Sf. Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov) ocrotitorul Bucureştilor
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, a fost un martir creștin, unul dintre cei mai mari sfinți military ai creștinătății, care a trăit în secolul III, în timpul împăraților Maximian (286-305) și Dioclețian (284-305). Dimitrie era fiul prefectului de Tesalonic iar la moartea tatălui său, a fost numit guvernator al Tesalonicului. Când împăratul Maximian a aflat ca Dimitrie este creștin și că îl mărturisește pe Hristos, s-a mâniat foarte tare și i-a dat pedeapsa maximă: închiderea în temință și uciderea cu lancea. Dimitrie a fost martirizat în anul 306. Cruciații din Evul Mediu l-au adoptat, ca și pe Sfântul Gheorghe, drept patron la lor. Moaștele Sfântului Dimitrie sunt așezate în Biserica Sfântul Dumitru din Tesalonic care este un mare centru de pelerinaj.
În România, peste 330000 de români poartă acest nume sau variante ale sale: Dumitru, Dimitrie, Mitică, Mitu, Mitruț dar și Dumitra, Dumitrița, etc.
În credința populară, Sfântul Dumitru este considerat patronul păstorilor. În ziua sărbătoririi lui, conform tradiției, păstorii află cum va fi iarna. Cum procedează? Simplu: își așează cojocul în mijlocul turmei de oi și dacă pe cojoc se așează o oaie neagră, iarna va fi ușoară, iar dacă se așează o oaie albă, iarna va fi grea.
În alte zone ale țării, se consideră că dacă de Sfântul Dumitru este vreme bună, toamna va fi lungă şi frumoasă. Iar dacă va fi lună plină şi cerul acoperit de nori, iarna va fi aspră, cu zăpezi mari.
Tot în credința populară se consideră că din ziua de Sfantul Dumitru, căldura intră în pământ iar gerul îi ia locul. Dacă Sfântul Gheorghe este considerat cel care “încuie” iarna și înfrunzește copacii, Sfântul Dumitru este cel care desfrunzește pădurea și usucă toate plantele. În ziua de Ajun a sărbătorii, oamenii aprind focuri ca să alunge fiarele iar copii sar peste aceste focuri pentru a fi sănătoși și voioși tot anul. După ce focul se stinge, bătrânii iau un cărbune și îl aruncă pe ogor pentru ca pământul să fie roditor anul ce urmează.
Sf. Dumitru – Izvorâtorul de mir este diferit de Sf. Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov) ocrotitorul Bucureştilor, care se sărbătorește în Biserica Ortodoxă în data de 27 octombrie.
Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov s-a născut la sud de Dunăre, în Bulgaria, în satul Basarabi, așezat pe râul Lom, un afluent al Dunării. A trăit în secolul al XIII-lea, în timpul „imperiului” vlaho-bulgar de la Târnovo, intemeiat și condus de fraţii Petru şi Asan. Sărac fiind și foarte credincios, s-a călugărit și s-a așezat într-o peșteră săpată în stâncă unde a trăit mulți ani în post aspru, înfrânare și rugăciune, izolat de lume. Nu se ştie cât timp a stat acolo şi nici când a murit, dar credința populară spune că, înainte de a muri, el s-a aşezat singur între două lespezi de piatră, ca într-un sicriu. În urma unor ploi puternice, lespezile au fost acoperite de apele râului. Moaștele Sfântului au rămas multă sf dumitruvreme sub ape, până când Sfântul i s-a arătat unei copile bolnave căreia i-a spus ca dacă părinții ei îl vor scoate din apă, va fi tamaduită de boală. Părinții, împreună cu alți credincioși, au mers la locul indicat și au găsit trupul Sfântului neputrezit, între cele două pietre. Moaștele Cuviosului Dimitrie au fost duse în biserica din Basarabi unde au rămas aproape cinci secole.
În timpul razboiului ruso-turc (1768-1774), generalul rus Petru Saltâcov, trecând prin satul Basarab, a luat moaștele cu intenția de a le trimite în Rusia pentru a nu fi profanate de ostașii turci musulmani. Însă, la trecerea prin București, la rugămintea lui Hagi Dimitrie, un negustor de origine macedo-română, precum și a mitropolitului Grigorie al II-lea al Țării Românești, le-a dăruit poporului român, ca o mângâiere pentru multele suferințe îndurate biserica pantelimonde români în cursul acestui razboi, mai ales că Sfântul era și el „valah” de neam. Moaștele au fost așezate cu cinste, în iunie 1774, în actuala catedrală patriarhală din București, iar Sfântul a devenit ocrotitorul Bucureștiului și al întregii Țări Românești.
Racla cu moaștele sale a fost scoasă în procesiune pe străzile Bucurestiului de mai multe ori în speranța vindecării de boli și încetării unor suferințe: în 1813, în timpul lui Vodă Caragea, pentru a se pune capăt epidemiei de ciumă, apoi în 1831, la cererea generalului Pavel Kiseleff, în speranța opririi epidemiei de holeră și mai tirziu în timpul lui Grigore Ghica, în vreme de secetă, pentru aducerea ploii.
|
Dan Sabin 10/27/2023 |
Contact: |
|
|
