În căutarea antimateriei
Pentru cercetarea stiintifică, perioada de căutare a antimateriei a început în anul 1928, odată cu formularea ecuatiei lui Dirac, eveniment stiintific care a permis prezicerea pozitronului, antiparticulă descoperită în radiatia cosmică de către Carl Anderson în anul 1932, prin urmele lăsate în camera cu ceată.
Pe măsura realizării unor acceleratoare de particule tot mai performante, s-a diversificat gama de particule si antiparticule obtinute pe cale artificială, anul 1974 fiind un reper în istoria stiintei, prin formularea Modelului Standard al particulelor elementare .
În modelul Bing Bang de formare a Universului, se consideră că, în primele momente ale marelui eveniment cosmic, atunci când temperatura era de ordinul zecilor de miliarde de grade Kelvin, au fost create cantităti egale de materie si antimaterie, luând nastere fotoni, electroni si neutrini, precum si antiparticulele acestora.
Localizarea antimateriei în cadrul Existentei a preocupat pe cercetători, anul 2018 fiind cunoscut si prin formularea ipotezei că la Bing Bang, pe lângă Universul nostru, a luat nastere un univers în oglindă format din antimaterie, în care timpul curge în sens contrar.
Pentru mine, frământările cognitive pentru descifrarea enigmelor legate de antimaterie se suprapun cu elaborarea teoriei dipolilor vortex, care a început după anul 2000.
Rezultatele obtinute progresiv au fost prezentate într-o multitudine de lucrări, precum: Teoria vortex a materiei, Teoria dipolilor vortex, Teoria unitară a Existentei, Trepte spre adevăr, Orizonturi euristice, Cunoasterea de mâine etc.
Aceste lucrări stiintifice au fost prezentate în reviste si simpozioane, postate pe Internet, inclusiv pe academia.edu, iteach.ro, site-ul ISJ Călărasi, telisavonline.ro (site propriu).
La Simpozionul International “Universul Stiintelor”, organizat în 2015 la Iasi, lucrarea “Teoria dipolilor vortex” a obtinut premiul I si trofeul de excelentă.
Punctul de plecare în conceperea unei teorii unificatoare a câmpurilor electromagnetic si gravitational l-a reprezentat expresiile similare pentru fortele electrice si gravitationale, care sunt exprimate prin legea lui Coulomb, respectiv legea atractiei universale a lui Newton. Mai mult, teoremele lui Gauss pentru câmpul electric si câmpul gravitational pun în evidentă surse de tip divergent (izvoare) si convergent (puţuri) pentru fotoni, respectiv gravitoni.
Dipolul vortex este un model fizic pentru descrierea unitătii dialectice elementare “particulă-antiparticulă” si a câmpurilor de fortă asociate, prin care se face schimb de particule universale primordiale (fotoni, gravitoni) între Universul nostru si Universul complementar.
Oricărei microparticule i se poate asocia un vortex simplu sau reprezintă o anumită configuraţie a acestora, în cazul unor vortexuri complexe, care sunt generate prin interactiuni fundamentale (gravitationale, electromagnetice, tari, slabe) între componentele de bază.
Sarcina electrică si inductia câmpului electric pentru o particulă elementară sunt proportionale cu valorile medii pentru intensitatea fluxului de fotoni, respectiv, densitatea intensitătii fluxului de fotoni printr-o suprafată închisă în care se află vortexul asociat, iar masa si intensitatea câmpului gravitational sunt proportionale cu valorile medii pentru intensitatea fluxului de gravitoni, respectiv, densitatea intensitătii fluxului de gravitoni printr-o suprafată închisă în care se află vortexul asociat.
Functia de undă pentru un sistem cuantic descrie distributia spatio-temporală a particulelor universale primordiale implicate în sistemul dipolilor vortex asociati, iar densitatea de probabilitate pentru un sistem cuantic este proportională cu concentratia de particule universale primordiale implicate în sistemul dipolilor vortex asociati.
În esentă, un dipol vortex are stări posibile, si anume:
-starea normală, în care particula se află în Universul nostru, iar antiparticula corespunzătoare se manifestă în Universul complementar;
-starea inversată, în care polii vortexului au locatia schimbată fată de cazul normal.
Spre deosebire de starea normală, care este mai mult sau mai putin stabilă, cea inversată este instabilă, se obtine prin interactiuni la energii foarte mari si are o probabilitate mică de realizare. Cele două stări ale materiei nu pot exista împreună în Universul nostru pentru că se transformă simultan în fotoni în procesul de anihilare.
Teoria dipolilor vortex nu contrazice modelul standard actual pentru descrierea particulelor elementare, ci îi îmbogăţeşte încărcătura de semnificatii. Celor sase quarcuri(up, down, charm, strange, top si bottom) le corespund dipoli vortex de bază, ale căror combinatii posibile formează dipolii vortex complecsi prin care se modelează diversele tipuri de particule elementare cunoscute în prezent sau care vor mai fi descoperite ulterior.
Faptul că proprietătile antiparticulelor sunt “reflexia în oglindă” a proprietătilor particulelor elementare corespunzătoare poate fi explicat prin raportarea dipolului vortex în cele două universuri, în care particulele primordiale implicate intră/ies printr-un pol si ies/intră prin celălalt pol cu sensuri de miscare opuse.
Particulele universale primordiale sunt cuante nu numai pentru energie, masă, sarcină electrică sau informatie, ci şi “cuante spaţio-temporale”, ipoteză care ar justifica pe deplin legăturile profunde dintre spatiu, timp si materie. Atunci când particulele universale primordiale ies prin dipolii vortex, se adaugă cuante la spatiul si timpul local din Universul nostru, respectiv se scad, atunci când intră în dipolii vortex. Se oferă astfel o explicatie firească pentru devenirea spatiului si curgerea timpului în Universul nostru, dar si în Universul complementar, configurarea materiei si antimateriei fiind corelată în cele două universuri.
Expansiunea Universului nostru a fost analizată de către astronomul american Edwin Hubble, care a studiat deplasarea spre rosu a radiatiilor primite de Terra de la galaxiile îndepărtate. Pe baza efectului Doppler, Hubble a tras concluzia că sursele de lumină se îndepărtează una fată de alta, viteza expansiunii Universului fiind exprimată analitic prin celebra relatie v= Hr , unde H reprezintă constanta lui Hubble, iar r este distanta fată de un observator terestru a galaxiei în miscare. Prin derivarea în raport cu timpul a relatiei lui Hubble, se obtine expresia acceleratiei, a = Hv .
În demersul cognitiv pentru elaborarea modelului geometric al Universului complementar, pot fi mentionate următoarele ipoteze de bază:
- reprezintă componenta duală a Universului nostru în cadrul Existentei;
- este format din antiparticule;
- legile fizice au valabilitate universală în măsura în care formulările acestora sunt juste;
- coordonatele spatiale în Universul complementar au valori imaginare, având în vedere că, în conditii normale, spatiul dual este inaccesibil omului, iar timpul curge invers fată de Universul nostru, pentru conservarea simetriei CPT, care se respectă în toate tipurile de interactiuni.
Expansiunea accelerată a Universului nostru si contractia Universului coplementar pot fi explicate prin undele cosmice de transformare, cele două universuri fiind componente ale Multiversului dual, care nu are limite spatio-temporale.
La granita dintre componentele duale ale Multiversului pot să apară procese cosmice de anihilare a materiei si antimateriei, cu transformarea acestora în radiatie electromagnetică. Aceste zone active reprezintă sursele îndepărtate care emit fluxuri intense de radiatii în diverse domenii spectrale ale undelor electromagnetice. Se stie că, la limita orizontului cosmologic accesibil fiintei umane, au fost puse în evidentă surse foarte intense de radiatie electromagnetică - denumite quasari (quasi-stellar radio source). Termenul este impropriu, deoarece un quasar nu trebuie identificat cu un corp cvasi-stelar, ci reprezintă o zonă activă, cu raza de 10 până la 10.000 de ori mai mare decât raza Schwarzschild a găurii negre supermasive din galaxie, alimentată prin discul de crestere.
Pentru a avea acces la Universul complementar, rămâne ca temă de cercetare posibilitatea străpungerii prin efect tunel a barierei impusă de viteza luminii în vid, ipoteza fiind bazată pe generarea antiparticulelor la energii mari, altfel spus, inversarea dipolilor vortex.
Buclele spatio-temporale pentru componentele duale ale Multiversului sunt separate între ele prin zonele nodale, “portaluri” care sunt caracteizate prin valori maxime ale vitezei de expansiune si concentratiei de particule universale primordiale.
În teoria dipolilor vortex, conceptul de Bing Bang are semnificatia de etapă importantă în devenirea Univesului, caracterizată de schimbarea sensului de trecere preponderentă a particulelor primordiale, având ca efect inversarea sensului expansiunii cosmice.
În concluzie, timpul, spatiul, materia si antimateria sunt legate intrinsec, nu au început si sfârsit, ci doar se transformă în structurarea Existentei. Într-o exprimare filosofică, particulele primordiale asigură conexiunea universală a proceselor si fenomenelor, manifestarea Existentei ca unitate în diversitate.
Lucrarea “În căutarea antimateriei” este destinată cercetării stiintifice, fiind utilă tuturor celor pasionati de găsirea unor răspunsuri la enigmele Existentei.
Continutul lucrării a fost structurat astfel:
I. Ordine, simetrie si invariantă
II. Descifrarea microcosmosului
III. Descifrarea megacosmosului
IV. Abordarea unitară a Existentei
V. Geometria Existentei
VI. Dualismul materie - spirit
Cei interesati de continutul integral al lucrării “În căutarea antimateriei” pot accesa legătura web https://www.academia.edu/106346050/In_cautarea_antimateriei .
|
Tudor Vasile 9/7/2023 |
Contact: |
|
|
