Fragment din piesa de teatru Alter Ego
Scena este cufundată în întuneric. Se aude cum plouă. Se aud zgomote de pahare, farfurii, tacâmuri. În spate, se decupează un ecran pe care rulează un film, în care un tren încetineste, apoi opreste, scrâsnind violent. Imaginea unor picioare tremurând, dublată sonor de o respiratie suierătoare.
Vocea lui Eduard: Sugestivă imagine, Coriolan, de parcă tot drumul l-ai fi făcut alergând, nu stând în tren. De fapt, Robert, personajul. Ceva îl cheamă si-i este imposibil să se opună. Sonia a fost genială, când a scris scenariul filmului.
În film, Robert iese din gară. Coriolan, actorul, iese din rol, scoate o pastilă si o înghite.
Coriolan (în film, privind spre cameră): Să nu întrerupi filmarea! Nu-i asa că esti de acord, Serban?
Râsete la masă.
Vocea lui Coriolan (printre nesfârsitele clinchete de pahare, farfurii, tacâmuri): Nici nu vă imaginati ce rău îmi era. Băusem bere după ce mâncasem un pepene.
Pe ecran, Coriolan reintră în rol si personajul Robert vede ceasul de pe frontispiciul gării. Îsi priveste ceasul de la mână, îl desprinde si, ridicând din umeri, îl aruncă într-un cos de gunoi. Niste porumbei din preajmă îsi iau zborul, speriati. Robert are un moment de panică. Coriolan iese din rol si începe să sughită. Are, apoi, accese de vomă.
Vocea lui Eduard (la masa de pe scenă): Extraordinar, Serban a lăsat scena!
Vocea operatorului (în film): La dracu’, Serban! Trebuie să filmăm scena din nou. Coriolan, controlează-te!
Vocea lui Serban (identică cu cea a lui Coriolan): Nu filmăm scena din nou.
Vocea operatorului: Nu se poate, Serban.
Vocea lui Serban: Filmăm tot. Filmăm viata asa cum e.
Vocea lui Eduard (la masă): Ce simt al umorului avea bietul Serban!
Pe ecran, Coriolan reintră în rol si personajul Robert înaintează spre piata din fata gării. Acolo, drumul îi este barat de o multime de oameni, care stăteau pe loc, înghesuiti unii în altii, ridicându-se pe vârfuri si privind peste capetele altora, unii veseli si curiosi, altii înfricosati. Deodată, din multime se desprinde, tipând sfâsietor, tânăra actrită Sonia, urmărită de Eduard, un actor în vârstă, îmbrăcat în haine de cersetor, care agită deasupra capului un cutit de bucătărie. Sonia este înjunghiată în apropierea lui Robert. Îsi face aparitia tânărul actor Leon, cu o puscă de vânătoare în mâini. Îl ocheste pe Eduard si apasă pe trăgaci. Bătrânul actor se prăbuseste. Zgomot asurzitor. Fum. Păsări în zbor precipitat. Sunet prelung si muribund al ceasului de pe frontispiciul gării, care se desprinde si cade pe caldarâm. Lumea este consternată. „Mortii”, însă, se ridică în picioare si cei de fată încep să aplaude.
Eduard (soptit, lui Leon): Era să mă împusti, idiotule.
Leon: Nu, că-n ultimul moment am ochit ceasul.
Eduard (în soaptă): De unde ai avut cartusul?
Leon (în soaptă): Din caseta ta.
Sonia începe să dea autografe, iar Leon să facă cheta.
Eduard (conversând cu cineva din multime): Cel mai profitabil spectacol este acesta de aici. Pentru că este locul cel mai aglomerat din oras. Si la orice oră. Pe deasupra, publicul se schimbă continuu. Ceea ce ne permite să jucăm un spectacol un timp mai îndelungat.
Robert aruncă o bancnotă în cutia pentru chetă.
Leon (lui Robert): Oho, multumesc, domnule!
Sonia se apropie de Robert, îi ia mâna si, cu degetul înmuiat în „sânge”, îi scrie în palmă.
Sonia (scriind si zâmbind cu subînteles): Eva.
Leon (care a urmărit scena): Exagerezi, Sonia. Scuzati-o, domnule.
Robert face semn că totul e-n regulă si, îndepărtându-se, îsi sterge palma cu o batistă. Coriolan iese din rol si mai înghite o pastilă. În întuneric, cei de la masa de pe scenă râd.
Vocea lui Eduard (la masă): Ce talentată este Sonia!
Vocea lui Leon (la masă): Pe cât de talentată, pe atât de frumoasă.
Pe ecran, Robert intră în casa părintească, nelocuită, se vede, de mult timp. Se instalează în camera ceasurilor, numită astfel din cauza unei colectii de ceasuri aflate pe unul dintre pereti. Despachetează, instalează într-un colt un sevalet, iese în curte si se plimbă prin grădină, unde vegetatia crescuse în voie. Aflat pe aleea centrală a grădinii, îsi aduce aminte scena din copilărie în care bunicul dresa un mânz, pe Aladin. Mânzul e-n cuscă, custii i se dă foc, bunicul o deschide, trage cu pusca de vânătoare în aer si mânzul porneste într-o goană nebună pe alee. Robert priveste, cu oarecare insistentă, o ramură îmbrăcată în iederă, care traversează aleea. Intră în casă, vede un cos cu flori, descoperă în el un carton pe care scrie: Bine ai venit acasă, Adam! Eva. Repetă numele Eva, îsi priveste palma, se plimbă gânditor de-a lungul si de-a latul încăperii, se asază pe un fotoliu si aprinde o tigară.
Coriolan iese din rol si îsi cuprinde burta cu bratele.
Vocea lui Serban (în film): Te doare rău, asa-i? Trebuie să rezisti.
Coriolan înghite o pastilă. Apoi, în rolul lui Robert, pune în miscare ceasurile de pe perete. Filmul se întrerupe brusc. Scena se luminează. La masă, pe care mai este destulă mâncare, se află Coriolan, Eduard si Leon. Un cameraman îi filmează.
Coriolan (care-l privise un timp pe Eduard): Mănânci cam mult, Eduard.
Eduard (înfulecând): Asa mi se întâmplă de fiecare dată când sunt martorul unei tragedii. Mi se face o foame animalică. Iar tragedia de acum este cea mai mare: tatăl tău, fratele geamăn, sora Soniei. Cumplit!
Leon (aproape plângând): Filmul, atât cât a fost făcut din el, a devenit pe neasteptate testamentul lui Serban.
Coriolan (mirat): De ce?
Leon: Păi, n-a murit? N-a murit fratele tău?
Eduard: Esti obosit, Coriolan. Ar trebui să dormi. Mănâncă ceva, apoi culcă-te. Stii ce-a demonstrat moartea lor? Cât de uriasă este puterea pasiunii.
Leon: Sonia... Dar unde este Sonia?!
Coriolan: S-a dus să se culce. Tragedia de astăzi a distrus-o.
Eduard: Ce întâmplare! Să te duci la aniversarea căsătoriei si ea să se transforme subit în înmormântare.
Leon: Coriolan, îmi pare rău că în scena de la gară nu l-am împuscat pe tata.
Eduard: Taci din gură, idiotule!
Leon: As fi avut si eu un mort în familie. Hi, hi, hi! Fiecare cu mortul lui. Tu, cu tatăl si fratele, Sonia cu soră-sa geamănă Eleonora, eu cu tata.
Eduard: N-am să te mai bărbieresc de acum.
Coriolan: Putea să fie invers, Leon.
Leon: Cum invers?
Coriolan: În familia voastră mortul să fii tu.
Leon: Coriolan, toată seara am vrut să-ti pun o întrebare. Te mai doare burta?
Coriolan: Uneori.
Leon: De ce, domnule, ne doare pe toti burta? Iată întrebarea!
Eduard: Taci din gură, Leon, si mai pune-i si lui Coriolan un pahar de vin. Noroc, Coriolan! Dumnezeu să-i ierte.
Leon (punând vin în pahare): De unde e vinul ăsta?
Coriolan: De la aniversare. L-a adus Sonia.
Eduard: Ăia nu mai aveau cum să-l bea. Asta-i chestia cu mortii: bei tu în locul lor si te gândesti că ar bea ei. Acum mergem la culcare. (Se ridică.) Hai, Leon. Culcă-te si tu, Coriolan. Deocamdată, dormim. Dormim ce dormim, apoi murim. Iată marea filozofie. Noapte bună, Coriolan.
Eduard si Leon ies. Coriolan se plimbă un timp prin încăpere.
Coriolan (operatorului): Cel mai interesant film rămâne viata însăsi, omule. Tu esti ăla muscat de câinele tatei? (Operatorul dă din cap, în semn că da. Coriolan îsi pune un pahar de vin. Îi oferă si operatorului unul.) Bea si tu! Si să nu-ti scape nimic.
Îsi face aparitia Sonia, îmbrăcată în cămasă de noapte.
Sonia: Coriolan!
Coriolan: Sonia!
Sonia: Nu pot să dorm, Coriolan.
Coriolan (îmbrătisând-o): Draga mea...
Sonia: În filmul pe care-l facem trebuia să apară si ceremonia nuntii noastre. Ca să îmbinăm o fictiune funestă cu o realitate fastă. Cum să mai facem nunta, când trebuie să ne pregătim de înmormântare? Ce tragedie, Coriolan!
Coriolan (căscând): Linisteste-te, draga mea. Important e că noi doi ne iubim!
Sonia: Nici moartea nu ne va despărti.
Coriolan: Acum, du-te la culcare.
Sonia: Nu pot să dorm. Am cosmaruri. Lasă-mă să stau cu tine. Pune-mi un film. Vai, filmul nostru! Cine o să-l regizeze mai departe, dacă Serban nu mai e?
Coriolan: Eu, draga mea.
Sonia (bătând din palme): Sunt sigură că vei fi mai bun decât Serban. (Coriolan verifică niste casete.) Coriolan, tie nu ti-e dor de tatăl si fratele tău?
Coriolan: Abia au murit, draga mea.
Sonia: Mie mi-e dor de Eleonora. Si milă. A avut o moarte stupidă si nedreaptă. Eu am prevenit-o. Fato, nu te mărita cu mosul, iartă-mă că vorbesc astfel despre tatăl tău, mai ales că are doi fii gemeni. Ai să te încurci cu vreunul dintre ei si cine stie ce s-ar întâmpla. Si uite că am avut dreptate. Trebuie că l-a iubit mult pe Serban, dacă, văzându-l înjunghiat, a hotărât să se sinucidă. E păcat si de Serban. Era un regizor foarte talentat. Ce faci, Coriolan?
Coriolan: Pun un film, Sonia.
Sonia: Esti distrus, nu-i asa?
Coriolan: Sunt mai mult îngrijorat.
Sonia: De ce îngrijorat?
Coriolan: Din cauza filmului. Va iesi? Ne va ajunge bugetul? Vom mai putea juca?
Sonia: Va fi un succes, vei vedea. Coriolan! Când te afli în apropierea mortii, tie nu ti se intensifică instinctele?
Coriolan (punând o casetă în aparat): Nu.
Sonia: Mie, da. Toate. Iar acum, murind chiar sora geamănă, sunt pe punctul să explodeze.
Coriolan (schimbând caseta): Te înteleg, draga mea. Sentimentul mortii este sfâsietor.
Sonia: N-ai vrea să-l uităm câteva momente?
Coriolan: Asta si facem.
Sonia: Cum?!?
Coriolan: Uitându-ne la un film.
Sonia: Nu stiu dacă vizionarea unui film mă va ajuta să scap de sentimentul ăla. Orice film ar fi, sigur as vedea pe ecran chipurile mortilor nostri. Iar instinctele foarte vii îmi dau o suferintă în plus. Ajută mă, Coriolan!
Coriolan (punând filmul): Cum as putea să te ajut, draga mea? Să-ti dau ceva să citesti?
Scena se întunecă. Pe ecranul din spatele scenei se derulează secvente de la aniversarea căsătoriei tatălui lui Coriolan si Serban. Masa este plină de platouri cu fel de fel de mâncăruri si de sticle de băuturi. De o parte a mesei se află Sonia (pare că ea) si tatăl lui Coriolan si Serban, sotul Eleonorei, un bărbat în vârstă, masiv, chel si cu burtă. De cealaltă parte a mesei, cu un brat pe după spătarul scaunului, cu celălalt ducând la gură o pulpă de pui, se află Coriolan (pare că el). Pe un perete, lângă usă, atârnă o puscă de vânătoare. Tatăl se ridică de la masă si se îndreaptă spre iesire. Imediat, Sonia se ridică si ea, dă roată mesei, se aruncă în bratele lui Coriolan si îl sărută. Tatăl se întoarce brusc si, uluit de scenă, ia un cutit de pe masă.
Tatăl: Serban, ti-am spus s-o lasi în pace pe mama ta vitregă, te-am prevenit că te voi ucide, dacă-i mai dai târcoale Eleonorei. Porcule!
Tatăl îi înfige lui Serban cutitul în piept. Eleonora desprinde pusca de vânătoare de pe perete si îsi împuscă sotul. Reculul si faptul că alunecă pe o coajă de banană o fac să cadă si să ajungă sub masă. Rochia i se ridică, dezvelindu-i picioarele si lăsând să se vadă deasupra genunchiului stâng, sus, pe pulpă, o cicatrice. Îsi revine, iese de sub masă, scoate cutitul din pieptul lui Serban si dispare în altă încăpere. Operatorul, se întelege din imaginile întâmplător luate de cameră, ultima: a candelabrului, alunecă si el si cade. Se ridică si porneste pe urmele Eleonorei, în încăperea unde aceasta dispăruse. Acolo, într-o baltă de sânge, se află cadavrul Eleonorei, cu cutitul strâns în mână. Fereastra este deschisă si perdeaua flutură. Undeva, afară, un câine începe să latre. Operatorul se sperie si revine în încăperea initială, unde se aude horcăitul lui Serban. Usa de la intrare se deschide si înăuntru pătrunde Eleonora (pare că ea), fără fustă, doar în niste pantaloni scurti. Alunecă pe o coajă de banană si ajunge sub masă, unde lesină. Pe usă îsi făce aparitia Serban (pare că el), îmbrăcat cu alte haine.
Serban (văzând cadavrul tatălui): Tată! (Îl vede apoi si pe... Serban, agonizând, si exclamă, fără să se miste din prag): Serban! (Face un pas, alunecă pe o coajă de banană si se prăbuseste peste... Serban.
Acesta reuseste să-i spună ceva la ureche, înainte să moară.) Bine, bine.
Eleonora (revenindu-si si văzându-l pe Serban): Coriolan!
Coriolan (speriindu-se, apoi văzând-o si el pe Eleonora): Sonia!
În clipa următoare pe usă intră un câine, cu fusta Soniei în gură. Lasă fusta si se repede, mârâind, la operator. Acesta dispare, tipând, pe fereastră. Dispar si imaginile de pe ecran.
Filmul proiectat se suprapune peste dialogul dintre Coriolan si Sonia.
Sonia: Un singur lucru m-ar putea face să uit.
Coriolan: Care?
Sonia: Să stau în bratele tale. Tu te uiti la film, iar eu stau cuibărită în bratele tale.
Sonia se asază în bratele lui Coriolan, care, stând pe fotoliu, privea filmul.
Sonia: Simt că-mi întepeneste gâtul.
Coriolan: Pune-l pe umărul celălalt.
Sonia: Filmul mai durează?
Coriolan: Mai durează.
Sonia: De ce e atât de minunată dragostea, Coriolan?
Coriolan: Nu stiu, Sonia. Te rog, lasă-mă să văd filmul.
Sonia: Pentru că este eternitate concentrată, prostule. Timpul dispare si ceasurile devin absurde. Dă-mi mâna stângă. Nici ceasul tău nu mai ticăie. S-a oprit.
Coriolan: Am uitat să-l întorc.
Sonia (după un timp): Ce ticăie la urechea mea?
Coriolan: Ceasul meu. L-am întors.
Sonia: Lasă mâna jos sau aruncă ceasul. Ah! Ce bine e! Mă simt ca într-o cascadă în care curg fluturi. Fluturi albi si din când în când câte o albină.
Coriolan: Sonia, să stii că mă dor picioarele. Nu credeam să fii atât de grea.
Sonia: Rezistă. Mă simt atât de bine... Ah! Ce bine e! (Sonia e pe punctul să adoarmă. Îsi sprijină capul pe umărul stâng al lui Coriolan, cu gura în apropierea lobului urechii. Are tentatia să-i muste urechea, renuntă, o priveste doar, apoi, cu două degete îi îndoaie pavilionul, acoperind golul urechii. Imediat, intră în agitatie si sare din bratele bărbatului.)
Sonia: Coriolan! Dumnezeule! Ti-a dispărut alunita! Alunita de după ureche nu mai e! De ce nu mai este alunita, Coriolan?
Coriolan: Sonia, Sonia, nici nu stii cât de mult te iubesc.
Sonia: Alunita! Voi chema politia.
Coriolan: Să nu chemi politia. Sonia, voi mărturisi. Voi spune tot.
Sonia: Spune! De ce nu mai este alunita?
Coriolan: Pentru că eu nu sunt Coriolan. Sunt Serban. Dar te iubesc mai mult decât el.
Sonia: Ce-ai spus, ce-ai spus? O, Doamne!
Serban (asezându-se în genunchi în fata ei): Sonia...
Sonia: Cel ucis acolo a fost Coriolan?
Serban: Da. Schimbaserăm hainele între noi. O făceam des. Ca lumea să ne confunde. Era cel mai distractiv joc al nostru.
Sonia: O, dragul meu Coriolan!... (Se lăsă în jos si miroase hainele lui Serban.) Simt mirosul lui, o! (Deodată, pe un ton răstit:) De ce ati schimbat hainele si ieri? Cine trebuia să vă confunde?
Serban: Tata.
Sonia: Mosul? De ce?
Serban: Ca să-l ucidă pe el, dacă chiar avea de gând s-o facă. Eleonora era atât de îndrăgostită de mine, încât nu se mai putea controla. Tata credea că eu am sedus-o si m-a amenintat că mă omoară, dacă n-o las în pace. Coriolan habar n-avea. El a acceptat crezând că facem o farsă nevinovată. Intentionat am venit mai târziu la petrecere.
Speram să-l fi ucis deja, ca eu să pot să mă substitui lui. Ceea ce s-a si întâmplat. Dar tu de ce-ai întârziat, Sonia?
Sonia: Dormisem toată după-amiaza si nu m-am putut trezi la timp.
Serban (înconjurându-i cu bratele picioarele, în dreptul genunchilor): De-ai sti cât te iubesc, Sonia... Am preferat moartea publică în schimbul tău. A fost si ultima dorintă a lui Coriolan. Nene, mi-a spus înainte de a muri, să ai grijă de Sonia si să termini filmul.
Sonia: Nene?!
Serban: Mă născusem primul. Eram cu cinci minute mai în vârstă decât el. Nene, lasă lumea să creadă că cel mort esti tu, să-i facem o ultimă farsă.
|
Caliopia Tocală 10/9/2023 |
Contact: |
|
|
