Observatorul

Rime rare ( 2 ) - In poezia lui Dumitru Ichim

Pe drept cuvânt, Mihai Eminescu recunoştea că limba română „are multe de toate”. Zilnic, fiecare dintre noi ne ospătăm din darurile ei. La marele ospăţ ajung însă poeţii, care împart ofranda lor creatoare. Unul dintre semnele slujirii artistice este, în poezie, rima, obiect de lux liric. Diamantele de Ichim, de diferite carate, rămân ale limbii române, în unitatea umanităţii sub forma liricii universale, adevărată complexitate culturală prin referiri livreşti. Nu scriu după părerea mea pentru a nu intra în conflict cu alte concepţii. Scriu cum înţeleg şi îmi asum greşeala, ştiind că „in vitium ducit culpae fuga (Horatiu). Găsesc „justificaţie” în versurile:
„Inimă pustie, luna-n frunze ce-i?
Felinar de moarte-n creangă de gutui?
Drumurilor toate vinul li-l băui,
Toarnă-mi din mesteacăn, frate-al meu Serghei,

Sau din balalaică, stepe stinse-n dor,
Până unde doare ghimpele-n de ce!
Cu o ploscă nouă vine Li-Tai-Pe,
Noi cei trei şi luna – slujbă în sobor! (CCLXIV, 29).
Un spaţiu larg pentru originalitate oferă rimele rare heterocategoriale în care intră cuvinte din diferite clase gramaticale, cum ar fi prepoziţia şi pronumele interogativ. Serghei Esenin, Li-Tai-Pe (Li Tài Bái) şi Dumitru Ichim, o treime lirică, apar uniţi prin dorul românesc al poetului nostru, atraşi de polul magnetic al simţirii umane. Cuvântul ca „făptură specifică”( C. Noica ) intră în rimă echivocă. Frământările sinelui (”inimă pustie”), prin întrebări, devin confesiune. Cuvintele particularizează semnificatia prin rimă rară.
În „zicerea” cântecului de iubire, poetul cheamă întreaga natură a pământului, leagănul rasei omeneşti. Iubirea e pretutindeni. Dintre toate instrumentele, poetul atrage în „muzica sferelor” fluierul şi instrumentele cu corzi. Şi nu întâmplător! Iubirea este unică pentru fiecare fiinţă. Chiar pentru Dumnezeire. Ce frumos răsună lemnul fluierului, instrunment care n-are fixate notele muzicale, sub mâna măiestrită. Sufletul fiecărui îndrăgostit trăieşţe altfel. Sugestia nu se opreşte aici. Versurile cântecului poartă originalitatea poetului în ţinutul iubirii:
„Se luminează lemnul sub daltă și gealăuri?”
Așa-mi mustra Teslarul întregul trup nemernic.
De slab te lași Iubirii, atunci îi ești puternic.
Au fluierul dă cântec din cioturi, sau din găuri?” (CCLXXXII, 48).
Cu rezonanţă de limbă românească veche, inversiunea permite formei neaccentuale de pronume „-l” să organizeze rima cu termenul substantival articulat Heruvimul, singular în locul pluralului. În rimă, forma atonă a pronumelui produce revelaţii spirituale profunde.
„Cântaţi cu mine, păsări, munţi, prund şi etceterale,
Liban sfinţit de cedrii, ce-ndrăgostiţi slăvimu-l!
Din toate strigi , Iubire! Din ţărmurile Tale
Rămas-au numai strune, să cânte Heruvimul”(CCLXXVI. 42).
În sonetul său, D. Ichim este asemenea regelui îndrăgostit din Cântarea Cântărilor (Shir ha-Shirim), care a găsit dragostea la via sa din ţinutul lui Efraim în profunzime sufletească inefabilă, într-o „tipologie”specifică pentru o personalitate poetică.
Prin artă, preaplinul sufletului işi revarsă lumina. „Zugravul din Sixtină” (Michelangelo di Ludovico Buonarroti Simoni) şi-a trecut lumina ochilor în capodoperă. Se simte aici şi opinia că iubirea este oarbă, slăvindu-se „dragostea mai mult decât vinul”. Iubirea divină şi dragostea credinciosului, chiar dacă nu au aceeaşi măsură , au un numitor comun: capacitatea de jertfă.
În aparenta violenţă verbală, tocmai cuvintele din rimă clădesc semnificaţiile metaforelor pe care, din scena vieţii, din contradicţiile comportamentale, poetul-profet le culege în nemurirea creaţiei:
„Sunt curva ordinară, dar şi Botezătorul,
De-ngăduit-ai tava, au n-ai uitat zăvorul? (CCLXXXVII, 53)
Ştiu că libertatea luminii nu poate fi oprită în univers, chiar în antimaterie aduce viaţă. Libertatea creaţiei, prin apartenenţă şi excludere, naşte viaţă în lirica autentică.
Deplasarea accentului pe forma atonă „îţi”imprimă o mişcare impresionantă: fluidizează curgerea versului în oglindă solidară cu succesiunea silabelor din finalul primului vers:
„Averile furtunii mi-au tâlhărit din vârstă,
De ce-ai chemat nisipul cu Chefa, să-ţi fiu stâncă?
E-a ta dezlănţuirea! Şi-atât de bine îţi stă,
Chemându-mă cu marea, ca inima de-adâncă!” (CCCXLVIII, 118).
Fără expresie, forma atonică a pronumelui, prin voinţa creatoare, preia accentul fundamental al versului, ceea ce îmi demonstrează că rima nu se calculează ca un preţ de cost, nici ca artificiu mecanic pentru impresie, ci din necesitatea provocării stilistice în ritualul creaţiei.
Egalitatea grupelor de sunete, expresie şi afirmare melodică, de fapt, consolidează sfârşitul aşteptat al versului, moment specific în structura unei poezii de formă fixă. Aranjamentul verb, o formă atonică de pronume, substantiv articulat (articol hotărât - l, omonim cu pronumele personal -l, fără legătură printr-un sem) funcţionează neaşteptat de bine ca dispozitiv stilistic, tip de creativitate caracteristic poetului din Kitchener:
„- Gând rău, glumit azi noapte, azi, pe jertfelnic ardu-l,
Că nu-n cafea, ci-n flăcări ghicesc a drumuri noi,
Poate că-n altă viaţă avuşi ca suflet nardul,
De mai păstrezi tristeţea pe semnul de altoi”(CCLXXIV, 40). Conştient de propriul stil, pe baza metodei sale de creaţie, în combinaţia morfologică în discuţie, poetul consolidează versul, păstrând funcţia metrică şi valoarea eufonică. Iubirea readuce fiinţa la esenţă. Are loc o transformare prin „altoire”sufletească.
Structurile figurativ-semantice se înscriu pe o traiectorie ascendentă spre rimă, ţintă în sistemul de încifrare, de unde se trece la dezvoltarea ulterioară a următoarei coincidenţe de frumuseţe acustică, de nuanţă oximoronică:
„Nu-ţi înfioară cedrii, când glasul lui întornu-l
Ca Moise pergamentul deşertului desferic,
O inimă fusese ce-n psalm o duse cornul,
De-atâta foc, lunina e urlet de-ntuneric”(CCLZXXIX, 55).
Devenit semn poetic, prin sens şi structură, acest tip de sunete similare are valoare estetică, întreţine dinamica versurilor şi coboară centrul de greutate pe distih:
„Iar celui ce grădina ne-a închis, dau sfat şi rogu-l:
Din fânul de iubire trăieşte Inorogul” (CCXCIV, 60).
Cum în fiecare emoţie se concentrează un fir epic declanşator, nu e de mirare că predomină, în organizarea rimei, formele scurte ale pronumelui personal la persoana a treia. Se întâmplă şi altfel:;
„Pe unde-s cu opt strune chitarele, azi du-mă!
Spre-un continent Vivaldi catarg de zări flămând,
Cum porţi dumnezeirea pe-altar fragil de humă,
Din netrăite lacrimi fântânii suflet dând! (CCLXXXV, 51) .
Nu s-a formulat fără temei conceptul„acordul de rimă” (11). Faptul nu ţine de eidetism. Se leagă stilistic de arta bijutierului:
„Iubirii, tâlc de flutur, din oglindiri cunoaşte-i!”:
Altfel, ce toarce gândul e doar mătasea broaştei” (CCLXXII, 48).
În receptarea procedeului, poetul plasează forma atonă de pronume personal „-i” alături de substantiv, într-o înlănţuire stilistică neaşteptată:
„Crezi c-am uitat cocoşii spărgându-mă-n fereşti?
La ce folos voinţa, când dintru miez te nărui?
Cu câtă gelozie, Stăpâne, mă iubeşti?!
Urcaşi pe lemnul-şarpe, ca-n fabula cu măru-i” (CCXLVII, 8).
Credem în continuitatea unei tradiţii stilistice prin slova slăvită eminescian, tradiţie de unde apare la sfârşit de vers chiar un pronume nehotărât într-o strofă ce urcă nivelul reflexivităţii prin rime rare:
„Asemeni cu lăcusta, peste mireasmă, saltu-i
Spre cea de fân din iesle, subţire ca un ler de
Străpuns spre frumuseţe... Mai bine dă-o altui,
Dar nu mă spune morii că sub blestemul verde...”(CCCXVII, 85).
Iubirea rămâne vie după trecerea în moarte a unei fiinţe. Regionalismul ler „timp” din rimă, într-o reprezentare sugestivă, concentrează metaforic problematica creaţiei ca modalitate de a transcende moartea.
Diferitele moduri de asociere a pronumelui ţin de tipul de creativitate în atenţia acordată reprezentărilor lirice pentru a convinge prin funcţia de sensibilizare a rimelor compuse în echivalenţe fonetice. Valoarea estetică produce profunzime de sens. Pe urmele lui Eminescu, Dumitru Ichim îmbogăţeşte „textul cu nuanţe noi, sporindu-i astfel încărcătura emoţională” (12):
„Fum alb, părere-n strai, lin borangicul...
Cireşului îi cer să-mi fie dascăl,
Gând rău, din troscot, inorogul pască-l,
Dar să n-atingă lunii tiriplicul”(CCCXIII, 81).
În criptogramele lirice din aceste versuri se poate pătrunde pe dimensiune axiologică. Perspectiva specifică asupra creaţiei şi credinţei este sublimarea. Se poate vorbi de harul sublimării. Cireşul simbolizează jertfirea. Jertfa hristică aduce posibilitatea renaşterii omului ca fiinţă. Inorogul este imaginea omului superior. În forme diferite, mitul Inorogului se întâlneşte în lumea întreagă. A fost un element important în arta şi literatura medievală. De la Aristotel la Dimitrie Cantemir, apoi până la poetul Dumitru Ichim, semnificaţiile Unicornului trec în spaţiul metafizic. Ca fiinţă fantastică, licorna are puteri taumaturgice, curăţă existenţa de rău şi dă viaţă. Pentru creaţia umană, poetul alege, în imagine, borangicul. Pentru firul (alb sau colorat) din ţesătura borangicului, dintr-un câmp semantic fertil, poetul alege un arhaism, cuvântul de origine turcă tiriplic. Printr-un joc subtil de substituire, poetul ia locul inorogului. „Ce aude Unicornul”, hieratic, Lucian Blaga? Esentele: „Prin lumea aevelor / cântecul Evelor. // Prin vuietul timpului / glasul nimicului. // Prin zvonul eonului / bocetul omului”. Dumitru Ichim aude „gândul rău”care loveşte în aspiraţia spre absolut, în frumuseţea lumii. Renaşterea umană e întoarcere în sine, adică la esenţa fiinţei, la frumuseţea creaţiei.

* Am notat, în paranteză, numărul psalmului şi pagina din volumul de versuri „Tu ştii că te iubesc”.
11. I. Funeriu, Versificaţia românească. Perspectivă lingvistică, Ed. Facla, Timişoara, 1980, p. 50.
12 . G. I. Tohăneanu, Limba şi stilul poeziilor din tinereţe ale lui Mihai Eminescu, în Studii de stilistică eminesciaă, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1965, p.79.

Constantin Teodorescu, New Dundee

Constantin Teodorescu 12/26/2023

Contact:

Informatii Utile despre Canada si emigrare.

Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.

Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!

Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

created by Iulia Stoian