Oltenii în (c)arte
Moto: „Cu trăsături recunoscute,/ Prin agerime si umor,/ Olteanu-i ca ardeiul iute/ (Se bagă-n ciorba tuturor.” (Nicolae Bunduri, „Sânge de oltean”)
Si printre olteni, cei ce utilizează frecvent perfectul simplu în vorbirea populară, timp al verbului specific doar limbilor de origine latină, nu puteau lipsi oameni de seamă din (c)arte. În domeniul sculpturii s-a remarcat Constantin Brâncusi (1876 la Hobita – 1957, Paris), cel ce a înnoit limbajul si viziunea plastice în sculptura contemporană, autor al singurului monument public al lui Brâncusi din Bucuresti, bustului generalului medic Carol Davila, la Spitalul Militar.
A creat „Pasărea măiastră”, „Muza adormită”, „Domnisoara Pogany”. Ansamblul monumental de la Târgu-Jiu cu „Coloana (recunostintei) fără sfârsit”, „Masa tăcerii” si „Poarta sărutului” este foarte apreciat. Statul român a refuzat să primească mostenirea lăsată de Brâncusi, atelierul revenind statului francez. De initiativa guvernului profrancezului Ciolos cu strângerea banilor pentru a cumpăra o statuie nu mai stim nimic.
În pictură s-au remarcat Sabin Bălasa (stăpânul romantismului cosmic, dar scriitor, autor si regizor de filme de pictură animată, remarcat prin muralele care înnobilează „Sala Pasilor Pierduti” a Universitătii Alexandru Ioan Cuza din Iasi, devenit „moldovean de origine oltean”) si Corneliu Baba (cunoscut mai ales pentru portretele sale, dar si pentru alte tipuri de tablouri si ilustratii de cărti).
Oameni remarcabili au fost si în domeniul literaturii. Gib Mihăescu (1894, Drăgăsani –1935) a fost prozator, romancier si dramaturg, autor al volumelor de nuvele („Grandiflora” si „Vedenia”), al unor romane de analiză psihologică a aparitiei unor stări obsesive, îndeosebi erotice („Rusoaica”, „Bratul Andromedei”, „Femeia de ciocolată”, „Zilele si noptile unui student întârziat”, „Donna Alba”). A scris si piese de teatru.
Eugen Ionescu (Eugene Ionesco) este pionierul literaturii române, franceze si universale a absurdului si membru al Academiei Franceze. A scris „Cântăreata cheală” (vedeti si varianta franceză „La Cantatrice Chauve” la Théâtre de l'Excelsior), „Delir în doi... în trei, în câti vrei” s.a.
Marin Sorescu (1936, Bulzesti, Dolj - 1996), „scriitorul neînteles” după unii, a fost poet, dramaturg, prozator, eseist si traducător, membru titular al Academiei Române (Dacă nu cer prea mult). Publică numeroase volume („Tusiti", „Suflete, bun la toate", „La lilieci" – în 4 volume, s.a.), dar 15 volume au rămas în manuscris. Operele lui au fost traduse în peste 20 de tări, totalizând peste 60 de cărti apărute în străinătate. Avea un stil ironic, degajat, ludic (vezi cercul). Multe dintre volumele sale sunt dedicate celor mici.
Piesele de teatru au tematica teatrului poetico-parabolic, cu trilogia „Setea Muntelui de sare”, cu piesele Iona (aici la salina Turda, 2014), Paracliserul si Matca, a teatrului modern („Există nervi"), a teatrului istoric („A treia teapă") sau cea comică („Răceala”, „Vărul Shakespeare”). Proza este viguroasă si sarcastică („Viziunea vizuinii” , „Trei dinti din fată” etc.). A fost si pictor. Apolitic, după 1989, a fost ministru al culturii în cabinetul condus de Nicolae Văcăroiu (1993 - 1995), cel incorect poreclit Vodcăroiu, că nu avea voie să bea alcool! Dar sunt si alti scriitori cu părinti olteni, remarcabil descriind oltenii Tudor Arghezi (pseudonim, adevăratul nume fiind Ion Nae Theodorescu).
Aflăm dintr-o scrisoare a lui Arghezi, cu tată oltean din Gorj, cum se creionează o imagine într-un album al trecutului Olteniei. Sunt însemnările poetului baudelairianist din 21 mai 1960, despre „oltenii săi“. „Plecati de pui de boboci, de prin Gorj cu cobilita în spinare, câte unul, câte doi, câte cinci, câte zece, frati, veri s-au pomenit cu cătunul întreg la Bucuresti, întâi cam cruciti de căsile mari, cu care, dezghetati si isteti, s-au deprins repede ca si cu cartea si condeiul, din care nu mai gustaseră până atunci.
Ei soseau cu desagii, cu mălaiul, cu brânza, cu ceaunul si pirostiile lor, cu câinele din bătătură, îsi alegeau într-o mahala o gazdă, unde, claie peste grămadă, înjghebând, în dorul de casă, o fărâmă de mică patrie provizorie, trăiau laolaltă cum se spune în «colectiv».
Pe străzile Bucurestiului, unde strigau în gura mare, si uneori în versuri, zarzavaturile si ouăle, oltenii erau stiuti cu numele de precupeti. Am cunoscut o frantuzoaică, profesoară de geografie, care împărtea România în trei principate: La Moldavie, la Muntenie et la Precoupatzie.
Taică-meu se aduna cu oltenii lui, deveniti negustori sau functionari de bancă, duminica, dinaintea cafenelii din Pitesti, si fiecare din ei, oprindu-se după o sorbitură de cafea, după o înghititură de tuică, se minuna de realitatea oltenească, zicând si repetând: «Dumnezeu să-l ierte: Mă, dar multi sîntără Oltenii!».
La Calafat, în războiul din 1877 (de care scriserăm si noi mai sus, n.n.), pititi pe după fiertura de fasole, ostenii olteni, primind ghiulelele tunurilor turcesti, de peste drum, de la Vidin răspundeau mai mult cu protestarea verbală decât cu artilerie, pe care n-au îndrăgit-o niciodată. «Mai starăti, mă, cu porumbele, că-mi răsturnati oala cu făsui». S-a văzut de ce sunt în stare Oltenii nostri după ce li s-a dat drumul la învătătură“.
Certitudinea acestui din urmă lucru se regăseste si într-o altă scriere, de această dată a lui M. Theodorian Carada, nepotul marelui economist Eugeniu Carada (1836, Craiova – 1910). „Socotiti buni precupeti si buni numai la cobilita cu cosuri, oltenii le-au dat boierilor din Bucuresti o învătătură de minte! Pe neasteptate, în vreo 30 de ani, ei au fost găsiti instalati la toate răscrucile de competintă si toate profesiile intelectuale s-au resimtit numaidecât de prezenta juvetilor în ele. De unde-i D-l Director? Din Gorj. Originea dumitale, domnule profesor? Doljul, Romanatii, Mehedintii… Toată Oltenia. Era ridicare, nouă, a oamenilor de pe vatra vechii Bănii oltene, luminată mereu de flacăra vie a Craiovei“. V-ati lămurit?
Călătoriile făcute pe meleagurile părintilor si ale strămosilor de către Tudor Arghezi nu au fost simple popasuri. Vechile amintiri oltenesti au fost încredintate Ramurilor sub titulatura „Banatul Craiovei“, constituind astăzi adevărate tablouri în cuvinte, care permit chiar si geografului lingvist să găsească informatii pretioase, condeiul scriitorului surprinzând o feerie de forme si culori, de sunete si miscări debordând fascinante, originale reverii emotionale.
Dar să lăsăm mintea să zburde printre rânduri, iar pensula tabloului să contureze imagini mirifice: „Însusi porumbul, care pare pretutindeni la fel, creste nou si culoarea generală a tinutului cere pictorului altă paletă. Se vede nuanta si în covoarele Olteniei: alt albastru, alt verde si un rosu visiniu. Doina Oltului cu triluri atât de categoric individuale se asociază cu privelistea exotică si n-ar fi putut iesi dintr-alt colt de tară. Am văzut în străinătate oltenii nostri la studii, plângând pe fluierul adus cu ei, fiindcă zăreau în amintire cântând imensa revărsare a Oltului si Oltetului, care-i cea mai vastă frumusete de închipuit. Inspirată parcă de miile de pâraie împletite într-o horbotă de ape (dantelă, si hórbodă, órbotă, din polonezul forbot, n.n.), pe întinderea gălbuie dintre două orizonturi, Olteanca frânge, cu bună stiintă, linia si încruciserile normale dintre urzeală si tesutul covoarelor ei, dezechilibrând rigiditatea motivului, construit de obicei pe orizontale, paralel, si dând izvoadelor elasticitatea curbei si covorului o moale ondulare…
Am trecut o dată Oltul după retragerea apelor… Nu mai stiu câte ore am pus căruta să străbată măreata pustietate nisipoasă, întreruptă de râuri si fire de apă, asternută pe un prund fără sfârsit (din slavonul prondŭ, n.n.), ca un năvod de argint si oglinzi. Mi-a plăcut atât de mult călătoria încât mi-a rămas, după mâhnirea că s-a sfârsit si că a durat câteva luni, numai de firimături de unde si de palide catifele de nămoluri, un basm în amintire, amplificat cu amăgirea voită a unei eternităti… De atunci, Oltul, ca într-o credintă păgână, face parte din religia mea ascunsă“.
Condeiul se opreste din scris, căci cerneala s-a terminat, si se asează frumos în toc pentru a-si odihni, derulând în liniste imaginile creionate, penita. A scris povesti frumoase despre acest colt de lume si stie că mâine va fi ridicat din nou pentru a spune alte si alte istorii si a descrie alte peisaje cu alti oameni mai buni si mai frumosi. După cei 30 de ani de după 1989, anul când au fost trimisi olteni cu bâte la Timisoara, dar ăstia, după ce au văzut situatia reală s-au întors rapid la Craiova, s-ar mai putea scrie ceva? Despre vinurile de pe acolo am scris si noi. Să sărim la tehnică!
Ca doctor inginer si autor de inovatii si inventii, nu pot să nu amintesc de Petrache Poenaru (1799, Benesti, Vâlcea –1875), cel ce studiază filologia si politehnica la Paris, pedagog, inventator, inginer si matematician, membru al Academiei Române. Brevetează primul toc rezervor din lume, mai întâi la Viena, apoi la Paris (brevet 3208, din 25 mai 1827), cu titlul „Condeiul portăret fără sfârsit, alimentându-se însusi cu cerneală”.
Stefan Odobleja (1902, Valea Izvorului, Mehedinti –1978), filosof, medic militar si scriitor, este precursorul mondial al ciberneticii generalizate pe care a denumit-o „psihologia consonantistă”. Iar George (Gogu) Constantinescu, cu peste 300 de brevete de inventie, înregistrate si omologate în SUA, Danemarca, Elvetia, Austria Germania, Marea Britanie, Franta, dar si România, descoperă în 1912 „Teoria Sonicitătii”, pe care o fundamentează teoretic în 1918.
În arta teatrală si cinematografică s-au remarcat si numerosi olteni. Jean Negulesco, de fapt Ioan Negulescu (1900, Craiova –1993, Marbella, Spania), a fost si pictor, regizor de film, scenarist si producător.
Sergiu Florin Nicolaescu (1930, Târgu-Jiu – 2013), care uneori se dădea timisorean după locul studiilor, a fost regizor, scenarist, actor si, după 1989, politician. Ceea ce probabil nu stiti, e că la îngrămădeala din decembrie 1989, el si câtiva actori au iesit în public cu sarcini de la propaganda partidului comunist român, dar dacă tot au fost pe-acolo, la schimarea macazului si-au zis „de ce nu si noi?” Si le-a iesit! Vedeti si revedeti si acum mega-productii istorice ca „Dacii” si „Mihai Viteazul”, dar si seria de filme politiste centrate în jurul personajului fictiv comisarul Moldovan. Oricât îl înjură unii, este cel mai prolific si mai vizionat regizor român din toate timpurile, cu 54 filme, plus 27 coproductii si peste 1 miliard de spectatori. Nord-coreenii îl stiau în 1989 mai bine ca pe Ceausescu, că toti îi văzuseră filmele!
Geo Saizescu (1932, Prisăceaua, Mehedinti – 2013), regizor si actor, a fondat Studioul de Film TV (vezi „Păcală”). Iar Amza Pellea din Băilesti, Dolj (1931- 1983), simpaticul si popularul „Nea Mărin”, era un talentat actor de teatru si film. A avut roluri din numeroase filme („Tudor”, „Răscoala”, „Haiducii”, „Dacii”, „Columna”, „Mihai Viteazul”, „Neamul Soimărestilor” „Atunci i-am condamnat pe toti la moarte”, „Ultimul cartus”, „Un comisar acuză”, „Osînda”, „Nemuritorii”, „Pentru patrie”, „Revansa”, „Ecaterina Teodoroiu”, „Nea Mărin miliardar”, „Capcana mercenarilor” s.a.), roluri în piese de teatru ca „Secunda 58”, „Somnoroasa aventură”, „Fântâna turmelor”, de Calderon, Horatiu din „Hamlet”, Platonov din „Un Hamlet de provincie”, de Cehov, „Medic fără voie” s.a. A fost si profesor la IATC (UNATC).
Uite că pe aici au fost si politicieni de valoare, că e păcat să o botezăm asa pe peremista Olguta Vasilescu sau pe consortul ei. De Nicolae Titulescu (1882, Craiova –1941, Cannes), diplomat, jurist, profesor si om politic, în repetate rânduri ministru al afacerilor străine, ministru plenipotentiar, membru titular (din 1935) al Academiei Române, fost presedinte al Ligii Natiunilor nu trebuie să spunem decât că e păcat că a fost botezat Ponta de către nasul Adrian Năstase ca „micul Titulescu”. Ne pare rău! Cum care Ponta? Ginerele popii din Timisoara, secretarul (general) personal al prim-ministrului fără ministri, bănăteanul Grindeanu.
Ca iubitor de muzică de orice fel, dar si care „halesc bobite”, adică note de-alea spânzurate pe portativ, amintesc de câteva personalităti din domeniu. Elena Todorini (1857, Craiova – 1926) a fost mezzo-soprană si soprană care a cântat pe scenele mari ale lumii. Dan Iordăchescu (1930, Vânju Mare, judetul Mehedinti - 2015) a fost bariton. A întreprins 262 de turnee internationale în 61 de tări, în circa 1100 spectacole de operă în 45 de roluri importante („Traviata” de Verdi). A fost profesor universitar la Academia de Muzică din Bucuresti.
Leontina Văduva (născută Ciobanu 1960, Rosiile, Vâlcea) este soprană stabilită în Franta, fiica Mariei Ciobanu (Quel guardo il cavaliere din „Don Pasquale“ de Donizetti).
Trecând la folclor, îi pomenim pe mai multi. Maria Lătăretu (1911, Bălcesti, Gorj – 1972), privighetoarea Gorjului, Ella Fitzgerald a României, a fost mare cântăreată de muzică populară si lăutărească. Repertoriul său însumează aproximativ 1.000 de cântece, din care 104 sunt creatii personale. Aici o puteti vedea si asculta cu un mixaj.
Si vă invit să-i ascultati, reprezentativi pentru zonele folclorice din care provin, pe Steliana Sima (colaj), răposatul Petrică Mâtu-Stoian (mixaj), Constantin Enceanu (cele mai frumoase melodii), Maria Dragomiroiu (medalion folcloric), Constantin Lătăretu (mixaj) si Niculina Stoican (cele mai frumoase melodii).
L-am lăsat la urmă pe Tudor Gheorghe (n. 1945, Podari, Dolj), cântăret, compozitor si actor. A realizat numeroase albume, dar cariera sa a devenit fulminantă după 1989. Din 1969, anul primului recital si până în prezent, Tudor Gheorghe a realizat zeci de spectacole de muzică si poezie. În cinstea Centenarului Marii Uniri, Tudor Gheorghe a lansat în 2018 „Marsul Unirii”, contrazicându-l pe un presedinte al asociatiei de locatari de la un bloc, cel care, pas cu pas, a spus succesiv, în două zile, ba că noi si cei de peste Prut suntem două natiuni, ba că suntem două popoare..., nespecificând nimic de pactul Ribentrop-Molotov din 23 august 1938. Dar să îl ascultăm pe Tudor Gheorghe la o petrecere cu taraf! Si să stiti că nu trăieste degeaba, noi toti, cei adusi în situatia de acum de cei în pulovere din decembrie 1989, nu ascultăm DEGEABA....
Si cum am procedat ca de fiecare dată, trecem în revistă si câtiva epigramisti olteni sau care se iau de Oltenia si de olteni. Începem cu ardeleanul Nicolae Bunduri, care defineste excelent sângele de oltean si nu îl contrazic (Cu trăsături recunoscute,/ Prin agerime si umor,/ Olteanu-i ca ardeiul iute/ (Se bagă-n ciorba tuturor).
Iar criticii care nu sunt bine documentati sunt aspru criticati, asa cum l-a împuns Octav Sargetiu în „Zece ani de epigramă”, 1979, pe Ov. Crohmălniceanu care l-a încadrat pe N. Crevedia la scriitorii olteni, omul fiind din Crevedia Mare, Giurgiu (Propui să-mi iei în seamă sfatul,/ De-a face tăndări erezia/ Că el e doar cu poezia/ Si ceilalti sunt cu zarzavatul!).
Olteanul Dan Căpruciu, născut în 1935 la Craiova, cu sonete epigramatice si epigrame oarecum sonate se declara în 2011 fiu al Olteniei francofone (Neocrotit fusei de-Athena,/ M-au cercetat ca pe-un candriu,/ C-am vrut să fac olteană Sena,/ Ca afluent francez la Jiu...). Nu mă miră nimic, dar omul e mai motivat decât bulgarii de la o azvârlitură de băt peste Dunăre, care se declară francofoni.
Si pe un oltean îl poti înjura de mamă, dar nu cumva să te iei de muierea lui si nu prea înteleg cine e Maria pentru acelasi oltean Dan Căpruciu si la ce se referă când face aluzie de iesirea olteanului în lume (Dorind ca peste Olt să meargă/ Simti olteanul tragedia,/ Căci lumea este mult mai largă/ Decât Măria...), neprecizând la ce se referă lărgimea. Încriptate chestii...
Si nu mă referii degeaba la mamă, că nu fui surprins de cele declarate de Alexandru Clenciu în 2000, chiar anul mortii sale (Oltenească: La noi, oltenii, bag de seamă,/ Că nou-născutul orisicui/ Învată-ntâi cuvântul „mamă"/ Si dup-aceea... „mama lui!"). Ce ti-e si cu oltenismele astea! Ba pardon, cum naiba de începe Clenciu ăsta cu „la noi oltenii”, când el e dobrogean din Negru Vodă, conjudetean cu tatăl lui Băsecu, ofiter tanchist, dar politruc?
Si Mircea Ionescu-Quintus defini prin 2007 o combinatie „oltenească” (Foaie verde măghiran,/ Ea din Bals, el din Sudan,/ Că nici nu trecu un an/ Si-l făcu muica oltean). Păi ce să facă, domnule, biata olteancă, dacă medicii nostri îsi iau zborul spre vest si medicul sudanez se sudează bine cu olteanca?
Si să scrii despre epigramisti, nu poti să nu scrii despre olteanul râmnicean vălcean Nichi Ursei născut în Stoilesti, Vâlcea, presedintele Clubului Umoristilor Vâlceni si initiatorul festivalului national de umor „Povestea Vorbei“ de la Râmnicu Vâlcea, cel care scrie eigrame „de când se stie”. Epigramele sunt de succes, „pastile” cu poante inteligente si pline de haz. A primit numeroase premii sau a fost „membru al juriilor” la numeroase festivaluri, inclusiv la festivalul „Oltenii si restul lumii” de la Slatina, la care a reusit să câstige aproape în fiecare an câte un trofeu.
Si vru vâlceanul să ajungă la Chisinău, fiind invitat de multe ori, dar nu stiu cum se va descurca cu cei de acolo, de care zice presedintele meu de bloc că sunt ba din altă natiune, ba în ziua următoare că sunt din alt popor. Îl sustine pe Ribentrop? Îi sustine pe Pitin si pe Zelenski?
Satirizează epigramistul oltean: soacrele (Fu visul cel mai fericit!/ Sosise soacra pe la noi/ Si se făcea că a venit/ Să-si ceară fata înapoi; eu as fi scris „Să-si ceară piatra înapoi”, n.n.); generozitatea oltenească (Privesc oltenii, generosi,/ Căsuta-mi practică, utilă/ Si nici nu sunt invidiosi…/ Majoritatea stau în vilă!); firea olteanului (Olteanul si păpusa gonflabilă: Olteanul, fire păcătoasă,/ Luă gonflabilă în casă/ Si n-a spus că l-ar satisface,/ Dar nu e ca olteanca: Tace!), că nu aflai dacă s-a luat si de Firea noastră, a bucurestenilor; noua incultură capitalistă (Olteanul navetist: Olteanu-n tren este ca râia,/ Dar vorba lui o să vă placă,/ El merge doar cu clasa-ntâia.../ Pe-a doua n-a mai vrut s-o facă!); politica [(Apropo de „Jos Guvernul!": Sloganul ăsta vechi, eternul,/ Să nu-l aud, precum am spus,/ La ce să răsturnati Guvernul/ Când toate sunt cu fundu-n sus!?) sau (La vot: Împiedicându-mă de-o treaptă,/ Mi-am pus în ipsos mâna dreaptă/ Si, neslujindu-mă, nătânga,/ În turul doi, votai cu… stânga)]. Să-l asculte la votările din 2024 pesedistii si liberalii olteni?
Se mai ia olteanul de viciile umane [(Mărturisire: Tutunul, da, mă ispiteste,/ Cel românesc pe primul plan,/ Pe care să-l fumez, fireste,/ Ca… cetătean american!), (Emancipare rurală: Au toti masini, unii palat,/ Au video, televizoare:/ Nu mai găsesti săraci în sat/ Dar nici... mireasă fată mare.)], tranzitia si sărăcia oricărui român (Obiceiul nu si-l pierde/ Iese des la „iarbă verde"/ Si-ar putea să mai trăiască/ De s-ar învăta să... pască!).
Are si teorii despre geneză (Sunt ipoteze – 'ntortocheate,/ Dar nu-i nici una mai de soi,/ Doar Darwin cred c-avea dreptate:/ Prea-mi zice soata... maimutoi!), are pretentii modeste (Minulesciană: Nu-ti cer nimic, dar cel putin discern/ Ce-ar trebui să-ti cer mai insistent:/ Dă-mi bogătia celor din Guvern/ Si somnul unora din Parlament) sau regrete târzii (Acum când viata mi s-a scurs,/ În cimitir iau locu-n fine./ Păcat că nu s-a dat concurs,/ Erau... destui mai „buni" ca mine). Poate că si lui i se adresează Petru Chira când evocă epigramistii olteni (Maestrilor în poante fauri,/ Plini de talent si de rutină,/ De ce vă tot culcati pe lauri,/ Că doar aveti si rogojină?!). Uite că si rogojina asta se zice că e împrumutată (na, drăcie, în DEX scrie că se trage din bulgarul rogojina – рогожина), dar prietenul vasiliev îmi spune că nu au acest cuvânt în bulgară, dar cu studii la Moscova, stie că rusii au un asemenea cuvânt, pe care l-am găsit si eu (curiosii click AICI)!
Ba trebuie să fim la curent si cu aliantele militare si politice. Virgil Petcu văzu relatia oltenilor în Uniunea Europeană (- Cu UE, n-o s-avem belele,/ Zicea un oltenas cu haz,/ Dar vrem pe steag, în loc de stele,/ Să fie pus un snop de praz!), Ion Brâncusi observă autoadaptarea pentru NATO (El din Harghita, ea olteancă,/ Făr' de subventii, pe o bancă,/ În nouă luni si fără chin/ Făcură un Puscas Marin), iar Corneliu Berbente ne explică ce e o societate mixtă (Societate mixtă esti/ Când stii s-alături, olteneste,/ Pe cei ce-o-ntorc ca la Ploiesti/ Cu cel ce-o sterge englezeste!).
În UE sau în afara UE (cum deveniră englezii la sfârsitul lui octombrie 2019), prazul rămâne leguma simbol a oltenilor, asa cum ne declara si Ioan Miclescu când pleda pentru epigramă la admiterea în UE în 2007, dezvăluind secretul oltenilor (Poposească-i chiar sub scară,/ Nu-i doboară el, necazul,/ Si nici munca nu-i doboară,/ Că-i mentine-n formă... prazul!). Marius Robu justifica într-o hexagramă iuteala oltenească (Sunt oltean si fug de greu/ Când presimt venind necazul,/ morcovul din fundul meu/ E mai mare decât prazul.../ Dar nu mărimea contează/ Ci iuteala deranjează!).
Cu sau fără praz ca simbol, olteanuL e băiat bun, cum se zice si în imnul oltenilor (cin-se ia cu mine bine/ îi dau haina de pe nine), dacă deja nu a dat-o, după cum zise si Ioan Miclescu, definind sufletul de oltean (De e mosneag sau tinerel,/ Ce suflet mare?/ Îti dă si haina de pe el/ Dac-o mai are).
Ca vechi militar, apevist, cu alergatul după grade în armată fui de acord cu Constantin Enescu, cel ce caracteriza relatia olteni-armată, dar nu mai cazul în prezent, că nu prea mai există armată cum a fost, că bogătiile sunt deja date altora, ce naiba să mai apărăm si de cine, plaurii din deltă de resturi de drone, că cele mai importante grade pentru olteni erau de caporal si de sergent, când puteau freca „bibanii”, fără stirea noastră, a ofiterilor! Nu prea se luptau colegii mei olteni pentru grade necâstigate cu sudoare (Având sânge de oltean,/ Fu în armie ostean/ Si dorea, ca un „sacal",/ Mic baston... de Maresal...).
Ioan Fârte făcu clasificări, sustinând că există doar olteni si... restul lumii (La sud de munti, concetăteni,/ Cu Jiul si-Oltul stând pe flancuri,/ Se află-acolo multi olteni.../ Dar si mai multi se află-n bancuri!). Gata, lăsati oltenii, că si Georgeta Tretelnitchi ne lămuri cum contraatacă oltenii (Pe oltean să-l lasi în pace/ Că de-l superi, chiar nitel,/ N-ai tu atâtea cojoace/ Câte ace are el!).
Concluzionând, oltenii sunt buni români si pot fi întâlniti în toată tara, ba si pe alte meleaguri. Si ei au nevoie de descentralizare, dar tot atât cătă vor si cei din Covasna si Harghita, adică neetnică. Si, după cum stiu eu, oltencele sunt aprige si ele vor mai mult promovarea oltenilor, decât oltenii însisi! Parol!
Si să vă dezvălui un secret: în liceul militar din Câmpulung-Moldovenesc, desi eram din Arges, de fapt muscelean, eram poreclit „olteanul”, deoarece eram prieten cu colegii olteni Jianu, exmatriculat din liceu, cu tată „chiabur”, dar care a urmat apoi Academia de Politie, Ghită Florea, viitor genist, Constantin Florea coleg în scoala de artilerie si rachete, rămas în scoală ca profesor pentru tragerile artileriei si topografie, Florică Gheorghe, primul general din clasa noastră, eu fiind al doilea, primul sef al Gărzii Financiare după revolutie, toti dispăruti, fie-le tărâna usoară si cu Făinis Mircea, colonel radiolocatorist pensionar cu baston, care s-a stabilit lângă Râmnicu Vâlcea!
Si tot radiolocatorist a fost si Misu Băltăretu, dar era bucurestean, repartizat la statia de radiolocatie de lângă Viseu si a rămas însurat pe acolo. Misu a fost seful clasei noastre! Si la clasa vecină F a fost un alt radiolocatorist, Decsei Nicolae, aflând ulterior că e evreu si că s-a născut într-un lagăr din Transnistria acum însurat prin Satu Mare, colonel în retragere, fost sef al comunitătii evreiesti din judet, care a venit la întâlnirea de 60 de ani.
Un liceu militar de exceptie, fără gard îmrejmuitor, unde am învătat matematică de 10 si unde profesorul Paul Leu, acum „scriitor pe două continente”, s-a prins că îmi plac jocurile de cuvinte si m-a initiat în lingvistică! Si în 2022 am sărbătorit 60 de ani de la absolvire!
Am avut un comandant oltean, colonelul ing. Tibru, directorul centrului de cercetări unde am fost repartizat ca inginer militar si unde am obtinut prin concurs toate gradele de cercetare posibile. Avusesem un profesor de teoria erorilor, excelent matematician, colonelul profesor universitar dr. Strutu. Si coleg cu el de liceu fusese un doctor neunatolog, Balaban, oltean, sef de sectie la maternitatea din Arad. Era la două case de socrii mei, pe strada Eminescu. În 1967, ofiter ineuan, eram cu Viorica la Arad la socri, gata să nască. Era în maternitate. Stăteam de vorbă în curtea casei din Arad, unde medicului i se spăla masina. Sotia fusese internată de domnia sa si a primit acasă un telefon că e gata să nască Viorica. A cerut o bicicletă si a mers la spital 800 de metri si după multe ore de efort, cu complicatii, Viorica a născut asistată de domnia sa pe fiul nostru Călin-Daniel, declarat ardelean, acum si belgian, de fapt flamand după sotia Isabelle!
Ce e interesant e că doctorul Balaban mi se lăuda că a fost trimis acolo să-i pacifice pe unguri, fiind trimis de Mihai Viteazu(l). Si a pacificat multi unguri, asistându-le sotiile la nastere.... Si cu tot Mihai Viteazu lui, fiica sa s-a căsătorit cu un căpitan medic militar ungur, excelent profesionist!
Să fiti iubiti !
Nitu Constantin
Constantin NITU
1) „Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniti." Jean Paul Richte;
2) „Dacă-ti stergi amintirile, e lege: praful se alege!...” Ananie Gagniuc
http://webdidacticanova.blogspot.ro/
https://cronopedia.ning.com/members/NituConstantin
|
Nitu Constantin 10/1/2023 |
Contact: |
|
|
