Timpul perelor
În fiecare toamnǎ retrǎiesc
Aceleaºi amintiri cu nostalgie,
Când perele în pomi se rumenesc
Mǎ aflu în a mea copilǎrie:
La noi în sat, pe-atunci, aveam de toate,
ªi prune, ºi gutui, ºi-atâtea mere,
Toþi pomii erau plini de fructe coapte,
Ce nu aveam, mi-aduc aminte, pere,
Cǎ ne-adunam târziu, pe înnoptat,
Bǎieþii toþi, cǎ-n sat nu erau fete
ªi-apoi plecam la pere, la furat,
În satul dinspre luncǎ-n douǎ cete,
ªtiind cu toþii foarte bine locul,
Ogrǎzile cu perii cei de soi,
Cǎ-n fiecare toamnǎ fǎceam jocul,
Dar ºi sǎtenii ne ºtiau pe noi(!)…
ªi câte garduri am sǎrit, mǎi frate,
Prin mǎrǎcini cu sânul plin de pere!
Nu mai vorbesc ce muºcǎturi de...spate,
Cǎci câinii n-aveau pic de maniere;
Dar anii au trecut, eram flǎcǎi
ªi cine mai era ca noi în sat(?!)
De perele din satul dintre vǎi,
Aproape cǎ de ele-am ºi uitat,
Da-n toamna aia,-n zi de sǎrbǎtoare,
La horǎ, unde toþi ne-am adunat,
S-a auzit venit din depǎrtare
Un zvon de care noi ne-am ºi mirat,
ªi nu ºtiu cum, fǎrǎ sǎ bag de seamǎ
Aud ºi eu, cǎ-mi zise o muiere,
Sǎ mergem toþi flǎcǎii fǎrǎ teamǎ
În satul dinspre luncǎ sǎ luǎm pere,
Cǎ am plecat cu toþii, pe luminǎ,
Mǎcar sǎ revedem pe unde-am fost,
Când ne-alergau dulǎii-n vreo grǎdinǎ
ªi perii, cǎ-i ºtiam chiar pe de rost;
Dar ce sǎ vezi! nici n-am ajuns în sat,
Cǎ ne-aºteptau cu pere în cǎrare
Atâtea mândre, de nici n-am visat,
ªi toate-aveau în pǎr câte o floare!
Am luat ºi eu o parǎ ºi-am muºcat,
Din poala ei, ce-apoi mi-a fost mireasǎ,
Cǎ n-am gǎsit din câte am furat
O alta mult mai dulce ºi frumoasǎ;
De-atunci privim la perii din ogradǎ
Ce i-am sǎdit chiar dupǎ nuntǎ-n zori
ªi i-am pǎzit sǎ nu ajungǎ pradǎ
Celor ce noaptea jefuiesc comori;
În toamna asta-avem pere de dat,
Cǎci perii-s plini de rod ºi bucurie,
Iar fetele ni-s mari, de mǎritat…
Da’ zic ºi eu aºa…ca sǎ se ºtie!
Valeriu Cercel
Hamilton
|
