Mama-mare și feisburgul
mama mare rotarVede tot mai rău, abia dacă ne mai zărește. Ne întîmpină în picioare, deși picioarele ei betege îi dau cele mai mari bătăi de cap. Prima îi sare de gît aia mică: ce frumoasă și tînără ești, maică!, îi zice, măsurînd-o cu ochii ei bolnavi de sus pînă jos. Urmez eu. De mine rîde, hîtru: tu ești numa’ frumoasă! Da ha mare unde e? Are teză, nu a putut veni, că învață, dar uite, te pup eu din partea ei… Lasă, să îi ajute Mniezo. Auzi, da’ la ce școală umblă, mamă? La Arte, ai uitat? Am uitat, că-s babă. Tu, maică, da explică-mi, ce sunt artele astea, că eu nu pricep bine. Ce să fie, mamă-mare, pictează, sculptează, modelează în lut, asta face ea la școală, exersează să fie artistă. Ohoo, păi asta e meserie bănoasă, de domn, de om învățat!, face cu ochii mari femeia care nu a apucat să facă școală, că a început războiul și a rămas neînvățată. Nu e așa bănoasă, mamă-mare, dar e frumoasă, și ea e talentată.
Se uită la mine că butonez pe telefon, îi transmit fie-mii ce zice străbunică-sa. Îi trimite o poză. I-o arăt. Calcă-vă nevoia, toate helea le vedeți pe telefonul ăla. Are și mă-ta feisburg din ăla, toată ziua numa cu el e, cine o mai fi scornit și asta, auzi, feisburg! Mi-o arătat și mie, că o vede pe fata lu’ Maricica din Italia, vede toate nunțile, toate pozele. Ce e feisburg, mamă-mare, o întărît, curioasă cum își reprezină bunică-mea de 88 de ani unealta asta care a intrat atît de adînc în viețile nepoților și strănepoților, ba chiar și a copiilor ei. Să știi că nu sunt nici eu chiar așa de proastă, am înțăles ce e cu feisburgu, e telefonul ăla cu ecran mare. Pe o parte e telefon, pe cealaltă parte feisburg, nu e așa? Așa e, mamă-mare. Adică nu e chiar televizor, e mai mult calculator, zic bine, mamă? Călca-l-ar nevoia, cum le știe pe toate, cine o scornit și asta, că mă-ta în fiecare seară nu se mai uită la televizor stă numai să vadă ce dă pe feisburg. Toate helea le află de acolo și îmi zice și mie.
|
