Voi veni în umbra văii morții să te scap!”
A fost finalul rugăciunii. Nu am avut nicio altă explicație. Mi-am imaginat că lucrarea va fi în domeniul muzicii, că voi avea acces la o împlinire a carierei solistice visate la harpă.
În scurt timp, sub presiunea multor probleme de ordin personal familial, de sănătate și profesionale, am uitat complet această profeție.
*
Eram în 1981. Mă revăd mergând pe strada Castanilor în Brașov. Mă gândeam la toate suferințele mele de ordin sufletesc și fizic (mereu singură după divorțul de fostul coleg de liceu Claudiu Radu O., mereu sub presiunea invidiei colegilor pentru succesele naționale și internaționale ca solistă, mereu cu dureri ale mâinilor ca urmare a anchilozei suferite în timpul căsătoriei, cu început de otoscleroză cu acufene...) Dintr-odată am întrebat:
,, - Doamne, eu de ce nu pot să exprim în versuri ca Mihai Eminescu toate trăirile și durerile mele?”
*
În familie, bunicul patern Constantin, avea un frate care vorbea numai în versuri: unchiul Nae (Nicolae Marinescu). Copil fiind, când venea în vizită la Lahovari (Valea Cireșului) mi-l amintesc cum, mereu vesel, mă legăna pe genunchi și-mi spunea poezii. Mama, care-l avea ca model, iar în mare admirație chiar pe ,,fratele” Mihai Eminescu pe care-l punea pe pomelnicul familiei, și-ar fi dorit să fiu și eu poetă. Primele versuri le scrisesem la nouă ani, dar am refuzat publicarea propusă în revista ,,Luminița” și am încetat să mai scriu. Pentru a-mi reaminti, mă întreba mereu cu multă duioșie:
,, - Tu nu mai scrii poezii?...”
*
Au trecut mai multe zile de la această rugăciune-întrebare făcută în mers pe stradă și într-o după amiază am decis să mă întorc în Biserica Ortodoxă nu numai închinându-mă și punând câte o lumânare, din când în când asistând la vreun botez sau o frântură de Sf. Liturghie, ci așa cum eram în copilărie. Nu mă mai spovedisem de la 9 ani. Am hotărât să mă spovedesc și am ales să merg la o Biserică din centrul orașului, unde era un duhovnic vestit, părintele C. M-a primit, i-am spus tot ce aveam pe suflet, dar când am îndrăznit să-i descriu și viziunea din 1972, mi-a răspuns:
,, - Hei, tată... oamenii au ajuns doar pe lună, știința mai are mult până să ajungă și pe alte planete în univers și să-l vadă pe Dumnezeu...”
M-aș fi așteptat poate să-mi spună că ceea ce mi s-a arătat în 1972 a fost o înșelare, dar auzind cum un preot ortodox poate să gândească atât de materialist, a fost pentru mine ceva de neînchipuit. Dumnezeu stând pe un tron, pe o planetă! Decepția a fost uriașă. Am încremenit de uimire și tristețe. Am plecat, iar pe stradă mă mișcam ca un robot. Am murit sufletește, dar eram rațional perfect conștientă! Aveam trebuință de ajutor urgent și toată speranța mi-am pus-o în colegul (contrabasist în orchestra Teatrului Muzical) și prietenul de nădejde Sandor Szilagyi, (viitor medic) cel care mă salvase de la moarte fizică în 1975, cu tratament naturist. Am mers direct la el acasă. Am intrat pe ușă și i-am spus:
,, - Sandor, mă vezi că mă mișc, dar eu sunt moartă! Ajută-mă, te rog!
Nu i-am spus nimic despre spovedania mea și decepția cu privire la răspunsul preotului. Era acasă și soția lui, minunata pianistă Liliana Iacobescu și, cum nimic nu este întâmplător, se afla în vizită și D-na Viorica Popescu, care tocmai sosise de la București.
Sandor a luat decizia să ne rugăm împreună. În sufragerie, ne-am așezat cu toții în genunchi. Pe rând, Sandor și D-na Viorica Popescu, au început să-l roage cu voce tare pe Domnul IISUS HRISTOS să mă ajute. Eu ascultam fără să am nici cea mai mică emoție. Eram în continuare ca încremenită. După nu știu cât timp, l-am auzit pe Sandor aproape strigând:
,, - Văd o MARE LUMINĂ!!! Se apropie de mine o MARE LUMINĂ!”
S-a ridicat din genunchi și s-a oprit în fața mea punându-mi mâinile pe cap.
,, - EU SUNT DOMNUL, CEL CARE-ți vorbește! Am venit în umbra văii morții să te scap. Am cu tine o lucrare. Primește DUH SFÂNT DE POEZIE!”
Am rămas în continuare încremenită, dar amintindu-mi profeția. Erau exact cuvintele din 1974, dar acum spuse de Sandor. D-na Viorica Popescu a fost martoră a împlinirii lor după 7 ani!
Ne-am ridicat cu toții din genunchi și am mers la bucătărie. Eram în continuare lucidă, dar fără să simt nicio emoție. Am întrebat: ,, - Cum să scriu poezii?”
D-na Viorica mi-a răspuns: ,, - Mergeți acasă, luați o hârtie și creion și scrieți!”
*
Am ajuns în garsoniera mea de pe Strada Uranus. Starea sufletească nu s-a schimbat cu nimic. Eram la fel de încremenită. M-am așezat în pat, dar ascultând de sfatul D-nei Viorica am luat o hârtie și un creion. Ce să scriu?! Nu aveam nicio idee.
Deodată am început să simt o mișcare în plexul solar, un fel de ritm: ta, ta..., ta, ta..., ta ta..., ta ta...//ta, ta..., ta, ta..., ta, ta..., ta! Apoi am auzit lăuntric primele versuri din ,, Luceafărul” de Mihai Eminescu:
,, A fost odată ca-n povești/ A fost ca niciodată// Din rude mari împărătești// O preafrumoasă fată...”
La scurt timp, pe același ritm eminescian, au apărut primele mele versuri. A fost concomitent cu o expozie de bucurie, cum nu am trăit-o niciodată în viață! Era insuportabilă, opusul încremenirii și tristeței de moarte pe care o trăisem în acea zi. Am simțit că bucuria era peste măsura puterilor mele, că putea fi mortală deasemenea. Am început să mă rog:
,, - DOAMNE IISUSE HRISTOASE, te rog i-a de la mine această bucurie prea mare, nu o pot duce. E prea multă, simt că mor de bucurie!”
Am trecut toată noaptea până dimineața în această stare de exalatare, extaz de bucurie și rugăciune.
Gândirea mi s-a versificat!
Atunci a urmat o avalanșă de versuri, toate au fost ca un catarsis. Toate au scos la iveală mulțime de tristeți și mizerii trăite. Le-am distrus. Prima poezie publicată datează din 10 iunie 1981, Brașov. Mult timp, gândirea îmi era complet versificată (poate ca a unchiului Nae Marinescu?). Făceam efort în viața de fiecare zi să mă controlez, să vorbesc normal, în proză.
Acufenele au încetat cu desăvârșire, auzul era din nou perfect. Sub imperiul bucuriei, am făcut imprudența să vorbesc unui doctor despre experiența mea. Nu a înțeles nimic, mi-a spus că este imaginație. Sub efectul decepției, tristețea a revenit și odată cu ea și acufenele și surzenia treptată. După mai mulți ani am suferit și prima operație de otoscleroză la urechea stângă.
În acea noapte, așa după cum am scris ulterior în ,,Nota autoarei” în toate volumele de poezii publicate, la treizeci de ani, printr-o LUCRARE A HARULUI SFÂNTULUI DUH pentru o terapie prin versuri, mi s-a deschis o «…Lume ce gândea în basme și vorbea în poezie …» și am înțeles că nu este o metaforă, este ADEVĂR la care Mihai Eminescu ne-a chemat pe toți! De atunci, când un aspect al Vieții mă impresionează, gândurile mi se versifică. Insist asupra faptului că nu mă preocupă exprimarea într-un stil poetic original, ci numai transcrierea cu claritate a mesajului din CUVÂNT, bineînțeles în limitele personale de trăire, sensibilitate, înțelegere, informație și cultură, sau atât cât Cuvântul scris, simbol ca și Muzica sau alte forme de Arte, poate să sugereze.
Cu negrăit de mare bucurie am citit în ,,Precuvântarea” scrisă de Î.P.S. Nicolae în 2009:
,, Pentru această lucrare împlinită o felicităm pe doamna Stana Bunea. ... Căci lucrarea a izvorât din rugăciune și iubire: rugăciune către Domnul și iubire de neam. Pe jertfa Mântuitorului s-a ridicat un zid de apărare al neamului românesc prin jertfa domnitorilor, a țăranilor și a sihaștrilor. Jertfa din iubire către tot omul a Dumnezeului-Om a temeinicit jertfa către fratele de același neam a românului. Această jertfă este cântată de artista Stana Bunea în rugăciune devenită poezie.”
*
Sper că mama mea Rada, din Veșnicie, acolo unde se află încă din 1987, se bucură de împlinirea acestei lucrări de poezie pe care dorea să o scriu... Nu sosise vremea. Apoi insista:
,, - Tu să pleci în America. Numai acolo vei fi înțeleasă, talentul tău ca interpretă la harpă va înflori și va fi apreciat. România are nevoie de ambasadori ai frumosului ei. Să studiezi și medicina! ”
Am studiat și profesat și în muzicoterapie. Sper să împlinesc întregul rost pe Pământ, pe care ea l-a văzut mereu, chiar și atunci când eu pierdusem speranța, sau îl uitasem!
A fost pe Pământ, cel mai autentic suflet românesc! Sfânta Treime să o odihnească în Lumina, Pacea și Dragostea Infinită, alături de Sfinții și Părinții Neamului Românesc!
*
Mulțumind Î.P.S. Nicolae Arhiepiscop și Mitropolit al Mitropoliei Ortodoxe Române din cele două Americi pentru binecuvântarea și cuvântul înainte acordat cu multă mărinimie pentru volumele ,,HARPA DE CUVINTE”- Jurnal în versuri, cât și P.C. Pr. Protopop George Chișcă, Parohul Catedralei Ortodoxe Române ,,Sf. Ioan Botezătorul / Sf. Calinic de la Cernica” din Montreal, spre surprinderea și bucuria mea, constat că Lucrarea continuă cu Voia SFINTEI TREIMI! Ca interpretă la harpă am acordat atenție comentariilor criticilor profesioniști, dar pe acelea exprimate de către spectatori le-am purtat și le port mereu, ca și pe comori de suflet. Mărturiile cititorilor după parcurgerea versurilor mă încurajează și mă obligă chiar, să continui publicarea Jurnalului, sperând că poate și altora le va fi de bucurie și folos sufletesc.
*
Psalmul biblic spune: ,,Deși merg în umbra văii morții, nu mă tem de rău.”
,, - EU SUNT DOMNUL, CEL CARE-ți vorbește! Am venit în umbra văii morții să te scap. Am cu tine o lucrare. Primește DUH SFÂNT DE POEZIE!”
***
Lauda și mulțumirile să fie SFINTEI TREIMI: TATĂL, FIUL ȘI SFÂNTUL DUH!
Cred Doamne! Ajută necredinței mele!
(Marcu, Cap. 9/24)
N.B. Capitol din cartea SUB SEMN DE MIRACOL, autoare STANA BUNEA; publicată în anul 2023, ROMÂNIA, S.C. TIPOCOM S.R.L. PUCIOASA
|
Stana Bunea 1/4/2024 |
Contact: |
|
|
