Sweet & Salty - Românul sfințește locul unde trăiește
Emigrarea e o haină care-ți vine sau nu. Așa se spune. Și pe bună dreptate.
Vezi și tu că în comunitate întâlnești români de toate felurile: unii fericiți că au făcut pasul, recunoscători lui Dumnezeu că le-a repartizat destinul în Canada – țară adoptivă, cuib al familiei și loc al devenirii lor spirituale și sociale; alții, dimpotrivă, sunt supărați pe soartă și recapitulează zilnic lista lor lungă cu nemulțumiri, idealizând ceea ce au lăsat în România amintirilor lor.
Unii au cupa plină cu nectar, alții cu amar. Ce au în comun? Trecerea timpului.
Prea puțini au făcut calea întoarsă în țara Mioriței și-a lui Eminescu. Și dintre aceia, un procent minuscul s-au acomodat cu adevărat. Pentru că omul se schimbă necontenit.
Cel care a trăit un număr de ani în străinătate nu mai e cel care a emigrat.
Străinătatea îl șlefuiește și-l schimbă. De aceea este greu, foarte greu, să-și mai găsească locul între ai lui.
Ca și o plantă, românul prinde rădăcini și sfințește locul unde trăiește.
Dacă e harnic și optimist, își duce cu el oriunde și hărnicia, și bucuria de viață.
Dacă e leneș, nici lenea nu îl părăsește atunci când emigrează. Îl însoțește ca o umbră pe unde-l poartă pașii.
Iar patria, ca și dragostea, e-n interiorul omului, nu pe străzi pavate sau în clădiri impunătoare.
Cu omul drag îți e acasă oriunde. Căci el e țara ta.
Și-n țara ta poți face orice. Indiferent de geografie.
Pentru mine Canada a însemnat multe uși deschise. Pe multe nu le-am înțeles.
Dar pe toate le-am îmbrățișat și acceptat ca parte firească a drumului deschis în față. Suișuri și coborâșuri.
Dar nu așa e viața, cu forme de relief diferite?
Până la urmă puterea este în noi, iar haina de emigrant se mulează pe nevoile și personalitatea noastră.
Plecați din tihna casei părintești, mulți învățăm meserii noi sau facem lucruri de care nu ne-am fi crezut în stare.
Ori ni s-ar fi părut nepotrivite cu statutul și formația noastră.
Dar românul se acomodează ușor.
De aceea poate învârti la fel de bine și tastele calculatorului, și coada cratiței, dar și cea a trafaletului.
Să zugrăvești o cameră nu e o filosofie. Chiar dacă ai altă meserie.
Nevoia te învață, iar școala vieții o poți absolvi ca premiant. Ori, dimpotrivă, poți rămâne corigent.
De câteva luni, în weekenduri, renovăm casa noastră din Kitchener.
A fost închiriată aproape zece ani, așa că schimbările necesitate au fost majore.
Am pornit de la ideea să facem noi câte ceva, dar să dăm contractorilor munca grea, munca profesionistă.
Însă prețurile mari ne-au făcut să încercăm noi tot felul de strategii.
Surpriza a fost, și pentru noi, majoră.
Suntem români, deci adaptabili și creativi. Și muncitori.
Începutul a fost mai greu, însă pas cu pas, am reușit să o aducem la un nivel demn de un constructor.
O aranjăm cu drag, suntem o echipă bună. E un proiect ca oricare altul.
Și-l facem pentru noi. Necesită multă muncă fizică.
Însă pentru doi oameni care în timpul săptămânii sunt cu ochii lipiți de ecrane, schimbarea e binevenită. Un fel de aventură.
N-aș fi conceput să fac munca zugravului pe vremea când eram acasă.
Însă optica profesoarei de română din trecut s-a schimbat. De ce? Pentru că purtăm haina de emigrant și verbul „a putea” se conjugă acum altfel.
Și câte poate omul! Căci scoți românul din România, dar nu scoți România din român.
|
Em Sava 9/6/2023 |
Contact: |
|
|
