De vorbã cu scriitorea Elena Mitru din SUA
Elena Mitru s-a nãscut la 18 octombrie 1943, în București. A absolvit Liceul și Școala Tehnicã Financiarã, dupã care a urmat cursuri de desen tehnic și proiectare. Iubește literatura, scrisul fiind pasiunea pe care o poartã de o viațã în inima și sufletul ei. În anul 1980 a devenit membrã a Asociației Artiștilor Plastici Amatori (AAPA) din București, Secțiunea Artã Decorativã. Și-a exprimat dragostea pentru cele douã domenii prin expoziții personale de artã vestimentarã tricotatã și croșetatã, însoțite de versuri ale poeților clasici români. În prezent locuiește cu familia în SUA.
Are peste 35 de cãrți publicate, și cam tot atâtea expoziții de artã decorativã, organizate în România și în țara de adopție, SUA. Ultimele douã cãrți, publicate în 2023, sunt „Ore și Hore românești”, Editura Pim, Iași și „Arta în conversație, II”, Editura RawexComs, București.
Se remarcã prin bogatã activitate literarã la Cenaclul literar „Mihai Eminescu” din New York, SUA; Cenaclul literar „Catacomba”, București, Organizația „Românul”, Connecticut, SUA. Este membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Filiala Diaspora; membru ASRAN- Asociația Scriitorilor Români din America de Nord.
Din activitatea publicisticã amintim colaborãrile cu: revista Luminã Linã (New York, SUA); Romanian Journal – Romanian American Community Newspaper (New York, USA); New York Magazin – Publicație Independentã Româno-Americanã (New York, SUA); Revista Bucureștiul Literar și Artistic (București); Cotidianul Rãsunetul (Bistrița); revista Conexiuni Literare -Palatul Culturii (Bistrița); revista Destine Literare (Canada); revista Comunitãților Românești – Ministerul Românilor de pretutindeni-(București); Amaravati Poetic Prism 2019 Internațional – Multilingual Poetry Anthology (India); revista Convorbiri literar artistice, Editura Amanda Edit (București); Revista International Writers`(Ohio, Canada).
Tanța Tãnãsescu: Impresionanta dumneavoastrã biografie îmi trezește admirație și respect, fiind un model demn de urmat pentru cei ce doresc sã aibã în viațã repere morale, etice și profesionale exemplare. În acest cadru de referințã, aș îndrãzni sã vã rog sã ne dezvãluiți câteva episoade din biografia dumneavostrã, știind cã v-ați nãscut la București și cã primii ani de viațã i-ați împãrțit între Capitalã și meleaguri oltene, de unde sunt bunicii pãrinților. Cum s-au reflectat aceste perioade de viațã în volumele cu caracter biografic?
Elena Mitru: Am avut curajul sã mã nasc în plin Rãzboi Mondial, când oamenii erau înfricoșați și dezorientați în legãturã cu viața lor care depindea uneori de fracțiuni de secundã. Din povestirile pãrinților mei, mi-au rãmas în amintire douã evenimente: În timpul atacului de la 4 aprilie 1944 (când eu aveam numai șase luni), mãtușa mea, Florica (sora mamei), a fost surprinsã în acea zi în zona Gãrii de Nord din București și de atunci nu a mai vãzut-o nimeni. Ne-au rãmas doar amintirile. Poate, ca o ironie a sorții, mama mea și-a aflat sfârșitul (provocat de o mânã criminalã) în aceeași zonã, dupã 31 de ani de la bombardament. Al doilea eveniment, desfãșurat în timpul bombardamentelor: mama mea, Georgeta, speriatã probabil de întâmplarea cu mãtușa, a reușit sã mã ducã la bunici, la Slatina, având convingerea cã acolo, departe de Capitalã, voi fi în siguranțã. Așa s-a fãcut cã am început școala pe fermecãtoarele meleaguri oltenești, la Slatina, unde am absolvit clasa I-a, în condițiile de atunci: tãblițã cu cretã, cãlimarã cu cernealã și tocul cu penița aferentã, creioane și ascuțitori, numãrãtoarea cu biluțe colorate, etc. Acum spunem cã acelea erau metode rudimentare, desigur. Cine se gândea pe atunci cã „tãblițele” vor fi înlocuite cu TABLETELE atotștiutoare, etc? Copilãria este cea mai frumoasã perioadã din viața omului iar o parte din amintirile acumulate și trãite atunci, le-am prezentat în cãrțile pe care le-am publicat mai târziu.
T.T.: Am observat cã sunteți apropiatã, din punct de vedere afectiv, de colectivul Liceului Economic „Virgil Madgearu” – București, unde obișnuiți sã aveți întâlniri cu elevii și cadrele didactice, sã vã prezentați cãrțile. Ce anume vã face sã fiți atât de bucuroasã printre elevii de liceu? Este cumva o împrospãtare a amintirilor de viațã juvenilã, știind cã ați absolvit Liceul și Școala Tehnicã Financiarã?
E.M: Da, am absolvit Liceul „Dimitrie Cantemir” din Capitalã, care se aflã foarte aproape de Liceul Economic „Virgil Madgearu”. Regret cã în anul 2018 nu am reușit o comunicare nici mãcar la Bibliotecã – așa cã am conversat de una singurã cu amintirile adolescenței pe culoarele școlii. În schimb, la Liceul Economic „Virgil Madgearu” am întâlnit un colectiv unit – elevi și profesori – bine „ancorați” în științe și prietenii. Elevii – frumos îmbrãcați, respectuoși, zâmbitori și comunicativi. Întregul colectiv de profesori, în frunte cu doamnele directoare Roxana Carmen Ionescu și Dana Iliescu, este deosebit de primitor și dispus sã realizãm împreunã proiecte care m-au încurajat. Am remarcat interesul manifestat pentru ridicarea nivelului de cunoștințe și promovarea tinerelor talente și prin revista școlii, foarte sugestiv intitulatã „Scrieri de mâna stângã”, cât și a Clubului „Cartea de nisip”, înființat de doamnele profesoare Andreea Olivia Matei și Mariana Vasile.
T.T.: V-ați stabilit cu familia în Statele Unite, dar reveniți frecvent în patrie, pentru a strãbate țara noastrã în lung și în lat, cu o frenezie și o bucurie a descoperirii unor frumuseți fãrã seamãn, în cele mai diverse locuri, unde ați avut și lansãri ale cãrților semnate de dumneavoastrã. Care dintre regiunile geografice ale României vã trezesc nostalgii și reverii aparte? Vã inspirã oare aceste meleaguri vizitate pentru a scrie noi cãrți de cãlãtorie? Cât reprezintã ficțiune și imaginație creatoare și cât reprezintã realitate în crearea fundalului cãrților?
E.M.: Stabilirea în SUA nu a fost dorința mea expresã. Încã din clasa a V-a, pe când învãțam la geografie despre statele lumii, în mintea mea se cuibãrise ideea cã aceastã țarã este atât de departe de România, încât nu mã puteam gândi mai mult la ea. Și așa a rãmas pânã târziu. Totodatã și condițiile politico-economice ne „îndepãrtau” tot mai mult. Au plecat copiii mei cu burse la studii și am plecat și eu cu gândul și speranța de a fi aproape de ei.
Meleagurile natale mã cheamã, rãdãcinile vorbesc și mã încurajeazã în tot ceea ce fac, România este și Țara mea. Oltenia cu noi, oltenașii, este pe primul loc în ființa mea și cred cã acest simțãmânt este normal. Altfel, toatã țara, în lung și în lat, trezește nostalgii și amintiri. Cãrțile mele nu conțin nici un moment ceea ce numim ficțiune. Tot ceea ce am scris și voi scrie se bazeazã pe realitãți trãite de-a lungul timpului și în prezent. Mai mult decât orice consider cã viața redatã astfel este adevãrata istorie trãitã de oameni, sub umbrela politicului impus. În afarã de perioada copilãriei, când iubeam „cãrțile copilãriei”, cu ajutorul cãrora învãțam sã deosebim binele de rãu, nu m-au intreresat niciodatã acele reprezentãri false, nãscociri, plãsmuiri. Povestirile pentru copii sunt una, realitatea este cu totul alta.
T.T.: Una dintre pasiunile nedisimulate este aceea a cunoașterii profunde a biografiei unora dintre semenii noștri, cu care ați avut dialoguri memorabile, concretizate în cãrți de interviuri. Ați putea sã ne destãinuiți care au fost criteriile alegerii acestor personalitãți, cãrora le-ați solicitat interviuri? Preferați o anumitã categorie de interlocutori sau vã ghidați dupã o anumitã intuiție bazatã pe simpatii elective?
E.M.: Da, am început acest drum, convocându-i mai întâi pe scriitori sã participe la interviuri, deoarece am gândit cã oricare dintre cititorii volumelor ar dori și ar putea fi mai aproape de autori și în felul acesta ar înțelege mai ușor, mai profund, mesajul transmis, fiindcã pânã la urmã fiecare carte conține un mesaj. Concomitent cu aceasta, am gândit cã interviurile cu artiștii plastici ar fi mai bine venite din douã puncte de vedere: pentru a cunoaște omul din spatele lucrãrilor, cu talentul cu care le creeazã, cât și drumul parcurs pânã la aceastã performanțã, socotind aceasta ca o experiențã binevenitã pentru toți; o carte circulã mult mai ușor decât un tablou. În acest fel se creeazã și curiozitatea de a cunoaște personal artistul, deci de a-i vizita expozițiile.
Nu am preferințe în ceea ce privesc dialogurile pentru cã personalitãțile din cultura și arta româneascã au întotdeauna ceva de spus.
T.T.: Prin pregãtire aveți tangențã nemijlocitã cu lumea artei decorative, sunteți membrã a unei uniuni de creații din România în domeniul artei plastice, ați avut expoziții și evenimente desfãșurate pe teritoriul american. Fãcând o comparație între viața artisticã de peste Ocean și aceea din București, ați putea sã ne descrieți în câteva cuvinte ce anume vã impresioneazã în mod deosebit în lumea artisticã contemporanã? Cu alte cuvinte, credeți cã talentul și inspirația noii generații de artiști români, pe care desigur îi cunoașteți sau i-ați întâlnit cu diferite ocazii, se ridicã la același nivel artistic cu acela al colegilor lor de generație de pe continentul nord american ?
E.M.: Noile generații de artiști sunt vizionarii, sunt oamenii viitorului și este normal sã fie influențați în operele lor de progresul în pași galopanți, din toate domeniile de activitate. Nu vãd cã tinerii artiști români ar fi mai prejos decât cei din SUA, de exemplu. Dimpotrivã, personal consider cã românii acestui veac sunt tot așa de intuitivi, harnici, dornici de a se remarca prin creațiile de „ultimã orã” pretutindeni și mã bucurã faptul cã sunt foarte mulți. Am fost și suntem un popor care meritã apreciat la justa lui valoare.
T.T.: Literatura, în egalã mãsurã proza și poezia, au reprezentat încã din tinerețe o pasiune nedezmințitã pentru dumneavoastrã. Ați avut ocazia sã fiți contemporanã cu o pleiadã de mari scriitori sau poeți români. Puteți sã ne enumerați câteva nume care v-au lãsat o impresie aparte, care v-au fost într-un anumit fel, în tinerețe, modele literare, ori repere artistice remarcabile?
E.M.: Toți scriitorii pe care am reușit sã-i citesc, începând cu anii copilãriei: Nicuțã Tãnase „M-am fãcut bãiat mare” – prima carte pe care mi-au dãruit-o pãrinții mei, Constantin Chirițã „Cireșarii”, Ion Creangã cu „Amintirile” lui și nu numai, Ion Luca Caragiale, George Coșbuc denumit cândva „poetul țãrãnimii”, marele și inegalabilul Mihai Eminescu și alți clasici dupã care au urmat contemporanii. Apoi, dintre scriitorii din ultima generație, sã zic așa, mi-a plãcut de asemenea și mult hulitul Paul Goma, stilul în care scria cât și felul în care a redat întrunul dintre volume cuvintele tatãlui sãu, citez: „americanii sunt niște comuniști cu mai multe stele pe steag”. A știut el ceva! Theodor Damian, Marian Nencescu, Florentin Popescu, Iuliana Paloda Popescu, Vasile Rãvescu, Dorel Cosma, Menuț Maximinian, Alexandru Surdu, Liviu Georgescu, Romanița Maria Ștențel, Emilia Dãnescu, Constantin Capitza, Camelia Pantazi Tudor, Nicolae Dan Fruntelatã, Marcel Miron, Ileana Maria Tãnase, Lucian Gruia, Evelyne Maria Croitoru, Radu Beligan și mulți alții, ale cãror volume le pãstrez cu mult drag în biblioteca personalã.
T.T.: Știm cã ați debutat în lumea literarã de peste ocean, în cadrul Cenaclului „Mihai Eminescu”, în anul 2014. Ați publicat multe dintre creații, extrem de bine apreciate și de critica de specialitate, în Revista „Luminã Linã”, editatã de fondatorul și mentorul acestui cerc literar, prof. univ. dr. Pãrintele Th. Damian. Care este genul literar preferat: proza sau poezia? Care este motivația din spatele alegerii?
E.M.: Jurnalismul m-a fascinat din anii tinereții, dar cum acest lucru nu îmi era permis, simțind aceastã „sabie a lui Damocles” tot timpul, nu am avut cale de ieșire decât foarte târziu.
Pentru mine, proza a fost și a rãmas cel mai frumos mod de a prezenta pe hârtie gândurile, uneori clocotitoare. Acestui gen literar i-am dãruit toatã puterea mea de creație. Poezia, în special pentru copii, s-a nãscut din iubirea pentru copiii mei și amintirile copilãriei mele. Debutul meu „întârziat” are o poveste pe care am descris-o în capitolul „Școala și iubirea” din volumul „Zãpada proletarã”, Editura Rawex Coms, București. Am suferit dar am reușit!
T.T.: O altã pasiune a dumneavoastrã este jurnalismul. Ați publicat numeroase articole în presa din țara noastrã dar și în ziarele și în revistele din diaspora. Prin cãrțile publicate și prin materialele de presã apãrute în ultima vreme vã conturați un statut de inspirat prozator, eseist, poet, de om de culturã reprezentativ în lumea româneascã din America de Nord. În egalã mãsurã, sunteți și un redutabil jurnalist, un fin observator al vieții sociale din lumea contemporanã. Sunteți cunoscutã mai mult ca jurnalist sau ca scriitor?
E.M.: Prin tot ce am publicat, dupã cum reiese din biografia mea, cred cã sunt cunoscutã în egalã mãsurã în calitate de jurnalist și scriitor, pentru cã iubesc ambele genuri la fel de mult. Dupã pãrerea mea, pânã la urmã, cititorii sunt cei care dau verdictul. Cu lumea literarã americanã nu m-am confruntat în mod deosebit. Americanii, câți am cunoscut, au un stil de viațã aparte și în ceea ce privește literatura. O bunã parte dintre ei citesc multe cãrți (romane), din care unii își fac un mod de viațã, iar alții se regãsesc printre personaje. Am remarcat însã cã, dupã perioada în care Pandemia Covid-19 a produs o „înstrãinare” – ca sã zic așa – prin izolarea impusã și prin care Internetul a fost folosit pânã la epuizare, a început rapid o revenire la publicațiile pe suport de hârtie: ziare, reviste, cãrți, poate mai mult ca oricând. Eu circul foarte mult și afirm aceasta cu toatã convingerea, observând ce se petrece în jurul meu. Librãriile, bibliotecile, sunt foarte solicitate. Mã bucurã faptul cã editurile nu și-au suspendat activitatea și au fost foarte perseverente. În România, inițiativa dumneavoastrã împreunã cu domnul Dan Toma Dulciu de a face sã existe publicația „Muzeul Presei Românești”, care apare pentru încurajarea scriitorilor cât și a cititorilor, este o dovadã cã românul „nu se dã bãtut”. Sau, tot așa de frumos exemplu este acela reprezentat de Editura Rawex Coms, condusã de doamna Raluca Tudor, care a avut o activitate fantasticã în acea perioadã de restriște și desigur cã au fost multe alte astfel de edituri în țarã, fiindcã noi românii știm sã ne luptãm și cu „morile de vânt”.
T.T.: Care dintre volumele editate în România vã sunt mai aproape de suflet? Care dintre ele vã reprezintã în cel mai veridic mod? Vã rugãm sã detaliați.
E.M.: Consider cã pentru un scriitor, toate cãrțile editate (nãscute) sunt ca și copiii lui. Indiferent câți copii are un pãrinte, iubirea este asemenea pentru fiecare. Fiecare carte scrisã mi s-a pãrut la momentul respectiv „cel mai bun copil”. Dar am constatat, în timp, cã și în arta vestimentarã, de exemplu, se petrece cam același lucru. O nouã creație pune într-o anumitã umbrã pe înaintașa ei. Idei noi, creații noi, în orice domeniu. Deci, tot ceea ce am scris, jurnalisticã sau literaturã, sau ce am creat în arta vestimentarã, mã reprezintã deopotrivã.
T.T.: Împliniți o frumoasã vârstã, plinã de înțelepciune și de împliniri, de amintiri și de nostalgii. Prin spontaneitatea spiritului și prin bogãția trãirilor sufletești, revãrsați în jurul dumneavoastrã optimism și bunã dispoziție. Ați putea sã împãrtãșiți cititorilor noștri secretul acestei stãri binecuvântate de tinerețe exuberantã, de poftã de viațã, de putere de muncã și de iubire de frumusețe și gingãșie?
E.M.: Da, la cei 80 de ani pe care Bunul Dumnezeu mi i-a dãruit, pot spune cã sunt privilegiatã în ceea ce privește sãnãtatea și activitãțile pe care încã le pot desfãșura. Eu am fost luatã întotdeauna de „valurile vieții”, cum spunea tatãl meu, și nu am avut timp sã mã gândesc decât la viitorul determinat de stãrile prezente. Munca, educația pe care am dãruit-o copiilor, iubirea de oameni, etc. Nu am știut niciodatã ce este aceea urã, rãzbunare, minciunã, prefãcãtorie. Acestea macinã ființa și timpul, care este atât de prețios, pe care dupã cum îl folosim așa ne bucurãm. Eu fac parte dintr-o categorie de oameni care se luptã permanent cu timpul pentru cã el nu este niciodatã de ajuns. Pofta de viațã o creeazã rezultatele eforturilor pe care fiecare este dispus sã le foloseascã în mod constructiv.
T.T.: Din tot ce ați trãit pânã acum, ce v-a bucurat cel mai mult în România? Dar în SUA?
E.M.: Din tot ce am trãit pânã acuma, România a fost și a rãmas viața mea, cu bune și mai puțin bune, timp de 55 de ani. În SUA am gãsit ceea ce mi-a lipsit acasã, din cauza condițiilor politico-economice ale acelor vremuri – libertate de mișcare și înfãptuiri.
T.T.: Ce proiecte aveți, la ce lucrați în prezent? Regretați ceva ce nu ați reușit sã realizați pânã acum?
E.M.: Proiecte de viitor sunt multe, cã așa este omul construit, sã gândeascã în viitor, cu toate cã, în cazul de fațã, viitorul meu… În prezent, lucrez la vol. III Arta în conversație, pe care sper sã-l închei în trimestrul I al anului viitor, 2024. Bineînțeles cã aceasta depinde de „timpul” în care voi primi rãspunsurile. Da, eram pe cale sã am regrete fațã de anumite „neîmpliniri”, dar am învãțat de-a lungul vieții, conform Sfintei Scripturi, Eclesiastul 3/1, cã „toate își au vremea lor și fiecare lucru de sub ceruri își are timpul lui”, înțelegând unde și când este bine sã mã opresc.
T.T.: Având o fascinantã experiențã de viațã, pe douã continente, ce ați putea sã le recomandați tinerilor jurnaliști și scriitori?
E.M.: Recomandarea mea este simplã: perseverența în toate activitãțile, pentru cã numai aceasta aduce satisfacții. Munca este cea mai bunã metodã de inspirație și creație. Așa cum spunea și Regina Elisabeta a României, citez: „În muncã poți gãsi consolarea tuturor necazurilor”.
T.T.: Mulțumindu-vã pentru bunãvoința de a ne acorda acest interviu, apreciind sinceritatea și naturalețea cu care ne-ați dezvãluit din amintirile și trãirile dumneavoastrã, v-aș ruga, în încheiere, sã adresați un mesaj colegilor noștri din Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.
E.M.: Minunaților colegi de la UZPR, atât de primitori și comunicativi, le doresc ani mulți cu bucurii, cu putere de muncã, atât pentru creațiile literare cât și pentru activitãțile desfãșurate pentru binele și mulțumirea sufleteascã a membrilor Uniunii.
Mã simt onoratã, stimatã doamnã Tanța Tãnãsescu, pentru invitația de a participa la acest interviu, mulțumindu-vã și urându-vã mult succes în proiectele pe care vi le-ați propus.
Interviu realizat de Tanța Tãnãsescu /
UZPR
|
Interviu realizat de Tanța Tãnãsescu 10/18/2023 |
Contact: |
|
|
