Notițe patriotice de sfârșit de an
Mă năpădește melancolia anului care trece cu urmele roților lui adânc imprimate în memorie. Zâmbesc pentru că nu-i simt apăsarea, e doar un film derulându-se în gând. Unul de neuitat. A început cu optimismul schimbării, al aventurii, al îndrăznelii, dar și al intuiției, al apropierii afective în jocul numerologic al lui 5 și 2: 55 de ani de viață, 25 de căsnicie, 22, respectiv 20 de ani cu fetele, al 5-lea an în care am revenit consistent în paginile Observator-ului; intersecții esoterice ale drumurilor posibile pentru cine vrea să creadă în ele.
Clasez repede, justificând fără prea multe resentimente, coloana pe minus din caietul contabil al minții, prea ancorată în concret. O transfer mecanic, ca de atâtea alte ori, pe lista anului viitor.
Deschid însă cu plăcere caietul de literatură sentimentală al anului, mai mult o biografie a experiențelor nemijlocite decât imaginație ori vis, un jurnal de călătorii fondatoare și reîntâlniri esențiale.
Dintre ele, revenirea în Timișoara, orașul studenției și al tinereții mele, e cea pe care o evoc obsesiv și inepuizabil.
Ultimele amintiri împreună cu colegele mele de facultate erau dintr-o Timișoară ce forța pe un alt făgaș cursul istoriei noastre contemporane, cu zilele revoluționare și tragice de mijloc de decembrie 89, mai apoi cu spiritul ei civic, politic, întreprinzător aprins, liber, deschis, transformator și european al începutului anilor 90. Ne revedeam acum, după 33 de ani, în Timișoara - capitală culturală europeană. Un oraș renumit în principal pentru dezvoltare economică, pentru promovarea democrației ori pentru armonie multietnică, dovedea, că în cele din urmă, schimbarea durabilă a unei societăți își are punctul cel mai valoros și important în cultură, în sensul ei cât mai larg.
E o șansă, nu-i așa, ca aceste momente să fie cumva parte și din destinul meu personal.
Emigrarea amplifică semnificația acestor lucruri, pentru că, intrând în țesătura directă a unei lumi cu adevărat multiculturale ca cea a Canadei, revizuiești constant calitatea firului de lână pe care îl reprezinți. Iar firul acesta e la rândul lui o împletitură complexă care se reînnoiește constant prin devenirea proprie, dar și a locului de unde te tragi, pe care vrând-nevrând îl porți cu tine, a comunității căreia i-ai aparținut cândva nemijlocit. Ce bucurie când revenirea în ea este prilej de admirație, de dialog real, de împărtășire, ori inspirație, când te ajută să intensifici culoarea rostului pe care îl porți tu însăți pe unde vei fi umblând. Sigur că pentru aceasta decantezi și alegi partea care te îmbogățește, ignorând indulgent sedimentele, dar în ultimă instanță oricum poți duce cu tine doar esențele, iar eu una le prefer fără ezitare pe cele nobile.
Naiv, idealist, după cum mi se spune, am ales să aparțin unui ”românism” simbolic, universal și particular, etern și actual în aceeași măsură, neclasificabil și valoros în el însuși, pentru că așa cum fiecare dintre noi e expresia individuală a umanului, fiecare tradiție națională e o manifestare aparte a umanității, a ce numim în general civilizație.
Îmi place astfel să spun despre mine că vin din orașul care s-a jertfit pentru libertate și democrație, care și-a asumat cu mândrie bogăția multietnică și care s-a plasat în centrul cultural al Europei pentru un an. Mai spun că viețuiesc cu reverență în limba în care cuvântul ”țară”, ce ne desemnează limitele identitare, este continuarea latinescului ”terra”, pământul însuși. Astfel, profund actual, grija, respectul pentru pământul acesta cu tot ce este el, ecologia, în termenii cei mai moderni, devin, prin apartenența mea la limba română, acte patriotice. La fel ca iubirea. Pentru că mă trag din patria care se vede în formă de inimă și atributele ei vitale, afective, de cunoaștere și de spațiu spiritual, de loc al lui Dumnezeu (v. Andrei Pleșu, Despre inimă și alte eseuri, Humanitas, 2017) ar trebui să fie în genele mele colective și să sporească iubirea lumii.
Reîntărirea acestor sentimente o caut cu fiecare vizită românească și ea se petrece de fiecare dată și nu pentru că nu aș vedea cu tristețe și neajunsurile, închistările, imperfecțiunile, nu pentru că nu aș avea urechi ori înțelegere pentru greutățile, frustrările, suferința multora, ci pentru că acolo unde s-au produs, schimbările sunt veritabile și credibile, unde s-a renovat, s-a făcut cu frumusețe și seriozitate, și nu în ultimul rând pentru că în foarte multe situații în care am spus ”mulțumesc” nu mi s-a mormăit plat ”cu plăcere”, ci mi s-a zâmbit larg și mi s-a răspuns ”cu drag”.
Cu acest gând mă pregătesc, în mare măsură tradițional românește, de sărbători și închei acest an pe care îl declar bun, sperând ca cel ce urmează să fie unul și mai și pentru toată lumea.
Lăcrămioara Varga Oprea
Toronto
|
Lăcrămioara Varga Oprea 12/9/2023 |
Contact: |
|
|
