Florea Firan, borna 90 - Un prototip al energetismului cultural
Florea Firan este, fără nicio îndoială, un deosebit de rafinat și de elevat istoric al presei românești, istoric și critic literar, nu numai din Oltenia, ci și din țară. Acum, când a ajuns la Borna 90 pe firul vieții și la peste șase decenii de activitate de cercetare și publicistică, impun respectul nostru cele mai mult de 40 de volume publicate, mii de articole apărute în diferite ziare și reviste, dar și, în egală măsură, activitatea curentă de editare a Revistei Scrisul Românesc, de coordonare a Fundației-Editură cu același nume, unde apar anual câteva zeci de cărți și prezența neobosită la cele mai importante manifestări din viața culturală craioveană.
S-a născut la 4 octombrie 1933, în comuna Giubega, județul Dolj, fiind al treisprezecelea fiu al Mariei (născută Dudău) și al lui Ion Firan. Clasele primare le urmează în localitatea natală. Cu toate greutățile familei, părinții fac eforturi și îl trimit la Școala Normală de învățători din Deva, unde este elev între anii 1945 și 1952. Devine mai apoi student al Facultății de Limba și Literatura Română, de la Universitatea București și doctor în filologie, în 1976, cu teza Presa literară craioveană (1838-1975).
Își începe activitatea didactică la o școală din Cugir, după care se stabilește definitiv în orașul Craiova și are o fulminantă carieră literară, didactică, managerială și de implicare civică. A funcționat ca profesor la Liceul Nicolae Bălcescu, director la Liceul de Artă și Liceul de Filologie-Istorie. A activat în mai multe funcții în domeniul culturii, iar aproape un deceniu, din decembrie 1968 până în octombrie 1977, a fost președinte al Comitetului pentru Cultură și Artă al județului Dolj.
De stăruințele și preocupările sale se leagă înființarea Festivalului și Concursului Național de muzică populară Maria Tănase, organizarea Casei memoriale Al. Macedonski din Pometești-Adâncata, înființarea Teatrului de Operetă din Craiova.
A susținut cursuri la Facultatea de Filologie a Universității din Craiova și la Universitatea din Pisa, Italia, ca profesor asociat.
Din 2002, devine director al Editurii Scrisul Românesc, apoi înființează Fundația Editură cu același nume și face să reapară, în serie nouă, revista Scrisul Românesc. Imprimă publicației un pronunțat caracter de interculturalitate. Din 2006 inițiază Colocviile Scrisul Românesc, importantă manifestare cultural-științifică, ce se desfășoară anual pe teme fundamentale și de mare actualitate.
A colaborat, în timp, la peste douăzeci de publicații, din țară și din străinătate, activitatea sa fiind încununată cu numeroase premii. Menționăm dintre acestea Premiul Bogdan Petriceicu Hasdeu al Academiei Române (1994) și Premiul de Istorie Literară pe anul 2008 al Uniunii Scriitorilor.
Nu putem aminti aici toate cele peste 40 de volume despre care vorbeam la început, menționăm doar categoriile în care se încadrează. Din istoria presei cităm: Începuturile presei literare craiovene, Craiova, 1971; studiile monografice și studiile bibliografice dedicate revistelor Ramuri, Scrisul Românesc și Arhivele Olteniei; Presa literară craioveană. 1838-1975, Craiova, 1976. Istoria și critica literară a început cu volumul foarte bine primit De la Macedonski la Arghezi, în 1975. Au urmat două volume cu titlul Profiluri și structuri literare (1986 și 2004), o serie de trei volume sub genericul Amprente și voci (ultimul în 2022), iar printre toate acestea monografii și studii dedicate unor mari scritori, precum Al. Macedonski, M. Eminescu, G. Bacovia, D. Cantemir, I. H. Rădulescu, B. P. Hasdeu.
Despre activitatea și cărțile sale au apărut, în volume sau în presa literară, foarte multe articole și cronici, semnate, printre alții, de Ovidiu Papadima, Șerban Cioculescu, Al Piru, Eugen Simion, Pompiliu Marcea, Zigu Ornea, Liviu Călin, Marian Popa, Mircea Anghelescu, C. M. Popa, Cornel Ungureanu, Marin Sorescu, I. C. Chițimia, Mihnea Gheorghiu, Emil Manu, Constantin Cubleșan, Ovidiu Ghidirmic, Marian Barbu, Gabriel Coșoveanu.
*
* *
Mircea Pospai: Domnule Florea Firan, interviul acesta este prilejuit de aniversarea zilei de naștere, la o vârstă rotundă și respectabilă. În documentarul care-l precede, alcătuit de Rodica Păvălan, o cercetătoare care vă admiră și care a scris mai multe cărți după modelul și sfaturile dumneavostră, sunt menționate principalele jaloane ale vieții și bogatei activități ce desfășurați. Eu aș dori să discutăm mai mult despre cum e viața la 90 de ani și ce sfaturi putem primi, pentru cei mai tineri, de la un intelectual model.
Florea Firan: Viața la 90 de ani... Mircea dragă, chiar crezi că am împlinit atâția?! Eu mă simt ca și la 60 sau 70. Lucrez destul de mult, la lectură sau la masa de scris. E o plăcere să merg pe jos, și regret că folosesc mașina prea mult, dar se impune când ai atâtea de făcut. Și medicul recomandă mersul pe jos, să mergi foarte mult dacă timpul îți permite. Problema e să mergi în sens cu timpul, să știi de ce mergi și unde vrei să și ajungi, și aici aș răspunde la provocarea ta privind tineretul. Tinerii trebuie să aibă astăzi neapărat modele ca să poată să meargă înainte, să știe ce vor să facă. Eu cred că există în structura noastră de profesori, așa mai de viță veche, un model... Și cred că foarte mulți tineri își dau seama. Eu mă întâlnesc zilnic pe stradă cu mulți foști elevi, cu foști studenți care sunt politicoși, își arată respectul lor, recunoștința, și atunci chiar ai mare plăcere.
Este un lucru extraordinar, domnule profesor, dar tot atât de frumos este să te întâlnești cu oameni care caută în biblioteci o mulțime de cărți scrise de dumneavoastră. Chiar de la începuturi, profesorul a fost dublat de cercetătorul științific sau de publicistul de talent.
E firesc ca profesorul să se împlinească și în partea de cercetare științifică și cred că acesta este rostul profesorului, al profesorului universitar, mai ales. El trebuie să producă ceva, să transmită din experiența sa. Am debutat în publicistică în 1965, în paginile revistei Ramuri din Craiova, cu un articol despre Alexandru Coșbuc, fiul poetului George Coșbuc, născut la Craiova și sfârșind printr-o întâmplare tragică, tot în zona Olteniei, spre Tismana. Scrisesm deja mult în ziarul Înainte și am colaborat, de la înființarea sa, în 1954, cu postul de radio Craiova. Nu am întrerupt colaborarea la reviste nici în perioada 19811986 când am fost profesor în Italia, la Roma și la Pisa, și trimiteam articole și studii, cu impresii din cultura și literatura italiană, mai ales. Iată că, până la urmă, parte din acestea se regăsesc în câteva din cărțile mele.
Aș dori să insistăm puțin asupra faptului că v-ați aplecat în mod deosebit asupra cunoașterii a ceea ce a existat în Craiova ca presă, presă literară, fiind autorul mai multor cărți pe temă. Care au fost argumentele pentru prioritatea acestei preocupări?
Este adevărat, debutul meu editorial se leagă de titlul unei cărți privind presa craioveană, un volum de peste 400 de pagini, care cuprinde publicațiile din perioada 1838−1975 și care a însemnat, într-o formă, teza mea de doctorat pe care am susținut-o la Institutul G. Călinescu. A fost prima lucrare dedicată presei din acest spațiu, ce însumează cele mai multe apariții, după București și Iași, respectiv 1027 de publicații. Lucrarea Presa literară craioveană a fost bine apreciată, fiind vorba de presa dintr-o perioadă întinsă de peste un secol și jumătate și despre care nu se făcuse niciun studiu mai amplu. Cercetarea publicațiilor craiovene a creat premiza realizării altor lucrări din acest domeniu, între care Destinul unei reviste, în două volume, dedicat Ramurilor, primul privind seria veche, 1905−1947, al doilea 1965−2005. De asemenea, monografia revistelor Scrisul Românesc și Arhivele Olteniei.
Când ați avut timp pentru toate?
Cercetările pentru realizarea acestor volume s-au întins, desigur, pe o perioadă de mai multe decenii și trebuie să mărturisesc că am depus mult efort, a trebuit să am răbdare, perseverență și să aplic o anume metodă pe care am învățat-o de la coordonatorul meu științific Ovidiu Papadima. Cred că repet, dar spun că, dacă mergi în sens cu timpul, bine organizat și cu perseverență, poți să-ți atingi obiectivele.
Știu că ați întâmpinat și unele probleme. De exemplu, la volumul Profiluri și structuri literare.
Volumul amintit a fost bine primit și comentat de critica literară. Este o carte pentru a cărei elaborare a necesitat mult timp. În primul rând, am avut o corespondență cu majoritatea scriitorilor în viață atunci, volumul având și un pronunțat caracter documentar, cuprinzând date inedite sau mai puțin cunoscute din viața și opera autorilor incluși. Primul volum, literele A M, în 1986, a fost propus spre topire pentru motivul că includea scriitori care nu erau pe placul regimului de atunci (Eugen Ionescu, Dimitrie Caracostea, Radu Gyr etc.). Era vorba de un tiraj destul de mare pentru o asemenea carte, de opt mii de exemplare și propunerea de a fi topit nu era bine venită întrucât mai mult de jumătate din tiraj fusese distribuit în biblioteci sau cumpărat de cititori. În cele din urmă s-a renunțat la măsura de a fi topit, dar mi s-a interzis publicarea celui de-al doilea volum, care, cum se știe, a apărut abia după două decenii.
De ce vă bucurați acum, cel mai mult?
De faptul că sănătatea este relativ bună, pentru această vârstă. Că îmi împlinesc în continuare marea mea dorință, de a conduce o revistă literară, iar aceasta se bucură de succes. Că la Fundația Editură Scrisul Românesc apar cărți valoroase, apreciate de critica literară. Că, anual, Colocviile Scrisul Românesc sunt o sărbătoare a spiritului în Craiova. Și, nu în ultimul rând, de susținerea din partea familiei și prietenilor apropiați, ceea ce reprezintă un puternic suport moral.
Mulți ani înainte, cu sănătate și împliniri!
Mulțumesc, asemenea!
...
Interviu realizat de Mircea Pospai
Documentarea biobibliografică: Rodica Pospai Păvălan
(Material preluat din Revista Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România)
|
Interviu realizat de Mircea Pospai 10/21/2023 |
Contact: |
|
|
