Interviu cu istoricul și criticul literar Cornel Ungureanu
Iainte de toate vă rog să-mi permiteți
să vă transmit 80 de urări aniversare
din partea tututor colegilor și cititorilor
de la revista Actualitatea literară,
dar și alte 80 de mulțumiri pentru
că ne încântați în fiecare număr cu noi
texte care devin subiecte de discuție
sau de meditație pentru fiecare dintre
noi! De mult timp mi-am dorit să vă
întreb ce a reprezentat înainte de 89,
ce mai înseamnă astăzi instituția scriitorului
român în general, a istoricului
și criticului literar în special, dar și ce
explicații puteți găsi pentru această
teribilă cădere de statut?
C. U.: Mulțumesc! Înainte de 1989,
după... La prima întâlnire a Consiliului
Uniunii Scriitorilor, februarie 1990,
Fănuș Neagu s-a ridicat în picioare să
spună: Gata, s-a terminat cu viața fericită
a scriitorilor! Am intrat în altă
lume. Am intrat în altă lume în societatea
de consum. Mai avem nevoie de
Carte? Sigur că da! Ce fel de Carte?
G. M.: În ceea ce vă privește, cred că
vă pot răspunde la această întrebare,
chiar dacă-mi pare mai mult una retorică,
pentru că mi-a rămas în minte
formularea istoricului și criticului literar
Adrian Dinu Rachieru, din Politică
și canon literar: Pentru Cornel
Ungureanu literatura nu este un mod
de existență, printre altele, ci însăși
existența. Din aceaastă perspectivă,
literatura a fost pentru dvs. soluția salvatoare,
în perioada regimului comunist,
dar a mai rămas și astăzi una la fel
de puternică, mai ales în acest secol al
televiziunii, fotbalului și internetului?
C. U.: Da, a fost. Am primit ieri primul
volum din Geografia literaturii române,
îl aștept pe cel de al doilea. Cred
că o să aștept și Geografia literaturii
române, ediția a doua, ediție completată
și adăugită. Nu a fost soluția salvatoare,
a fost unica soluție de viețuire. Și
supraviețuire...
G. M.: Vă propun să ne întoarcem în
timp, mai exact până în anul 1975, când ați
reușit să debutați cu o carte având un titlu
parțial proustian și după ce mai aveați deja
o altă carte predată la editură, dar respinsă
de cenzură... Pentru cei care nu am trăit
acele vremuri, vă rog să ne spuneți cât
de greu era să lupți cu cenzura comunistă
pentru a putea publica un volum de debut?
C. U.: Azi, când primesc lunar 10 -
20 de cărți, unele proaste, altele foarte
proaste, îmi dau seama că, odinioară,
cenzura și autocenzura mai selectau.
Odinioară... Un volum mi-a fost respins
fiindcă erau acolo pagini despre Voiculescu,
Blaga, creatori creștini, cu Sadoveanu
și masonii lui. Primul volum mi-a
apărut, după o lungă insistență, după
ce am adăugat în final o frază cu Ceaușescu.
Cât de bine îi știe Dumnealui pe
scriitori. Era o ironie acolo, dar era vorba
și de Ceaușescu și volumul a trecut.
G. M.: Alte victorii personale împotriva
cenzurii pot fi considerate și următoarele
volume, apărute fiecare la
un interval de numai 2 ani, Proză și
reflexivitate și apoi Contextul operei?
Ele cum au trecut de cenzură?
C. U.: Proză și reflexivitate a trecut
după ce am scos capitolele despre Buzura
și Guga, Contextul operei a trecut
grație doamnei Dimisianu, extraordinar
redactor de carte, care mi-a salvat
capitolele despre Voiculescu, Blaga,
Sadoveanu. Totuși, cu tăieturi.
G. M.: Tot cu tăieturi a fost și următoarea
victorie împotriva cenzurii, volumul
din 1985 - Proza românească de
azi? Pe de altă parte, în ciuda acestei
cenzuri, cât de optimist erați atunci în
ceea ce privește destinul nostru literar?
C. U.: Proza românească de azi e o
victorie a lui Mircea Ciobanu. El l-a salvat
fără prea multe tăieturi și mă asigura
că va salva și volumul al doilea. Credea
în viitorul literaturii, cum credeam
și eu. Și după 1989, voia să tipărească
Proza... în două volume, cu pozele
scriitorilor aleși. Da, eram optimist.
G. M.: Astăzi, privind retrospectiv,
în general sau pentru dvs., cât de mult
s-a schimbat lista de scriitori esențiali
pentru destinul literaturii române?
C. U.: Am fost mulți ani în Juriul care
acorda Premiul Național Eminescu. În
primii zece ani nu era nevoie de selecție.
Cel mai mare se știa. Cei mai
buni, cincizeci, o sută, se știu. Îi știm.
Pentru mine... nu s-a schimbat lista.
G. M.: Totuși, s-a schimbat sau micșorat
și lista personală a posibililor
candidați români la Nobel?
C. U.: Nu s-a schimbat, nu s-a micșorat.
Azi sunt, ieri erau Norman Manea
și Mircea Cărtărescu; dacă cei din Juriul
Nobel își aduc aminte de Doamne,
pe listă vor apărea Blandiana, Gabriela
Adameșteanu, Ileana Mălăncioiu...
G. M.: Cred că nu greșesc dacă afirm
că principala dvs. preocupare
literară rămâne un spațiu pe care îl
considerați aparte
Totuși, cum se
poate defini această a treia Europă...?
Propune ea o altfel de mentalitate?
Propune ea și o altfel de literatură?
C. U.: Nu o altfel de literatură, ci
Literatura adevărată. Citiți Istoriile literare,
în nici una nu e vorba de Vasko
Popa, de Slavco Almăjan, de Petru
Broșteanu. Despre alți bănățeni de seamă
se scrie puțin, despre cei din Ardeal...
la fel. Recuperăm, atâta tot. Scriem
o Istorie literară mai dreaptă. Sau, dacă
vreți, o Geografie a literaturii.
G. M.: Din punct de vedere social și
literar, acest spațiu central european
poate însemna, ca să citez dintr-un
titlu de carte coordonată de dvs. și
de Adriana Babeți, atât paradis, cât
și apocalipsă? Totuși, care dintre cei
doi termeni se scrie cu majuscule și se
pune mai des, pe primul loc?
C. U.: Da, scriam că Viena e la doi
pași de Auschwitz. Și de la Musil la Kafka...
Ce să vă spun? Că teza de doctorat
a lui Goga era să fie despre Savonarola?
G. M.: Ca o concluzie pe această temă,
se poate spune că a reprezentat
sau încă reprezintă această zonă literară
o altă alternativă sau chiar unica
și autentica noastră șansă la Nobel?
C. U.: Nu... Nu știu.
G. M.: În general vorbind, totuși ce
ne-a lipsit încât am ratat mereu acest
premiu care a devenit în timp un adevărat
complex literar național?
C. U.: Mi se pare că avem Complexul
Premiul Nobel. Cu ambasadori mai harnici,
Ceaușescu lua Nobel pentru pace.
Sau Stancu... pentru literatură. Dar Blaga?
Dar Mircea Eliade? Jucăm la Loteria
Nobel în fiecare an. Poate câștigăm.
G. M.: Să sperăm... Până atunci, să mai
adăugăm pe listă un alt posibil complex
național: considerați că au scriitorii români
complexul că aparțin de o cultură
mică și de o limbă care nu le poate asigura
circulație și prestigiu european?
C. U.: Dar cultura albaneză? Îl recitim
pe Kadare cu bucuria de a descoperi
o lume. Și pe Bănulescu la fel. Și pe Breban.
Și pe Sorin Titel. Și pe Petre Stoica..
.
G. M.: Ați scris de mai multe ori despre
literatura exilului și de aceea nu
vreau să pierd ocazia să vă întreb ceva
și pe această temă: ce mai înseamnă
ea astăzi, în contextul acelor recente
centenare, mă refer la Ion Caraion,
dar chiar și la Monica Lovinescu,
aprope ignorate, atât de public, cât și
de lumea noastră literară?
C. U.: Despre Monica Lovinescu,
Ierunca, Ion Caraion s-a scris și la centenar
și se scrie mereu. Depinde ce se
scrie și cine scrie.
G. M.: Am o tot mai stranie senzație
că trăim în epoca centenarelor ignorate,
dar o să vă las pe dvs. să faceți
o comparație între Anul Virgil Ierunca
care a avut loc și Anul Monica Lovinescu,
încă în desfășurare
A. M.: Nu ignorăm nimic, depinde
ce publicații citim. Ce post de radio ascultăm.
Avem personalitățile noastre
demne de admirație, așa cum fotbaliștii...
cantautorii... privitorii serialelor...
au personalitățile lor. Vedetele
G. M.: ...Vedetele acestea cu ghilimele,
tare mă tem că au înlocuit în mare
parte vocea și prezența scriitorului,
una atât de respectată de public, înainte
de 1989... Chiar dacă nu aș vrea
să terminăm într-o astfel de notă melancolică,
trebuie să vă întreb, privind
spre viitor, ce șanse de afirmare sau
măcar de supraviețuire mai are literatura
autentică versus inteligența
artificială reperezentată de acel robot
care poate construi în câteva secunde
orice tip de text?
C. U.: Inteligența artificială dă un
pic de ajutor scriitorului..., artistului. Îl
ajută să se redescopere.
G. M.: Ar mai fi multe de comentat
și de întrebat, dar nu vreau să abuzez
de timpul dvs., mai ales în acest ceas
aniversar, așa că vă mulțumesc și sper
să fiți de acord să mai continuăm acest
dialog și cu altă ocazie când aveți noi
apariții editoriale. Desigur, cum ar
spune Marin Preda, dacă timpul va
mai avea nesfârșită răbdare cu oamenii
și viața se va scurge fără conflicte
mari care să nu ne facă să uităm de
ceea ce dvs. numeați la începutul acestui
interviu unica soluție de viețuire
- literatura
C. U.: Deocamdată, aștept să apară
volumul al doilea, al Geografiei, cu o
scurtă postfață, în care zic că Geografia
mea... e o Istorie a literaturii române,
...un pic altfel!
Mulțumesc pentru întâlnire...!
George Motroc
|
George Motroc 9/1/2023 |
Contact: |
|
|
