Mai lasă-mi vară
Mai lasă-mi vară,Sfinte Doamne
Mai lasă-mi fragede vise, verzi
Mai lasă-mi timp,nu trece-n toamne
Mai lasă-mi Doamne dacă crezi!
Mai lasă-mi, Doamne, tinerețe
Mai lasă-mi, zâmbete în priviri
Mai lasă-mi încă, frumusețe
Mai lasă-mi ochilor, vii striviri
Mai lasă-mi forță și putere
Mai lasă-mi ținere de minte
Mai lasă-mi de poți, să am vrere
Mai lasă-mi vară, Doamne Sfinte!
Dansul timpului
Clipele rad zburdand alene
Peste tărâmuri ce-s de vis
Trezind dormiri din altă vreme
Prin labirinturi spre abis
Dezgheață simțurile toate
În marșul lor trosnind domol
Versete se aud trunchiate
Pe partituri zâmbind bemol
De-atâta dor se-ngemănează
Cu timpul trist și diafan
Se-nlănțuie și-apoi vibrează
Căci văd c-a mai trecut un an.
Făclie peste veacuri
Să întoarcem cu credință
Rugăciune peste veac
Ne vorbesc în conștiință
Toți ce-s morți și acum tac
Ne-au lăsat într-o simțire
Dorul nostru de cei dragi
Și purtăm într-o ființă
Pe ai veșniciei magi
Duși cu dorul lor de glie
Și de sufletul român
Poartă-n veacuri o făclie
Dumnezeului stăpân!
Cad frunze de tei
De luni până miercuri
trec clipe de zor
Și vântul le-alină
prin arbori de dor
Se zguduie cerul
de joi până trec
Teribile clipe
ce încă-mi petrec...
Prin piscuri de timpuri
anină în noi
Zadarnice flame
de vânturi și ploi
Ne plânge viața
și timpul trecut
Și freamătă frunza
de-atâta durut...
Și -ajunge o lună,
un an și-ncă trei
Se face făină
din spicul holtei
Din roșul ce-n purpur
zâmbea pe alei
Rugină e toamna,
cad frunze de tei!
Lasă-mi toamnă
Lasă-mi toamnă încă bucuria
Lasă-mi rogu-te veselul surâs
Lasă-mi toamnă-n viata coloria
Lasă-mi irecuperabilul râs
Lasă-mi toamnă înc-o primăvară
Lasă-mi vapaia mea de-nceput
Lasă-mi toamnă verdele de vară
Lasă-mă să-nchei drumul conceput
Lasă-mi toamnă tanara speranța
Lasă-mi gândul curat de iubire
Lasă-mă să-mi pot cânta romanța
Lasă-mă să-mi beau din fericire
Final triumfal
Lăsați grijile ce vă împresoară
Aruncați de-o parte gânduri, nevoi
Căci timpul peste voi se desfășoară
Și trece-n stropi de bucurii și ploi
C-așa e făcut de bunul Dumnezeu
Ne naștem ca într-o zi să murim
Sedusi fiind de-al vieții zvelt alizeu
Inconstient, zilnic, păcătuim
Chiar uităm de harurile celeste
Desi cu-o moarte toți suntem datori
Și viața noastră-așa ca o poveste
Se-acoperă într-un sfârșit de nori
Desi suntem infimi pe al vieții val
Inotăm disperați pân' la final
S-ajungem obosiți pe al vieții mal
Și să-ncheiem povestea triumfal.
LĂSAȚI POETUL SĂ TRĂIASCĂ!
Lăsați poetul să trăiască
Căci clipa dulce pământească
Îi este scrisă-ntr-un destin
Din har celest în cor festin.
Lăsați poetul să trăiască,
Că-i fi-va pană îngerească,
Condusă pe-un zeiesc altar
De unic dumnezeiesc har.
Lăsați poetul să trăiască,
Din slova dulce românească,
Ce-i sorb amarul și clipa
Spre veșnicii-i duc aripa.
Lăsați poetul să trăiască
Atâta vrea să povestească,
Să scrie despre iubire,
Pentr-un strop de fericire!
Rapsodia iubirii
Cântecul iubirii se mai scrie
Tot continuând ca la-nceput
Slove-ndrăgostite pe-o hârtie
Note pe-un portativ ne-ncăput
Si doina trăirilor transcede
Prin pâcla timpului arămiu
Și-o arie de amor purcede
Pe cerul dragostei prea târziu
Și-n ritmul de suflet se așează
O melodie legănată-n doi
Dansând pe-a vremurilor spetează
Sublim refren ce lin cade-n ploi
În simfonii ce-adună fericiri
De-nveselire se-nfioară
Ea,rapsodia-aceleiași iubiri
Pe-aripi de timp valsând ușoară
TOAMNĂ,TOAMNĂ ȘUGUBEAȚĂ
Toamna-și cântă iar romanța
Între vechii bruni castani
Fluturând încet speranța
Verdelui de peste ani
Toamnă,toamnă ruginie
Lasă-mi frunzele în pomi
Lasă-mi toamnă pe câmpie
Bucurii mândre-n culori
Desnădejdea mă apasă
Frigu-si țese-o năframă
Peste toate către casă
Mă gândesc l-a mea mamă
Toamnă,toamnă șugubeață
Lasă-mi anii tinererei
Viața-i fină ca o ață
Se rupe chiar de nu vrei.
Toamna ce inseamnă murire
Toamna ce înseamnă murire
O huiduie și vii și morți
Că-i scenă pentru amăgire
Dansând pe ale vremii sorți
Vicleană-și flutură mantia
În tonuri roșii și-arămii
Ascunzându-și bine trufia
Prin nesfârșite lăcomii
În drumu-i hotărât culege
Surâsul fiecărui ram
Nu stă la sfat și nu alege
Doboară orice verde gram
Încet,tiptil se instalează
Și-și face un comod culcuș
În tulpinile ce vibrează
Murirea-și află-alunecuș
Dansează-n tristă amăgire
Gătită-n rochie de bal
Căci toamna înseamnă murire
Distruge tot pân' la final !
Toamnă veche și nouă
În veșnic spectacol ce plânge
O frunză mai dansează tomnal
Pe drumul cu dâre de sânge
Al verii ce respiră frugal
Din strălucitoarele raze
Rămas-au doar urme ruginii
E toamna ce s-așează-n vaze
Pline cu strănuturi arămii
Pământu-și-acceptă destinul
Mai tușind uneori obosit
Natura-și degustă pelinul
Muririi într-un cerc oropsit
Și iar va să cadă cortina
Peste povestea încă verde
Durerea devine rutina
Din ochi bucuria se pierde
Și-n zbaterile colorate
Fruntașe nuanțe câștigă
Maroul în tonuri flambate
Pictura pe scenă obligă
I-atâta frumos peste toate
În suflet cu roade ne plouă
Natura ne-mbie cât poate
La toamna cea veche și nouă!
Tomnatec cânt
O boare de toamnă ce plânge
Atinge fin, risipit pământul
Din verdele crud face sânge
Din arșiță se naște-n chin vântul
Și plâng florile, plânge iarba
Toamna-și alege culcușul în rând
Natura-si piaptană ghem barba
Plângând jeluiește anii trecând
Cad frunze în dans lin spre pământ
Nu-i chip să le oprești coborârea
Se-aude oftând tomnatec cânt
Recunoscându-și clar doborârea
Și-n arămiul de afară
Covoare-ntregi s-aștern la picioare
Și murmură tristă fanfară
Prin răzlețele raze de soare!
|
Mihaela CD 9/17/2023 |
Contact: |
|
|
