Cu Prof. Traian Brătianu despre rolul însemnat care trebuie să-l aibă presa in societate
Confesiuni de colecție. „Numai întorcându-ne la valori, în care un rol însemnat trebuie să-l aibă presa,
ne putem salva de toate relele sociale”. Interviu cu prof. dr. Traian Brătianu
Prof. dr. Traian Brătianu practică jurnalismul de o jumătate de secol. Originar din Constanța, a văzut lumina zilei la 9 iunie 1941, iar în orașul pontic a învățat din clasa I-a până în clasa a XI-a, fiind absolvent al Liceului „Mircea cel Bătrân”, promoția 1961.
După debutul în presă, în anul 1965, pe vremea când era student, la terminarea Facultății de Filosofie și a cursului de Jurnalism din cadrul Universității din București, este repartizat ca redactor stagiar la ziarul Dobrogea Nouă din Constanța. Rămâne aici până în anul 1968 când se mută la publicația Delta din Tulcea, unde este promovat ca redactor principal, mai apoi ca șef de secție și secretar general de redacție. În 1976 revine la Dobrogea Nouă din Constanța unde va lucra până la pensionare, în 2006. În decembrie 1989 ziarul Dobrogea Nouă își va schimba denumirea în Cuget Liber. Continuă să lucreze la ediția de Dobrogea a ziarului România liberă în perioada 2006-2008.
De-a lungul strălucitei sale cariere jurnalistice, a parcurs toate treptele – redactor stagiar, redactor principal, redactor de rubrică, șef de secție, șef departament, publicist comentator, secretar general de redacție, redactor șef, director coordonator, publicând peste patruzeci și cinci de mii de texte, atât în țară cât și în străinătate: Cernomorsca Komuna (Ucraina), Dobrujanska Tribuna (Bulgaria), Kurier Szezecinski (Polonia), Ottsee Zeitung (Germania), Cugetul (Republica Moldova) etc.
Este semnatar a peste șaptezeci de cărți de autor și colective.
În paralel cu activitatea de jurnalist a avut și o fructuoasă activitate didactică, fiind profesor la: Liceul „Spiru Haret” Tulcea, Liceul Pedagogic Tulcea, Liceul „Traian” Constanța, Liceul „I.G. Duca” Constanța, Liceul Teoretic Cobadin, Universitatea „Andrei Șaguna” din Constanța (lector universitar).
Tanța Tănăsescu: Longevitatea dumneavoastră în jurnalism este de admirat. Chiar dacă societatea actuală funcționează după alte valori, criterii și norme față de cele de acum cincizeci de ani, când v-ați început cariera în jurnalism, această profesie are anumite constante, de care trebuie să ținem seamă. Care ar fi, după părerea Dumneavoastră, virtuțile profesiei de jurnalist pe care o practicați de o jumătate de veac?
Traian Brătianu: Am să enunț doar câteva: seriozitate, sinceritate, loialitate. După părerea mea un bun jurnalist nu se fabrică, el se naște. Doar că trebuie multă muncă pentru șlefuirea propriilor abilități.
T.T.: Una dintre însușirile umane cele mai de preț, ce ne însoțește de-a lungul întregii existențe, este păstrarea în amintire a primelor momente în care pășim într-o nouă etapă de viață sau suntem eroul unei noi experiențe… Fără îndoială, păstrați în memorie ziua în care ați primit „botezul” ca jurnalist. Pe atunci erați student și ați publicat primul reportaj, „Inovatori și inovații“. Ne puteți spune mai multe despre acest debut?
T.B.: Am debutat în presă la ziarul România liberă, în ziua de 8 aprilie 1965 unde, ca student, făceam practica. Este vorba de o notă despre vestigiile unei cetăți construită de Ștefan cel Mare și o informație despre o expoziție cu obiecte ale unor eroi din războiul antihitlerist. Au urmat alte câteva știri la aceeași publicație, fără semnătura mea. Primul material în care îmi apare numele a fost reportajul „Inovatori și inovații” inserat în ziarul Dobrogea Nouă în ziua de 27 octombrie 1965, urmat de un al doilea, „File de întrecere”, și ancheta „Pe șantierul Tomis III. Se va respecta termenul de predare?”, în ziua de 28 octombrie 1965. Povestea lor e simplă: având câteva zile libere de la facultate, am venit la Constanța și m-am dus la ziarul Dobrogea Nouă unde nu cunoșteam pe nimeni. Acolo, după prezentare, m-am adresat secretarului de redacție dacă pot să scriu și eu ceva. Răspunsul a fost afirmativ și astfel a început „logodna” mea cu presa profesionistă.
T.T.: Fiecare dintre noi are o narațiune personală, care explică rațiunea pentru care ne-am ales profesia de jurnalist. În acest context, care a fost motivația pentru care ați ales această grea profesie, în care nu doar talentul de a compune sau a scrie frumos sunt importante, ci și puterea de muncă, capacitatea de a trudi din zi până în noapte, dar și de a face din noapte zi? Mai bine zis, ce v-a determinat atât de decisiv, nu doar să îmbrățișați profesia aceasta atât de dificilă dar mai ales să rezistați atâția ani sub povara responsabilităților de jurnalist?
T.B.: Iubirea pe care o port oamenilor, și de aici, dorința de a cunoaște pe câți mai mulți dintre ei, de a fi în slujba lor, printr-o vorbă bună, printr-un îndemn, printr-o critică aspră. Am fost în toate localitățile dobrogene, în foarte multe orașe și sate din România și în peste 40 de țări din trei continente și am scris despre cei cu care m-am întâlnit.
T.T.: Au fost, cumva, în cariera dumneavoastră de jurnalist clipe când ați gândit să abandonați această profesie, să renunțați la ea ? Dacă da, cum ați reușit să depășiți aceste cumpene teribile? Ce sfaturi le-ați oferi celor care, sub povara sarcinilor tot mai multe și mai grele din activitatea curentă, bineînțeles ne gândim la tinerii jurnaliști, ar dori să își schimbe locul de muncă, profesia, unii chiar să părăsească țara, plecând în străinătate, pentru un trai mai bun?
T.B.: Nu m-am gândit niciodată să renunț la această profesie oricât de greu mi-a fost uneori să o practic. Ce i-aș sfătui pe tinerii jurnaliști? Să nu îmbrățișeze această profesie decât dacă o iubesc foarte mult. Pentru că dincolo de banii pe care-i primești, trebuie să fie bucuria că ai posibilitatea să-ți spui liber părerea despre multele probleme cu care se confruntă lumea, lume pe care o poți și tu schimba într-un fel.
T.T.: În 1965 ați început să lucrați ca redactor stagiar la ziarul „Dobrogea Nouă” din Constanța. Un vechi proverb spune că „meseria se fură”, aceasta scoțând în evidență faptul că lucrând pe lângă un maestru trebuie să faci un efort sporit și să împrumuți deprinderile, performanțele, ba chiar să încerci să îți depășești maestrul. Îmi place să cred că la începutul profesiei ați avut a învăța de la un astfel de „mentor” de ziar, că ați avut modele de urmat. Puteți să ne evocați care au fost persoanele de la care ați „furat” meseria de jurnalist?
T.B.: Eu am venit în presa română când se făcea tranziția de la ziariști cu șapte clase la cei cu facultate. Mi-aduc aminte că, la scurt timp de la venire mea în redacția Dobrogea Nouă, redactorul șef ne-a convocat într-o ședință, unde ne-a comunicat că secția de presă a CC al PCR a hotărât ca toți ziariștii să facă studii universitare. Un coleg s-a ridicat în picioare și a spus: „Eu de-abia am reușit să fac liceul la fără frecvență. Cum o să pot absolvi cursuri superioare?” Mai marele redacției i-a răspuns: „Păi, nu știu cum o să fac eu! (n.n. – el avea totuși doi ani de politehnică pe care o abandonase). De unde să știu cum o să procedezi dumneata?” Revenind la întrebare, vă pot spune că am învățat multe de la îndrumătorul de practică Paul Mihail, de la profesorii H. Dona, Octavian Butoi, Ioan Grigorescu, de la unii colegi mai în vârstă precum Mândră Badea, Octavian Georgescu, Mihai Macarie, Nicolae Fătu, dar mai ales de la marii reporteri români: F. Brunea-Fox, Pamfil Șeicaru, Geo Bogza, Tudor Arghezi, Victor Vântu, Victor Bârlădeanu, Ioan Grigorescu și mulți alții ale căror scrieri, în publicații și cărți, le „devoram”.
T.T.: Timp de aproape cinci sute de ani, invenția lui Guttenberg a stat la temelia creației de cărți și ziare. Evoluția tehnologică galopantă a afectat și domeniul jurnalismului, într-o manieră impresionantă, în doar câteva decenii. De la textele scrise cu cerneală sau cu creionul pe o foaie albă, așezat la o măsuță din redacția unui ziar, s-a ajuns la mașina de scris, apoi la reportofon, Internet și acum la programe de Inteligență Artificială, care pur și simplu vor ajunge să înlocuiască munca a zeci și zeci de redactori specializați. Ziarele pe hârtie dispar unul câte unul, articolele se scriu online, ziarul se citește online, într-un cuvânt totul este online (de la redactarea unui articol, la distribuirea revistei sau ziarului în căsuța poștală electronică a fiecărui cititor). Ce părere aveți despre această schimbare revoluționară de paradigmă în domeniul presei? Va conduce ea la dispariția presei, ca ocupație socio-profesională, sau la o evoluție și mai spectaculoasă, prefigurată în aceste zile de aplicațiile „metaverse”?
T.B.: Noile tehnologii au schimbat mult presa. Și în bine și în rău. În bine – că se lucrează mai repede, mai ușor, cu mai puține cheltuieli. În rău – pentru că i-au modificat identitatea, că a permis intrarea în sistem a unor oameni care nu au nimic de-a face cu scrisul, că a promovat facilul, senzaționalul ieftin și de multe ori știrile false. Chiar dacă îmbracă forme noi, media, chiar și cea scrisă, nu va dispărea pentru că societatea are nevoie de ea. Democrație fără presă este un non sens.
T.T.: Apreciem bogata dumneavoastră activitate în jurnalism. Ați fost un martor al unui univers cu anumite dimensiuni politico-ideologice, de fapt aici este vorba de cenzură, un fel de „control politic” înainte de 1989, dar și de o explozie de manifestare a presei postdecembriste. Care erau, după părerea Domniei Voastre, părțile pozitive, respectiv negative, ale presei de dinainte de 1989, dar după 1989?
T.B.: Părțile pozitive: presa se făcea prin contactul direct cu oamenii ceea ce sporea credibilitatea afirmațiilor, era mai serioasă și cu mai puține erori. Părțile negative: existența cenzurii, proslăvirea conducătorilor, ascunderea unor evenimente din viața comunităților. Puse față în față, cele două etape de dinainte și după 1989 se completează și se resping reciproc.
T.T.: Fiecare autor (scriitor, jurnalist) are propriile sale instrumente de creație, care presupun documentarea și prelucrarea materialului documentar, redactarea textului și ilustrarea acestuia. Cum concepeți actul de creație și care sunt pașii necesari pentru înfăptuirea acestuia?
T.B.: Actul de creație este strict personal. După părerea mea, el trebuie să înceapă cu pre-documentarea. Nu te duci să iei un interviu unei personalități dacă nu știi nimic despre ea. Nu mergi la o firmă dacă nu știi cu ce se ocupă oamenii. Urmează apoi, documentarea propriu-zisă, scrierea textului, care trebuie recitit de mai multe ori pentru efectuarea eventualelor erori. Abia apoi trimiți materialul pe fluxul tipăririi.
T.T.: Ce momente plăcute din activitatea dumneavoastră din redacții ne puteți evoca pe scurt, dar și momente mai puțin plăcute, pe care le-ați trăit?
T.B.: Au fost multe momente deosebite. Voi alege numai unul dintre ele. În 1997 am fost ales de către colegii mei redactor șef al ziarului Cuget liber, urmașul firesc al Dobrogei Noi, publicația cea mai importantă și longevivă care apare neîntrerupt, sub cele două denumiri, din 1944. Un moment neplăcut a fost în 1986. În urma conflictului cu un coleg de redacție care mă certa că nu scriu poezii și poeme laudative la adresa conducătorului statului, am fost schimbat de la secția politică la secția agrară, un sector despre care nu știam prea multe și a trebuit să mă pregătesc din mers. Mutarea mi-a prins bine însă pentru că am învățat destule lucruri bune de la oamenii simpli de la sate.
T.T.: Ce sfaturi și îndemnuri doriți să adresați jurnaliștilor care debutează în această profesie?
T.B.: Să fie ei însăși, să evite facilul și grotescul și să urmeze îndemnurile lui Ion Heliade Rădulescu („Scrieți băieți, dar numai scrieți! ”) și I. L. Caragiale („Cinste și gramatică! ”).
T.T.: La începutul debutului Dumneavoastră jurnalistic, cum priveau numele consacrate din redacție pe debutanții sau mai tinerii confrați de breaslă?
T.B.: Cu multă reticență, pentru că își vedeau periclitate posturile. Dar tinerii cu valoare s-au impus. Scuzați-mi lipsa de modestie, dar nu poți rezista într-o redacție aproape 50 de ani dacă nu-ți faci așa cum trebuie datoria.
T.T.: Care v-au fost cei mai apropiați colegi de redacție? Vă invităm să ne împărtășiți din cele mai frumoase amintiri ca jurnalist.
T.B.: Majoritatea colegilor mi-au fost apropiați. Mă voi opri totuși la câteva nume: Mândră Badea, Aurel Zamfir, Gabriel Mircescu, Ion Vulpe, Ion Mihăilescu și alții cu care mă sfătuiam adesea, ne întâlneam în week-end-uri și petreceam împreună cu familiile, participam împreună la diferite activități culturale și sportive. Amintiri frumoase au fost multe: când am primit în redacție noi tineri, iar la un moment dat, unul dintre ei, George Constantinescu, care a devenit, mai apoi, un bun redactor, mi s-a adresat pentru prima dată cu apelativul „nene”, semn că devenisem deja un model; când mi-a apărut prima carte intitulată „Politica în recital” cu un grupaj de interviuri luate celor mai importante personalități politice locale și naționale ale vremii; când am fost solicitat să organizez Facultatea de Jurnalism a Universității „Andrei Șaguna” Constanța, unde am funcționat ca profesor timp de 25 de ani și multe altele.
T.T: Ținând cont de îndelungata activitate jurnalistică, ce reprezintă în esență ziaristica pentru dumneavoastră ?
T.B.: Un mod de viață frumos și antrenant care te face în fiecare zi să fii altul.
T.T.: Care considerați că sunt realizările dumneavoastră definitorii ca jurnalist? Care vă sunt cele mai dragi proiecte jurnalistice în care ați fost implicat și ce ne puteți spune despre ele?
T.B.: Implicarea, împreună cu alți colegi de la Dobrogea Nouă, la înființarea ziarului Delta, în februarie 1968, primul cotidian din această zonă. Contribuirea la tipărirea ziarului Litoral, o altfel de publicație din perioada comunistă; editarea, ca membru fondator, a ziarului post revoluționar Curier sportiv; realizarea publicațiilor Constanța 2000 și Cuget liber Tv, scoase în calitate de director coordonator; promovarea noii serii a ziarului Metafora a Fundației culturale cu același nume, unde dețin funcția de redactor șef.
T.T.: Ce prețuiți cel mai mult din viață, domnule Traian Brătianu?
T.B.: Sinceritatea, corectitudinea, inteligența și, bineînțeles, sănătatea.
T.T.: Daca ați putea, ce ați schimba în viața Dvs?
T.B.: Aș da ceasul biologic înapoi, măcar cu 30 de ani.
T.T.: Făcându-mă purtătoarea de cuvânt a cititorilor noștri, dar cu sinceritate adaug, și din curiozitatea mea profesională, îmi permit să vă adresez următoarea întrebare: Ce ne puteți spune despre proiectele de viitor? Ce aveți pe masa de lucru în prezent?
T.B.: Continuarea editării ziarului Metafora, participarea cu comunicări originale la lucrările Congresului din acest an a istoricilor de presă de la Timișoara, la Conferința internațională „Cultură și presă” de la Galați, la Simpozionul „Restituiri istorice” de la Maia, Ialomița, contribuirea la scoaterea de sub tipar de către membrii Clubului Umoriștilor Constănțeni (CUC), din care fac parte, a unui nou volum colectiv.
T.T.: Aveți amintiri extraordinare privind presa românească, lumea ziariștilor, epocile pe care le-ați parcurs. Stăpâniți cu brio tainele lucrului bine îndeplinit, într-un domeniu în care fără talent și fără chemare, adică vocație, nu ai ce căuta în jurnalism. De aceea, inversând rolurile, v-aș ruga pe Dumneavoastră să formulați o întrebare (pe care în acest dialog nu ați auzit-o din partea mea) și tot dumneavoastră să îi dați răspuns.
T.B.: La vârsta mea, mulți oameni mă întreabă de ce nu mă retrag, să mă odihnesc. Le răspund tuturor: Viața e o cursă contra cronometru pe care trebuie să o parcurgi cu viteză maximă până la capăt dacă vrei să devii campion.
T.T.: Sunteți membru al Uniunii Ziariștilor din România de cincizeci de ani. Sentimentul apartenenței la o organizație profesională consolidează sentimentul solidarității de breaslă, al includerii într-o comunitate ce apără și potențează drepturile membrilor. Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) este cea mai prestigioasă și mai veche organizație profesională a jurnaliștilor români, care a împlinit 104 ani de existență. Cum apreciați apartenența la UZPR?
T.B.: Într-adevăr UZPR este cea mai prestigioasă organizație profesională a jurnaliștilor români pe care urmașii noștri trebuie să o consolideze și să o dezvolte la cele mai înalte standarde deoarece, parafrazând o vorbă cunoscută, „Dacă UZPR nu e, nimic nu e”.
T.T.: La finalul acestui interviu, pentru care vă mulțumesc cu recunoștință, și vă doresc în continuare ani mulți și bogați în creații, vă invit să adresați un mesaj colegilor noștri din UZPR.
T.B.: Să nu uite niciodată că presa făcută cu dragoste și profesionalism este o putere în stat fără de care lumea nu ar progresa. Și, repet ceea ce spuneam în cartea mea „Presa dobrogeană de ieri și de azi” că „numai întorcându-ne la valori, în care un rol însemnat trebuie să-l aibă presa, ne putem salva de toate relele sociale.”
T.T.: Vă mulțumesc pentru promptitudinea răspunsurilor, dorindu-vă sănătate și multe împliniri!
Interviu realizat de Tanța Tănăsescu / UZPR
|
Tanța Tănăsescu 9/7/2023 |
Contact: |
|
|
