Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


Expoziția dedicată lui Corneliu Coposu

De astăzi, 1 noiembrie 2023, publicul larg poate vizita expoziția stradală dedicată lui Corneliu Coposu. Ea este intitulată „Corneliu Coposu, o viață întreagă pentru principii și valori” și cuprinde imagini cu viața marelui politician român, un adevărat exemplu și model de urmat pentru generațiile tinere de pretutindeni.

Expoziția este amplasată pe gardul Muzeului Național de Istorie a Moldovei (str. 31 August 1989 nr.121 A, Chişinău) și va putea fi vizitată în perioada 1-30 noiembrie 2023, fiind parte integrantă a evenimentelor celei de-a VI-a ediții a Galei Corneliu Coposu, care se va desfășura la Chișinău, în zilele de 10-11 noiembrie 2023.

„În fond nu e importantă persoana mea, importantă e ideea legată de viaţa mea. Dacă această idee va triumfa şi dacă ea este îmbrăţişată de prietenii mei şi de opinia publică, apariţia sau dispariţia mea sunt secundare. Totul este să supravieţuiască o atitudine. Dacă aceasta va triumfa, dispariţia mea nu mai e semnificativă.” Corneliu Coposu

Evenimentele dedicate personalității marelui om politic Corneliu Coposu vor continua în 10 noiembrie 2023 cu o dezbatere despre istorie, memorie și valori comune la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” (ora 11:30) și o lansare de carte la Librăria Cărturești din incinta Muzeului Național de Istorie a Moldovei (ora 17:00).
În ziua de 11 noiembrie 2023 va fi o prezentare a proiectului Complexului muzeal în aer liber în memoria victimelor represiunilor politice (ora 10:00, Mereni) și Gala Corneliu Coposu la Sala cu Orgă din Chișinău (ora 18:30).

Ediția acestui an a Galei Corneliu Coposu, pe lângă premiile care vor fi oferite tinerilor câștigători, are ca invitat special pe cunoscuta și îndrăgita scriitoare Ana Blandiana, și se va bucura de prezența pianistului Cătălin Răducanu, care va susține un concert extraordinar. În plus, acest moment unic mai are un impact deosebit de important pentru Republica Moldova: sumele strânse în urma evenimentului vor fi folosite pentru a susține amenajarea unicului Complex muzeal în aer liber în memoria victimelor represiunilor politice, care se dezvoltă în satul Mereni, raionul Anenii Noi. Acest muzeu în aer liber reprezintă un element unic de patrimoniu și memorie colectivă a Republicii Moldova, un spațiu de comunicare și de educație morală pentru tineri.

Toate aceste evenimente sunt organizate de Fundația Corneliu Coposu în colaborare cu Fundația Hanns Seidel, Ambasada României în Republica Moldova, Muzeul Național de Istorie a Moldovei, Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Fundația Academia Civică, Complexul muzeal în aer liber în memoria victimelor represiunilor politice, Fundația Culturală Memoria, Sala cu Orgă, Muzeul Ororilor Comunismului în România, Festivalul de Film și Istorii Râșnov, Asociația Foștilor Deportați și Deținuți Politici din Moldova, Primăria Mereni, Casa Memorială „Iuliu Maniu”, Bădăcin, Genesis, Asociația Națională a Tinerilor Istorici din Moldova, Librăria Cărturești.

Persoane de contact:
Ion Andrei Gherasim, președinte executiv- Fundația Corneliu Coposu: +40 745 076 791
Alexandru Postica, președinte, Asociația Foștilor Deportați și Deținuți Politici din Republica Moldova, +37369104851
Sergiu Musteață, președinte, Asociația Națională a Tinerilor Istorici din Moldova +37369369727


Mai multe detalii:
https://corneliu-coposu.ro/
www.facebook.com/FundatiaCoposu

Fundația Corneliu Coposu din România, încă de la înființarea sa, în 1996, promovează principiile creștin democrate. Totodată, își propune să sprijine și să organizeze o serie de acțiuni pentru tineri (elevi, studenți) prin:
• promovarea culturii memoriei și a adevărului referitoare la viața și activitatea lui Corneliu Coposu;
• pregătirea și perfecționarea cunoștințelor culturale, tehnice, științifice, politice, manageriale ale tineretului (elevi, studenți sau absolvenți ai institutelor de învățământ superior) prin acordarea unor burse pe termen scurt sau mediu, în limita fondurilor Fundației Corneliu Coposu, în cadrul unor universități sau alte instituții de profil din țară și străinătate, pentru a-și însuși cunoștințele la nivelul standardelor internaționale;
• organizarea de simpozioane, conferințe, comunicări științifice, schimburi de experiență.







Mihai Dragomir    11/1/2023


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian