Toamna
Aurelia (mama)
Din taina sacră a lumii nevăzute
Tu tot cutezi să îmi vorbești
Din somnul cel de veci
Eu simt că mă îmbrățișezi
Cu aripi nevăzute de argint
Că mângâieri de vânt tu îmi trimiți
să mă sărute
Duhul tău sfânt mă însoțește
Îmi poartă pașii spre lumină
Te aștept în vis, cu marea ochilor tăi blânzi
Ce îmi cântau o simfonie
Mă alintă valurile înțelepciunii tale
Ard ca o lumânare în sacristie
O dulce răstignire a dorului de mamă
Albă maramă de iubire
Giulgiul de cer ce mă înfășoară
E rupt din tine
Tu, înger colindând cu mine
Prin viața lacrimile mă sfințesc
Până la următoarea întâlnire
În fața Tatălui ceresc
Te văd în fluturi culegând nectarul verii
În soare când răsare și apune
Te port în cântul inimii
Îți port parfumul și dragostea de mamă
slujind ce-n viață tu m-ai învățat
Îngenuncheată fiecărei clipe sfinte
Precum ai fost și vei rămâne în veci
Icoana sfântă, veșnică mângâiere
A timpului ce reînvie...
Poezia
Îmi iau poezia din viață
La masa rotundă a șoaptelor
Sorb cuvintele
precum nectarul din seva verii
Razele ce au copt strugurii mă toropesc
Un vers mă cuprinde cu aripi de serafim
Un foc din cuvinte se încinge
Ca un fachir hipnotizând dansul flăcărilor
Mă las sedusă de jocul lor
Din taina nopții strâng praful din stele
Sub pleoapele mele visez poezie
Din lacrimi neplânse condeiul meu scrie
Mirajul cuvintelor să învie
Precum marea își freamătă pântecul
Sărutându-și valurile cu frenezie
Îmi iau poezia din dansul frunzelor
Din șoaptele umbrelor
Din pașii prin iarba robită
Ce râde brodată pe câmpuri
Din zâmbetul albastru al cerului
Îmbătat de zborul păsărilor
Îmi iau poezia din viață
Din cântecul inimii
ce încă își scrie simfonia de viață...
Ascultând tăcerea
Ascultând tăcerea
Liniștea mă înfășoară ca un giulgiu
Mă alinta ca valurile răsfățate ale mării
Parcă săruta cerul furând albastru
Câteodată are cântul ploii de vară
iubind pământul
Alteori e precum mângâierea vântului
Ce își întinde aripile ca un arhanghel
îmbrățișând cuprinsul
Ascult tăcerea mătăsoasă a ierbii ce visează
în verde smarald
A viorii ce se zămislește în trunchiul copacului
Tăcerea pietrei, păduri murmurate în vis
A fluturelui așezat pe floare
Tăcerea mielului îmbrățișat de mamă
A sângelui ce umple a inimii carafă
Tăcerea luminii-n răsărit
A lanurilor aurite
Și-a pâinii ce dospește și se coace
A lumânări ce arde în rugăciune
Tăcerea picurată în lotus de la soare
A asfințitului ce într-un vis aprinde cerul...
Între răsărit și apus
Tinerețe, parcă ai fost doar un vis
zburdalnică nălucă
Dansezi precum steluțele de zăpadă
Topite în dogoarea trăirii
Lăsând un fuior de amintiri de tors
Le scotocești în oglinda sufletului
Paralizat de o teama mută, fără nume
Cu ochii goliți de marea timpului
Unde odată valurile se ridicau până la cer
Într-o anume clipă
Te regăsești alienat
Cu pieptul ciuruit de regrete
Ce ai amanetat în goana iluziilor
Când s-a așternut praful îndoielilor
Ce miroase a naftalină și vechi
Totul pare mai strâmt, înghesuit
O cocoașă invizibila te-a aplecat iremediabil
Ți-e sete de un pahar de tinerețe
Acum, cu pașii mărșăluind în deșertul gol
Și umbrele te-au părăsit
Imensitatea golașă te face stingher
Precum firul de nisip ce-ți intră în ochi
Acum, doar copacii și vântul te mai îmbrățișează
Soarele te mai mângâie
Florile îți mai zâmbesc
Mai primești doar sărutul uitării
Fragil bibelou de porțelan …
Dansul inimii
În fiecare inimă e adăpostit cineva
Și de e doar în vis
E locul unde timpul încremenește
Prefăcându-se în aripi întinse de zbor
Este uitare, visare, tropot de cai…
Acolo izvorul tainic fiori dăruiește,
Cuvintele înfloresc prinzând viață,
O voce cântă duios fără glas,
Dansând cu fluturi îmbrățișezi nevăzutul
Acolo râuri de lumina curg
Urcă spre stele strălucind fără noapte
Maci fără câmp sunt aprinși
Vântul mângâie ca un serafim
Îngenuncherea este dulce
Sufletul își recunoaște focul
Acolo doar vei afla cine ești…
Toamna
La balul toamnei culorile se-ngână
Lumini și umbre dansează turmentate
Anină parcă-n vis
Săruturi languroase, topite de la soare
Vrăjite frunzele mimează
Un dans al ielelor descins
Răvașe de adio murmură în văzduh
Ce le șoptește vântul de la miazăzi
De cad râzând în brațele pământului
Ce muzică albastră sloboade cerul
De parcă îngerii îngenunchează
Pecetluind misterul arămiu cu o rază
O ploaie în suflet mă cuprinde
Privind la valsul toamnei și al verii
Acest priveghi nostalgic
Cu cerul plin de păsări călătoare
O tulburare stranie ca o fantomă
Ceva se frânge-n mine
Să mă despart de altă vară
Și n-am decât să scriu un psalm cu sânge
din mustul strugurilor copți
să pun la loc inelul de logodnă al verii
într-un sertar al inimii
la amintiri de răscolit când ard un foc
Carmen Oltean
Toronto
|
Carmen Oltean 10/1/2023 |
Contact: |
|
|
