Iubirile
S-au făcut la jurăminte Pentru veșnicul amor, Dar, totuși, să luăm aminte, Și iubirile mai mor! Floarea dragostei, splendidă, Se deschide tot în zori, Mai punând o cărămidă La peretele de flori, Unde rîuri de petale Se adună, dar și curg, Când furtunile fatale Le dărâmă în amurg. Poate sunt iubiri perene, Cu amanți și cu amante, Cântate și în catrene, Cu sclipiri de diamante. Ar mai fi iubiri de seară, Ce noaptea o luminează Și cu strune de vioară Suflete înseninează. Mai sunt și iubiri de-o viață, Până la plete cărunte, Depănate ca o ață, Care urcă pe un munte, Ca să sprijine și cerul. Blânda lor poveste spune Care le-a fost și misterul : Doar un rîu de vorbe bune.
RENDEZ-VOUS
Te-aștept mereu, nu-i prima oară, Sunt în palton și-acum e vară, De astă iarnă te aștept, Ca să te strâng din nou la piept! M-am plictisit și mi-e urât, Mai bine te-aș strânge de gât! Ai zis să stau, că te îmbraci, Dar m-au găsit și mii de draci, Că ale tale cinci minute S-au cam făcut mai multe sute, Iar eu aștept cu vai și of Că nu-ți mai vine un pantof, Și nu îți asortezi poșeta Cu bluza și cu silueta, Că rujul tău te face grasă! Eu am plecat, așa că lasă, Decât să stau precum un bou, Să ne vedem laa...Anul Nou !
|