Craiova și Crăiasa zăpezii
Orice craiovean, oltean, român sau oricare locuitor al Planetei, în trecere sau venit special ca turist, poate admira Craiova, nu numai drept Cetate a Băniei, ci ca un oraș european, cu deschidere universală. Recent, pe 17 noiembrie 2023, s-a inaugurat cu mare fast Târgul de Crăciun, având ca temă Crăiasa zăpezii, după celebra poveste a scriitorului, așijderea celebru, Hans Christian Andersen. Puțini însă cunosc faptul că Andersen a scris excelent despre meleagurile românești, cu precădere despre cele oltenești, cu prilejul călătoriei sale pe Dunăre, în 1842.
Dar cine este scriitorul care a determinat instituirea Zilei Internaționale a Cărții pentru Copii? Este unul dintre scriitorii lumii cei mai citiți și apreciați de tinerii cititori. Cine n-a citit și apreciat Soldatul de plumb, Privighetoarea, Rățușca cea urâtă, Hainele cele noi ale împăratului, Lebedele, Crăiasa Zăpezii, Prințesa și mazărea, Zâna mării? În plus, pentru noi, românii, Andersen are o rezonanță aparte, făcându-ne cunoscuți pe Mapamond printr-o carte de călătorii despre meleagurile noastre. Pe lângă scrierea unor basme fermecătoare, Andersen a călătorit și a scris despre aceste călătorii, fiind supranumit, în epocă, domnul Europa. El a intreprins 29 de călătorii, fiind scriitorul cu cel mai mare număr de călătorii măsurabile în kilometri.
S-a născut la 2 aprilie 1805, în familia cizmarului Hans și al Annei-Maria Andersen, în orășelul Odense, unde urmează cursurile unei școli particulare. Tatăl, cu o inimă de poet, îl introduce în lumea mirifică a basmelor (în special a celor din O mie și una de nopți), dar, pe când micul Hans avea aproape 10 ani, îl părăsește definitiv, murind în urma unei boli căpătate în timpul campaniilor lui Napoleon Bonaparte, în armata căruia cizmarul se înrolase voluntar, ca ofițer.
Mama, femeie simplă, care nu știa nimic dintr-ale vieții, îl angajează ucenic la un postăvar, apoi croitor, dorind să-și vadă odrasla ajunsă croitor cu faimă întocmai ca vecinul de peste drum. Dar, fiul, moștenind firea visătoare și nepragmatică a tatălui, pleacă, la 14 ani, spre capitală, la Copenhaga, spre a-și cuceri celebritatea. Știa să cânte și să danseze și cu aceste calități voia să se facă actor sau dansator. Un prim eșec se datorează frumoasei dansatoare Schell, care, probându-i calitățile actoricești, îl consideră nebun. Adolescentul nu dezarmează. Ajunge la directorul Conservatorului din Copenhaga, Giuseppe Siboni; acesta, impresionat de vocea sa, se oferă să-i dea gratuit lecții de canto în vederea unui viitor angajament. Pierzându-și vocea, datorită vârstei, abandonează muzica în favoarea teatrului, scriind și o primă piesă, Briganzii din Wissengerg, caracterizată de el, mai târziu, ca vădind lipsă de logică și o atât de cumplită incultură. Al doilea eșec, deci. Dar, cu perseverență și cu o anume șansă (prin deputatul Jonas Collin), obține o bursă la Colegiul din Slagese, în 1821, pe care-l urmează șase ani, după care se transferă la un liceu din Copenhaga, pe care-l absolvă în 1827.
La 24 de ani, vocația scriitoricească se concretizează. După câteva încercări poetice, publică povestirea, plină de ciudățenii și de haz. O blimbare pe jos de la canalul Holmen până la capătul dinspre miazănoapte al insulei Amager, apoi vodevilul Amorul pe turnul Nikolai, urmat de primul volum de Poeme (1830). Scurta călătorie în Germania în 1831, unde-i cunoaște pe Ludwik și Adalbert Chamiso, se va concretiza într-o carte de impresii, Siluete dintr-o călătorie prin Harz și Elveția saxonă. De fapt, sub influența literaturii fantastico-umoristice, a romantismului german, își va începe cariera literară. Acest prim periplu european îi va dezvolta gustul pentru marile călătorii continentale.
Andersen a vrut, aprioric, să se realizeze ca romancier și dramaturg. Și nu se poate spune că n-a depus strădanii deosebite în acest sens. Mărturie stau operele tipărite: drama Agnesa și tritonul (1833), romanele: Improvizatorul (1835), O.T. (1836), Numai un scripcaru (1837), Două baronese (1840), A fi sau a nu fi (1849), Petre cel norocos (1870), poemul istoric Ahasverus (1847), jurnalul autobiografic Povestea vieții mele (prima parte în 1855, ultima parte în 1868). Dar dorința nu concordă întotdeauna cu realizările. În literatura universală și în inimile milioanelor de cititori, Andersen a rămas ca unul din cei mai mari povestitori, alături de Ch. Perrault, frații Grimm, Pușkin, Selma Lagërlof, Collodi, L. Tolstoi, Saint-Exupèry, impunând basmul ca gen literar major, împrumutând motive din poveștile scandinave cunoscute sau inventând altele, sedus de farmecul inegalabil al poveștilor. Altfel spus de scriitor: Copil fiind, cea mai mare bucurie a mea era să ascult povești, dintre care unele mi-au rămas și azi la fel de vii în amintire, altele au mai pălit, iar pe altele le-am uitat cu desăvârșire. Am povestit aici [în primul volum de basme intitulat Povești istorisite copiilor, publicat în 1835, n.n.] câteva dintre ele și dacă vor fi bine primite voi da într-o zi un ciclu întreg de povești daneze.
Și, într-adevăr, poveștile scrise de el au avut audiența cuvenită, statul recompensându-l, începând cu 1838, cu o pensie anuală fixă. În 1839, apare volumul de povestiri Cartea de chipuri fără chipuri, scrisă atât pentru cei mici cât și pentru cei mari, apreciată de el drept o Iliadă într-o coajă de nucă. Alte basme au un substrat afectiv. De pildă, basmele Sub salcie și Privighetoarea sunt inspirate de dragostea sa pentru cântăreața Jenny Lind, privighetoarea nordului, basmul Logodnicii este inspirat și dedicat iubitei sale, Ribord Voigt, povestirea Sporovăială de copii este scrisă în memoria sculptorului conațional Bertel Thorwaldsen, iar peregrinările sale în țară și peste hotare îi inspiră scrierea câtorva basme și povestiri pline de fantezie: Omul de zăpadă, Crăiasa zăpezii, Fluturele.
Se stinge din viață la 4 august 1875 în casa negustorului Roligled, unul din bunii săi prieteni, la care locuia în ultima parte a vieții, și este depus în cripta familiei Collin.
Pentru români, un interes aparte îl prezintă volumul de călătorii, Bazarul unui poet, apărut în 1847. Însăși decizia sa de a întreprinde o călătorie și pe meleagurile noastre are povestea sa. Inițial, proiectase a doua sa călătorie în străinătate, prin vizitarea Germaniei, Italiei, Portugaliei, Greciei, Imperiului Otoman, Austria. La Hamburg, îl cunoaște pe Liszt, compozitorul, în Roma, pe sculptorul nordic Thorvaldsen, la Atena participă la Sfintele Sărbători de Paște, din Grecia, după o escală la Smirna, ajunge la Constantinopol, unde îl cunoaște pe cizmarul Lange, compatriotul său și, într-un fel și al nostru, întrucât Lange și-a exercitat meșteșugul și la Galați, unde se căsătorește cu o româncă. Un cizmar îi trezește scriitorului curiozitatea și-l determină să-și încheie călătoria, pe Dunăre, de la Marea Neagră până la Viena. Și, astfel, în luna mai 1841, Andersen admiră și descrie impresiile sale de călătorie, descriere atât de vie și colorată, pretutindeni [când] vine vorba de țăranul român, băștinaș pe aceste locuri, și pretutindeni se desprinde impresia limpede a unității neamului nostru între Marea Neagră și Tisa, impresia care dă acestei mărturii neașteptate o actualitate surprinzătoare (Marcel Romanescu).
Studiind harta, și după un prim voiaj de la Constanța până la Giurgiu, Andersen constată anumite valențe ale Dunării care ar putea trezi insirația poeților, căci acest fluviu este cale nepieritoare spre Orient, care, din an în an, va fi mai cercetată și va purta odată pe valurile ei puternice, poeți care vor ști să cânte comorile de poezie cuprinse în orice tufă, în orice piatră de pe aceste meleaguri.
Notele sale de călătorie pe Dunăre conțin date interesante nu numai de ordin turistic sau geografic, cât mai ales etnografic și istoric, prin intercalarea unor obiceiuri și ocupații care azi trezesc zâmbete. De pildă, la Nicopole observă patru negustori francezi care cumpărau arici din Bulgaria spre a-i revinde în Franța. Personajele românești îi apar, uneori, demne de pana unui poet sau de penelul unui pictor: Multe curcubee s-ar fi ridicat aici, sub ochii pașalelor și boierilor, dar aveau să piară, căci nici un pictor sau poet nu le-a văzut!? Miresmele de fân și flori îl duc cu gândul la Danemarca sa.
Urcând în amonte, ajunge la Cladova, ocolind, din păcate pentru noi, Turnu-Severinul, unde paza sârbească veghează ca pasagerii transporți cu bărcile până la Orșova să nu intre în contact cu băștinașii, datorită carantinei. Peisajul îl încântă: stânci împădurite, case vopsite în roșu, minarete albe, seraiul pașei îmbrăcat în haină albastră cu epoleții din fir de aur, țăranii români în costume populare și pălării mari, țărani care i se par a fi liberi. Fiecare pasager, intrat în carantină, este întâmpinat de pașă și primește o odaie văruită, mobilată simplu, cu o masă și un scaun, dar înconjurată de un peisaj mirific.
Bucătăria locului nu-i este pe plac: slănină și varză acră, paharul de țuică și cafeaua fără zahăr îi creează dureri de stomac. Lui Andersen nu-i scapă niciun amănunt: doi tineri țărani zdrențuroși, fugiți din Austria și adăpostindu-se la Orșova, cântau la fluier cântece de jale, alți doi artiști bucureșteni culegeau aplauzele auditoriului pentru melodiile cântate la fluier sau nai, naiul părându-i-se o armonică de sticlă.
La Mehadia, poposește într-o duminică a lunii mai 1841; aici are posibilitatea de a-i admira pe localnici în straie de sărbătoare: fetele îmbrăcate în altiță cusută cu roșu și verde, cu un opreg încheiat în ciucuri lungi roșii, albaștri și galbeni, la ureche purtând câte-o garoafă roșie. Bătrânele purtau oprege cu ciucuri și cămăși de in, iar tinerii aveau trandafiri la pălărie.
Reîntors la Orșova, asistată la hora românească, prilej de a lăsa pagini memorabile: lăutarii cântă la cimpoi și lăută, participanții la horă sunt desculți, spre deliciul unor burghezi îmbrăcați în moda vieneză.
Deși șederea sa la Orșova se datorează carantinei, Andersen este impresionat: În această parte a graniței militare austriece locuiesc țărani români; am trecut prin câteva din satele lor pitorești. Pereții de lut ai caselor sunt crăpați; hârtia înlocuiește pătratul ferestrelor; poarta, prinsă de stâlpi cu scoarță de copac împletită se deschide spre bătătura ce mișună de purcei, dar mai ales de copii, care fac tumbe sub castanii bătrâni și mirositori. Țăranii întâlniți pe drum, în picioare în carele lor, goneau ca vechii romani pe hipodrom.
La Cazane, entuziasmul scriitorului voiajor este deplin. Prin frumusețea peisagistică, faima Porților de Fier depășește Valea Rinului. Aici întâlnește o laie de țigani, adăpostiți în peștera Veterani, o țigăncușă ghicind la lumina focului, în palmă și urându-i danezului (în vederea unui bacșiș pe măsură): Argintul să ți se facă aur, iar bogățiile să-ți crească pe fiece an.
De voiajul său de călătorie pe Dunăre, în care găsește similitudini între români și danezi (totul are un caracter danez, blând și zâmbitor), Andersen reține în mod deosebit și ca un fapt inedit: zona Porților de Fier. Și ca o dovadă peremptorie este menționarea acestei zone în jurnalul său de amintiri Povestea vieții mele, apărut în 1855. Ambarcațiuni mici străbăteau apele repezi ale Dunării, prin locul numit Porțile de Fier, descris, de altfel, în cartea mea Bazarul unui poet. La Orșova, am fost opriți în carantină într-o clădire amenajată de țăranii din Valahia. Apoi, spectacolul mișcător și pestriț reîncepu. Priveliștea scăldată-n soare era punctată de vestigiile dominației romane, de admirabilul basorelief al lui Traian săpat în stânci. Cetele de țărani în costume pitorești se amestecau cu cele ale soldaților austrieci și cu triburile de țigani nomazi adăpostiți în bordeie.
Gustul pentru marile călătorii europene, ocazie fericită de a lega prietenii cu marile personalități ale epocii (Heinrich Heine, Victor Hugo, Lamartine, Al. Dumas, von Chamiso, Ludwig Treck, cântăreața Jenny Lind, Richard Björnsen, Giachimo Rossini ș.a.) va fi materializat în numeroase jurnale de călătorie și-i va influența și cariera literară.
Bazarul unui poet, jurnalul călătoriei sale pe Dunăre, elaborat în șase părți, fiecare parte fiind consacrată țărilor vizitate, prezintă un interes aparte pentru români, prin descrierile unor regiuni și a păstorilor noștri, pentru similitudinile cu peisajul patriei sale, Danemarca. La Orșova, el admiră ținutul scăldat în soare, punctat de vestigiile dominației romane, magnificile basoreliefuri ale lui Traian săpate în stâncă, se minunează de costumele pitorești ale țăranilor și de șetrele de țigani oploșiți în bordeie scunde de pământ.
Andersen este printre primii scriitori universali care introduc în literatura lumii ținuturile românești, elemente de etnografie locală, obiceiuri etc. Faptul este cu atât mai remarcabil cu cât Bazarul unui poet s-a bucurat de un succes deosebit și a constituit una din cărțile inimii sale. O spune, de altfel, însuși scriitorul:
În curând apăru Bazarul unui poet, cuprinzând impresii din călătoriile în Germania, Italia, Grecia. S-a citit mult și a avut ceea ce se cheamă un adevărat succes. Mai multe personalități ale țării mele se bucură sincer, între alții Oerstedt și Oerhlerschläger, care mă încurajară cu căldură și-mi mulțumiră. Cartea a fost tradusă în germană, engleză și suedeză. Editorul englez Richard Bentley scoase o foarte frumoasă ediție împodobită cu portretul meu, din care îi trimisei un exemplar și regelui Christian al VIII-lea. Germania avu aceeași inițiativă și regele se bucură de renumele meu în străinătate. Chiar opinia criticilor și-a schimbat atitudinea după apariția cărții: După întoarcerea din această ultimă călătorie [ care cuprinde și voiajul de pe Dunăre, n.n.] și după tipărirea Bazarului..., critica își schimbă modul de a mă judeca, devenind mai binevoitoare.
După critică, este rândul cititorilor români să manifeste un interes în plus față de opera scriitorului danez, creatorul de basme culte inspirate din folclor, a unor fantezii pe teme de basm.
Copil al fericirii, cum însuși se socoate, Andersen a convertit (precum la noi, Arghezi, durerea și tristețea), necazurile și nedreptatea în bucurie și în creație: În drumul nostru spre perfecțiune, amărăciunea și durerea pălesc, singură frumusețea rămâne. Ne place să credem că drumul său pe meleagurile românești a adăugat, la povestea vieții sale, un grăunte al bucuriei, reînfrumusețând viața prin creație.
Tudor Nedelcea
|
Tudor Nedelcea 11/19/2023 |
Contact: |
|
|
