Timpul perelor
În fiecare toamnǎ retrǎiesc
Aceleași amintiri cu nostalgie,
Când perele în pomi se rumenesc
Mǎ aflu în a mea copilǎrie:
La noi în sat, pe-atunci, aveam de toate,
Și prune, și gutui, și-atâtea mere,
Toți pomii erau plini de fructe coapte,
Ce nu aveam, mi-aduc aminte, pere,
Cǎ ne-adunam târziu, pe înnoptat,
Bǎieții toți, cǎ-n sat nu erau fete
Și-apoi plecam la pere, la furat,
În satul dinspre luncǎ-n douǎ cete,
Știind cu toții foarte bine locul,
Ogrǎzile cu perii cei de soi,
Cǎ-n fiecare toamnǎ fǎceam jocul,
Dar și sǎtenii ne știau pe noi(!)
Și câte garduri am sǎrit, mǎi frate,
Prin mǎrǎcini cu sânul plin de pere!
Nu mai vorbesc ce mușcǎturi de...spate,
Cǎci câinii n-aveau pic de maniere;
Dar anii au trecut, eram flǎcǎi
Și cine mai era ca noi în sat(?!)
De perele din satul dintre vǎi,
Aproape cǎ de ele-am și uitat,
Da-n toamna aia,-n zi de sǎrbǎtoare,
La horǎ, unde toți ne-am adunat,
S-a auzit venit din depǎrtare
Un zvon de care noi ne-am și mirat,
Și nu știu cum, fǎrǎ sǎ bag de seamǎ
Aud și eu, cǎ-mi zise o muiere,
Sǎ mergem toți flǎcǎii fǎrǎ teamǎ
În satul dinspre luncǎ sǎ luǎm pere,
Cǎ am plecat cu toții, pe luminǎ,
Mǎcar sǎ revedem pe unde-am fost,
Când ne-alergau dulǎii-n vreo grǎdinǎ
Și perii, cǎ-i știam chiar pe de rost;
Dar ce sǎ vezi! nici n-am ajuns în sat,
Cǎ ne-așteptau cu pere în cǎrare
Atâtea mândre, de nici n-am visat,
Și toate-aveau în pǎr câte o floare!
Am luat și eu o parǎ și-am mușcat,
Din poala ei, ce-apoi mi-a fost mireasǎ,
Cǎ n-am gǎsit din câte am furat
O alta mult mai dulce și frumoasǎ;
De-atunci privim la perii din ogradǎ
Ce i-am sǎdit chiar dupǎ nuntǎ-n zori
Și i-am pǎzit sǎ nu ajungǎ pradǎ
Celor ce noaptea jefuiesc comori;
În toamna asta-avem pere de dat,
Cǎci perii-s plini de rod și bucurie,
Iar fetele ni-s mari, de mǎritat
Da zic și eu așa
ca sǎ se știe!
Valeriu Cercel
Hamilton
|
