Poezii
CAD FRUNZE *
Cad frunze, cad frunzele toamnei mereu,
Ruginite și ude pe sufletul meu.
Trec vânturi, trec vânturi tăioase și reci,
Astupându-mi auzul și orbitele seci.
Este o noapte adâncă, străină și grea
În care se îneacă stelele și dragostea mea.
Nu mai sunt flori și copii prin grădini
În jurul meu mișună lilieci și străini.
Cad frunzele toamnei în valuri mereu,
Ruginite pe sufletul meu, negru și greu.
Iar visele mele încălzite la soare
Și-au frânt zborul lor, pe a toamnei cărare.
Cu parfumul strâns de pe, ale tale petale
Mi-am îmbălsămat amintirile toate cu jale.
-Trandafir galben, dus de vântul vieții în lume,
La primavara vei mai inflorii cu același nume?
S-a stins o iubire, ca o lumină de stea,
Ce mi-a ars clipele plăcerii, din inima mea.
Acum toate-s doar vise pierdute și totul mă doare,
Cad frunzele și petalele timpului pe a toamnei cărare.
SFÂRȘIT DE TOAMNĂ *
Clopote de aramă, răsună-n vechiul drum
Codrii cântă cu ecoul în fund de văi,
Sus pe cer, sunt prinși doar nori de fum
Cu gândul pierdut, pășesc spre ochii tăi.
Fulgere de foc îmi taie mereu calea,
Nu mai pot înainta pe vechiul drum,
Potopul a umplut iar de sălcii valea
Visele-mi sunt arse toate scrum.
De la Piatra Craiului vin vijelii turbate,
Prinse-n șuvoaie, frunzele or să moară
Sufletul meu strigă a pustiu în noapte,
Te mai caută iubire de astă vară.
Din răsărit vin fluturi albi, zburand pe cer,
Ei vor așterne liniște pe valea iubirii pustie,
Și totul va fi prins ca într-un tainic mister.
O altă viață, în mersul vremii, cu o altă poezie.
PE VALEA CERBILOR *
Am fost odata-n Plaiu Foii, la vanatoare, pe valea cerbilor uciși,
Sa vad, sa simt, cum se arunca catarile puștilor, spre animalul bland,
Ce-și căuta în boncanit aleasa lui, să-i facă cuib, din frunzare-n lastarisi
Dar gloanțele îi opri chemarea, iar falnicul cerb, căzu în genunchi mugind.
O bucurie neinteleasa, porni spre el, cu râs nestăpânit, al noilor victoriosi.
Luceau cutitele deasupra ochilor lui, ce încă-i mai privea pe hulpavii nesatui
Ce zdrobeau sub cizme frunzele toamnei, taindu-l flamanzii barbosi
Sa se infrupte din carnea caldă, cand inima , încă se mai lupta cu viața lui.
Priveam la ei cu gand neînțeles și speriat, cand un vultur pe cer se rotea,
Așteptând să-și strângă prada, în urma macelului, din sangele inchegat.
Din munte un aspru vant, aduna frunzele toamnei, peste ce mai rămânea,
Din urmele celui ce a fost candva, un mandru cerb, plecat la imperecheat.
Achim Bucutea - Toronto
|
Achim Bucutea 12/20/2023 |
Contact: |
|
|
