Devenire
Ce sămânță se poate împotrivi vântului
Ori pământului ce-o va lua chezaș în glia lui
Sau ploii ce o va sfinții...
Ce sămânță poate a se ascunde de soarele ce o sărută
Să creasca cum ii e sortit
Sub cerul ei, tăcută să rodească
Vorbind prin frumusețe și culori
Parfumul ei va dărui...
Așa și omul își găsește drumul lui
Trăind ce îi e sortit
Poate ajunge să fure de la viață...
Nu vrea un diamant, nu vrea pământ
Dar ca și floarea purtată pe aripi mângâiate de al ei vânt
Așteaptă soarele și ploaia
Să-și simtă rădăcinile iubite de pământ
Să înflorească, să-și trăiască poezia...
Dor de casă
În inimă îmi bate un clopot
Amintirile sunt ca un roi de fluturi orbi
Pierduți de câmpul lor cu flori
Am să mă-ntorc acasă-n sat
Pe urma firului brodat în suflet
Să urc spinarea dealurilor înverzite
Cu gulerele mov de liliac
Să caut broșele de violete-n iarbă
Lângă troița ce lunca o veghează
Acolo am hălăduit și am crescut
Cu mieii blânzi păscând,
Plângând, strigându-și mama lor
Eu le trăiam durerea despărțirii...
Privind icoana albastră a cerului
Soarele rugi slobozea din raze
Precum cădelnița înmiresmează liturghia
Era odată ca-n povești
O lume cu-o inimă unită
Pământul ne striga pe rând
Veniți, mă frământați cu duhul sfânt!
Ne întâlneam cu drag și veselie
Legați de trudă în veșnicie...
O funie nedezlegată
Mă trage înapoi acasă
Mi-e dor de tihnă, de ulițele satului
Ce îmi vorbeau prin fiecare piatră,
Cu fiecare umbră prin care am trecut...
Mă strigă iarbă îmbătrânită
Mormintele părinților ne-așteaptă
în tăcere
Tata a plecat cu-o rugăciune atârnând pe buze
“Copila mea, întoarce-te acasă"!
Cine sunt eu, cine ești tu
Cine sunt eu, cine ești tu
De nu o pasăre zburând pe două ceruri
De două cuiburi îngrijind
Iubindu-și lumile îngemănate
Și unde tu vei poposi
De nu în tihna sfintei liturghii
Dorul de casă e o umbră deasă
Cu lacrimile adunate în geană
În suflet porți icoana părintească
Și ce n-ai da să mai miroși năframa
Încăruntitei tale mame
Și vocea tatălui ce pilde te învăța, s-auzi
Acum privind copilăria prin ochii limpeziți de ani
Aici în țara cu arțari
frămânți tot pâinea cea străbună
Gustul de acasă neostoit îl cauți
Ți-e dor de apă din fântână
De mărul copt ce ne îmbia pe ram
Și nu ne sinchiseam c-avea un vierme
Ah mușcătura dulce acrișoară
Din vara viselor cu stele
Ce gară să găsim
Ce tren chiar de-i întârziat
Să mituim un boktăr
S-ajungem iar acasă-n rai
Ne este bine aici
În sânul țării adoptive
Avem de toate din belșug
O întrebare îmi atârnă
pe cumpăna de la fântână
Pasărea Phoenix
Din ce cenușă s-a descins?
Oprește-mi, Doamne, risipirea
Viața alunecă prin mine
ca un pumn de nisip
Ce-a fost odată stâncă
Oprește-mi, Doamne, risipirea
Cariile îndoielii se hrănesc lacom din mine
Sunt lemnul ce nu se poate apăra
Îmi caut somnul pierdut
Precum pescarul așteaptă să prindă pește
Îmi aștept foamea de viață
Precum aștept învierea lui Hristos
Tămăduiește-mă Doamne
Precum ai dat lumină orbului
Suflă duhul Tău sfânt peste mine
Precum soarele încălzește pământul
Aprinde-mi focul dragostei de Tine
Fața Ta nu-ți întoarce de la mine...
Scoate-mă din furtuna vânării de vânt
Aici/atunci
Aici s-a frânt clepsidra timpului
Nisipul mi-a sărutat tălpile, iar eu i-am ascultat visele
Vântul ștrengar îmi ștergea pașii
învățându-mă să pășesc din nou
precum copila veselă de altădată
Aici vântul m-a mângâiat cu aripi de mătase
Șoptindu-mi că visele se pot împlini
Cerul și-a vărsat albastrul și a pufăit nori cu aripi de îngeri
Soarele m-a vrăjit topindu-mă între cer și mare,
până am devenit un cântec
Palmieri îmi spuneau povești cu năluci
Luna a răsturnat valurile până la beție
Sufletul meu era împletit cu taine mute
Aici fluturii mi se jucau în păr
Am băut cupe de absint jucând cu ielele nopții
o partida de cărți la care am câștigat un colț de cer cu stele
Aici nu știu, de atunci am fost îngenuncheată
sau am atins infinitul...
Beția cuvintelor
Sufletul nostru poartă salba cuvintelor
Precum via își ține strugurii în sân
Ce foc le aprinde
Ce sete le soarbe din cupa inimii
Cine poate trăi beția cuvintelor
Închinându-se la altarul sufletului
Rotunjind soarele din silabe
Apoi să se îmbălsămeze cu picurii calzi ai literelor
Să le așeze precum fluturii zglobii pe flori
Sau precum stelele atârnă de cer
Să le boteze în valurile dansânde ale mării
Ieșind la țărm unde poposesc toate săruturile
Apoi îmblânzind vinul mustind în vene
Turnând cuvintele în pocalele poeziei
Să sloboadă zmeul pe cerul versurilor
Să plece în cele patru zări ale lumii spre cititor…
Cum știi că ești viu
Cum știi că ești viu
Ori dacă nu ești într-un vis
Zămislit in cositele despletite ale noptii
Precum o poezie nescrisă
O pânză albă
Un izvor tainic
Un pom cu merele în pârg
O stea pierdută între stele
O noapte de vară evadată din altă vară
Și de viata este numai un vis
O nălucă hoinară
Pe coama unui val de dor
Cum atârnă cireașa coaptă
Am sa iau viața de după umerii
Să mă uit cum ninge cu clipe
Știind că se topesc precum fulgii de zăpadă
Și am să fac un om de zăpadă
Și am să mă dau pe derdelușul vieții
Cu bucuria de copil
Ce nu știa de teamă
Că soarele topește zăpada
Cămașa sufletului
Câți fluturi mi-au pierit pe buze
Să învăț să zâmbesc când viața doare
Câtă lumină am zăvorât în mine
Să pot trăi cu ochii închiși
M-am zidit precum Ana în zid
Să pot crește aripi în mine
Mi-am înghițit lacrimile
Să purced ca un râu spre marea lui
Am amanetat nopțile somnului
Să îmi aștept visele-n taină..
M-am întors la frenezia copilului
Ce mânca dude vara și fericit de joc,
visa la jocul de mâine
Acum frumusețea doare
Oamenii trec drept nebuni că dansează în ploaie
Umblă desculți
Spun adevărul și sunt luați în glumă
Își dăruiesc cămașa sufletului lor
Dar nu o mai vrea nimeni....
Taina
M-am născut însetată de viață,
de frumos și lumină
Când privesc cerul parcă devin pasăre și zbor
Când tălpile mele sărută nisipurile mării
descântece din alte lumi îmi înfiorează inima
Când buzele mării îmi șoptesc versuri
Simt alinturi netălmăcite
Mustangi sălbătici cu coame de foc galopând în mine
Pe aripile vântului primesc mângâieri
înalțându-mă la cer
Când luna argintie se ițește tăcută
Ascult taina nopții
Galeșă parcă doarme țintuită pe cer
Spoită peste galben cu pete de vis
Neostoită răstoarnă valuri înspumegate
Acest spectacol, această veșnică trezie
Freamătă în mine
Inima dansând la balul vieții...
Carmen Oltean
Toronto
|
Carmen Oltean 12/12/2023 |
Contact: |
|
|
