Despre omul ignorant, supărăcios si mândru
Când suntem ignoranți?
Ignoranța (micimea de suflet) este patima care se opune mărinimiei. Ea este boala care constă în ignorarea celor mai importante aspecte ale existenței. Sărmanul suflet care este cuprins de această cumplită boală ignoră existența lui Dumnezeu sau prezența Acestuia; nesocotește existența sau veșnicia sufletului; ignoră faptul că se va înfățișa la înfricoșătoarea Judecată și va răspunde de toate gândurile, vorbele și faptele sale rele.
În acest articol vom analiza patima mândriei, prima consecință a ignoranței.
Doar omul prost și supărăcios se mândrește. Cum recunoaștem în noi mândria?
Cine nu se cunoaște pe sine însuși este un om mândru [1]. Dacă s-ar cunoaște pe sine însuși, ar înțelege că este creat de Dumnezeu și înzestrat de El cu multe daruri, că are nevoie de ajutorul lui Dumnezeu și al semenilor; și-ar cunoaște slăbiciunile și neputințele. Nu ar mai avea o părere bună despre sine, ci ar fi recunoscător lui Dumnezeu și semenilor pentru tot ajutorul primit în dar.
Patima mândriei constă în două neștiințe. Iar aceste două neștiințe împreunându-se, dau o cugetare confuză. Căci numai acela este mândru, care ignoră atât ajutorul dumnezeiesc cât și neputința omenească. Deci mândria este lipsa cunoștinței de Dumnezeu și de om[2].
Mândria nu e altceva decât pervertirea sufletului și boală grea, care se naște din prostie. Da, cel mai lipsit de minte om din lume este cel mândru [3]. Mândria se poate manifesta în toate situațiile vieții zilnice.
Omul bolnav de această patimă se mândrește dacă îl salută cineva și se consideră jignit dacă nu este salutat. Într-o formă mai gravă a bolii, se mândrește dacă nu îl salută oamenii, deoarece se vede mult peste nivelul lor. Se mândrește dacă îi dă cineva dreptate și se mânie dacă nu i se dă dreptate.
Se mândrește dacă este vorbit de bine și se supără dacă e vorbit de rău. Se mândrește dacă i se primește darul și se simte jignit dacă nu i se primește.
Se mândrește când ține o cuvântare bună și se tulbură când nu reușește aceasta. Se mândrește când scrie ceva important și se întristează dacă nu reușește aceasta.
Se mândrește (se simte persoană importantă) dacă îi încredințează cineva o parolă sau un alt secret și se consideră ofensat dacă nu i se încredințează.
Se mândrește dacă e luat cu mașina de cineva cu poziție socială înaltă și se tulbură în caz contrar.
Se mândrește dacă este invitat la loc de cinste și se simte părăsit dacă nu este invitat acolo; iar dacă i se spune să lase locul altcuiva mai mare, se simte jignit și se mânie. Alteori se mândrește dacă nu este invitat la loc de cinste, fiindcă se vede pe sine mai presus de cinstirea oamenilor (adică îi consideră pe oameni incapabili de a vedea înălțimea la care se află el).
Se mândrește dacă i se cere sfatul și de consideră disprețuit dacă nu i se cere sfatul. Se mândrește dacă i se mulțumește pentru ceva (privește mulțumirea ca pe o recunoaștere a meritelor) și se mânie dacă nu i se mulțumește (fiindcă nu i se recunoaște contribuția). Alteori se mândrește dacă nu i se mulțumește (se vede asemenea lui Dumnezeu care face mult bine oamenilor și nu primește mulțumiri de la ei).
Se mândrește dacă e luat în seamă și se simte părăsit și trecut cu vederea dacă nu este luat în seamă. Alteori se mândrește dacă nu este luat în seamă (se crede un geniu neînțeles de contemporani, sau se crede un sfânt disprețuit de oamenii lumești).
Se mândrește când i se aduce de mâncare (ca unul care ar fi vrednic de aceasta) și se simte nedreptățit dacă i se aduce altora, iar el este trecut cu vederea. Alteori se mândrește dacă nu i se aduce de mâncare (se consideră un sfânt persecutat) și se supără dacă i se aduce (fiindcă nu i se recunoaște măsura de mare postitor).
Se mândrește dacă i se dă mâncare aleasă (fiindcă se vede o persoană importantă) și se simte jignit în caz contrar (fiindcă este trecut în rândul săracilor). Alteori se mândrește dacă nu i se dă mâncare aleasă, ci una simplă (fiindcă i se recunoaște viețuirea ascetică) și se tulbură dacă i se dă mâncare lumească (fiindcă nu i se recunoaște această viețuire înaltă).
Se mândrește când primește un dar și se tulbură văzând că altul primește iar el nu. Alteori se mândrește când nu primește darul, considerându-se pe sine mai presus de nivelul dăruirii omenești.
Se mândrește dacă i se dă o cameră bună și se consideră jignit în caz contrar. Alteori se mândrește dacă nu i se dă o cameră bună (fiindcă se crede pustnic) și se tulbură dacă i se dă cameră bună (fiindcă nu i se recunoaște statutul de mare ascet).
Se mândrește când e ajutat (fiindcă este luat în seamă) și se tulbură în caz contrar (fiindcă se simte trecut cu vederea). Alteori se mândrește când nu este ajutat (fiindcă are impresia că a reușit singur) și se supără când e ajutat (se simte jignit, ca unul care ar fi neputincios și ar avea nevoie de ajutor).
Omul mândru se supără și atunci când i se cere ajutorul (deoarece consideră că nu este sluga nimănui), și atunci când i se refuză ajutorul (deoarece nu i se primește jertfa).
De aceea, omul cuprins de boala mândriei se află într-o continuă alternanță de semețire și supărare. Omul mândru disprețuiește pe cei blânzi. Mai ales față de aceștia se poartă cu asprime, căci de cei tari se teme, și când are nevoie de ei îi lingușește. [4] Pe cei cu dragoste curată îi respinge, de cei milostivi se scârbește, iar pe cei sinceri îi consideră proști.
Bibliografie
Sfântul Ignatie Brianceaninov, Experiențe ascetice, vol. I, Ed. Sophia, București, 2000.
Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, Ed. Cartea Ortodoxă, Ed. Egumenița.
Sfântul Nectarie din Eghina, Cunoaște-te pe tine însuți sau Despre virtute, Ed. Sophia/Metafraze, 2012.
Filocalia sau culegere din scrierile Sfinților Părinți care arată cum se poate omul curăți, lumina și desăvârși, vol.I, Ed. Harisma, București, 1993.
Filocalia sau culegere din scrierile Sfinților Părinți care arată cum se poate omul curăți, lumina și desăvârși, vol.III, Ed. Harisma, București, 1994.
Filocalia sau culegere din scrierile Sfinților Părinți care arată cum se poate omul curăți, lumina și desăvârși, vol.IX, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1980.
[1] Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, Ed. Cartea Ortodoxă, Ed. Egumenița, p. 362.
[2] Sfântul Maxim Mărturisitorul, Răspunsuri către Talasie, Întrebarea 56, Scolia 4, în Filocalia, vol. III.
[3] Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, Ed. Cartea Ortodoxă, Ed. Egumenița, p. 35.
[4] Părintele Dumitru Stăniloae, nota 600 la Scara, Cuvântul XXII, 26, în Filocalia, vol. IX.
(Articol preluat din revista Atitudini Nr. 39)
|
Pr. Ioan Vlăducă - 10/9/2023 |
Contact: |
|
|
