Subiectiv - Trișori și protectori
De când mi-au adus copiii de ziua mea un splendid joc de șah cu tabla și piese de piatră, dispuse permanent pe centrul măsuței de cafea din fața canapelei, mai că-mi vine uneori să fac o partidă cu propria mea persoană. De multe ori se întâmplă să și pierd la aceste partide. Asta înseamnă că eu, adversarul, a fost mai bun decât eu însumi. Uneori am ca partener pe Tomiță, fost coleg de lucru care de când s-a pensionat și l-a lăsat nevasta că e prea cicălitor, vine din când în când pe la mine. E băiat bun Tomiță ăsta, dar nu-i place să piardă și atunci fură. Nu o singură dată l-am prins mutând piesele în altă poziție când eu eram ocupat cu o discuție la telefon sau alt ceva. Dacă încercam să reîntorc piesa la pozițiile inițială, se supăra și spunea că nu mai joacă acuzându-mă că trișez.
Mi-am amintit de Tomiță acum după mult timp, mai ales după ce am aflat că s-a stins în urmă cu câțiva ani după o boală grea de care nu mi-a vorbit niciodată. Mi-am amintit de el în aceste zile în care necinstea a atins proporții neprevăzute și fiecare om este șocat să constate aproape zilnic cum fiece noțiune a lucrurilor știute, a căpătat înțelesuri diferite care de multe ori exprimă opozitul. Ca o haină întoarsă pe dos cu căptușeala ruptă, suntem împinși s-o purtăm astfel ca semn al aprobării acestei teorii critice a unor înțelesuri vechi lipsite de valoare, precum sunt monedele scoase din circulație. Dacă toată treabă s-ar rezuma numai la purtarea acestei haine, tot ar fi ușor de trecut cu vederea, căci în același timp a apărut și noul element al grijii ce ni se poartă, prin decretul legii privind purtarea obligatorie a măștilor, a ochelarii colorați care împiedică vederea aspectelor neplăcute și urechelnițe cu muzică continuă ce calmează nervii. Echipați astfel, nu se mai pune problema pătrunderii unor idei contradictorii și orice suspiciune de rebeliune e redusă considerabil. Statisticile confirmă faptul că o treime a populației s-a acomodat ușor cu noul program - cam incomod la prima vedere - neacceptat însă de toată lumea.
A fost o vreme în care dacă prindeai un hoț cu mâna în buzunarul tău, nimeni nu învinuia pe păgubaș dacă-i administra hoțului câteva scatoalce ca învățătură de minte. Astăzi însă, hoția petrecută ziua în văzul lumii și chiar al polițiștilor, este practicată liber, cu distincție, ca o faptă eroică, pentru că nimeni nu o va opri, nu o va acuza și nu va fi condamnată. Am devenit imuni în masă! Am fost nevoiți să credem că din vina noastră, fapte petrecute cu zeci și sute de ani în urmă trebuie îndreptate astăzi din punct de vedere moral, lăsând pe cei oropsiți cândva să se bucure de bunuri pe care numai avuții le puteau folosii.
A fost o vreme în care nu era un privilegiu mai mult cuvenit unei persoane, decât acea de-a avea un serviciu stabil, o familie, copii și un statut de cetățean onorabil. Această persoană era cunoscută și respectată de oricine, de la vecinul de vizavi, la gardianul cartierului și era răsplătită cu cea mai mare cinste de semenii lui, duminică când venea cu familia la slujba din biserică. Astăzi, nimic din toate acestea nu mai există, de parcă s-au șters cu guma. În schimb am devenit imuni la toate relele care se întâmplă în jurul nostru! Închidem ochii și ne facem că nu observăm când un bătrân este îmbrâncit pe stradă, când o femeie cu copil în brațe este prădată de poșeta în care-și ținea banii de pâine și când copiii noștri în școli sunt împinși de autorități pe calea prostituției. Nu! Acum ne-am imunizat!
A fost o vreme în care lumea era condusă de oameni de mare încredere care lucrau neobosit pentru binele obștesc, însuflețiți de nevoia de crea ceva bun, statornic și folositor oricărei persoane, indiferent de poziție socială, sex, culoare, sau religie. Acești oameni au înfruntat dușmănii și insulte, dar ca adevărați patrioți, au luptat cu dârzenie pentru ideile și idealurile lor, s-au bucurat de stima și încrederea poporului care i-au votat ca protectori ai legii și prin ei a fost împins tăvălugul istoriei înainte. Dar inoculați cu vaccinul lipsei de conștiință civică și patriotism recent, oamenii de mare încredere au dispărut lăsându-ne în loc protectori falși, care din vanitate și dorință de înavuțire rapidă ne-au înșelat cu trucuri de genul prietenului meu Tomiță la șah. Trișorii de astăzi sunt înarmați cu trucuri noi, care sub blindajul legilor ce și le-au călit în furnalul timpului când dispuneau de putere, au presimțit primejdia care-i paște cu aceiași prevedere pe care o au cei ce văd și pe întuneric. De aceea, prăvălindu-ne ca de pe o pantă prea abruptă ca să evităm căderea, căutăm cu disperare ceva, un obiect statornic, un copac sau o mână întinsă de providență de care ne putem agăța, căci altfel nu vedem scăparea. O vom afla?
Au fost vremuri ca acestea și în trecut; au fost popoare împinse la marginea prăpastiei și în fatidicul moment al disperări când orice speranță era pierită, o minune a despicat apele mării creând calea salvării pe tărâmul opus. Minunea nu s-a întâmplat de la sine! Poate că nu s-ar fi produs deloc, dacă o persoană învestită cu o netăgăduită credință nu s-ar fi afundat primul în valurile clocotitoare mănat de dorința exemplului. Ca răsplată, cerul s-a cutremurat, norii s-au învolburat și vântul a despicat natura apelor dezvelind calea ce-a dus la salvarea norodului. În viziunea acestui norod, astăzi istoria e pe cale să se repete: dintre toți oamenii, numai unul singur este încolțit din toate părțile de uneltiri precum apele mării din care nu știm dacă poate fi salvat.
Pe tabla de șah văd nebunul adversarului din fața mea făcând o mișcare periculoasă...
David Kimel
Toronto
|
David Kimel 9/15/2023 |
Contact: |
|
|
