Gânduri mărturisite - Capul lui Moțoc vrem
Titlul acestui articol este și titlul capitolului al treilea din nuvela istorică „Alexandru Lăpușneanu”, publicată de Costache Negruzzi la Iași, în paginile revistei „Dacia Literară” din 30 ianuarie 1840. Nuvela „Alexandru Lăpușneanu” a fost scrisă într-o limbă română literară și este prima nuvelă istorică din literatura română.
Sursele de inspirație ale autorului au fost „Letopisețul Țării Moldovei” de Grigore Ureche, referitor la personalitatea domnitorului Alexandru Lăpușneanu pe durata celei de a doua domnii (1564-1569), și „Letopisețul Țării Moldovei” a lui Miron Costin, de unde autorul construiește episodul uciderii lui Moțoc de către mulțime, asemănător cu uciderea lui Batiste Veveli în timpul domniei lui Alexandru Iliaș.
Costache Negruzzi surprinde atât caracterul crud al domnitorului pe durata celei de a doua domnii, când a ordonat uciderea fără judecată a 47 boieri la un ospăț, cât și transformarea acestuia din Petre Stolnicul (numele original al viitorului domnitor) în Alexandru (amintind de Alexandru cel Bun) Lăpușneanu (provenind de la ținutul de naștere - Lăpușna), prin căsătoria acestuia cu Ruxandra, fiica Elenei Rareș.
Nuvela cuprinde patru părți: „Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau”, „Ai să dai samă, doamnă!”, „Capul lui Moțoc vrem” și „De mă voi scula, pre mulți am să popesc și eu”. Titlurile capitolelor nuvelei au intrat în conștiința populară fiind considerate vorbe memorabile folosite adesea ca motouri. Expresia „Proști, dar mulți” este pusă de autor în gura lui Lăpușneanu, explicându-i lui Moțoc de ce trebuie să moară el, în locul mulțimii.
Capitolul al treilea cuprinde participarea lui Lăpușneanu la slujba religioasă, invitația boierilor la ospăț, măcelărirea acestora, discuția cu norodul răzvrătit, scoaterea ca țap ispășitor a lui Moțoc și predarea acestuia mulțimilor „care întru o clipală îl făcu bucăți”. „- Iată cum plătește Alexandru-vodă la cei ce pradă țara! - Să trăiască măria-sa vodă! răspunse gloata. Și mulțămindu-se de astă jertfă, se împrăștii”.
Prezentând sfârșitul lui Moțoc la cerea mulțimii, Negruzzi descrie pentru prima dată în literatura română (cu mult înaintea lui Rebreanu), psihologia gloatei răzvrătite, fără un țel precis, fără vreun obiectiv revoluționar cum am zice astăzi, dezorganizată, fără conducător și numai bună de manipulat.
Înlocuind numele lui Moțoc cu numele oricărui lider contestat al lumii moderne observăm că nu s-au schimbat prea multe de la Lăpușneanu până astăzi. Pentru acoperirea fărădelegilor, mulțimea trebuie asmuțită, după care i se oferă un „țap ispășitor”, o „jertfă” pentru spălarea păcatelor.
Așa au fost lucrurile și cu Revoluția Franceză, că nu degeaba au ca simbol național „cocoșul galic”, au fost întotdeauna mai cu moț, au inventat ghilotina, nu era de ajuns să-i trimiți pe foștii conducători la închisoare sau în exil, trebuia să le vezi capetele rostogolindu-se în țărână.
Și cum nici noi ca români nu suntem departe, că doar Bucureștiul e micul Paris, ne-am omorât fostul conducător de Crăciun, și ne întrebăm astăzi de ce vin atâtea nenorociri peste noi. Doar nu o fi ars Catedrala Notre-Dame din Paris fără rost sau vom fi trecut prin ”pandemie” degeaba?. Sunt semne în cer și pe pământ la care ar trebui să luăm aminte, măcar în ceasul al doisprezecelea.
Și in Quebec ard focurile „naturale” ca într-un fel de rezonanță peste ocean și peste veacuri cu nemulțumirile franceze și ca o prevestire a răului care stă să cadă mai ceva ca „drobul de sare” din „Prostia omenească” a lui Ion Creangă.
Motivul inițial al actualei revolte franceze nu mai contează, faptul că tânărul ucis conducea o mașină furată, că nu poseda permis de conducere, că nu respecta regulile de circulație, că nu a oprit la cererea autorităților și că era un infractor cunoscut nu mai au nici o valoare. Se dorește transformarea acestuia într-un simbol revoluționar și a mulțimii în gloată, pentru a fi mai ușor manipulată.
Nici nu știi dacă noua lege cu activarea microfonului, camerei și GPS-ului oricărui telefon mobil fără acordul proprietarului sau din ordin judecătoresc, este un răspuns la dezordinea socială, sau dacă revolta socială este un mijloc de facilitare a legii. Ascultarea telefoanelor pe timpul comunismului era un joc pe lângă supravegherea totală care ni se pregătește.
Cât despre „republică” vom mai vedea, francezii sunt la a cincea încercare, care pare a fi în moarte clinică, eșuând lamentabil în sărăcie, corupție și chiar război civil, în timp ce Monarhia Britanică, de exemplu, rezistă peste veacuri. „Sans-culottes” sunt pricepuți în timpul revoluțiilor dar nu înțeleg bunăstarea și stabilitatea.
Și România a experimentat câteva „republici”, una „populară” și mai apoi „socialistă” provenită din „dictatura proletariatului” și cea curentă „originală”, născută din focul „revoluției decembriste”. Poate o a treia republică să fie mai cu noroc, ca în basme, la a treia încercare Făt-Frumos rezolvă problema.
Să privim cu atenție Franța, ar putea fi și de această dată un exemplu, care s-ar putea extinde la nivel european, afectând întreaga Uniune Europeană, sau ce va mai rămâne din ea, dacă unul din motoarele principale se gripează.
Și pentru că se apropie Ziua Națională a Franței, nu putem spune decât:
Vive la France!
Ioan Cojocariu
Iulie 2023, Toronto, Canada
|
Ioan Cojocariu 7/19/2023 |
Contact: |
|
|
