Ganduri tomnatice
A venit toamna, cuminte, într-o seară
Și a aranjat borcanele-n cămară,
Vinul, în beci, mai fierbe-n damigene,
Adulmec vișinata, privind-o printre gene,
Și trec să mai elimin, desigur, ghinionul,
Să nu îmi răbufnească, din sticle, bulionul.
Poate veni timpul, frigul să înceapă,
Am pus sub rafturi mai multe lăzi cu ceapă
Iar sacii cu cartofi dorm pe la răcoare.
Fasolea am întins-o, pe cergă, pe la soare,
Iar usturoiu-n funii stă atârnat în cuie;
Odaia dispre stradă miroase a gutuie.
Chiar dacă iarna mai poate face semen,
Șopronul din curte este plin de lemne.
Sunt mere-n magazine, făină și mălai
Și în grămezi dovlecii, din soiul cel bălai,
Iar mai în spate, spre colț dacă te duci,
Este ditamai lada, cea plină și cu nuci.
Mai sunt știuleți destui, dosiți și prin pătul,
Așa că jupân porcul poate muri sătul.
…………………………………………
Demult toate acestea au fost, în acel loc
Numit copilărie. Acuma stau la bloc,
Sperând ca primăvara să vină mai curând
Și socotindu-mi anii, pe care-i văd zburând.
|
