De vorbă cu Serban Filip Cioculescu despre cartea lui : China de la strălucirea ascunsă la expansiunea globală
Liliana Popa: În recenta dumneavoastră carte dezvăluiți amînunte despre China, despre care noi, românii, știm mai puțin. China, un stat care a trecut prin momente de strălucire imperială și lumină culturală, dar și prin epoci de divizare, slăbiciune, distrugere. Chiar atunci când au fost cuceriți de „barbarii” mongoli și apoi de cei manciurieni, chiar atunci când japonezii i-au masacrat cu furie și i-au tratat ca pe animale, chinezii nu au dispărut, nu și-au abandonat istoria și pământul, nu au uitat complet vechile rădăcini filosofice și modul tradițional de viață. Ce i-a făcut să rămână, să existe ?
Serban Filip Cioculescu: cred că e vorba de o anumită filosofie de viață a lor ca popor, dar desigur că a contat și calitatea leadershipului, de-a lungul istoriei, pe lângă geografie. Au fost cuceriți, uneori masacrați, uneori țara lor împărțită, au trebuit adesea să se refugieze în zone muntoase sau de podiș ca să scape de migratorii violenți. Însă nu au dispărut, sau atacatorii nu au fost suficient de mulți și de fioroși, în fine, acceptând să se supună stăpânilor vremelnici, în final i-au asimilat iar pe ceilalți i-au forțat să plece. Și uite așa, grupul etnic Han constituie și azi cam 90% din populația Chinei, restul fiind minoritățile etnice.
Liliana Popa: Care sânt diferențele dintre noi și poporul chinez ?
Serban Filip Cioculescu:
Fiecare popor e unic, desigiur. Poate că există înrudiri, bazate pe originea etno-istorică, dar nici ele nu sunt perfecte. Știm că semănăm psihologic cu italienii, aducem în plan cultural cu francezii (păstrând proporțiile), poate și cu portughezii si spaniolii avem multe în comun. Si am stat atâta timp sub turci încât semănăm destul si cu ei. Dar cu chinezii…..în primul rând ei au un sentiment unic, de descendenți ai unui neam cu mii de ani de istorie, oameni care au făurit un imperiu și o civilizație, acesta dispărând brusc acum peste un secol. Însă a rămas o anumită mentalitate imperială și o mândrie de popor vechi, creator de civilizație. Bine, și noi provenim din romani, care au creat republica și imperiul, unul dintre marile imperii ale lumii și o strălucită civilizație, chiar si dacii sub Burebista aveau un imperiu (vremelnic), apoi a existat un imperiu romano-bulgar medieval, dar nu am păstrat o astfel de mentalitate. In plus chinezii, ca și ceilalți asiatici, au cultul muncii, așa că alocă mult mai mult timp jobului și își fac treaba cu dedicație, minuțios, uneori cad lați și mor de atâta muncă….ceea ce la noi e destul de rar. Și mai e factorul material. Un popor de peste un miliard are altă anvergură și altă percepție decât unul de 22 de milioane.
Liliana Popa: Cât de importantă este gândirea filozofică ?
Serban Filip Cioculescu:
Cu siguranță că este. Însă atenție, vorbim de un stat cu regim marxist, chiar dacă un marxism pragmatic și care acceptă o coabitare (un hibrid) cu economia de piață. De când sunt elevi, tinerilor chinezi li se inoculează valorile tipice marxismului dar atenție, comunism cu trăsături chinezești, asa spune propaganda oficială. Iar Partidul Comunist, unicul stăpân al țării, a combinat folosofia marxist-leninistă cu elemente de confucianism și taoism, vechile religii-filosofii ale poporului chinez. Da, Mao Zedong, dictator sângeris și « carmaci » proclamat al na’iunii, a incercat să eradicheze aceste religii filosofice prin forța aparatului represiv de stat, dar iată că nu a reușit. Acum Xi Jinping e mulțumit cu acest cocktail, tolerează tot ceea ce nu pune în pericol domnia partidului și puterea sa personală. De altfel vedem că în China se ridică tot mai clar un curent naționalist care pune presiune pe elitele politice și le cere să nu mai accepte niciun compromis în dosare sensibile precum Taiwanul sau Marea Chinei de Sud, ori granițele disputate cu India. Xi și anturajul său se tem de izbucnirile naționaliste și de aceea vor să le canalizeze către patriotismul de stat, să le pună în serviciul creșterii puterii țării. Armata chineză (Armata de Eliberare a Poporului, numele său oficial) are ca sarcină centrală și apărarea regimului marxist și a elitelor politice contra rebeliunilor interne, nu doar defensiva contra puterilor din exterior. Dar tot ce nu e controlabil de la Centru e suspect. Cand a apărut secta Falun Gong, membrii săi au fost crunt persecutați, arestați, unii uciși, pentru că liderii comuniști s-au temut de emergența unui centru de putere alternativă.
Liliana Popa: China nu a făcut parte din Marea Britanie, reușind să scape și de alte puteri colonizatoare precum Franța sau Germania, evitând așadar încă o mare umilință națională. Însă a fost la un pas de o integrare forțată și plină de violență în imperiul pe care împăratul Japoniei și generalii din jurul său au vrut să îl clădească prin război. Care erau interesele japonezilor ?
Serban Filip Cioculescu:
În secolul al 19-lea, națiunea chineză a fost asuprită de statele occidentale, de exemplu Marea Britanie, care a obligat-o să accepte importul de opiun, un drog teribil. Engleziii au învins China în război si au obligat-o să își deschidă piața. Rusia i-a luat teritorii în Extremul Orient. Cand a fost Revolta boxerilor (studenți furioși din cauza interferențelor străine și decadenței interne a imperului), statele occidentale si Rusia au intervenit și au înăbușit mișcarea dar China ajunsese o simplă anexă a marilor puteri. De aceea și azi chinezii numesc perioada 1830-1930 “secolul umilinței”. Există și un Atlas al umilinței care trece în revistă episoadele traumatice. Iar Japonia imperială dorea o așa-zisă ”Sferă de coprosperitate » în Asia, de fapt dorea să cucereasă și să exploateze popoarele asiatice și să le ia cu forța resursele. Cand se confruntau cu opoziție treceau la crime în masă (de exemplu la Nanjing), ofițerii si soldații japonezi, arătând un rasism cumplit, și o gandire care dezumaniza adversarii, îi trecea în categoria animatelor, spre a îi putea extermina și exploata total. Japonia s-a modernizat pe model occidental, având SUA și Germania ca repere, au reușit să făutrească o industrie avansată și oa armată foarte modernă și puternică, in timp ce China era la final de secol 20 și în primele decenii ale secolului 21 un stat decadent. De aceea imperiul chinez si din 1912 republica nu au putut face față. De altfel fără victoria militară a SUA, marii Britanii si URSS, eu nu cred că poporul chinez de elibera singur de japonezi. Gherila, războiul asimetric asigurau păstrarea unor sanctuare îndepărtate, cu relief dificial, pe care japonezii foarte greu le ar fi putut cuceri. Dar nu aveau cum să invingă în război Japonia, singuri.
Liliana Popa: După ce amenințarea japoneză a fost îndepărtată, după ce sovieticii s-au retras „benevol” din Manciuria și războiul civil s-a terminat (1949), China și-a reluat, încet și poticnit, cu ezitări, drumul către ascensiunea pe care i-o preziseseră, e drept mai degrabă cu teamă și neplăcere, pe un ton alarmist, personalități occidentale precum Alexis de Tocqueville sau Halford Mackinder. Prin abnegație, muncă au reușit ?
Serban Filip Cioculescu:
Da, prin muncă și sacrificii personale teribile, ale oamenilor de rând. Mao Zedong a creat o țară ca un lagăr, a făcut fel de fel de experimente sociale gen Revoluția Culturală sau Marele salt înainte, așa că zeci de milioane de oameni au muncit pe brânci, adesea duși la munca de jos și forțați să muncească până la epuizare și la moarte, ca să îndeplinească planurile cincinale dorite de Partidul Comunist. O tragedie fără seamăn dar acum mulți chinezi citesc istoria acelor ani cu mândrie, considerând că țara lor a putut deveni o mare putere doar cu acele sacrificii. Ceea ce e cumplit, arătând spălare pe creier, manipulare. Taiwanul e acum o democrație, a fost dictatură însă nu totalitară și iată că a ajuns o economie prosperă, un hub tehnologic, are democrație și nu a trebuit să treacă prin crimele si teroarea maoistă. Acum chinezii lucrează atât pentru stat (bugetarii) cât și in sectorul privat, și dau dovadă de seriozitate și capacitate mare de efort. Însă țara a început să îmbătrânească demografic și vor avea mari probleme peste 50-100 de ani, va fi greu să aibă destulă forță de muncă în sectoare ce implică volum mare de angajați. Bine, între timp robotizarea economiei va continua, inteligența artificială va progresa deci se pot găsi soluții.
Liliana Popa: Azi china este o mare putere industrială. Cum au reușit ?
Serban Filip Cioculescu:
Cum a reușit ? Inițial copiind invențiile țărilor dezvoltate, furând patente, imitând dar de vreo două decenii a reușit să aibă un sector de cercetare dezvoltare foarte activ și acum devine number one în domenii de vârf cum ar fi sateliții cuantici, sau armele hipersonice. Milioanele de studenti chinezi trimiși la mari universități din SUA, UK, Canada, Franța s-au intors și au adus cu ei idei și tehnologii, ajutând companiile chineze să se dezvolte enorm. Iar Partidul Comunist a ajutat aceste companii mari, ale căror patroni sunt membri de partid si cotizează la bugetul PCC sau au relații de cumetrie cu membrii clasei politice. China își apără secretele tehnologice, caută să aibă acces la tehnologia de vârf a altora, piața ei e opacă, controlată de stat, un capitalism stato-centric și politizat. Intrarea în OMC, prin 2002, a ajutat enorm economia chineză, care prin exporturi a crescut fantastic. Așa a prosperta și industria.
Liliana Popa: Cultura lor de milenii se deosebește de a altor popoare, scrierile, pictura, sculptura. De aceea sânt atât de căutate ?
Serban Filip Cioculescu: Sigur, fiecare popor e unic, logic să arta si cultura chineză sunt foarte vechi și unice. Sunt desigur multe școli si stiluri, doar e o țară imensă dar toată lumea recunoaște un tablou traditional chinez sau un covor, exiostă un specific national. Si se caută pentru că e la modă. Soft power-ul chinez se bazează pe limbă, artă, civilizație.
Liliana Popa: Care au fost persoanele care v-au marcat evoluția, drumul ?
Serban Filip Cioculescu: In primul rând părinții mei, Simona si Barbu Cioculescu, dar și bunicii, ambele perechi de bunici mi-au infliuențat gustul pentru știință, artă, dorința de a cerceta și a aplica metode științifice. M-au învățat să iubesc știința dar să apreciez și arta, să încerc să fiu cât mai bun posibil. Să citesc mult și apoi să scriu.
Liliana Popa: Sînteți nepotul criticului literar Șerban Cioculescu, cât de mult a contat ? Unde ați terminat liceul, facultatea ? Cum sânt studenții parizieni comparativ cu cei de aici ?
Serban Filip Cioculescu:
A contat mult dar cumva mi-a creat și unele probleme, toată lumea știe, colegii, profesorii, toți aveau pretenții mari de la mine si sincer, până în facultate mu păream să confirm. Din fericire mi-am revenit după 25 de ani si mi am găsit drumul profesional în viață. Ambele bunici au fost si ele profesoare, de liceu, așa că mi-au pus în mână cărți bune, de mic. Grație bunicului si părintilor am avut acces la biblioteci foarte bune, citind cărți în limbile română și franceză, un mare avantaj, desigur. De aceea le sunt si profund recunoscător. Fără iei cred că mă pierdeam.
|
Liliana Popa 7/25/2023 |
Contact: |
|
|
